Ce se va întâmpla cu „dialogul ecumenic” dintre Roma și Constantinopol sub conducerea noului papă?
De la Papa Francisc și de la Patriarhul Bartolomeu am auzit multe declarații despre apropierea Bisericilor și chiar despre o comuniune Euharistică. Ce se va întâmpla cu acest proces sub conducerea noului pontif?
Pe 7 mai 2025, în Capela Sixtină va avea loc conclavul, în cadrul căruia cardinalii Bisericii Romano-Catolice vor alege un nou papă. Acest eveniment este semnificativ nu doar pentru catolici, ci și pentru noi, ortodocșii. În primul rând, în lumina dialogului ecumenic dintre Patriarhia Constantinopolului și Biserica Romano-Catolică, care a devenit extrem de activ în ultimii ani.
Totuși, boala Papei Francisc și apoi moartea sa în a doua zi de Paște au făcut ca toate aceste eforturi „dialogice” să fie într-un fel inutile: la urma urmei, este complet necunoscut cine va deveni noul papă și ce poziție va adopta în problema „unității” cu ortodocșii? Din acest motiv, la 6 mai 2025, vorbind în fața unui grup de teologi catolici și anglicani, Patriarhul Bartolomeu a declarat că „cu fericitul Papă Francisc am încercat recent să ajungem la un acord privind celebrarea Paștelui, întotdeauna, pentru totdeauna, de către toți creștinii împreună în aceeași zi. Din păcate, eforturile noastre nu au fost finalizate, dar avem speranța că noul Papă va fi dispus, asemenea regretatului Francisc, să realizeze acest eveniment istoric”.
Așadar, ce ar trebui să așteptăm noi, ortodocșii, de la noul Papă și există perspective pentru continuarea dialogului privind unificarea ortodocșilor și catolicilor, care durează de câteva decenii?
Istoria negocierilor privind data Paștelui.
Inițiatorul ideii de unire a creștinilor pe baza reformei calendarului bisericesc (inclusiv data unică a Paștelui) în secolul al XX-lea nu a fost Patriarhul Bartolomeu. Această idee a fost exprimată pentru prima dată de Patriarhul Constantinopolului, Meletie (Metaxakis), care, pe când era încă arhiepiscop al Atenei, a purtat negocieri active cu reprezentanții Bisericii Anglicane.
În 1921, după ce a fost expulzat din Atena, Arhiepiscopul Meletie a ajuns în Statele Unite și a slujit acolo alături de reprezentanții anglicanilor. Potrivit ambasadorului Greciei în Statele Unite, Meletie „a participat la slujba anglicană îmbrăcat în veșminte religioase, s-a închinat alături de anglicani în rugăciune, le-a sărutat tronul, a predicat și mai târziu i-a binecuvântat pe cei prezenți”.
După ce a fost ales Patriarh al Constantinopolului, acesta, justificând așteptările patronilor săi englezi (care l-au adus la Istanbul pe o navă de război), a recunoscut oficial validitatea hirotonirii anglicane și a început pregătirile active pentru unirea cu Biserica Anglicană. Așa-numitul Congres Panortodox (10 mai – 8 iunie 1923) a fost prezidat de Meletie și la care a participat episcopul anglican Charles Gore, care a ocupat un loc la dreapta Patriarhului. Aici a fost proclamată reforma calendarului – introducerea noului stil iulian – ca un pas cheie către apropierea Bisericii Ortodoxe de anglicani și au fost aprobate, de asemenea, măsuri pentru apropierea cât mai mare a practicilor bisericești de ritul occidental (de exemplu, permiterea recăsătoririi preoților).
Patriarhul Meletie, care nu și-a ascuns apartenența la loja masonică, nu a reușit atunci, dar opera sa nu a murit. În 1965, lumea a fost martora unui eveniment epocal – ridicarea anatemelor. Apoi, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora I au anulat excomunicările reciproce (în latină „excomunicări”) din 1054, care au devenit începutul simbolic al dialogului dintre catolici și ortodocși. Însă nici Patriarhul Atenagora nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu catolicii. Apoi a avut loc „Conferința Panortodoxă de la Rhodes”, la care a continuat discuția despre ecumenism în cercurile ortodoxe. După aceasta, la 30 noiembrie 1979, în timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Fanar, s-a ajuns la un acord privind crearea unei comisii internaționale mixte pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxă Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă. Rezultatul lucrărilor acestei comisii a fost o serie întreagă de acorduri între Biserici, cum ar fi: acordul asupra Treimii și Euharistiei ca fundament comun al credinței (1980, München); recunoașterea succesiunii apostolice și a hirotonirii ca bază a structurii bisericești (1988, Valaam). Mai multe sesiuni au fost dedicate și problemei „primatului și sinodalității în Biserică” (primat și conciliaritate), în urma căreia Vaticanul a emis un document care contesta primatul autorității papale.
În 1993, Comisia de Dialog a pregătit așa-numita Declarație Balamand. În acest document, catolicii au respins prozelitismul și uniatismul ca metodă de realizare a unității între Biserica Romano-Catolică și Ortodoxie, iar ortodocșii au recunoscut pentru prima dată legitimitatea așa-numitelor Biserici Catolice Răsăritene. Mai mult, documentul afirmă că ambele Biserici sunt purtătoare de mântuire, iar unitatea este posibilă doar „într-o întâlnire în adevăr și iubire”. Totuși, Declarația Balamand a rămas un document de lucru și nu a fost semnată la nivel oficial. Trebuie menționat că în cadrul comisiei mixte s-a discutat și problema celebrării comune a Paștelui, dar fără a se lua decizii specifice.
Dialogul dintre Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu (2014–2025)
Odată cu sosirea Papei Francisc și poziția activă a Patriarhului Bartolomeu, dialogul dintre Biserica Romano-Catolică și ortodocși a primit un nou impuls. Astfel, în 2014, la Ierusalim, la câteva luni după ce Papa Francisc a preluat funcția de pontif al Bisericii Romano-Catolice, Patriarhul Bartolomeu a semnat o declarație împreună cu acesta, care sublinia clar nevoia de unitate și o dată comună pentru Paște, ca pas către „reconcilierea” dintre Biserici. Această dată poate fi considerată punctul de plecare pentru discutarea calendarului.
De atunci, tonul declarațiilor despre nevoia de „unitate” între ortodocși și catolici a crescut pe măsură ce ne apropiem de aprilie 2025 – când Biserica sărbătorește cea de-a 1700-a aniversare a Primului Sinod Ecumenic, iar Paștele catolic și cel ortodox coincid.
În 2015, Papa Francisc a spus că „o singură dată pentru sărbătoria Paște este un dar al unității. Va consolida reconcilierea dintre Bisericile creștine și va întări mărturia noastră în lume”. Mai târziu, după discuțiile despre o singură dată pentru Paște, Papa a vorbit despre necesitatea unei comuniuni Euharistice unice: „Putem fi recunoscători lui Dumnezeu că relațiile dintre Biserica Catolică și Patriarhia Ecumenică au crescut semnificativ în ultimul secol, deși încă ne îndreptăm mai departe spre obiectivul de a restabili comuniunea deplină, exprimată prin participarea la o singură masă euharistică.”
La rândul său, Patriarhul Bartolomeu a afirmat că pentru el, fiecare întâlnire personală „cu fratele Papa Francisc este o experiență specială de fraternitate”, care întărește dorința ambelor părți „de a merge mână în mână, luptând pe calea spre potirul comun al Euharistiei”.
Chiar în ianuarie 2025, Patriarhul Constantinopolului a declarat că „în mai 2025, Patriarhia Ecumenică, în cooperare cu Biserica Romano-Catolică, va sărbători cea de-a 1700-a aniversare a Primului Sinod Ecumenic printr-o celebrare comună la Niceea”. Dar, după cum știm, aceste planuri nu erau destinate să devină realitate.
Incertitudine sau continuarea „dialogului”?
Nu este întâmplător că ne-am oprit atât de mult asupra istoriei relațiilor ecumenice dintre catolici și ortodocși. Dintr-o perspectivă istorică, se poate observa că dialogul dintre Patriarhia Constantinopolului și Biserica Romano-Catolică a trecut prin mai multe etape: de la ridicarea anatemelor în 1965, întâlniri regulate ale liderilor bisericești (Papa și Patriarhul Constantinopolului), schimbul de opinii teologice, transferul de moaște (de exemplu, fragmente din moaștele Apostolului Petru, pe care Papa le-a trimis la Istanbul) - până la discuții despre celebrarea comună a Paștelui și a împărtășaniei.
Aceste etape arată o apropiere treptată (din ce în ce mai mare) între Biserica Romano-Catolică și Patriarhia de Constantinopol. Și dacă Papa Francisc ar fi în viață, ar fi ușor de prezis cum s-ar termina toate acestea. Dar acum e mort - și ce se întâmplă? Putem spune că Biserica Romano-Catolică și Patriarhia Constantinopolului trebuie să o ia de la capăt? Desigur că nu.
Dezvoltarea dialogului ecumenic în general nu depinde de preferințele subiective ale personalităților unui anumit papă sau patriarh al Constantinopolului. Meletie, Atenagora, Bartolomeu – toți au făcut anumiți pași către catolici și au fost reciproci.
Așadar, este puțin probabil ca această mișcare să se oprească după sosirea noului papă.
Întrebarea este diferită. Cert este că Francisc a avut relații personale excelente cu Patriarhul Bartolomeu și, nu în ultimul rând, ei au contribuit la o dezvoltare atât de rapidă a evenimentelor în realizarea „unității”. Va fi noul papă în relații atât de bune cu șeful Patriarhiei de Constantinopol? Va fi oare pregătit să se „smerească” precum Papa Francisc (vă amintiți fotografia în care Bartolomeu îi sărută capul plecat)? Puțin probabil. Așadar, moartea Papei Francisc în 2025 creează un fel de perioadă de tranziție - la urma urmei, nimeni nu știe ce va face noul papă, care ar putea fie să continue linia „ecumenică”, fie să ia o pauză, concentrându-se pe problemele uriașe din cadrul Bisericii Româno Catolice.
Putem presupune, de asemenea, că, dacă noul papă este un susținător al ideilor conservatoare (și nu un liberal, precum Francisc), atunci printre prioritățile sale nu se va număra cu siguranță problema „unității” cu Patriarhia de Constantinopol în termenii acesteia (ai Fanarului). Nu există nicio îndoială că papa conservator va fi extrem de precaut în ceea ce privește ideile „sinodale” ale regretatului Francisc și se va gândi de o sută de ori la problemele dogmatice care dezbină Biserica Romano-Catolică și Ortodoxia. Chestiunile primatului papal, filioque și altele, în pofida anilor de eforturi, rămân nerezolvate. Fără rezoluția lor, orice „unificare”, inclusiv o singură dată pentru Paște, va fi efemeră și de scurtă durată. Și este departe de a fi sigur că noul papă (oricine ar fi el) va închide ochii la dogme sau va declara că Bisericile sunt divizate doar de „probleme istorice”.
Mai mult, Patriarhia Constantinopolului, în pofida tuturor declarațiilor despre „împărtășirea comună”, nu este deloc pregătită pentru aceasta. „Chestiunea ucraineană” a divizat deja Bisericile Autocefale. Adăugați la acestea atitudinile diferite ale ortodocșilor față de „problemele de gen”, migrație și ecologie și veți înțelege că „unitatea” cu catolicii este un mit frumos, care este puțin probabil să se realizeze în următorii ani. Chiar și numai pentru că, dacă Fanarul decide să îl implementeze, atunci putem vorbi despre o nouă mare schismă în Ortodoxie.
De aceea îndrăznim să presupunem că dialogul dintre Biserica Romano-Catolică și Patriarhia Constantinopolului va continua sub noul papă, dar nu ar trebui să ne așteptăm la „explozii” sau „senzații” de la acesta. Comisiile vor continua să lucreze, dar se vor ocupa în principal de probleme secundare, creând aparența unei „mișcări unele către altele”. Și oricât de mult vorbesc părțile că a sosit timpul să se slujească împreună Euharistia, că este timpul să celebreze împreună toate sărbătorile creștine principale, nimic serios nu va ieși din asta. Cel puțin până când Bisericile vor rezolva principalele probleme care le despart.
Din acest motiv, în opinia noastră, unificarea ecumenică în viitorul apropiat va rămâne un vis al unor reprezentanți individuali ai Bisericii Romano-Catolice și ai Patriarhiei de Constantinopol, dar nu o realitate.
