«Cercetările» asupra Cuvioșilor Pecearsk: ce reprezintă pentru creștini moaștele sfinților
Experimentele asupra sfinților - este o blasfemie. Foto: SPJ"">
Experimentele
asupra sfinților - este o blasfemie. Foto: SPJ"În legătură cu campania de deschidere a moaștelor sfinților din Peștera, are sens să ne gândim ce înseamnă pentru noi moaștele sfinte și să ne aprofundăm în învățătura ortodoxă despre trupurile celor adormiți.
La Lavra Peșterilor din Kiev continuă «cercetările» efectuate de biologi și veterinari asupra moaștelor Cuvioșilor Peșterilor. Ceea ce este o profanare, au declarat deja la Afon, în Grecia, Bulgaria, Serbia, Ierusalim. Și aceasta nu este doar o exprimare a «solidarității corporative». Profanarea moaștelor sfinților – este o tragedie. Și a fost întotdeauna așa. De altfel, nu doar în rândul creștinilor.
Ceea ce rămășițele unui om decedat reprezintă – nu este doar un obiect biologic, ci ceva mai mult, oamenii știau din vechime. Cele mai vechi înmormântări confirmă acest lucru. De exemplu, tradiția antică de a îngropa morții în poziția embrionului. Astfel de înmormântări se întâlnesc în multe locuri: Egipt, Marea Britanie (Stonehenge), Ucraina (înmormântarea de la Burștin) și așa mai departe. De asemenea, în anumite perioade, de exemplu, perioada pre-faraonică din Egipt, această metodă de înmormântare era cea mai răspândită. Se pare că oamenii antici știau ceva despre învierea morților și încercau să confere înmormântărilor o anumită simbolică. Există numeroase alte artefacte care demonstrează că oamenii antici știau: viața nu se termină cu moartea.
Marturii biblice despre înmormântarea celor adormiți
Prima mențiune despre înmormântare în Biblie – este povestea despre Sara, soția lui Avraam: «După aceasta, Avraam a îngropat-o pe Sara, soția sa, în peștera câmpului din Machpelah, față de Mamre, care este acum Hebron, în țara Canaanului» (Geneza 23, 19). Descrierii acestor înmormântări îi este dedicat capitolul 23 din cartea Geneza. Este remarcabil faptul că Avraam, care era atunci un străin în țara Canaan, a insistat să cumpere această peșteră de la hititi. Hititii îl respectau foarte mult pe Avraam, îi compătimeau pierderea și îi ofereau gratuit orice loc pentru înmormântare. Dar Avraam nu a fost de acord cu aceasta. El a cerut să se stabilească un preț «de piață» și a cumpărat peștera Machpelah cu 400 de sicli de argint.
Ulterior, în această peșteră au fost îngropați:
· Avraam («și a murit Avraam, <…> și l-au îngropat pe el Isaac și Ismael, fiii săi, în peștera Machpelah, <…> în câmpul pe care Avraam l-a cumpărat de la fiii lui Het. Acolo sunt îngropați Avraam și Sara, soția sa» (Geneza 25, 8-10);
· Isaac și soția sa Rebeca («în peștera care este în câmpul Machpelah, care este față de Mamre, în țara Canaanului, pe care Avraam l-a cumpărat cu câmpul de la Efron hititul, în proprietate pentru înmormântare; acolo au fost îngropați Avraam și Sara, soția sa; acolo au fost îngropați Isaac și Rebeca, soția sa…» (Geneza 49, 30-31).
· Iacov («Și fiii lui Iacov au făcut cu el cum le-a poruncit; și fiii lui au dus în țara Canaan și l-au îngropat în peștera de la câmpul Machpelah…» (Geneza 50, 12-13).
Strămoșul Iacov a murit în Egipt. Cei doisprezece fiii ai săi i-au adus cenușa pentru înmormântare în peștera Machpelah și apoi s-au întors în Egipt, unde s-au mutat, salvându-se de foamete.
Cu mult înainte de aceasta, unsprezece fiii ai lui Iacov l-au vândut pe fratele lor Iosif ca sclav. El a ajuns în Egipt, unde, după multe și grele încercări, a devenit al doilea om după faraon. Când a murit, a prezis că Dumnezeu își va scoate poporul din Egipt și a poruncit ca atunci rămășițele sale să fie duse în patria sa. «Și a spus Iosif fraților săi: eu mor, dar Dumnezeu vă va vizita și vă va scoate din țara aceasta în țara pe care a jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Și Iosif a făcut jurământ fiilor lui Israel, spunând: Dumnezeu vă va vizita și veți duce oasele mele de aici. Și Iosif a murit la o sută zece ani. Și l-au îmbălsămat și l-au pus într-un sicriu în Egipt» (Geneza 50, 24-26). Acestea sunt ultimele versete din cartea Geneza. Aproximativ 400 de ani mai târziu, evreii au împlinit această moștenire: «Și fiii lui Israel au ieșit înarmați din țara Egiptului. Și Moise a luat cu el oasele lui Iosif, căci Iosif a făcut jurământ fiilor lui Israel, spunând: Dumnezeu vă va vizita și veți duce oasele mele de aici» (Exod 13, 18-19).
În ciuda faptului că evreii se raportau la rămășițele umane cu mult respect și dădeau o mare importanță înmormântării și tot ce este legat de aceasta, rămășițele în sine erau considerate necurate și atingerea lor era o necurățire. «Cine se va atinge de trupul mort al oricărui om, va fi necurat șapte zile» (Numeri 19, 11). O astfel de atitudine față de rămășițe a fost confirmată și de Hristos însuși, în discursul său de mustrare împotriva fariseilor: «Vai de voi, cărturari și farisei, ipocriți, căci vă asemănați cu morminte vopsite, care pe dinafară par frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oase de morți și de toată necurățenia…» (Matei 23, 27). O detaliu care atrage atenția: mormintele, adică peșterile în care erau îngropați morții, erau vopsite, oferind astfel respect celor adormiți.
Atât în iudaismul veterotestamentar, cât și în cel contemporan, deschiderea, incinerarea, mutarea rămășițelor sau alte acțiuni asupra acestora sunt interzise fără o neces
