Scindarea catolicismului se va întâmpla în 2023?

Așa-numita "cale sinodală" a Bisericii Romano-Catolice, următoarea etapă a căreia urmează să fie finalizată în 2023, poate dezbina catolicismul. Ce prezintă această "cale" și de ce ea amenință unitatea latinilor? Și cel mai important – cum acest lucru poate afecta Ortodoxia?

Ce înseamnă Sinodul Episcopilor în catolicism?

Sinodul Episcopilor a fost înființat de Papa Paul al VI-lea pe 15 septembrie 1965, în conformitate cu decretul Conciliului Vatican II privind slujirea episcopilor lui Christus Dominus. Aici se cere de menționat următoarele:

În primul rând, Conciliul Vatican II a proclamat politica de aggiornamento (reînnoire, adaptare la realitate), potrivit căreia catolicismul a intrat într-o eră de reformă și deschidere către lumea exterioară. Printre altele, acest Sinod a deschis ușa pe calea ecumenismului Vaticanului cu Ortodoxia, protestantismul și cu alte religii.

În al doilea rând, Papa Paul al VI-lea a fost un susținător activ al ecumenismului. El a introdus în circulație unitatea frazeologică "biserici-surori" (poate de aici provine unitatea lingvistică "biserică-mamă", pe care Fanarul o exploatează acum în mod activ). În 1964, Paul al VI-lea, împreună cu ecumenistul din partea Ortodoxiei Patriarhul Athenagora al Constantinopolului, au ridicat anatemele reciproce din 1054, care istoric marchează desprinderea catolicismului de la Biserică.

Astfel, înființarea Sinodului Episcopilor în catolicism, pe lângă rezolvarea propriilor probleme interne, a servit pentru a apropia catolicismul și Ortodoxia, întrucât amintea, cel puțin din exterior, sobornicitatea din Ortodoxie. Desigur, Sinodul Episcopilor din catolicism nu este Sinodul Episcopilor din Bisericile Ortodoxe. Acesta joacă doar un rol consultativ pe lângă pontiful roman. Dar ca orice alt organ consultativ, poate modela sau formula opinia publică și influența luarea deciziilor. Există o procedură normală, specială sau de urgență pentru convocarea sinodului. În mod normal, Sinodul Episcopilor se întrunește o dată la trei ani. Papa îl prezidează, stabilește agenda, îl convoacă și îl dizolvă, și de asemenea, aprobă (sau nu aprobă) deciziile lui. Sinodul a fost conceput inițial ca o platformă de comunicare între episcopii catolici, pentru schimbul de experiență și informații, discutarea problemelor urgente, precum și pentru o căutare comună de soluții la probleme.

Particularitatea Sinodului ca organ de conducere al Bisericii Catolice constă în aceea că este direct subordonat Papei și nu este supus influenței curiei romane cu toate congregațiile sale.

În ce constă particularitatea Sinodului programat pentru 2023?

Este un Sinod neobișnuit, deoarece pentru prima dată în istorie Sinodul va avea loc în trei etape sau la trei niveluri: local, continental (regional) și central. Potrivit site-ului oficial al Vaticanului, o astfel de "descentralizare" va reflecta dorința Papei Francisc de a transforma "Calea sinodală" într-o cale comună a "mirenilor, păstorilor și episcopului Romei". Vaticanul numește etapele "Căii sinodale": "eparhială, continentală și ecumenică". Documentul Secretariatului General al Sinodului prevede acest lucru după cum urmează: "Procesul conciliar integral va fi implementat într-un mod autentic doar dacă Bisericile locale vor fi implicate. Adevărata participare a Bisericilor locale poate fi realizată numai dacă vor fi activizate și corpuri de sobornicitate intermediare, adică sinoadele Bisericilor Catolice Orientale, consiliile și adunările Bisericilor sui iuris și conferințele episcopale la nivelul țărilor, regiunilor și continentelor". Este de remarcat faptul că conceptul de biserică "locală" în catolicism diferă semnificativ de termenul similar în Ortodoxie. În catolicism, aceasta nu este o biserică autocefală (autoguvernată), ci o structură care funcționează pe teritoriul unei anumite țări sau grupuri de țări, care nu are independența pe care o au Bisericile Autocefale Ortodoxe.

Prima etapă eparhială ar trebui să înceapă în octombrie 2021. La această etapă, Secretariatul General al Sinodului va trimite un fel de ghid-chestionar-cu propuneri pentru fiecare eparhie a Bisericii Catolice, precum și pentru "departamentele Curiei Romane, asociațiile de parohii și parohii șefi, asociațiile sau federațiile teologice, mișcările laice internaționale, universitățile sau facultățile teologice". Eparhiile și toate structurile desemnate vor trebui să își formuleze propunerile și să le transmită episcopilor sau altor lideri. Episcopii vor aveasarcina să sumeze toate aceste propuneri, să elaboreze un document final și să-l trimită Secretariatului general al Sinodului. Secretariatul, la rândul său, va elabora documentul final, așa-numitul prim, îl va publica în septembrie 2022 și îl va distribui la bisericile locale.

A doua etapă, continentală, va dura din septembrie 2022 până în martie 2023 și va consta în discutarea "primului Instrumentum laboris" la nivelul bisericilor locale și elaborarea pozițiilor bisericilor locale în raport cu acesta, precum și comentarii, modificări și completări. Toate acestea în formă documentară  trebuie trimise Secretariatului General până în martie 2023, care, pe baza documentelor primite, va trebui să elaboreze un "al doilea Instrumentum laboris" și să îl publice în iunie 2023.

A treia etapă, "ecumenică", va consta în organizarea Sinodului Episcopilor BRC în octombrie 2023 la Roma și luarea deciziilor corespunzătoare, care vor urma să fie aprobate de pontiful roman.

De ce există pericolul unei schisme?

Pericolul constă în faptul că diferite părți ale comunității catolice (să-i spunem așa) abordează viitorul Sinod al Episcopilor prin atitudini diametral opuse cu privire la o problemă care nu permite compromisuri sau semitonuri. Aceasta este problema recunoașterii LGBT. Există, desigur, dezacorduri și asupra altor aspecte: preoția feminină, abolirea celibatului și așa mai departe. Dar totușirecunoașterea persoanelor LGBT și "binecuvântarea" căsătoriilor homosexuale este problema care deja dezbină Biserica Catolică în două tabere învrăjbite. Numai problema legalizării avortului poate concura cu recunoașterea persoanelor LGBT, dar încă nu este atât de difuzată în societate, încât să poată provoca consecințe atât de grave.

Cei mai aprigii și consecvenți susținători ai recunoașterii sodomiților sunt episcopii Germaniei, dar, desigur, nu doar ei.

De exemplu, fostul conducător al Conferinței Episcopale din Germania, Arhiepiscopul Reinhard Marks a spus în repetate rânduri că Vaticanul trebuie să-și schimbe atitudinea față de căsătoria homosexuală, și în 2018 a declarat că preoții catolici trebuie să dea "binecuvântare" cuplurilor de același sex. Politica sa a fost continuată de actualul conducător al Conferinței episcopale germane Georg Bötzing. "Mulți suferă de faptul că relația lor nu este pe deplin recunoscută de către biserică, de exemplu, pentru că divorțează din nou sau pot trăi într-o relație homosexuală", a spus Bötzing în mai 2020, adăugând că problema recunoașterii sodomiților este inclusă în "Calea sinodală". "Noi, episcopii, am ales Calea sinodală și o urmăm", a spus el.

Iată o afirmație foarte caracteristică pe tema LGBT a conducătorului eparhiei catolice din Dresda-Meissen, episcopului Heinrich Timmerevers, rostită în martie 2020: "În urmă cu câteva luni m-am întâlnit cu homosexuali și lesbiene la Dresda. A fost o masă rotundă. Și am auzit de la ei cum ei, creștinii, luptă din greu pentru recunoașterea drepturilor lor în societate. Mulți dintre ei au o situație dificilă, dar încearcă să o îmbunătățească. Am văzut și am auzit mărturii foarte puternice de credință și am aflat nu numai despre lupta cinstită interioară a unora dintre ei cu ei înșiși, ci și despre aspirațiile lor de a îmbunătăți poziția persoanelor homosexuale și transgender în societatea noastră și în comunitățile noastre religioase creștine. M-a emoționat foarte mult ceea ce am auzit și am văzut acolo. Și cel mai important, am simțit și am înțeles că acești oameni sunt foarte devotați creștinismului".

Papa Francisc însuși este un simpatizant al LGBT de multă vreme. În 2013, imediat după intronizare, el a spus: "Dacă aceasta (homosexualitatea – Ed.) este o condiție umană, dar are voie bună și îl caută pe Dumnezeu – cine suntem noi să judecăm?". Iar în 2018 Papa l-a primit pe homosexualul Juan Carlos Cruz la Vatican, și potrivit CNN, și i-a spus despre orientarea sa sexuală: "Știi, Juan Carlos, nu contează. Dumnezeu te-a făcut așa, Dumnezeu te iubește așa. Papa te iubește așa și trebuie să te iubești pe tine și să nu acorzi atenție la ceea ce spun oamenii". În octombrie 2020, Papa a cerut în mod deschis legalizarea uniunilor de același sex în cadrul legal al statelor.

Însă pe 15 martie 2021, Congregația Vaticanului pentru Doctrina Credinței a luat decizia că nu este permisă binecuvântarea "relației sau chiar a parteneriatelor stabile care presupun practica sexuală în afara căsătoriei" între un bărbat și o femeie. Căsătoriile homosexuale nu pot "deveni obiectul binecuvântării bisericiești", deoarece nu concordează cu gândul Creatorului. În ciuda faptului că această decizie a fost semnată și de Papa Francisc, s-au răspândit zvonuri persistente că în această problemă Congregația pentru Doctrina Credinței s-a opus opiniei pontifului.

Reacția la această decizie a dezvăluit în mod clar polaritatea pozițiilor din catolicism cu privire la problema LGBT. Liberalii catolici au respins-o decisiv și sfidător. În Austria, grupul catolic Inițiativa Pastorilor, alcătuită din 350 de membri, a proclamat așa-numita "Chemare la neascultare 2.0", în care a declarat categoric: "Vom continua să binecuvântăm cuplurile de același sex!". În Germania, peste 2600 de clerici și enoriași au semnat petiția să le fie permis să binecuvânteze căsătoriile homosexuale, iar conducătorul Conferinței episcopale Georg Bötzing a declarat că Vaticanul "se închide în fața progresului" și că "practica pastorală" va ignora interdicția de binecuvântare a cuplurilor LGBT. Episcopul de Essen Franz-Josef Overbeck a spus că "va continua să aibă grijă de toți oamenii aflați în îngrijirea sa pastorală, dacă ei o vor solicita, indiferent de situația vitală". Ulrich von Plettenberg, vicarul eparhiei de Trier, a numit decizia Congregației "absurdă și chiar îngrozitoare" și a afirmat că "daunele cauzate de această nouă intervenție romană sunt enorme".

În Statele Unite ia anvergură aderarea la declarația privind sprijinul persoanelor LGBT. La această declarație s-au alăturat deja mai mult de 14 episcopi catolici din America, inclusiv un cardinal, precum și peste 150 de organizații religioase, școli și parohii. Declarația prevede: "Profităm de această ocazie pentru a le spune prietenilor noștri LGBT, în special tinerilor, că vă susținem și că ne opunem oricărei forme de violență, intimidare sau hărțuire îndreptată împotriva dumneavoastră. În primul rând, să știți că Dumnezeu v-a creat, Dumnezeu vă iubește și Dumnezeu este de partea voastră".

În același timp, nu toți catolicii sunt de acord cu această poziție. Chiar și atunci când Papa Francisc s-a pronunțat în sprijinul legalizării căsătoriei homosexuale, Edward Pentin, autorul publicației catolice americane Registrului Catolic Național, a scris că "aceasta ar putea fi ultima picătură pentru catolicii care sunt din ce în ce mai nemulțumiți de poziția Papei, care poate fi interpretată în mod diferit. Cei care merg la biserică și iau credința în serios, sunt indignați de aceste cuvinte. Le este greu să creadă că Papa spune cuvinte care subminează în mod direct învățătura Bisericii".

În Germania, ca răspuns la declarațiile lui Georg Bötzing și ale altor episcopi în sprijinul persoanelor LGBT, reprezentanții publicației "CommunioVeritatis.de" au publicat pe 13 mai 2021 un apel pentru preoții parohiali catolici, în care l-au acuzat pe episcopul Bötzing și pe alți episcopi de erezie. Ei și-au exprimat dezacordul cu legalizarea sodomiei care este promovată în cadrul "Căii Sinodale", și au declarat că episcopii-susținători ai minorităților LGBT "conduc biserica în iad". "Voi faceți munca lupilor. Voi sfâșiați Trupul lui Hristos, neglijați Cuvântul lui Dumnezeu și falsificați învățătura Bisericii Sale", se spune în adresare.

Organizația catolică "Christen AfD-Nord" a cerut ca episcopul Felix Genn de Münster să înceteze propaganda LGBT în școala catolică privată Ludgerus. În declarația corespunzătoare citim: "Elevii și părinții sunt induși în eroare de personalul didactic, care afirmă că identitatea de gen și ideologia LGBT conexă cu aceasta este compatibilă cu imaginea creștină a omului și cu credința Bisericii". Reprezentanții "Christen AfD-Nord" au cerut ca "de dragul copiilor noștri, să faceți cale întoarsă și să părăsiți calea pieirii, <...> și să excludeți "pedagogia diversității sexuale" pedofilă din școlile catolice".

De asemenea, ne putem aminti cum o serie de organizații catolice din Italia, Franța și Statele Unite, și totodată mai mulți ierarhi au protestat când autoritățile laice din acele țări au adoptat legi privind legalizarea căsătoriilor homosexuale.

Trebuie notat aici că vocile susținătorilor punctului de vedere catolic tradițional asupra sodomiei sunt mult mai silențioase decât cele ale susținătorilor reformei doctrinare la acest subiect. Acest lucru nu se explică prin faptul că conservatorii sunt mai mulți decât liberalii, ci prin faptul că vocile liberalilor sunt mult mai "stridente" și, de asemenea, că mass-media îi susține cu mult mai mult pe adepții ideologiei LGBT și difuzează mai activ poziția lor în mase.

De ce 2023?

Nu trebuie uitat faptul că agenda ședințelor Sinodului este formată de pontif și nu este precis faptul că Papa Francisc va ridica problema atitudinii catolicismului față de LGBT anume la Sinodul din 2023. Subiectul poate fi discutat la o reuniune specială a Sinodului puțin mai devreme sau mai târziu de anul 2023, sau poate să nu fie deloc supusă dezbaterii. Dar pe de o parte, Sinodul din 2023 este foarte comod pentru realizrea dorinței conducătorului Vaticanului de a face ceva semnificativ pentru a îmbunătăți viața sodomiților. Faptul că există o astfel de dorință este demonstrată de declarațiile și repetatele acțiuni ale lui Papa Francisc.

Dar în același timp, Papa nu poate să nu ia în calcul poziția susținătorilor valorilor tradiționale în Biserica Catolică și în special în Congregația pentru Doctrina Credinței. Există încă suficienți susținători și aceștia ocupă multe posturi responsabile în structura administrativă a Vaticanului, în pofida faptului că Papa Francisc urmărește o politică consecventă de a-i înlocui cu oameni din tabăra liberală, care îi sunt fideli. În plus, este necesar să reamintim că Sinodul Episcopilor nu se supune Curiei Romane cu congregațiile sale, iar Papa poate folosi acest organ pentru a-și înfăptui planurile. În plus, inovația în ordinea pregătirii Sinodului, și anume creșterea rolului așa-numitelor biserici catolice locale, îi permite papei și altor susținători a ideologiei LGBT să spere că opinia susținătorilor LGBT la Sinod va prevala sau vocea lor va răsuna mai tare.

Pe de altă parte, intransigența cu care se prezintă susținătorii și oponenții recunoașterii LGBT de către Vatican, dă naștere fricii că ciocnirea lor la Sinodul din 2023 sau la un altul ar putea duce la o adevărată dezbinare între catolici. Iar Biserica Catolică are o bogată experiență istorică de schisme. Istoricii numără peste 40 de antipapi numai în Evul Mediu. Acești antipapi au reprezentat uneori părți foarte semnificative ale Bisericii Romane și s-au considerat adevărați papi, iar pe oponenții lor, corespunzător, îi considerau cu prefixul "anti". Cine dintre ei a fost recunoscut de istorie ca papa și cine a fost antipapă decidea în cele din urmă de victoria (uneori chiar armată) a unuia dintre ei, mai degrabă decât canoanele bisericești, justiția sau sfințenia personală. De exemplu, Sfântul Ipolit al Romei, un sfânt și martir, autorul celor mai faimoase tratate: "Despre Hristos și antihrist", "Expunerea tuturor ereziilor" și altele, este considerat unul dintre primii antipapi.

Numai în secolul al XX-lea numărăm până la șapte antipapi care, desigur, erau departe de a avea o influență asemenea antipapilor medievali.

Prin urmare, cât de puțin probabilă nu ar părea scenariul unei schisme a Bisericii Catolice din cauza atitudinii față de persoanele LGBT, o astfel de probabilitate există cu adevărat, iar anul 2023 trebuie recunoscut ca cel mai "favorabil" moment pentru acest lucru.

La ce se poate aștepta Ortodoxia?

Posibila scindare a catolicismului va avea cel mai direct impact asupra Bisericii Ortodoxe. Din păcate, în Ortodoxie există deja o scindare, sau ca să spunem mai diplomatic, o divizare. Bisericile Autocefale sunt împărțite din cauza recunoașterii sau nerecunoașterii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) nou formată, și dacă privim mai profund – în legătură cu recunoașterea sau nerecunoașterea supremației Patriarhiei Constantinopolului asupra întregii Ortodoxii. În unele Biserici Autocefale care au recunoscut BOaU, există arhierei care categoric nu sunt de acord cu acest fapt, adică putem vorbi și despre o divizare în cadrul acestor Biserici. Desigur, există speranța că schisma existentă va fi tămăduită, dar avem și motive să credem că totul va fi diametral opus: Fanarul nu va renunța la rătăcirile sale, iar majoritatea Bisericilor Autocefale nu vor fi de acord să accepte aceste rătăciri. În cele din urmă, întrebarea – cine este capul nemijlocit al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos sau Patriarhul Constantinopolului – nu poate suporta vreun compromis, la fel ca problema "binecuvântării" de către biserică a "căsătoriei" sodomiților.

Bisericile Autocefale sau arhiereii care nu sunt de acord să modifice învățătura ortodoxă despre Biserică și să recunoască împuternicirile exclusive ale Fanarului, în cea mai mare parte se dovedesc a fi principalii adversari ai ecumenismului și apropierii de latini.

Dar loialitatea față de Patriarhia Constantinopolului și recunoașterea supremației sale se extind nu numai asupra problemei ucrainene, ci în general, asuora tuturor acțiunilor și întregii politici a Fanarului, care include și o puternică dorință de a se uni cu Biserica Romano-Catolică.

Bisericile Autocefale sau arhiereii care nu sunt de acord să modifice învățătura ortodoxă despre Biserică și să recunoască împuternicirile exclusive ale Fanarului, în cea mai mare parte se dovedesc a fi principalii adversari ai ecumenismului și apropierii de latini.

Astfel, schismele (cea reală din Ortodoxie, cât și cea potențială din catolicism) contribuie la apariția unor grupuri ortodoxe și catolice care nu vor mai avea adversari interni în problema unirii. Acești adversari vor rămâne de cealaltă parte a schismei. Cu alte cuvinte, simpatizanții LGBT în catolicism și simpatizanții fanarioți în Ortodoxie se vor putea uni într-o singură organizație religioasă și se vor proclama o "adevărată biserică".

Rămâne încă o întrebare care trebuie clarificată – cum Biserica Autocefală a Greciei, Biserica Autocefală a Ciprului, Biserica Autocefală a Alexandriei, care în trecutul apropiat au avut reputația de stâlpi ai Ortodoxiei, vor cădea de acord să se unească cu acea parte a Bisericii Romano-Catolice, care îi recunoaște pe sodomiți și "binecuvântează" "căsătoriile" lor? Aici ar trebui să se țină seama de următoarele: ideologia recunoașterii LGBT, cât și ideologia recunoașterii supremației Fanarului (sub forma recunoașterii BOaU), sunt ideologii care nu s-au odrăslit din adâncurile vieții bisericești, ci au fost aduse din lumea politicii mari. Cu alte cuvinte, marii acestei lumi au inițiat sprijinul pentru persoanele LGBT de către o parte semnificativă a clerului catolic, cât și sprijinul pentru proiectul BOaU în rândul Bisericilor Ortodoxe. Să ne reamintim că fostul secretar de stat al SUA Mike Pompeo a declarat deschis acest lucru pe contul său de Twitter: "M-am asigurat că Statele Unite susțin recunoașterea internațională a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei...".

Simpatizanții LGBT în catolicism și simpatizanții fanarioți în Ortodoxie se vor putea uni într-o singură organizație religioasă și se vor proclama o "adevărată biserică".

Epilog

Cugetând despre perspectivele destul de sumbre descrise mai sus, vreau să exclam: "Să nu se întâmple niciodată aceasta! Totul să rămână așa cum a fost, Ortodoxia să fie din nou una, iar catolicismul să-și trăiască propria viață departe de noi". Poate că va fi așa, dar poate că va trebui să trecem prin încercarea dură a propriei noastre credințe, a credinței față de Evanghelie. Căci învățătura lui Iisus Hristos contrazice vădit maistream-ul contemporan privind recunoașterea persoanelor LGBT, ideologia de gen și așa mai departe. Puterea și banii, opinia publică și legile statului se află în spatele acestui maistream. În acest caz, este util să ne amintim cum Domnul nostru Iisus Hristos, rănit, umilit și respins de oameni, a fost condus la execuția rușinoasă. Totul era împotriva Lui: puterea, stăpânirea, banii, opinia publică... Dar El este singurul care trebuie urmat.