Despre Piatră, unitate și Iosafat Kunțevici

Pe 10 septembrie 2023, reprezentanții BGCU la Vatican au sărbătorit 400 de ani de la "martiriul" lui Iosafat Kunțevici. Primatul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, Sveatoslav Șevciuk, l-a numit "erou capabil să iubească așa cum iubește Dumnezeu".

Este de remarcat faptul că aniversarea lui Kunțevici a coincis cu momentul în care autoritatea catolicismului și a Papei din Ucraina a fost serios zdruncinată din cauza declarațiilor "pro-ruse" ale pontifului. Uniații, conduși de Sveatoslav Șevciuk, depun eforturi extraordinare pentru a corecta situația. Astfel, conducătorul BGCU a decis să-și amintească acum numele "sfântului" pentru a-i convinge pe ucraineni că este necesar să se mențină unitatea cu catolicismul.

"Astăzi, Iosafat ne spune: Copii ai Ucrainei, nu ascultați niciodată vocile celor care vă spun să renunțați la acea unitate pentru că Biserica noastră a supraviețuit în toate epocile istorice și a stat în fața celor care au dorit să o lichideze datorită faptului că sunt în unitate cu mare familie universală a Bisericii Catolice, la fel cum astăzi Ucraina nu poate suporta acest război fără ajutor și sprijin internațional la toate nivelurile", a declarat Șevciuk.

Dar să ne reamintim cine a fost Kunțevici și dacă el cu adevărat "a iubit așa cum iubește Dumnezeu".

Cine a fost Iosafat Kunțevici?

Pentru BGCU, Iosafat Kunțevici este, fără îndoială, un sfânt, deoarece a contribuit la formarea acestei organizații religioase și la transferul comunităților ortodoxe la aceasta. Apropo, nu este exclus ca în viitor, BOaU să-i canonizeze pe cei care astăzi dărâmă ușile bisericilor ortodoxe cu polizoare unghiulare și alungă credincioșii din biserici folosind spray cu piper. Totuși, Iosafat Kunțevici și-a încheiat viața prin moarte violentă. Iată ce spune despre asta istoricul canadian de origine poloneză Orest Subtelny: "În 1623, la Poloțk, arhiepiscopul local greco-catolic Iosafat Kunțevici, care a încercat să ia două biserici de la ortodocși, a devenit victima unei mulțimi înfuriate". Adică, chiar și acest istoric secular, care nu este văzut că simpatizează Ortodoxiea, mărturisește că cauza morții lui Iosafat Kunțevici a fost activitățile sale de a ataca bisericile ortodoxe. Dacă luăm în considerare aceste evenimente mai detaliat, obținem următoarea imagine.

La sfârșitul anului 1618, Iosafat Kunțevici a fost numit arhiepiscop de Polțsk. În acele zile, nu existau mass-media sau Facebook și era posibil să ascunzi informații adevărate despre tine pentru o perioadă destul de lungă de timp. Și exact asta a făcut Iosafat Kunțevici, declarând că nu este uniat, ci ortodox. Poporul s-a ținut de credința ortodoxă și a considerat trecerea la Unie ca pe o trădare.

Dar la scurt timp a venit momentul adevărului.

Biserica Constantinopolului, care includea la acea vreme Mitropolia Kievului, știa perfect că toți episcopii mitropoliei, inclusiv Iosafat Kunțevici, s-au alăturat Uniunii de la Brest. Prin urmare, a fost necesar să se hirotonească noi episcopi pentru Mitropolie. Patriarhul Ierusalimului Teofan al III-lea a preluat această misiune din ordinul Patriarhului Constantinopolului, Timotei al II-lea. În 1620, la Kiev, a sfințit trei episcopi: Iov (Borețky) ca mitropolit al Kievului, Isaia (Kopinsky) ca episcop de Peremyșl și Meletie (Smotrițriy) ca arhiepiscop de Poloțk. Cu un an înainte de asta, în 1619, Iosafat Kunțevici i-a cerut regelui polonez Sigismund al III-lea o carte, conform căreia i-au fost predate toate bisericile și mănăstirile ortodoxe din eparhia Poloțk, adică au fost convertite la uniatism, în pofida opiniilor clerului şi a enoriaşilor.

În caz de neînțelegere, parohiile au fost transferate cu forța la uniați. Preoților ortodocși care au fost împtriva transferului li s-a interzis, sub amenințarea cu moartea, să se apropie de propriile biserici. Slujbele religioase ortodoxe au încetat în esență. Pruncii nu erau botezați, iar celor decedați nu li se făceau rânduiala înmormântări. Ortodocșii decedați au fost scoși noaptea din zidurile orașului și aruncați întru-n șanț cu canalizare.

Iosafat Kunțevici a acționat atât de inuman și ilegal, încât până și autoritățile oficiale poloneze au remarcat acest lucru. Pe 9 februarie 1621, cancelarul (prim-ministrul) Poloniei Lew Sapieha, catolic de credință și ferm susținător al Unirii, a scris o scrisoare către mitropolitul uniat al Kievului, Iosif Ruțki, despre Iosafat Kunțevici: "Nu numai eu, ci și și alții condamnă cu tărie că preotul vlădica din Poloțk a procedat prea aspru în chestiuni de credință și i-a enervat și dezgustat foarte mult pe oamenii din Poloțk și de pretutindeni. Multă vreme, l-am prevenit, implorat și îndemnat să nu acționeze atât de crud, dar el, având propriile considerații, mai încăpățânat decât întemeiat, nu a vrut să asculte de sfatul nostru. Să dea Dumnezeu ca consecințele ordinelor și acțiunilor sale dure să nu facă rău pentru Rzeczpospolita (Commonwealth). Pentru numele lui Dumnezeu, vă implor să-l avertizațize pentru ca el să înceteze și să-și abandoneze severitatea în aceste chestiuni și să returneze de bunăvoie bisericile celor din Mogilev, fără a aștepta ca ei să le ia ei înșiși fără să fie rugați...  Vă rog, domnia voastră, ține-l în frâu".

În 1622, episcopul ortodox de Poloțk, Meletie (Smotrițki), a sosit la Vitebsk și a îndreptat către autoritățile locale un document în care se declara arhiepiscopul ortodox legitim de Poloțk. Acest lucru a stârnit un val de entuziasm popular. Ortodocșii au simțit speranța în restabilirea drepturilor lor. Cei care se convertiseră la Unire sub presiune se întorceau la Ortodoxie. În consecință Iosafat Kunțevici a cerut o intervenție decisivă a autorităților laice. I-a scris o plângere lui Lew Sapieha cu o cerere de pedepsire a ortodocșilor.

Totuşi, L. Sapieha i-a răspuns în felul următor: "Nu aş vrea să intru în corespondenţă şi dispute cu Preasfinția Voastră, dar văzând stăruinţa cu care vă apăraţi convingerile, fără să ţin seama de niciun argument, mă simt nevoit, împotriva voinţei mele, pentru a răspunde la scrisoarea dumneavoastră nefondată. Recunosc că am fost și eu îngrijorat de Uniune și că nu ar fi înțelept să las această chestiune nesupravegheată. Dar niciodată nu mi-a trecut prin minte că Preasfinția voastră va face oamenii să i se alăture prin măsuri atât de violente... Și cu violența voastră nesăbuită, ați incitat și, ca să spunem așa, ați forțat poporul rus să reziste și să încalce jurământul pe care l-a dat Majestății Sale. Este dificil pentru dumneavoastră să negați acest lucru atunci când se depun plângeri împotriva voastră de către supușii ruși la autoritățile poloneze și lituaniene... Conform învățăturilor Sfintei Scripturi, trebuie să ne asigurăm că zelul și dorința noastră pentru o singură credință să se bazează pe regulile dragostei. Dar va-ți îndepărtat de povețele Apostolului și, prin urmare, nu este de mirare că cei supuși vouă au plecat din ascultare.

Cât despre pericolele care vă amenință viața, se poate spune că fiecare om este adesea cauza propriei nenorociri... În loc de bucurie, infama voastră Unire ne-a adus atâtea necazuri, discordie și atâtea aversiuni încât am prefera să fim fără ea. Îndurăm atâtea tulburări, supărării și necazuri din partea acesteia. Acesta este rodul infamei voastre Uniri! Să spun adevărul, ea a devenit cunoscută doar prin tulburările și dezbinarile pe care le-a provocat în rândul oamenilor și în întreaga regiune!".

O evaluare mai mult decât exhaustivă a activității lui Iosafat Kunțevici! Din nou, a fost dat nu de un om ortodox, ci de un politician polonez, un catolic și un susținător al Unirii.

Dar, după ce a primit un astfel de răspuns, Iosafat Kunțevici nu s-a liniștit; în schimb, a scris o plângere împotriva lui Lew Sapieha regelui polonez Sigismund al III-lea și papei Grigore al XV-lea. Au fost mai dispuși să răspundă la plângere. Sigismund al III-lea i-a dat trupele lui Iosafat Kunțevici, cu ajutorul cărora acesta din urmă a înăbușit fără milă rezistența ortodocșilor din eparhia Poloțk.

În 1623, în timpul unei sesiuni a Sejmului (parlamentului) polonez din Varșovia, nobilul ortodox din Volinia, Lavrentie Drevinski, a descris nelegiuirea care avea loc: "În Lituania, arhiepiscopul de Poloțk ține bisericile ortodoxe din Orșa și Mogilev sigilate timp de cinci ani. Cetățenii din Poloțk și Vitebsk, care, la interdicția arhiepiscopului, nu pot avea o biserică sau chiar o casă în oraș pentru slujbele lor religioase, trebuie să iasă la câmp în acest scop duminica și sărbătorile și chiar și atunci fără preot, deoarece nu au voie să aibă un slujitor în oraș sau în apropierea orașului".

"În sfârșit, iată un caz teribil, incredibil, barbar și feroce: anul trecut, în același oraș lituanian Poloțk, episcopul apostat, pentru a-i enerva și mai mult pe orășeni, a poruncit în mod deliberat să exumeze din pământ trupurile creștinelor, recent îngropate în ograda bisericii și le arunce afară din morminte pentru a fi mâncate de câini, ca pe niște hoituri".

                                                          Nobilul din Volyn, Lavrentie Drevinsky, despre acțiunile lui Iosafat Kunțevici

Dacă astăzi creștinii ortodocși expulzați din bisericile lor săvârșesc slujbe religioase în case particulare, foste magazine, depozite sau spații similare, în secolul al XVII-lea, ei mergeau în afara orașului pentru a-și săvârși slujbele în câmpuri și în zonele împădurite. Pe 12 noiembrie 1623, când Iosafat Kunțevici se întorcea de la slujba de duminică, a întâlnit un preot ortodox pe nume Ilia, care se îndrepta în afara orașului pentru a săvârși o astfel de slujbă religioasă ilegală. Ajutorul lui Iosafat Kunțevici, Arhidiaconul Dorotei, l-a atacat, l-a bătut aproape de moarte, l-a târât în reședința arhiepiscopală și l-a închis într-una din camere. Această cruzime i-a revoltat atât de mult pe orășenii ortodocși, încât au luat cu asalt casa lui Iosafat Kunțevici și, după toate probabilitățile, l-au ucis cu un topor (cel puțin pe una dintre "icoane", Iosafat Kunțevici este înfățișat cu un topor în cap).

Acest lucru este foarte diferit de modul în care și în ce circumstanțe și-au găsit sfârșitul adevărații martiri creștini. Există o altă diferență: martirii creștini nu au fost răzbunați pentru moartea lor, dar pentru moartea lui Iosafat Kunțevici, ei au înfăptuit o răzbunare deplină. Sigismund al III-lea a trimis trupe la Vitebsk. Ancheta în cazul lui Iosafat Kunțevici a durat doar trei zile, în urma cărora 19 persoane au fost decapitate, inclusiv doi dintre primii primari ai Vitebskului și unul din Poloțk; un total de 120 de persoane au fost condamnate la moarte, proprietățile lor au fost confiscate, 100 de persoane au fost închise și 200 au fost biciuite. Vitebskul și-a pierdut drepturile Magdeburgului și toate privilegiile. Primăria Vitebsk a fost demolată, iar orașului i s-a aplicat o amendă de 3079 de zloți. Toate clopotele au fost scoase din biserici. După cum a scris un cercetător al acestor evenimente, "nicio înmormântare păgână nu a fost celebrată cu mai multă sete de sânge decât moartea lui Iosafat Kunțevici".

În ce constă unitatea?

De teamă de obstrucția Papei, Sviatoslav Șevciuk, în numele lui Iosafat Kunțevici, i-a îndemnat pe ucraineni "să nu-i asculte" pe cei care astăzi cer renunțarea la unitatea cu catolicismul. Pare a fi o exagerare clară. Asemenea voci sunt tocmai neauzite astăzi. Este exact opusul.

În Ucraina, narațiunea conform căreia catolicismul este ceva cu adevărat european, uman, democratic, civilizat și așa mai departe este din ce în ce mai implantată în conștiința societății, în timp ce Ortodoxia este văzută ca ceva orientat spre Moscova, ostil, imperial etc.

Da, această narațiune astăzi este încă în fazele sale incipiente de dezvoltare, cu încercări de a convinge societatea ucraineană că există "ortodoxie corectă" sub forma BOaU și "incorectă" sub forma Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar contururile următoarei faze a transformărilor religioase au fost deja conturate – toată Ortodoxia va fi declarată "incorectă" și numai ceea ce, așa cum spune Sviatoslav Șevciuk, este "în unitate cu marea familie universală a Bisericii Catolice" poate fi considerată "corectă". Se fac deja declarații fără ambiguitate cu privire la perspectivele unirii Bisericii Greco Catolice și BOaU, fiind organizate conferințe, audieri și rugăciuni comune corespunzătoare. Și dacă (poate, este mai corect să spunem când) Patriarhul Bartolomeu este de acord să se unească cu Vaticanul, narațiunea că Ortodoxia este "imperialismul rus" se va auzi peste tot. Apoi, va domina sloganul că "unitatea" este exclusiv unitate cu Vaticanul. Apoi, lucrarea Iosafat Kunțevici va fi urmat cu o vigoare reînnoită.

Dar unitatea Bisericii nu este nicidecum unitate cu Scaunul Roman; este unitatea întregii Biserici, cerească și pământească, este unitate în credință și moralitate, este unitate în Duhul Sfânt și Taine. Pot catolicii de astăzi să spună că ei cred la fel cum a făcut întreaga Biserică a primului mileniu? Cu siguranta nu. Pe lângă noua dogmă "filioque", pe care au aprobat-o abia la începutul secolului al XI-lea și au făcut completări la Crezul de la Niceea, catolicii au stabilit multe alte dogme: Neprihănita Concepție a Fecioarei Maria, Purgatoriul și altele. Prin urmare, când spunem: "Cred într-o Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicească Biserică", ne referim la ceva cu totul diferit de ceea ce spune Sviatoslav Șevciuk".