Lăcomia - nu este doar despre mâncare: dialog cu Ioan Scărarul

«Mănâncă, bea, veselește-te» - acest proverb este cunoscut de toată lumea. Dar, dacă ne adâncim în sursele originale, devine clar că nu este chiar atât de popular. Să ne amintim, aceste cuvinte sunt rostite de un bogat nechibzuit în parabola evanghelică. Odată, el a adunat o recoltă atât de bogată, încât hambarele sale nu au fost suficiente pentru a o depozita. Atunci el a poruncit să se construiască hambare și mai mari și îndrăzneț a spus sieși: «Suflete! ai multe bunătăți adunate pentru mulți ani: odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te». La care Domnul l-a trezit pe cel nechibzuit: «Nebunule! în noaptea aceasta îți vor lua sufletul; cui va rămâne ceea ce ai pregătit?» (Lc. 12:19-20). Din această parabolă, Hristos face două concluzii: «Așa se întâmplă cu cel care adună comori pentru sine, dar nu se îmbogățește în Dumnezeu» (Lc. 12:21) și «vedeți, feriți-vă de lăcomie, căci viața omului nu depinde de abundența bunurilor sale» (Lc. 12:15).

«Lăcomia», despre care vorbește Domnul, este una dintre «ipostazele» lăcomiei - un păcat de moarte și o patimă chinuitoare. Omul stăpânit de această boală lasă deoparte plăcerea lui Dumnezeu pentru a se plăcea pe sine însuși.

Uitând că sufletul său trebuie să fie hrănit cu virtuți, el începe să-și hrănească trupul cu ospățuri și alte bunuri materiale. Moartea îl surprinde pe un astfel de om pe neașteptate - și în fața lui Dumnezeu apare în goliciunea sufletului său.

Un alt exemplu clar de lăcomie evanghelică este un alt bogat din parabola despre bogatul și Lazăr. În viață, stăpânul «se ospăta strălucitor», iar săracul se mulțumea doar cu firimiturile de pâine care cădeau de la masa stăpânului. După moarte, soarta lor s-a schimbat radical. Lazăr s-a aflat în fericire în «sânul lui Avraam», primind o răsplată veșnică pentru scurta perioadă de viață petrecută în sărăcie. Iar bogatul a înțeles în sfârșit ce înseamnă suferința, fiind până atunci indiferent la nevoile săracilor.

Aceste exemple oferă o înțelegere clară a faptului că, în sens larg, lăcomia este o dorință necontrolată de a obține plăcere. Despre «multitudinea» acestei patimi ne vorbește și Sfântul Ioan Scărarul.

Patima multiformă și progeniturile ei

«Conducătorul demonilor este luceafărul căzut, iar capul patimilor - lăcomia. Lăcomia este inventatorul condimentelor, sursa dulciurilor, seducția ochilor», - spune sfântul.

Această patimă joacă pe cel mai vulnerabil aspect al naturii umane - trupul. Fiecărui om îi este caracteristică dorința de confort. Această dorință a fost pusă în noi de Dumnezeu la creație. Pentru confort, Domnul a creat grădina Edenului, așezându-i acolo pe strămoși. Singura lor sarcină era să se bucure de confortul raiului și să-i mențină frumusețea. Dar chiar și o sarcină atât de simplă s-a dovedit a fi peste puterea primilor oameni. Tocmai lăcomia a determinat-o pe Eva să guste prima din fructul interzis.

După căderea în păcat, oamenii au fost lipsiți de contemplarea frumuseților Edenului. De atunci, ei încearcă în toate felurile să creeze singuri frumusețe în jurul lor. Dar, din păcate, un astfel de «confort» iluzoriu apare adesea prin acumulare și saturarea pântecelui.

Am vorbit deja despre faptul că fiecare patimă are «copiii» săi - patimi similare care provin din ea. Astfel, din tristețe se naște lenevia, iar din lăcomie - un întreg «buchet» de patimi.

Egumenul Sinai ne prezintă o listă vastă de «descendenți» ai lăcomiei. Așa cum purtăm un dialog cu Sfântul Ioan, așa și el poartă un dialog similar cu patima menționată. Și iată ce îi răspunde:

«Primul meu fiu născut este desfrânarea, iar al doilea după el este împietrirea inimii, iar al treilea - somnolența. Fiicele mele: lenea, vorbăria, îndrăzneala, râsul, blasfemia, împotrivirea, încăpățânarea, neascultarea, insensibilitatea, captivitatea minții, lauda de sine, obrăznicia, iubirea de lume (atașamentul față de lucrurile materiale - n.red.), după care urmează rugăciunea pângărită, zborul gândurilor și disperarea - cea mai cumplită dintre toate patimile».

Ascultând cuvintele pustnicului, te gândești și realizezi că lăcomia, de fapt, nu este doar și nu atât despre mâncare, cât despre tot ceea ce împovărează omul, nu-i dă pace, întunecând bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

Mai mult, aflând despre «multitudinea» acestei patimi, înțelegi că în ultimele secole i s-au născut noi «copii» - diverse dependențe: fumatul, alcoolismul, narcomania etc. Omul stăpânit de aceste dependențe pierde cel mai important lucru - puterea voinței sale și libertatea personală. Nu-i este de ajuns o singură țigară fumată, un singur pahar băut, o singură doză. Se atinge «puncul fără întoarcere». Se declanșează un proces ireversibil de atragere a personalității în pânza acestor obiceiuri dăunătoare.

Abordarea ortodoxă în lupta cu dependențele

Cu trecerea timpului, devine din ce în ce mai dificil pentru om să eradicheze, să «curățe» din sine o anumită dependență. Aici îi poate veni în ajutor Dumnezeu și credința sinceră în ajutorul Său haric. Știm că diferite abordări oferă soluții diferite la această problemă. Astfel, unele organizații sectante practică violența fizică ca mijloc universal de «eradicare» a dependenței. O astfel de «terapie de conversie», desigur, nu duce la nimic bun, ba mai mult - inevitabil traumatizează psihicul.

Ortodoxia oferă o abordare mai «milostivă» și în același timp mai eficientă în lupta cu lăcomia în toate manifestările sale. Această abordare are un nume universal - postul. Iar cum anume se aplică în cazuri concrete, ne va spune Sfântul Ioan Scărarul.