Ce se întâmplă cu Biserica Armeană și de ce
Prim-ministrul Armeniei a numit conducerea Bisericii Armene antihristică, a acuzat-o de desfrâu și a anunțat răsturnarea Catolicosului. Ce se întâmplă?
Pe 20 iulie 2025, premierul Armeniei Nikol Pașinian a anunțat un miting masiv pentru înlăturarea Catolicosului tuturor armenilor, Garegin II.
«Nedorit, dureros, dar logic: în cazul incapacității de a respecta legământul căsătoriei, cuplurile divorțează. Același lucru ar trebui să se întâmple și cu Biserica. Ktrich Nersisyan trebuie să elibereze Veharan», - a scris Pașinian. Astfel, premierul l-a acuzat pe Catolicos (numindu-l cu numele său laic) de încălcarea jurămintelor bisericești și a cerut să părăsească reședința.
Și aceasta este deja «vârful aisbergului». Conflictul dintre autorități și biserică în Armenia durează de mult timp. Dar de ce statul își permite acțiuni atât de drastice?
Pentru început, o mică referință istorică. Biserica Apostolică Armeană (BAA) – una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume. Se consideră că a fost fondată de apostolii din cei 12, Bartolomeu și Tadeu. De asemenea, se consideră că Armenia — este prima țară din lume unde creștinismul a devenit religie de stat (anul 301).
Dar în anul 451, la Calcedon a avut loc al IV-lea Sinod Ecumenic, pe care Biserica Armeană nu l-a acceptat. De aceea, ea aparține familiei așa-numitelor biserici pre-calcedoniene sau monofizite. De-a lungul istoriei ulterioare, au existat numeroase încercări de a restabili comuniunea Bisericii Armene cu cea Bizantină sau Romană, dar toate au fost nereușite. Motivele acestor eșecuri nu sunt atât teologice, cât politice. În prezent, BAA – este biserica națională a armenilor. În Constituția Armeniei este scris: «Republica Armenia recunoaște misiunea exclusivă a Bisericii Apostolice Armene ca biserică națională în viața duhovniceasă a poporului armean». În aceasta, după părerea noastră, se află rădăcina problemelor actuale ale Bisericii Armene. Totuși, nu doar ale celor actuale și nu doar ale celei armene…
Conflictul actual dintre autoritățile laice și religioase din Armenia a început în 2020 pe fondul evenimentelor din Karabahul de munte. Deși originile sale pot fi văzute încă din 2018, când Nikol Pașinian a ajuns la putere în urma așa-numitei revoluții de catifea. Atunci, un grup de activiști, apropiat noilor autorități armene, a venit cu sloganul: «Noii Armenii – un nou conducător duhovnicesc», îndreptat împotriva conducerii BAA.
În 2020 a avut loc al Doilea Război din Karabah, care s-a încheiat cu înfrângerea de facto a Armeniei, care a fost de acord să-și retragă trupele din Karabahul de munte și să cedeze sub controlul Azerbaidjanului o parte semnificativă a acestei republici. Atunci catolicosul tuturor armenilor, Garegin II (în lume Ktrici Nersisyan) a cerut premierului Armeniei, Nikol Pașinian, să demisioneze.
Nu ne vom întreba cine dintre ei avea dreptate, Garegin, care exprima opinia poporului armean, care nu dorea să accepte înfrângerea, sau Pașinian, care în fața înfrângerii militare a fost nevoit să accepte condiții nefavorabile de pace. Doar ne vom întreba – ar fi putut apostolii lui Hristos, predicând Evanghelia, să cheme la schimbarea conducătorilor sau să se exprime pe teme politice sau militare? Dar conducătorii bisericii naționale fac acest lucru. Se poate chiar spune că nu pot rămâne deoparte de la rezolvarea problemelor politice pe care poporul le consideră foarte importante pentru sine. La urma urmei, conducătorii bisericii naționale sunt reprezentanții poporului lor. Ei trebuie să declare opinia poporului, dorințele sale, așa cum le înțeleg ei.
În 2020, mulți credeau că cariera politică a lui Pașinian se încheie, dar în iunie 2021 el a câștigat alegerile și a devenit din nou conducătorul Armeniei. Iar conflictul din Karabah continua să se dezvolte într-o direcție nefavorabilă pentru Armenia. Periodic, izbucneau confruntări armate între părțile aflate în conflict. Pașinian declara în acest timp despre recunoașterea suveranității Azerbaidjanului asupra Karabahului de munte, dar insista asupra necesității respectării drepturilor populației armene a republicii.
În aprilie 2023, catolicosul Garegin II a cerut din nou demisia lui Pașinian. «Se fac declarații greșite și inacceptabile cu privire la statutul Karabahului de munte. Îngrijorează dezbinarea tot mai profundă, intoleranța, duhul de intoleranță al poporului nostru», – a declarat catolicosul agenției «Sputnik Armenia». Din nou vedem o declarație a unui lider religios pe o temă politică. Și aceasta nu este o evaluare a acțiunilor politicienilor din punct de vedere al Evangheliei, ci sunt declarații politice. La acestea a urmat răspunsul lui Pașinian: «Dacă biserica dorește să se ocupe de activități politice, atunci Armenia — este o țară democratică și ei pot crea un partid politic».
Pe 19-20 septembrie 2023, forțele armate ale Azerbaidjanului au desfășurat o operațiune militară fulgerătoare, în urma căreia Azerbaidjanul a obținut controlul total asupra Karabahului de munte. Președintele Aliev a călcat în picioare steagul fostei republici, liderul Karabahului de munte, Samvel Șahramanian, a semnat un decret privind încetarea existenței acesteia, iar aproape întreaga populație armeană a fost nevoită să fugă în Armenia.
Dar necazurile pentru Armenia nu s-au încheiat aici. În aprilie 2024, Pașinian a fost nevoit să cedeze Azerbaidjanului patru sate din regiunea Tavuș, care în timpul Uniunii Sovietice făceau parte din RSS Azerbaidjan, și care au trecut sub controlul Armeniei în urma Primului Război din Karabah. Ca răspuns la aceasta, a apărut mișcarea de protest «Tavuș în numele patriei», care ulterior a fost redenumită în «Lupta Sfântă». Liderul său a devenit conducătorull eparhiei Tavush, arhiepiscopul Bagrat (Vazgen Galstanian). Din nou, nu ne vom întreba cine are dreptate și ale cui sunt aceste sate. Dar poate fi războiul pentru teritorii «sfânt» din punct de vedere al creștinismului? Și poate un arhiepiscop creștin să conducă o astfel de mișcare? În cazul bisericii naționale, toate acestea nu sunt doar posibile, ci în anumite condiții chiar inevitabile.
Pașinian a văzut în crearea mișcării «Tavuș» o amenințare la adresa puterii sale și a numit clericii BAA «agenți de influență». Temeriile sale s-au dovedit a fi justificate. În mai 2024, arhiepiscopul Bagrat a condus marșul mișcării spre capitala Erevan, susținătorii săi au anunțat nominalizarea lui Bagrat pentru funcția de prim-ministru, iar însuși arhiepiscopul l-a îndemnat pe Pașinian să demisioneze „pașnic, fără tulburări”. Dar demisia nu a avut loc.
Și în 2025, conflictul dintre conducerea politică și cea religioasă a Armeniei a depășit limitele decenței. Pe 29 mai 2025, la o ședință guvernamentală ordinară, Pașinian a declarat că majoritatea bisericilor din țară erau folosite ca niște cămări, pline cu gunoaie. Este amuzant că, în replică, reprezentantul Bisericii Apostolice Armene, episcopul Arshak Khachatrian, l-a lăudat pe prim-ministru pentru grija față de sfintele lăcașuri armene. Dar deloc nu despre aceasta se discutaseră. A doua zi, Pașinian a șocat pur și simplu pe toată lumea cu declarația sa adresată catolicosului Karekin al II-lea: „Sfinția Voastră, mergeți și continuați să o ........ pe soția unchiului dumneavoastră și ce treabă aveți cu mine”, a scris Pașinian. La început, toată lumea a crezut că este o făcătură, dar în curând a apărut următoarea declarație: „Ar trebui să luăm în considerare problema câți dintre episcopii noștri respectă jurământul de celibat?” Mai târziu în acea zi, Pașinyan a postat încă patru postări despre încălcarea jurământului de celibat de către clerul AAC, cerând ca statul să aibă un vot decisiv în alegerile Catholicosului și ca candidații pentru acest post să fie testați pentru decență.
A doua zi, soția prim-ministrului Armeniei, Anna Akobian, s-a alăturat criticilor la adresa conducerii AAC. Ea l-a numit pe Karekin al II-lea „principalul mafiot spiritual al țării” și a acuzat conducerea AAC de pedofilie și abuz asupra copiilor.
„Pe principalii pedofili ai țării i-a demonizaț cuvântul «cămară». Desigur, așa ar fi trebuit să fie, pentru că tocmai cămările păstrează laturile întunecate ale vieții maniacilor îmbrăcați în negru. În cămări sunt permise perversiuni care nici măcar nu merită mânia credincioșilor. Credincioșii, resemnându-se de mult cu asta, îi poartă pe umeri pe principalii maniaci-perverși ai țării”, a scris Akobian.
A trecut suficient timp de la aceste declarații, dar dovezile pentru toate aceste acuzații nu au fost prezentate. Calculul este clar: în Biserica Catolică, de exemplu, cazurile de mare anvergură ale pedofililor în sutană sunt pe buzele tuturor. Și dacă acest lucru se poate întâmpla în Biserica Catolică, atunci de ce nu se poate întâmpla și în Biserica Armeană? Poate cineva va crede. Și mulți o fac.
Trebuie menționat că Prim-ministrul nu încalcă doctrina AAC, nu o obligă să comită anumite acțiuni.
Pașinian afirmă că luptă împotriva unor presupuși slujitori nedemni ai bisericii. De ce se luptă cu ei? Pentru că îi vede ca pe oponenții săi politici, pentru că îi vede ca pe o amenințare la adresa puterii sale. Iar metodele de combatere a oponenților politici sunt adecvate: minciuni, violență, șantaj, mită etc.
Arsenalul acestor metode este foarte divers, dar aproape toate sunt imorale și lipsite de etică. Și aici vedem acuzații nefondate care îi dezavantajează pe cei acuzați. Chiar dacă nevinovăția lor este dovedită, tot va exista un gust amar în gură.
Dar cum a răspuns CAA la acuzații? Iată declarația Consiliului duhovnicesc suprem al CAA din 2 iunie 2025: „O astfel de poziție anti-bisericească este în mod clar dictată de obiective politice și reprezintă o încercare de a minimaliza autoritatea Bisericii Armene și a slujitorilor acesteia în viața poporului și în cercurile internaționale, de a înăbuși vocea bisericii și de a reduce influența acesteia asupra societății. Comportamentul anti-bisericesc al șefului guvernului, procesele inițiate împotriva valorilor naționale și a bisericii sunt pline de consecințe distructive și reprezintă o amenințare la adresa statalității armene, a unității poporului nostru atât în patrie, cât și în diaspora. Astfel de acțiuni dezbină societatea, slăbesc duhul națiunii și diminuează conștientizarea înaltă a patriotismului, în special în contextul provocărilor actuale”
Autoritate în viața poporului și în cercurile internaționale, valori naționale, unitatea poporului, duhul națiunii, patriotism și așa mai departe. La asta apelează conducerea AAC. Se pare că totul este corect și adevărat, dar este foarte departe de Evanghelie: „Duceți-vă și învățați toate neamurile <...> învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit...” (Matei 28:19-20).
În iunie 2025 au început deja arestările. Pe 18, șeful grupului de companii Tașir, Samvel Karapetian (Forbes îi estimează averea la 3,2 miliarde de dolari), care a vorbit în apărarea Bisericii, a fost arestat sub acuzația de „apeluri publice la acapararea puterii”. Pe 28, conducătorul eparhiei Șirak a AAC, arhiepiscopul Mikael Ajapakhyan, a fost arestat.
Pe 8 iulie 2025, Pașinian a anunțat că va conduce personal „eliberarea” Bisericii Apostolice Armene, acuzând conducerea acesteia de confiscarea sfintelor lăcașe de către un „grup antistatal”.
„Casa lui Iisus Hristos, locul coborârii Unului-Născut, a fost confiscată de anticrist, un grup destrăbălat, antinațional și antistatal, și trebuie eliberată. Voi conduce personal această eliberare”, a scris prim-ministrul armean pe canalul său de Telegram. Iar pe 20 iulie 2025, Nikol Pașinian a cerut pregătiri pentru expulzarea conducătorului Bisericii Apostolice Armene, Gareghin II, din reședința sa din Ecimiadzin.
Încă nu se știe cum se va încheia actuala confruntare dintre autoritățile armene și conducerea Bisericii Armene. Dar o astfel de interferență dură și nerușinată a autorităților seculare în treburile bisericii este deja o tendință care nu poate fi ignorată. Muntenegru, Ucraina, Armenia, Georgia și alte țări. Din anumite motive, conducătorii au decis că au dreptul să dicteze liderilor bisericilor ce ar trebui să facă, cine ar trebui înlăturat din conducere și cine ar trebui numit. Concluziile din toate acestea pot fi următoarele.
În primul rând, dacă biserica se vede în primul rând ca o organizație religioasă națională, un simbol al unității poporului său și al identității sale, dacă biserica este expresia aspirațiilor poporului său, a aspirațiilor și dorințelor sale, atunci cu siguranță va fi obligată să participe la viața politică a societății.
În al doilea rând, toți ceilalți participanți la procesele politice o vor percepe exact ca atare, adică ca un subiect politic. Unele forțe o vor susține, altele vor face opusul, dar această susținere sau opoziție va fi determinată în primul rând de factori politici.
În al treilea rând, metodele de luptă inerente sferei politice vor fi folosite împotriva bisericii.
În al patrulea rând, lupta cu biserica nu va aduce nimic bun nimănui. Istoria arată că, chiar dacă există diverse abuzuri în biserică, intervenția statului nu le eradică, ci mai degrabă le agravează sau le înlocuiește cu alte abuzuri.
În al cincilea rând, există o tendință a autorităților seculare de a se amesteca în treburile bisericești. Acest lucru contrazice atât Constituțiile majorității țărilor, cât și principiile democratice. Toate acestea amintesc mai mult de Evul Mediu. Apropo, mulți politologi și filozofi politici observă cererea tot mai mare în întreaga lume pentru un stil autoritar de guvernare și anumite elemente ale unui sistem monarhic. Acest lucru se întâmplă deoarece democrațiile nu fac față problemelor cu care se confruntă omenirea contemporană. Dar aceasta este o altă poveste, nu una religioasă.
Cum putem face ca biserica să trăiască conform legilor Evangheliei, să îndeplinească ceea ce a poruncit Iisus Hristos și să nu se angajeze în activități care nu sunt tipice pentru ea? Este oare posibil acest lucru? Nu există încă răspunsuri la aceste întrebări. Dar cel puțin trebuie să ne dăm seama că există o problemă și să nu ne prefacem că totul este în regulă și corespunde unei tradiții seculare. Acesta este ideea, corespunde tradiției, dar nu Evangheliei.
