Creștinii și puterea: de ce cei care „s-au plecat” îi urăsc pe cei care „nu s-au plecat”
Astăzi este aproape imposibil să deosebești acțiunile autorităților și ale reprezentanților Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) față de Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr). Minciuna, calomnia, ura și violența curg într-un flux continuu. De ce se întâmplă acest lucru?
«Nu uitați, cei care s-au plecat vor urî cel mai mult nu pe cei care i-au plecat, ci pe cei care nu s-au plecat». Această frază populară pe Internet a unui autor necunoscut, într-un anumit sens, vorbește despre psihologia celor care, pierzând libertatea interioară, doresc să-și dovedească propria «dreptate» prin orice mijloace. În același timp, «dovedesc» nu celor care i-au «plecat», ci celor care nu au vrut să se «plece».
Este interesant că în Ucraina contemporană vedem o imagine similară în sfera bisericească: Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), complet presată de stat, adesea nu se opune autorităților, ci Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr), ai cărei păstori și enoriași refuză să se «plece» sub cerințele politice.
Acest articol nu este atât despre motivul pentru care se întâmplă acest lucru, cât despre cum structurile bisericești, fuzionate cu statul, se transformă în instrumente de «purificare» ideologică și de ce adevărata libertate în Hristos inspiră celor puternici și «marionetelor» lor cea mai aprigă ură.
Cine sunt cei «plecați»?
În context bisericesc, «plecații» sunt cei care au sacrificat Evanghelia pentru câștig politic. Cu alte cuvinte, sunt cei care, uitând de cuvintele lui Hristos despre iubirea față de dușmani, cultivă ura, cei care în loc de rugăciune și pocăință vin la biserică cu polizorul de mână și ranga, cei care nu vor să lupte cu «duhurile răutății de sub cer», pentru că sunt ocupați cu «lupta» împotriva «cărnii și sângelui». Dar cel mai important, sunt cei care depind în totalitate de cerințele «momentului politic».
În contextul articolului nostru, toate aceste criterii se aplică BOUkr, care, primind în ianuarie 2019 «tomosul» autocefaliei de la Constantinopol, a intrat în orbita intereselor de stat.
Așadar, Legea «Despre libertatea de conștiință și organizațiile religioase» a oferit autorităților un motiv pentru a efectua o reînregistrare masivă a parohiilor BOUkr în favoarea BOaU. Cu forțele administrațiilor locale și ale «activiștilor» sunt capturate bisericile BOUkr, iar canalele de televiziune de stat și principalele publicații online îndoctrinează poporul cu povești fantastice despre «influența pro-rusă» a BOUkr, legând-o de «agresor». În același timp, BOaU este prezentată ca «biserica națională», iar critica sau întrebările adresate acesteia sunt interpretate ca «amenințări la adresa securității naționale».
Este natural că o astfel de «asistență» din partea statului necesită o recompensă din partea BOaU — și structura lui Dumenko oferă tot ce poate. De exemplu, dacă statul decide să închidă bisericile în carantină — BOaU este categoric «pentru», dacă decide să interzică o întreagă Biserică — BOaU din nou «pentru», dacă decide să schimbe datele sărbătorilor — și aici «pentru». Și nu există nicio îndoială, chiar dacă autoritățile decid să schimbe textul Liturghiei sau să anuleze posturile — BOaU va susține toate aceste decizii. Și nu doar pentru că sunt departe de viața duhovnicească, ci și pentru că înțeleg — fără sprijinul autorităților nu pot exista.
În consecință, BOaU s-a pus singură într-o situație în care este lipsită chiar și de posibilitatea ipotetică de a fi, dacă este necesar, vocea criticii deciziilor greșite ale autorităților, de a fi conștiința poporului.
De ce autoritățile a «plecat» BOaU, dar nu a putut «pleca» BOUkr?
Rezistența la rău și păcat — unul dintre semnele libertății interioare. BOUkr, deși este supusă presiunii, rămâne singura confesiune care a refuzat în mod consecvent să îndeplinească «sarcinile» de stat care contravin Evangheliei, canoanelor Bisericii și conștiinței creștine.
Nu, nu suntem perfecți și adesea manifestăm infantilism și incapacitate de a spune ferm «nu». Dar în chestiuni care au o importanță principială, factorul «ascultării de Dumnezeu, nu de om» prevalează totuși asupra tuturor deciziilor. Să ne amintim că atunci când autoritățile păgâne au interzis apostolilor să predice, au auzit în răspuns: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni» (Faptele Apostolilor 5:29). Pe acest principiu se bazează majoritatea deciziilor BOUkr. De exemplu, doar BOUkr a văzut pericolul în restricțiile COVID, doar ea s-a opus documentelor electronice și biometriei. Doar BOUkr continuă tradiția procesiunilor religioase, în pofida interdicțiilor și așa mai departe.
În plus, neavând nicio dependență de stat, BOUkr este supusă unei presiuni imense din partea autorităților, care cer ruperea legăturilor canonice și euharistice (subliniem, nu administrative) cu Biserica Rusă.
Și ce? Faptul că, în pofida persecuțiilor dure, peste 6 milioane de credincioși au rămas în BOUkr. Ce spune asta? Că,
neavând nicio speranță de «bunăvoință» din partea statului, credincioșii trăiesc în Biserică cu un sentiment real de libertate duhovnicești.
De ce Biserica Ortodoxă Ucraineană provoacă nu doar iritare, ci o adevărată ură din partea BOaU și a autorităților? Răspunsul se află în logica internă a dependenței și autojustificării. Și aici există câteva mecanisme despre care vom vorbi.
Mecanismul «proiecției vinei»
Când o persoană (sau o instituție) își refuză libertatea și acceptă voința celui mai puternic, apare un disonanță cognitivă: «am acționat greșit, dar trebuie să dovedesc că acțiunea mea este corectă». În cele din urmă, persoana (sau grupul de persoane) dezvoltă un conflict interior, tot negativul căruia este direcționat către cei care au refuzat să se «plece». Tocmai acești «neplecați» sunt acuzați de pierderea libertății duhovnicești.
Mecanismul «mustrării vii»
Hristos îi numește pe creștini «sarea pământului» (Matei 5:13). După cum se știe, sarea nu doar previne putrezirea unui produs, ci îi și dă gust. Și dacă proiectăm cuvintele lui Hristos asupra BOUkr, rezultă că Biserica noastră, în slujirea ei jertfelnică, nu numai că previne ca oamenii să „putrezească” și să-și piardă miezul duhovnicesc, dar le insuflă și un „gust” pentru Adevăr. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr) servește drept o mustrare vie pentru toți cei care au uitat cel mai important lucru: scopul unui creștin este să slujească lui Dumnezeu, nu politicii. Acest lucru nu se poate de iertat.
Mecanismul „etichetelor”
BOaU, dependentă de sprijinul statului, pur și simplu nu poate spune tot ce ar trebui să spună: că nu există în Biserică loc pentru diviziuni în națiuni, despre dragostea față de dușmani și despre dragoste în general. Prin urmare, cuvintele sale nu conțin Duhul Adevărului. În loc să se străduiască să vorbească în limbajul Evangheliei, reprezentanții BOaU vorbesc limbajul politicii, iar în loc de dialog, folosesc limbajul urii și al etichetelor („agenți ai Kremlinului”, „filiale FSB” și așa mai departe).
Mecanismul „urii față de libertate”
Ura față de oamenii care au libertate interioară este asemănătoare cu ura față de viață: acolo unde este întuneric, razele adevărului provoacă o durere arzătoare. Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr) trăiește o viață duhovnicească, a păstrat tradițiile liturgice și Sfintele Taine fără schimbări și, cel mai important, trăiește fără a ține cont de cerințele politicienilor... iar acest lucru provoacă ură din partea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU).
Paralele istorice
Istoria cunoaște multe exemple când schismaticii și „creștinii” loiali guvernului i-au urât pe mărturisitorii lui Hristos mai mult decât pe ateii persecutori.
De exemplu, în anii 1920, „mișcarea renovaționistă” i-a susținut pe bolșevici, primind protecție și resurse de stat (conducătorul renovaționiștilor, Vvedenski, conducea o mașină pusă la dispoziție de Ceka) și i-a atacat susținătorii „Patriarhului Tihon” și celor din „catacombe” - cei care refuzau să recunoască dreptul statului de a se amesteca în treburile bisericești.
Este interesant că renovaționiștii i-au acuzat pe susținătorii Patriarhului Tihon - „tihoniști” de fanatism, de incitare la ură față de sistemul sovietic. Și acesta, printre altele, era modul în care bolșevicii își susțineau cauza, arestând clerul, aruncând preoți și mirenii în închisoare, confiscând proprietățile bisericești și așa mai departe. Trebuie să recunoaștem, paralelele cu timpurile moderne sunt mai mult decât evidente.
Adevărat, până la sfârșitul anilor 1930, aproape nimic nu mai rămăsese din „renovaționiști”: autoritățile i-au recunoscut ca fiind inutili și au trecut la represiuni deschise împotriva lor. Aceasta, apropo, poate fi o lecție bună pentru BOAU: o alianță prea strânsă cu statul duce în cele din urmă la persecuții și o tentativă de distrugere.
Renovaționiștii nu erau deosebit de populari în rândul oamenilor de rând. Leviti-Krasnov, un scriitor bisericesc din anii 1920, își amintește că bisericile renovaționiste erau practic goale, nu aveau mijloacele de a încălzi incinta bisericii iarna și toate încercările de a-i alunga pe oameni în „biserica corectă” s-au încheiat cu un eșec. Astăzi vedem o situație similară: bisericile BOaU sunt goale. Și acest lucru se explică nu doar prin faptul că viața duhovnicească abia licărește în cadrul acestei structuri, ci și prin faptul că o mărturisire dependentă de bunăvoința autorităților nu poate fi vocea conștiinței în fața acestei autorități. Dacă Biserica se contopește cu autoritățile, este privită ca o structură statală, și nu ca o piatră a credinței.
Așadar, se dovedește că ura celor „plecați” față de cei liberi este un simptom al cât de adânc a pătruns în mintea elitei statale ucrainene (dacă se poate numi așa) ideea că autoritățile și Biserica ar trebui să fie un mecanism de guvernare a poporului. Din păcate, Ucraina reînvie acum vechea schemă bolșevică, în care religia servește drept ajutor pentru întărirea autorităților.
