Războiul eshatologic: rădăcinile religioase ale conflictului dintre Israel și Iran

De la alianță la război de anihilare: cum ideologia religioasă a transformat vecinii în dușmani ireconciliabili.
Pe 13 iunie 2025, Israelul a lansat atacuri asupra teritoriului Iranului. Autoritățile țării au declarat că au atacat obiective ale programului nuclear iranian. În scurt timp, Iranul a răspuns cu salve de rachete, în urma cărora au fost uciși și răniți israelieni. Și iată că Tel Avivul lansează salve de foc asupra teritoriului vecinului său. Escaladarea crește în progresie geometrică.
Subliniem imediat că redacția UJO se opune în mod constant și consecvent războiului în toate manifestările sale și face apel la soluționarea pașnică a tuturor conflictelor. Totuși, pentru a înțelege evenimentele care se desfășoară astăzi între Israel și Iran, este important să analizăm cauzele profunde ale confruntării lor.
Când forțele aeriene israeliene au lovit o serie de obiective din Iran, mass-media internațională a prezentat tradițional acest lucru ca pe un alt episod al geopoliticii din Orientul Mijlociu. Se pot întâlni articole ale căror autori susțin că Netanyahu, prin intermediul războiului, încearcă să se mențină la putere sau că politicienii israelieni doresc să împiedice apariția unei alte puteri nucleare în regiune. Totuși, astfel de explicații scapă esențialul: conflictul dintre Israel și Iran are o natură fundamental diferită.
Problema este că confruntarea dintre aceste țări nu seamănă cu o competiție politică. Mai degrabă, este un război religios de anihilare.
Doctrina distrugerii ca politică de stat
Cei care urmăresc cu atenție ce se întâmplă în Orientul Mijlociu știu că declarațiile agresive ale conducerii iraniene față de Israel nu sunt întâmplătoare, ci constante și chiar sistematice. De exemplu, liderul spiritual al țării, Ali Khamenei, numește în mod regulat Israelul „o tumoare canceroasă care trebuie eradicată de pe fața pământului”. Menționăm că astfel de declarații nu vin de la o mână de fanatici marginali, ci de la conducerea de stat și religioasă de vârf a țării.
În 2014, Ali Khamenei a publicat pe Twitter un „plan în nouă puncte pentru distrugerea regimului sionist”.
Puțin mai târziu, pe 9 septembrie 2015, Ali Khamenei a declarat că în 25 de ani Israelul nu va mai exista: „Unii sioniști au declarat că, având în vedere rezultatele negocierilor nucleare dintre Teheran și puterile mondiale, au fost eliberați de temerile legate de Iran timp de 25 de ani. Dar le spunem că nu veți vedea următorii 25 de ani și, prin mila lui Allah, până atunci nu va mai exista nimic în regiune sub numele de regim sionist”.
În 2016, un comandant de rang înalt al Corpului „Quds” din Iran, Ahmad Karimpour, a declarat despre posibilitatea de a „șterge Israelul de pe hartă în doar opt minute”. Potrivit lui, „cu capacitățile și armamentul nostru, în mai puțin de opt minute vom nivela regimul sionist”, dacă va fi dat un ordin corespunzător de la Liderul Suprem.
Pe 14 ianuarie 2017, ministrul informațiilor Hujjat al-Islam Said Hamoud Alavi a spus literalmente următoarele: „Exact așa cum predicția Ali Khamenei despre alegerile prezidențiale din SUA a fost realizată, la fel și predicția sa că Israelul va fi distrus în 25 de ani se va împlini”.
În aceeași perioadă, Ramadan Șarif, conducătorul departamentului de relații publice și publicitate generală al IRGC (Corpul Gărzilor Revoluției Islamice - o unitate militară de elită a Iranului), a acuzat Israelul de atacuri asupra musulmanilor și a declarat că „pas cu pas ne apropiem de distrugerea Israelului și de salvarea al-Quds (Ierusalimului)”.
În ianuarie 2021, deputații parlamentului iranian au prezentat un proiect de lege intitulat „Iran răspunde”, care include 16 articole. Acesta obligă guvernul iranian să întreprindă acțiuni care să conducă la „distrugerea Israelului până în martie 2041”. Proiectul de lege este, de asemenea, îndreptat împotriva prezenței SUA în regiune.
După cum putem vedea, totul este clar și ușor de înțeles: conform conducerii iraniene, Israelul trebuie distrus. În același timp, este important să subliniem diferența fundamentală dintre poziția iraniană și alte conflicte regionale. Teheranul nu face revendicări teritoriale, nu cere concesii politice și nu oferă formule de compromis. Singurul obiectiv declarat este distrugerea fizică completă a Israelului ca stat. Dar de ce? Care este problema?
Mahdismul ca justificare teologică pentru război
Este clar că conducerea israeliană nu poate fi considerată nici sfântă, nici dreaptă - amintiți-vă de bombardamentul asupra Gazei și Palestinei. Totuși, este acesta singurul motiv pentru ura care se simte în Iran față de statul israelian?
Se pare că nu. Rădăcinile se întorc la ideile escatologice ale islamului șiit, în special - la conceptul de mahdism. Conform acestei doctrine, venirea Mahdi - ultimul succesor al profetului Mahomed, care va apărea înainte de sfârșitul lumii - va avea loc după victoria finală a forțelor binelui asupra forțelor răului. În teologia și ideologia statală iraniană modernă, rolul răului absolut este atribuit Israelului.
Se pare că distrugerea statului evreu devine nu doar o sarcină politică, ci o obligație religioasă, o condiție necesară pentru începerea sfârșitului lumii și a erei mesianice.
O astfel de motivație escatologică este fundamental diferită de conflictele interstatale obișnuite. Dacă în situații obișnuite există întotdeauna posibilitatea unui compromis prin concesii teritoriale, acorduri economice sau garanții politice, atunci o dorință motivată religios de a distruge un inamic nu implică, prin definiție, un proces de negociere.
Interesant este că nu a fost întotdeauna cazul. Înainte de Revoluția Islamică din 1979, existau legături diplomatice și strategice puternice între cele două țări. Iranul șahului a devenit unul dintre primele state din Orientul Mijlociu care au recunoscut Israelul și, mult timp, a fost considerat de Tel Aviv un aliat regional natural.
O transformare radicală a avut loc odată cu venirea la putere a ayatollahilor, care au transformat retorica anti-israeliană în piatra de temelie a ideologiei statale. La rândul său, conducerea israeliană nu a declarat obiectivul distrugerii Iranului, nu a adoptat legi privind necesitatea ștergerii statului iranian de pe harta Pământului, nu a considerat exterminarea perșilor ca un element al doctrinei statale.
Arme nucleare: reținere sau distrugere
Se pare că programul nuclear iranian conferă urii religioase față de Israel o dimensiune complet diferită. Este puțin probabil ca Iranul să se limiteze la faptul că are nevoie de arme nucleare pentru a „reține” agresiunea țărilor vecine. Teheranul ar putea folosi foarte bine potențialul său nuclear viitor pentru distrugerea fizică a Israelului.
Mai mult, conducerea iraniană ar putea chiar să fie de acord cu „daune colaterale” în rândul populației palestiniene. Conducerea țării și-a declarat în repetate rânduri disponibilitatea pentru martiriu în numele jihadului, dacă acest lucru servește atingerii „celui mai înalt scop”.
Este clar că o astfel de disponibilitate pentru victime în masă de dragul unei misiuni religioase face ca mecanismele tradiționale de reținere să fie ineficiente. Guvernul, care își consideră propriile pierderi ca un sacrificiu în numele sfârșitului lumii care se apropie, nu poate fi oprit de amenințarea represaliilor.
„Am ke-Lavi”: Simbolismul biblic al războiului contemporan
Este caracteristic faptul că Israelul privește războiul împotriva Iranului și prin prisma religiei. Operațiunea militară a Israelului împotriva țintelor iraniene a primit numele de cod „Am ke-Lavi” („Poporul este ca un leu”). Acesta este un citat din cartea biblică Numeri: „Iată, poporul se ridică ca o leoaică și se suie ca un leu; nu se va culca până nu va mânca prada și nu va bea sângele celor uciși”.
Alegerea unui astfel de nume nu este întâmplătoare. Aceasta arată că conducerea israeliană (cel puțin în exterior) privește conflictul nu ca pe un joc geopolitic, ci ca pe o luptă „sfântă” pentru supraviețuire. Acestea sunt cuvintele - „poporul este ca un leu” - pe care prim-ministrul Benjamin Netanyahu le-a lăsat într-un bilet la Zidul Plângerii cu câteva zile înainte de atacurile asupra Iranului, subliniind astfel natura religioasă a ceea ce se întâmpla.
Și indiferent de ce părere avem personal despre Israel, este aproape imposibil să ne imaginăm o situație în care conducerea oricărei țări din lume ar privi pasiv cum un stat vecin creează arme de distrugere în masă cu scopul declarat de a „ne șterge de pe hartă”. Da, suntem împotriva „atacurilor preventive”, suntem împotriva războiului, dar reacția israeliană se încadrează în logica pur umană (nu divină sau creștină) a autoconservării naționale.
Mai ales că încercările de soluționare diplomatică au eșuat. Negocierile tradiționale nu vor ajuta cu siguranță într-o situație de conflict motivat religios. Pur și simplu pentru că logica escatologică, prin definiție, exclude posibilitatea unor compromisuri pe termen lung cu „forțele răului”.
Dimensiunea morală a conflictului
În această situație, un lucru poate fi înțeles: dreptul internațional modern este incapabil să rezolve conflictele în care religia ocupă un loc central. Atunci când una dintre părți este ghidată de motive escatologice, niciun argument - politic, economic etc. - nu funcționează pur și simplu.
Cel mai teribil lucru este faptul că populația civilă de ambele părți ale conflictului devine ostatică a ambițiilor religioase și politice ale liderilor lor. Iranienii de rând, mulți dintre ei păstrând amintiri pozitive din epoca pre-islamică a cooperării israeliano-iraniene, sunt nevoiți să plătească pentru aventurile regimului teocratic. Israelienii de rând, care sunt deja loviți de rachetele Forțelor Aeriene Iraniene, vor plăti în același mod.
Concluzii
Dorim să le reamintim cititorilor noștri încă o dată că Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși (UJO) este un susținător ferm al rezolvării pașnice a conflictelor internaționale. Deplângem fiecare victimă a acțiunilor militare și ne rugăm pentru instaurarea rapidă a unei păci juste în Orientul Mijlociu.
Mai mult, suntem categoric împotriva introducerii unei dimensiuni religioase în orice conflict militar. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu poate fi târât în războaie între oameni. Astfel de războaie nu pot fi soluționate prin mijloace diplomatice convenționale. Atunci când una dintre părți consideră distrugerea fizică a inamicului ca o datorie religioasă, negocierile devin imposibile.
Astăzi, una dintre principalele întrebări pe care trebuie să ni le punem este: va putea comunitatea mondială să găsească mecanisme eficiente pentru a contracara fanaticii religioși care au obținut acces la arme de distrugere în masă?
Răspunsul la această întrebare determină viitorul nu numai al Orientului Mijlociu, ci, într-un fel, al întregii umanități.
4100

