Întâlnirea guvernului cu BGCU: este de așteptat viitoarea "Biserică unită"?
În aceeași zi, V.Zelenski s-a întâlnit cu studenții Universității Catolice, iar premierul D.Șmyhal s-a întâlnit cu liderul Uniaților. Ce însemna aceasta și ce va urma?
În data de 18 decembrie 2024, în ajunul zilei de celebrare a Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei, pe care atât Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), cât și Biserica Greco Catolică din Ucraina (BGCU) îl sărbătoresc deja pe stilul nou, conducerea de vârf a statului a decis să organizeze două evenimente semnificative cu catolici ucraineni de rit ortodox. Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu studenții Universității Catolice Ucrainene (UCU) din Lviv. Președintele a vorbit despre cât de bine este să studiezi la universități cu educație de calitate, iar aproximativ 200 de studenți l-au întrebat pe garantul Constituției care sunt pașii care duc la reconstruirea Ucrainei și cum trebuie să promovăm țara pe arena internațională. În aceeași zi, pe 18 decembrie, prim-ministrul ucrainean Dmytro Șmyhal a avut o întrevedere cu șeful Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, Sviatoslav Șevciuk. Potrivit serviciului de presă al BGCU, aceștia au discutat despre cooperarea Biserică-stat la nivel național și internațional.
Ce se află în spatele acestei formulări vagi încă nu se știe. Dar este puțin probabil ca prim-ministrul unei țări aflate în război, în mijlocul sezonului de încălzire extrem de dificil, a fost foarte interesat să afle ce s-a discutat la ultima ședință a Sinodului BGCU. Însă potrivit serviciului de presă, tocmai aceasta a fost tema discuției. Și, bineînțeles, Șmyhal a dorit neapărat să audă de la conducătorul BGCU că această organizație religioasă sprijină toate "inițiativele guvernului care vizează întărirea unității și stabilității economice a societății ucrainene".
Dar asta nu este tot. Pe 11 decembrie 2024, membrii Sinodului BGCU s-au întâlnit cu secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksandr Lytvynenko. Conform comunicatului serviciului de presă, au fost discutate aceleași probleme și au fost făcute aceleași declarații. De asemenea, în acest context merită menționată vizita Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, la catedrala BGCU din Roma, pe 21 noiembrie 2024. Un alt moment important a acestui puzzle este întâlnirea conducătorului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) Serhii (Epifanie) Dumenko cu Papa Francisc pe 13 decembrie 2024.
În același timp, autoritățile nu sunt deloc deranjate de faptul că, cu o zi înainte, Papa Francisc a spus că ucrainenii și rușii sunt frați și veri. În Ucraina, Serviciul Securității al Ucrainei (SBU) efectuează de obicei percheziții și reține persoane fără dreptul la cauțiune sub acuzații precum "trădare" sau "justificarea agresiunii" pentru declarații similare. Totuși, se pare că autoritățile au trecut complet cu vederea declarațiile pontifului.
Deci, ce ar putea însemna toate acestea? Ce consecințe ar putea avea contactele atât de extinse la un nivel atât de înalt între BGCU și BOaU? La ce ne putem aștepta de la simpatia evidentă a autorităților ucrainene pentru greco-catolici?
La ce să ne așteptăm în anul aniversării Sinodului de la Niceea
Este destul de probabil că vom asista la realizarea planului despre care UJO a scris de nenumărate ori, atât mai devreme cât și după crearea BOaU în 2018– că Ucraina va deveni un teren de încercare pentru Vatican și Fanar în experimente privind unirea. BOaU și BGCU reprezintă structuri foarte convenabile pentru aceasta. Potrivit Tomosului, BOaU îl recunoaște pe patriarhul Bartolomeu drept conducător, în timp ce BGCU este subordonat papei Francisc. Amândoi și-au declarat în mod repetat dorința de unitate și, de asemenea, au arătat clar că și-ar dori să vadă acest lucru împlinit în timpul vieții lor; și amândoi sunt deja la o vârstă foarte avansată. Anul 2025 oferă o ocazie foarte potrivită pentru pași ecumenici semnificativi. În acest an se împlinesc 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, când atât Bisericile din Răsărit, cât și cele din Occident erau încă unite, iar diferențele dogmatice care le despart astăzi atunci nu existau.
Dacă Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUkr) s-ar fi îndoit în 2018 sau în anii următori și ar fi aderat la BOaU, situația pentru unitate ar fi fost aproape ideală – ar fi apărut o țară în care cele mai mari confesiuni creștine s-ar fi unit, dacă nu administrativ, atunci cel puțin "euharistic". Ei și-ar fi recunoscut reciproc Tainele, și ar fi coliturghisit împreună, ar fi putut oferit un model de depășire a diviziunilor instalate în urmă cu o mie de ani. Dar lucrurile nu au mers conform planului. Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a încăpățânat și a început să declare că Adevărul este mai important și că nicio unire nu poate fi construită pe nerespectarea poruncilor lui Dumnezeu și a canoanelor Bisericii. Nici încercările de a convinge, nici represiunile, nici interdicțiile legislative nu pot zdruncina Biserica Ortodoxă Ucraineană în fermitatea în credință și păstrarea purității Ortodoxiei. Autorii proiectului de unificare, de fapt, nu au reușit să-l răspândească asupra tuturor creștinilor ucraineni. Cea mai mare confesiune a refuzat să participe la el, iar perspectiva nu mai pare acum atât de atrăgătoare.
Să ne amintim cum la scurt timp după crearea BOaU au urmat mai multe evenimente și declarații răsunătoare care au stârnit speranțe pentru o integrare rapidă între structura nou formată și greco-catolici. De exemplu, după "Sinodul de unificare" din 15 decembrie 2018, Sviatoslav Șevciuk, conducătorul BGCU, l-a felicitat pe "mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine" Epifanie Dumenko și a declarat că el consideră că creația BOaU este un "dar dat de Dumnezeu" pe calea către "unitatea deplină a Bisericilor descendente din cristelnița lui Volodimir".
"În acest moment important vă întind o mână în numele Bisericii noastre vouă și tuturor fraților ortodocși, sugerându-vă să începem împreună să ne pregătim calea spre unitate, către adevăr", a spus Șevciuk atunci. Dar apoi procesul a părut să se blocheze. Aceasta nu înseamnă că procesul de unificare s-a oprit: au avut loc întâlniri, conferințe și rugăciuni comune, iar trecerea simultană a sărbătoririi Crăciunului la 25 decembrie nu trebuie trecută cu vederea. Dar exista încă un sentiment că participanții au ezitat, nu au făcut nicio mișcare serioasă spre apropiere. Poate că acest lucru s-a datorat încercării statului de a-i împinge pe unii arhierei ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene și parohiile lor în BOaU. Intenția iarăși a eșuat.
Și astfel se pare că a fost luată decizia de a merge mai departe fără a ține cont de Biserica Ortodoxă Ucraineană. Termenul este aproape de limită. Probabil, așa se explică acordul Papei Francisc de a se întâlni cu conducătorul structurii care confiscă în mod agresiv și deschis bisericile altor oameni, structură care a devenit deja ferm asociată în mintea poporului cu termenul "Biserica rangei și a polizorului de mână". Și acum, Dumenko slujește la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni, în timp ce autoritățile ucrainene organizează întâlniri publice cu greco-catolicii.
Unia + unia = unia
Totuși, trebuie să recunoaștem că orice unie (unire) cu o altă unie este, de asemenea, o unie. Cu alte cuvinte, dacă BGCU și BOaU s-ar uni sub orice formă, ar rezulta totuși o Biserică Uniată, una care este în comuniune cu Vaticanul și păstrează totodată ritualurile ortodoxe. Și având în vedere că întâlnirile dintre autoritățile ucrainene și uniați au loc în cadrul planului Președintelui de unitate și stabilitate internă în Ucraina, se poate deduce că această unitate este preconizată de autoritățile bazate pe uniatism, nu pe Ortodoxie. Dacă așa stau lucrurile, atunci autoritățile ucrainene sunt pe punctul de a repeta o greșeală istorică globală care a avut consecințe ireversibile și catastrofale pentru țara noastră.
În 1596 a fost semnată Unirea (Unia) de la Brest între ierarhii ucraineni ortodocși și Biserica Catolică. Unul dintre motivele principale atunci, ca și acum, a fost dorința de a asigura unitatea statului polono-lituanian, un stat care includea și Ucraina. Conducătorii polonezi de atunci credeau că existența Ucrainei ortodoxe într-un stat cu Polonia catolică va duce la discordie religioasă, în special cu statul ortodox vecin, Moscovia țaristă. În loc să le acorde ortodocșilor aceleași drepturi ca și catolicilor și ucrainenilor să le fie asigurat dreptul de a trăi și dezvolta liber cultura, religia și identitatea națională, autoritățile poloneze au decis că vor asigura "unitatea" făcându-i catolici pe toți supușii lor. De parcă milioane de oameni ar putea fi forțați așa pur și simplu să-și schimbe credința și altarele la o pocnire a degetului.
O parte semnificativă a nobilimii ucrainene și aproape toți episcopii, în mare parte din nobilime, au acceptat cu entuziasm Unirea, crezând că vor fi acum în condiții egale cu nobilimea poloneză. Desigur, așteptările lor nu au fost realizate, deoarece polonezii au continuat să-i privească cu dispreț. Totuși, a existat o parte a nobilimii și chiar unii, așa cum am spune acum, oligarhi, precum și oameni obișnuiți, care nu at dorit să-și trădeze credința și să se alăture Unirii. În loc de unitate, autoritățile poloneze au creat un conflict intern profund care a dus la suferințe severe pentru populația ucraineană și, în multe privințe, a fost cauza dispariției Poloniei ca stat din cauza binecunoscutelor "împărțiri a Poloniei".
De ce îl citim, dar nu-l auzim pe Taras Șevcenko
După semnarea Unirii de la Brest, Ucraina a fost lovită de un val de represiune: creștinii ortodocși au fost privați de biserici, de proprietățile bisericești și chiar și de proprietatea personală, au fost lipsiți de drepturi, expulzați și persecutați. Aproximativ o sută de ani mai târziu, Taras Șevcenko a descris în mod viu acest lucru în poemul său "Către polonezi":
Chiar când am fost și noi cazaci,
Și de unie nu se auzea de loc,
Ce viață veselă trăiam atunci!
Ne înfrățeam cu leșii liberi,
Eram mândri de stepele libere,
Fetele făceau dragoste în grădini,
Și înfloreau ca crinii,
Mamele se mândreau cu fiii,
Cu fiii lor liberi... Care au crescut,
Au crescut fii și bucurau
Anii triști a bătrineții lor...
Până când, în numele lui Hristos
Nu a venit preotul leah și a încendiat
Paradisul nostru liniștit.
Și a revărsat
O mare întinsă de lacrimi și sânge
Și pe orfani în numele lui Hristos
I-au bătut și i-au răstignit...
Și-au plecat capul cazacii,
Ca iarba călcată,
Ucraina plânge, geme, plânge!
Cap după cap
Jos cade. Călăul se înfurie.
Și preotul leah cu o voce nebună
Strigă: "Te Deum! Aleluia!...".
Astăzi Taras Șevcenko este onorat cu statui și străzi care poartă numele lui, dar din anumite motive, oamenii par să nu-i audă cuvintele. Se încăpățânează să calce pe aceleași greble istorice. Șevcenko a descris suferința oamenilor simpli sub Unire (Unie) și există și fapte istorice care ne ajută să înțelegem consecințele Unirii pentru Ucraina în ansamblu, pentru statalitatea și suveranitatea ei. După semnarea Unirii în 1596, Ucraina a fost scufundată într-o serie de revolte a cazacilor împotriva catolicizării forțate a poporului ortodox. În această luptă sângeroasă, diverși hatmani au căutat frecvent ajutor la diferiți jucători geopolitici: Hanatul Crimeei, Moscovia și Polonia.
În prezent, autoritățile ucrainene, împreună cu patriarhia Constantinopolului, afirmă că transferul Mitropoliei Kievului în jurisdicția Patriarhiei Moscovei în 1686 a fost greșit și ilegal. Dar dintr-un anumit motiv, toată lumea pare să uite că motivul unui astfel de transfer a fost amenințarea de a aduce cu forța Mitropolia Kievului în Unire. Fără Unire, nu ar fi existat nicio diviziune religioasă în Ucraina și nici un motiv pentru a transfera Mitropolia Kievului.
A doua jumătate a secolului al XVII-lea a intrat, în general, în istorie ca o perioadă numită "Ruina", dominată de războaie neîntrerupte, jafuri și raiduri care aproape că au distrus regiuni întregi. Desigur, alți factori – cum ar fi cei geopolitici, economici și așa mai departe – au jucat și ei un rol în acest sens. Dar nu se poate nega faptul că factorul religios a fost una dintre cauzele principale, iar declanșatorul tuturor acestor evenimente a fost Unirea de la Brest. Poporul ortodox ucrainean nu a putut fi transformat întru-n popor catolic de rit ortodox, dar a reușit divizarea sa pentru de secole.
Biserica Greco-Catolică din Ucraina de astăzi este o organizație religioasă ca oricare alta. Uniații sunt cetățeni la fel ca toți ceilalți cetățeni și au același drepturi la libertatea religioasă ca și alții. Nimeni nu le refuză dreptul de a fi catolici de rit ortodox. Nimeni nu cere inversarea istoriei sau încercarea de a restabili "justiția istorică" sau statutul quo care a existat înainte de 1596. Totuți, trebuie să sunoaștem istoria, lecțiile sale trebuie învățate și în niciun caz nu trebuie să repetăm greșelile grandioase ale trecutului – erori care au adus o suferință imensă poporului nostru, au costat multe vieți și ne-au lipsit de independență.