Marea procesiune Calea Crucii 2021: semnificația și posibilele consecințe
În 2021, procesiunea religioasă din Ziua Creștinării Rusiei Kievene a fost cea mai grandioasă. Care este semnificația sa și impactul asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Marea Procesiune Religioasă din 2021 a avut loc și a reunit un număr record de participanți – 350 000 de oameni. Care este înseamnătatea acestui fapt în contextul proceselor religioase și politice actuale și care ar putea fi consecințele acestui eveniment grandios, fără exagerări, din viața Bisericii?
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Nicolai Danilevici a descris Marea Procesiune într-o manieră cuprinzătoare și expresivă: "Este un triumf. În traducere din greacă, acest cuvânt înseamnă "biruință totală", ceea ce este de fapt această Procesiune religioasă". Nu putem să nu fim de acord cu acest lucru, iar cuvântul "triumf" are un conținut mult mai semnificativ și dezvăluie atmosfera acestui eveniment. A fost cu adevărat triumful Ortodoxiei, triumful fidelității credincioșilor față de Biserica lui Hristos, triumful tuturor celor care nu au părăsit Biserica Ortodoxă Ucrainenă sub presiunea autorităților, a radicalilor naționaliști ș.a.m.d.
Cantitate și calitate
Calculele preliminare ale participanților la procesiune au fost anunțate de Mitropolitul Сlуment de Nуоin și Priluki, precum și de Mitropolitul Antonie, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Potrivit estimărilor lor, aproximativ 350 de mii de oameni au participat la Marea Procesiune Religioasă din 2021. Desigur, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene pot fi acuzați că au cam exagerat cifra. Dar ea este foarte aproape de realitate dacă vom lua în considerare faptul că atunci când era deja săvârșită o parte a slujbei Vecerniei în Lavra Peșterilor de la Kiev, oamenii coborau încă de pe dealul Sf. Vladimir. Strada Hrușevski era încă plină de oameni care mergeau într-o coloană densă. Poate că peste un timp se vor anunța calcule mai precise, dar concluziile principale pot fi făcute deja acum.
În primul rând, numărul de oameni a fost cu adevărat uriaș. Analistul politic Kiril Molceanov a spus că în opinia sa, Biserica Ortodoxă Ucrainenă este singura forță din Ucraina capabilă să adunecâteva sute de mii de oameni la un miting pașnic. Vom reține că procesiunea a avut loc într-o zi de lucru, pe vreme de caniculă.
În al doilea rând, la Marea Procesiune din 2021 a ieșit mai multă lume decât în 2019 (în 2020 procesiunea nu a avut loc din cauza pandemiei noului coronavirus). Cu doi ani în urmă, potrivit Bisericii Ortodoxe Ucrainene, procesiunea religioasă a adunat 300 de mii de credincioși, iar în acest an au fist cu 50 000 mai mulți.
În al treilea rând, poliția a anunțat numărul participanților la procesiune de 55 de mii de oameni, care este de 7 ori mai mic decât cifra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Nu este clar pe ce contau reprezentanții MAI, deoarece procesiunea a fost filmată de pe mai multe quadcoptere și fiecare persoană aptă se poate asigura cu propriii ochi că datele poliției nu corespund realității. Dar aici trebuie să ne amintim că în 2019 poliția a anunțat cifra de aproximativ 30 de mii (adică de 10 ori mai puțin decât cifra Bisericii Ortodoxe Ucrainene), și mult mai puțin se anunța în epoca lui Poroșenko.
În al patrulea rând, cel mai important lucru nu este numărul de oameni, care, repetăm, a fost pur și simplu uriaș. Principalul lucru este că toți acești oameni nu s-au temut să-și exprime loialitatea față de Biserica lor în fața presiunii din partea autorităților și a amenințărilor radicalilor naționaliști. Participanții la procesiune nu s-au speriat de căldură, nici de dificultățile călătoriei, nici de lipsa de confort și de condițiile spartane de cazare în capitală. De fapt, au existat multe motive pentru a nu participa la procesiune, dar ele nu au fost decisive pentru oameni. Credincioșii au demonstrat întregii lumi că sunt credincioșii Bisericii în sensul deplin al cuvântului, că sunt gata să o susțină. Și dacă mâine va fi necesar să ieșim din nou și să sprijinim Biserica Ortodoxă Ucraineană, oamenii o vor face.
Reacția în Ucraina și în străinătate
Pe scurt, această reacție poate fi caracterizată în felul următor: ortodocșii au triumfat, dușmanii Bisericii scrâșnesc din dinți. Dar trebuie să luăm în considerare unele momente.
Președintele Ucrainei V. Zelenski a exprimat o atitudine destul de negativă față de procesiune. Vorbind la forumul "Ucraina 30", el a spus că credincioșilor nu li s-a oferit apă, că au petrecut noaptea sub gardul Lavrei și s-a arătat indignat că organizatorii nu le-au împărțit măști participanților la procesiune: "Ieri am avut o ieșire, da? 55 000 de oameni. Atitudinea poate fi diferită. Înțeleg că este o sărbătoare. Dar din partea comunității din Kiev, autorităților din Kiev, nu am văzut nicio comunicare. Toată lumea se teme să comunice, ei înțeleg că sărbătoarea este mare și nu vor să le spună oamenilor direct. <...> Oamenii vin în mod organizat cu autobuzele, sunt aduși. Ei au înnoptat în Lavră și lângă Lavră. Ce număr mare de oameni în vârstă. Aceasta nu este doar o sărbătoare. Sărbătoarea trebuie organizată în așa fel, ca în urma ei oamenii să nu plângă ... Trebuia să fie organizate locuri unde oamenii să fie cazați peste noapte și trebuia ca toată lumea să poarte măști. Poliția le-a oferit apă, ei nici măcar nu aveau apă potabilă".
Președintele a spus multe minciuni gogonate. Organizarea procesiunii a fost la cel mai înalt nivel. Nimeni nu a înnoptat pe stradă, toți au avut apă îndeajuns. Singurul lucru care poate fi reproșat este că oamenii nu purtau măști, dar avem o altă întrebare – ce este mai periculos: riscul de infecție sau atacul de cord din cauza lipsei de aer, dacă porți mască pe timp de caniculă?
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Nicolai Danilevici a comentat declarațiile președintelui și a spus că evaluarea negativă a procesiunii se datorează informațiilor denaturate de care dispunea Zelenski. Acest lucru este similar cu tradiționalul: împăratul este bun, dar boierii răi îl înșeală. În timpul nostru totul se întâmplă diferit. V. Zelenski știe să folosească Internetul și nu este o problemă pentru el să vadă imaginea reală a procesiunii. Explicația declarațiilor președintelui se situează mai curând într-un alt plan, și anume: el nu poate depăși agenda anti-bisericească care i-a fost impusă de forțele externe cu aproximativ un an în urmă. El nu poate vorbi pozitiv despre procesiune și nici să numească cifra reală. Și acest lucru nu depinde de atitudinea personală a lui V. Zelenski față de Biserica Ortodoxă Ucrainenă.
Oponenții Bisericii Ortodoxe Ucrainene exprimat o reacție puternic negativă, previzibilă de altfel, față de procesiune. Consilierul lui Poroșenko, Yu. Biriukov a "glumit" că ar fi bine să aranjăm un "masacru cu fierăstrăul cu lanț" printre credincioși. Un alt amic al fostului președinte, Boris Kușniruk a spus că ar fi bine să li se dea participanților la procesiune poloniu și "Noviciok".
Scandalosul parlamentar Ilia Kiva s-a grăbit să-i înscrie pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene în rândurile opoziției și și-a exprimat speranța că ei vor răsturna actualul guvern: "Să-i țineți minte pe cei care au venit astăzi la procesiune Calea Crucii, și cel mai important să rețineți numărul lor! Acești oameni vor veni să răstoarne puterea criminală a lui Zelenski în toamna aceasta! Considerați că astăzi a fost o repetiție!". Se pare că un astfel de gând a fulgerat nu numai în capul lui Kiva, dar și la mulți alți politicieni, atât din tabăra pro-guvernamentală, cât și din tabăra opoziției.
Finalizând descrierile reacției la Procesiunea religioasă din Ucraina, nu putem să nu vorbim despre reacția BOaU. Ea a fost cea mai tăcută și cea mai elocventă, și a început cu mult până la procesiune. Tot ce a putut BOaU – a fost să instaleze afișe publicitare pe traseul procesiunii cu imaginea lui Serghei (Epifanie) Dumenko, purtând un textul bizar: "Biserica Ortodoxă din Ucraina peste 1033 de ani de afirmare de la înființarea statalității ucrainene".
Absurdul acestei fraze nu constă doar în faptul că Ucraina nu a existat în secolul X (prima mențiune a avut loc sfârșitul secolului al XII-lea), dar nici chiar Țara Rusiei Kievene (adjectivul "Kievean" a fost inventată de istorici). Și nici măcar în faptul că BOaU a apărut cu doi ani și jumătate în urmă și nu poate să afirme nimic despre anul 1033. Absurdul acestei fraze este că Serghei Dumenko a exprimat sarcina principală a structurii sale religioase – afirmarea statalității ucrainene, care nu are nimic comun cu sarcina adevăratei Biserici a lui Hristos. Acest billboard spune multe despre faptul că S. Dumenko nu înțelege această diferență.
Trecem acum la descrierea reacției din străinătate. Mass media bisericească străină (și nu numai) a raportat în cea mai mare parte în știri despre procesiunea de la Kiev, au publicat fotografii și videoînregistrări și au anunțat estimările Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu privire la numărul de participanți – 350 de mii. Interesantă este reacția presei bisericești de limbă greacă, care susține în principal poziția Patriarhului Bartolomeu, și cu pe ale cărei publicații le urmărește cu siguranță personal. Cel mai vestit site romfea.gr a publicat un număr foarte mare de fotografii și înregistrări video, inclusiv filmări dintr-un quadrocopter. Știrea a fost intitulată astfel: "O rugăciune nemaipomenită cu 350 de mii de credincioși la Kiev".
Agenția "Vimaorthodoxias" a mers și mai departe, a afirmat direct că Patriarhul Bartolomeu trebuie să acorde atenție numărului mare de participanți la procesiune.
Știrea de pe site-ul vimaorthodoxias.gr a fost intitulată: "Un mesaj clar către Bartolomeu: peste 350 000 de închinători la Marea Procesiune Calea Crucii de la Kiev".
Apropo, "Vimaorthodoxias" a inclus în textul știrii sale cuvintele: "Șoc! Tovarășul lui Poroșenko i-a amenințat pe participanții la procesiune cu "un masacru cu fierestrăul cu lanț"!
Concluzii
În primul rând, așa cum am menționat deja, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au declarat cu voce tare că noi suntem mulți și suntem gata să ne apărăm în mod activ Biserica de toate amenințările, indiferent de la cine provin. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu sunt o masă pasivă amorfă, ci un număr imens de cetățeni ucraineni care trebuie luați în considerare și ale căror drepturi nu trebuie încălcate.
În al doilea rând, Marea Procesiune religioasă 2021 este un moment al adevărului pentru tot felul de sondaje sociologice care au arătat că BOaU se bucură de un mare sprijin în societatea ucraineană și că acest sprijin crește în fiecare an. Este clar că aceste sondaje sunt adresate în primul rând patriarhului Bartolomeu, trebuie să vină în Ucraina peste mai puțin de o lună. Ele aveau funcția să creeze o imagine frumoasă a succesului "proiectului BOaU". Dar realitatea s-a dovedit a fi exact opusă: Biserica Ortodoxă Ucraineană a adus 350 de mii la procesiune, iar BOaU – un grup neînsemnat de oameni. Acest lucru arată ce valorează sondajele de opinie făcute la comandă și oferă adevărul despre cea mai numeroasă confesiune din Ucraina. Mai mult, sprijinul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este în creștere, în timp ce al BOaU – în scădere. Dacă cu doi ani în urmă 300 de mii de oameni au mers la procesiunea religioasă, anul acesta s-au adăugat încă 50 de mii. Și chiar statisticile oficiale de la Ministerul Afacerilor Interne susțin același lucru. În 2019, Ministerul Afacerilor Interne a numărat 30 de mii de particpanți, iar în 2021 – 55 de mii, adică creșterea este aproape dublă, deși, repetăm, cifrele absolute sunt departe de a fi adevărate.
În al treilea rând, se pare că autoritățile simt confuzie. Pe de o parte, ei nu s-au așteptat la un sprijin atât de puternic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din partea cetățenilor ucraineni (pentru autorități – alegători), ale căror părere nu se poate să nu fie luată în calcul, și pe de altă parte, ei nu își pot schimba drastic politica anti-bisericească. Se pare că procesiunea a reamintit autorităților actuale cât de deplorabil a fost sfârșitul mandatului fostului președinte P. Poroșenko cu tactica sa anti-bisericească.
Prognoze
Circulă o părere că dacă forțele externe au dat startul pentru lupta împotriva Bisericii, atunci nu poți schimba nimic, așa va fi și în viitor. Dar ne vom asuma îndrăzneala să afirmăm că Marea Procesiune Religioasă din 2021 poate avea un impact destul de puternic atât asupra politicii anti-bisericești generale a autorităților ucrainene, cât și asupra viitoarei vizite a patriarhului Bartolomeu la Kiev.
Procesiunea religioasă a arătat că forțele naționaliste nu mai sunt "stăpânii străzii", așa cum se credea de obicei. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt gata să iasă din case și prin fapte să-și demonstreze fidelitatea față de Biserică. Putem presupune cu încredere că V.Zelenski sau anturajul său au urmărit totuși pe Internet dimensiunea reală a procesiunii. Aceasta înseamnă că acum se vor gândi de mai multe ori: să facă următorul atac asupra Bisericii sau să se abțină. Experiența Muntenegrului este destul de indicativă: protestele împotriva politicii guvernamentale anti-bisericești au dus la o schimbare în acest guvern.
Și aici se ascunde un pericol destul de important pentru Biserica Ortodoxă Ucrainenă însăși. Putem presupune că nu numai I.Kiva a avut ideea să folosească resursele Bisericii Ortodoxe Ucrainene în scopuri politice proprii. Și deși Biserica Ortodoxă Ucraineană, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, protoiereului Nicolai Danilevici, a declarat că "credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu vor face o lovitură de stat sau un Maidan nou", politicienii mai puțin odioși și mai diplomatici decât Kiva ar putea încerca să obțină dividende politice de la Biserica Ortodoxă Ucraineană. Este puțin probabil ca aceste încercări să fie încununate cu succes, fiindcă ierarhia Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu va permite Bisericii să fie atrasă în abisul confruntărilor politice.
Caracterul masiv al Procesiunii religioase din 2021 a creat pentru autoritățile ucrainene o dilemă: să reducă presiunea asupra Bisericii sau să o mărească substanțial. Fiindcă în al doilea caz există riscuri semnificative pentru cei de la putere, putem presupune că situația se va dezvolta conform primei variante: autoritățile nu vor intensifica lupta împotriva Bisericii. Și chiar dacă Departamentul de Stat al SUA cere contrariul, autoritățile nu vor fi de acord cu implementarea unui scenariu radical. Puterea politică a Statelor Unite slăbește în lume, iar faptul că autoritățile ucrainene caută contacte cu China, principalul inamic oficial al Statelor Unite, demonstrează că ei înțeleg acest lucru.
Dorim să încheiem cugetările noastre cu începutul, și anume că Marea Procesiune Calea Crucii din 2021 a fost un adevărat triumf al Ortodoxiei. Așa cum a spus Preafericitul Mitropolit Onufrie: "Botezul Rusiei este Ziua de naștere a poporului nostru". Să dea Dumnezeu că poporul nostru să rămână întotdeauna credincios Botezului său!