Ce ar fi spus Sfântul Nicolae al Japoniei despre "OMS"?
În prezent, Sfântul Nicolae al Japoniei este considerat un model de credincioșie față de Biserică și Patrie pe timp de război. Propunem o analiză a cuvintelor sale.
Pe 16 februarie, Biserica îl celebrează pe Sfântul Ierarh Nicolae al Japoniei, un om care practic de unul singur a înființat Biserica Ortodoxă în Japonia, a tradus Sfânta Scriptură și cărțile liturgice, a deschis un seminar teologic, a creat 260 de comunități de la zero și a reușit să câștige dragostea și respectul a zeci de mii de japonezi.
În prezent, numele sfântului se află pe buzele tuturor. În Biserica Ortodoxă Rusă, el este adesea menționat în legătură cu războiul pe care Rusia îl poartă în Ucraina. Și, în mod ciudat, Sfântul Ierarh Nicolae al Japoniei este adus drept exemplu pentru ucraineni.
Unii teologi și misionari vestiți compară cu toată seriozitatea situația sfântului din timpul războiului ruso-japonez cu situația în care se află conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene după începerea "Operațiunii Militare Speciale" ("OMS"). Ei spun că Sfântul Nicolae al Japoniei, pe fondul unui conflict militar, nu numai că nu a încetat să pomenească Sfântul Sinod Patriarhal, dar nici măcar nu a putut fi convins să condamne acțiunile Rusiei.
Astfel, este bine să clarificăm dacă este potrivită comparația dintre poziția Sfântului Ierarh Nicolae al Japoniei și cea a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Și cel mai important – ce atitudine avea el față de acțiunile militare ale Patriei sale?
"Rugați-vă lui Dumnezeu ca El să dăruiască biruință armatei voastre japoneze"
Mai întâi de toate, trebuie spus că este incorect să-l comparăm pe sfântul ierarh cu ierarhii ucraineni, fie chiar și pentru faptul că arhiereul a fost oaspete în Japonia, iar clerul Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt ucraineni ale căror rude și prieteni suferă și mor la război.
Poate că acest lucru nu este cel mai important. Fiind rus, fiind patriot, sfântul ierarh și-a îndemnat totuși ucenicii să se roage pentru biruința țării lor.
"Rugați-vă lui Dumnezeu ca El să dea biruință armatei voastre imperiale, mulțumiți lui Dumnezeu pentru biruința acordată, donați pentru nevoile militare, cine trebuie să meargă la luptă, fără să-și crute viața, să lupte nu din ură față de dușman, ci din dragoste pentru compatrioții săi, amintindu-și de cuvintele Mântuitorului: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15:13). Pe scurt, fă tot ce îți cere dragostea ta pentru patria ta", a scris el în jurnalul său în 1904.
După cum vedem, sfântul nu dă niciun indiciu că războiul Rusiei cu Japonia este "sfânt", nu pomeneşte de rugăciunea din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare pentru supunerea față de împăratul rus "a neamurilor barbare, dornice de război". Deși aici ar fi foarte potrivit, întrucât Japonia este o țară păgână care a luptat împotriva Rusiei cu mare entuziasm.
Dar ce scrie sfântul în continuare?
"Toți oamenii sunt în mod egal copii ai Tatălui Ceresc și frați între ei".
"Dar pe lângă patria pământească, avem și o Patrie Cerească. Acestei Patrii îi aparțin oamenii, indiferent de naționalitate, deoarece toți oamenii sunt în mod egal copii ai Tatălui Ceresc și frați între ei. Această Patrie a noastră este Biserica, în care suntem membri egali și prin care ca copii ai Tatălui Ceresc formăm cu adevărat o singură familie... Eu nu sunt aici ca slujitor al Rusiei, ci ca slujitor al lui Hristos", s-a adresat el turmei sale japoneze.
De ce aceste cuvinte sunt deosebit de importante pentru noi astăzi? Pentru că acum ele sunt extrem de relevante și avem nevoie de ele până la disperare. Patria noastră principală nu este nici Rusia, nici Ucraina, nici Japonia. Patria noastră este Raiul. Acolo se află adevărata noastră familie. Dar care ar trebui să fie următorul gând?
Că un creștin nu poate distruge membrii adevăratei sale Familii de dragul patriei lor pământești. Sau mai bine zis, nici măcar nu e vorba de patrie, ci de oamenii care îi determină politica.
Ce a scris Sfântul Nicolae despre astfel de oameni?
"Guvernul rus crede că este puțin ceea ce deține deja și își extinde posesiunile din ce în ce mai departe".
"Dumnezeu a dat Rusiei un teritoriu vast care o face a șasea parte a lumii și se întinde neîntrerupt pe tot continentul, fără insule. Și ar fi grozav să-l posede în mod pașnic, să-și dezvolte bogăția, să o folosească pentru binele poporului său și să se îngrijescă de bunăstarea materială și spirituală a locuitorilor săi. Dar pentru guvernul rus acest lucru este insuficient și își extinde din ce în ce mai departe posesiunile, și prin ce mijloace!... "De ce aveți nevoie de Coreea?", l-am întrebat odată pe amiralul Dubasov. "De drept, ar trebui să fie a noastră", a răspuns el, "când un bărbat își întinde picioarele, este reținut de ceea ce este la picioarele lui; noi creștem și ne întindem picioarele, Coreea este la picioarele noastre, nu putem să nu întindem mâna către mare și să facem să fie a noastră Coreea".
Înlocuiți "Coreea" cu "Ucraina" și va suna de parcă ar fi vorba de zilele noastre. În loc să aibă grijă de oamenii de pe vastul său teritoriu, Rusia astăzi anexează noi pământuri, unul după altul. Chiar la începutul secolului al XX-lea, soldaților ruși li s-a spus că cuceresc noi pământuri, luptând "pentru țar și pentru Patrie". La începutul secolului XXI, de asemenea, li se declară că ei luptă la un "război pentru Patrie", dar acum împotriva "răului lumii".
A susținut oare Sfântul Nicolae astfel de sentimente ultra-patriotice ale contemporanilor săi?
"Și tu, săraca mea Patrie, știi că meriți să fii bătută și jignită... De ce îți lipsește cinstea și evlavia? De ce nu atragi dragostea și ocrotirea lui Dumnezeu, ci mai degrabă provoci mânia lui Dumnezeu?... Dumnezeu a lăsat Rusia să fie ridiculizată de dușmanii săi, ca pedeapsă pentru uitarea de Dumnezeu și a Poruncilor Sale", scrie sfântul în jurnalul său.
Iar chinurile sale interioare în legătură cu Patria sa se referă nu numai la acțiunile nereușite ale armatei ruse. Trăind în Japonia mulți ani, el a observat din exterior problemele duhovnicești ale Rusiei și ale rușilor, probleme care astăzi, un secol mai târziu, mai că nu s-au schimbat.
"Dumnezeu pedepsește Rusia, întorcându-se de la ea pentru că s-a îndepărtat de El. Ce frenezie sălbatică a ateismului, a celei mai amare vrăjmășii împotriva Ortodoxiei, și a murdăriei mentale și morale în literatura rusă și viața rusă! Întunericul infernal a învăluit Rusia și se instalează disperarea: va veni vreodată lumina? Suntem capabili de o viață istorică? Un popor nu poate exista independent fără Dumnezeu, fără morală, fără patriotism. Iar în Rusia, judecând după dezgustătoarea ei literatură nu doar laică, dar și duhovnicească, credința în Dumnezeul personal, în nemurirea sufletului, se stinge, este un cadavru împuțit după morală, s-a transformat aproape complet într-o vită murdară... Este copleșită de nebunie și nu se găsește niciun ajutor pentru ea, pentru că această frenezie rea a sa este împotriva lui Dumnezeu, al cărui Nume îl calcă în noroi, buzele sale respiră cu blasfemie".
Aceste cuvinte, scrise în 1904, pot părea excesiv de emoționale. Dar arhiepiscopul, reținut și laconic de felul său, nu le-ar fi spus fără motiv. El a asistat la captivitatea, suferința și moartea a mii de marinari ruși, trimiși în baia de sânge din Portul Artur pentru interesele imperiului. El știa că clerul susține aceste interese.
S-a schimbat ceva după 120 de ani? Spune oare Biserica Ortodoxă Rusă că "avem o Patrie Cerească" căreia îi aparțin "oameni de toate națiunile"? Spune oare Biserica Ortodoxă Rusă că "liderii săi nu sunt slujitori ai Rusiei, ci ai lui Hristos"?
Poate că o face. Dar aceste voci se îneacă în corul altor voci, care cântă alte cântece "ortodoxe": "333", "Ridică-te, țară", etc.
Iar cu 11 ani până la Revoluția bolșevică, sfântul a scris aceste rânduri: "Mă prinde disperarea pentru Biserica Ortodoxă și Rusia! Oare suntem condamnați de Judecata lui Dumnezeu să fim sfâșiați și distruși? Așa mi se pare!"
Astăzi va fi altfel?
