De ce ziua bisericească începe seara?
Analizăm sensul, istoria și rânduiala vecerniei – prima slujbă a ciclului zilnic, care începe fiecare sărbătoare.
Data trecută am vorbit despre slujba bisericească ca inimă a vieții bisericești și ne-am familiarizat pe scurt cu ciclul zilnic al slujbelor. Pe lângă acesta, mai există două cicluri liturgice: săptămânal (rugăciuni pentru fiecare zi a săptămânii) și anual (sărbători și zile de pomenire a sfinților).
Aceste cicluri se unesc în fiecare slujbă a ciclului zilnic. Astăzi vom începe să studiem mai detaliat fiecare dintre ele. Vom începe cu vecernia, deoarece ea începe ziua bisericească.
În acest articol vom examina cum s-a format rânduiala vecerniei, vom dezvălui sensul și structura sa generală. În publicațiile următoare vom analiza separat cele mai profunde și expresive momente ale slujbei, care dezvăluie în mod special conținutul său spiritual.
De la «cina dragostei» la slujba bisericească
Inițial, în Biserică nu existau slujbele principale cu care suntem obișnuiți, cum ar fi vecernia sau utrenia. Creștinii se rugau la anumite ore ale zilei (a treia, a șasea și a noua) cu o regulă scurtă de rugăciune acasă, formată din câțiva psalmi și rugăciunea Domnului.
Vecernia s-a format din cina comună de seară – agapa («cina dragostei»), care se încheia cu Euharistia.
Deoarece Taina Euharistiei a fost mutată în timp pe dimineață, iar agapa a devenit o masă caritabilă și de pomenire, vechea adunare de seară a început să dobândească o rânduială proprie de rugăciune. Ea a moștenit de la vechile adunări spiritul așteptării și pregătirii interioare pentru Euharistie.
De aceea, vecernia este înțeleasă și astăzi ca o slujbă pre-euharistică. Prin ea, Biserica începe ziua liturgică, conform ordinii biblice a creației – «și a fost seară, și a fost dimineață» (Fac. 1:5).
Ce tipuri de vecernii există?
Durata vecerniei este mică, și acest lucru nu este întâmplător, deoarece se săvârșește în momentul în care forțele sunt deja pe sfârșite.
Tipicul distinge mai multe tipuri de vecernii:
- De zi cu zi – în zilele lucrătoare.
- Mare – în ajunul zilelor de duminică și sărbători (în cadrul privegherii de toată noaptea).
- Mică – rar săvârșită în condițiile moderne, doar în unele mănăstiri înainte de masa care precede privegherea de toată noaptea.
Vecernia modernă a înglobat trăsături atât ale vechii rânduieli parohiale «de cântare» (rânduiala catedralei din Constantinopol), cât și ale regulii de seară monahale.
Din ce constă slujba: rânduială scurtă
Vecernia constă din începutul obișnuit (Trisaghionul după Tatăl nostru, Doamne, miluiește – de 12 ori, Veniți, să ne închinăm…), psalmul 103, ectenia mare și catisma.
Apoi urmează psalmii 140, 141, 129 și 116 cu stihirile lor «La Doamne, am strigat». Acestea sunt primele cântări schimbătoare care apar la vecernie. În funcție de sărbătoare, numărul lor poate varia: 10, 8 sau 6.
Următoarea cântare importantă este imnul vechi «Lumină lină».
Apoi se cântă prochimenul – o cântare care include câteva versete din psalmi (fiecare zi a săptămânii are unul propriu). În zilele de sărbătoare se citesc paremii – fragmente special alese din Sfânta Scriptură.
Rugăciunile principale: «Învrednicește-ne, Doamne» și «Acum slobozește»
Următoarea rugăciune importantă de seară este «Învrednicește-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim…». Ea este compusă din versete biblice separate. Semnificația ei este comparabilă cu cea a doxologiei mari la utrenie. Conform Tipicului, ea trebuie citită de către preot (iar în timpul rugăciunii acasă – de către capul familiei).
După ectenie se cântă stihirile pe stihovnie. Se numesc astfel deoarece pentru ele nu există versete fixe ale psalmului, ci de fiecare dată se aleg unele speciale, corespunzătoare conținutului lor și evenimentului sărbătorit. De exemplu, stihirile din Octoih corespund temelor zilelor săptămânii (ciclului săptămânal), iar cele luate din Minei povestesc despre evenimentul sărbătorit (ciclul anual). Astfel se realizează unirea ciclurilor liturgice.
Apoi se citește sau se cântă «Acum slobozește» – cuvintele de mulțumire ale dreptului Simeon Primitorul de Dumnezeu, rostite când l-a întâlnit pe Pruncul Hristos în templu. Conform Tipicului, această rugăciune la vecernie este citită tot de către preot, ceea ce subliniază importanța textului.
Ea servește ca un memento despre sensul fiecărei zile din viața și moartea omului. Dacă omul, asemenea lui Simeon, a trăit în timpul zilei cu Hristos și cu rugăciunea către El, atunci acea zi are sens și nu a fost trăită în zadar. În același timp, această rugăciune subliniază semnificația vecerniei ca slujbă care conține tema așteptării Mântuitorului.
La sfârșitul vecerniei se cântă troparele zilei – cântări scurte care subliniază sensul principal al zilei; ectenia specială și rugăciunile de încheiere.
Sensul vecerniei: așteptarea «Soarelui Adevărat»
Sfântul Mucenic Ciprian al Cartaginei a scris despre sensul slujbei de seară astfel: «Trebuie să ne rugăm la apusul soarelui și la sfârșitul zilei; căci Iisus Hristos este Soarele adevărat și Ziua adevărată. De aceea, rugându-ne la apusul soarelui și la sfârșitul zilei și cerând să ne răsară din nou lumina, ne rugăm astfel pentru venirea lui Hristos, ca aceasta să ne aducă harul luminii veșnice».
După vecernie, conform Tipicului, urmează masa și pavecernița, după care monahilor le este interzis să vorbească: «…nu se cuvine monahilor să facă discuții între ei, ci cu tăcere să meargă în chili
