Apostolul dragostei: ce ne învață Sfântul Ioan Teologul?

Vorbind despre sfinți, adesea acordăm atenție apropierii lor de idealul evanghelic. Dar viața apostolului Ioan Teologul, care a primit titlul de «Apostolul iubirii», a devenit ea însăși cea mai elocventă Evanghelie pentru contemporanii săi.

Tot ceea ce spunea și făcea el era o predică convingătoare a Adevărului creștin.

El a învățat principalele calități ale unui adevărat ucenic al lui Hristos: știa să asculte, să contemple și să iubească.

Ascultător și contemplativ

Drumul apostolului Ioan a început cu ascultarea. Auzind chemarea Mântuitorului pe malul lacului Ghenizaret, a lăsat imediat pescuitul și, împreună cu fratele său Iacov, a urmat pe Învățătorul Divin. El asculta fiecare cuvânt al Său, fiecare învățătură, fiecare parabolă. În vorbirea lui Hristos nu era nimic nesemnificativ pentru el. Avea încredere deplină în El și fără umbră de îndoială credea că El este Mesia promis.

Pentru această credință și puritate a inimii, Domnul l-a făcut nu doar ascultător, ci și contemplator al Slavei Sale.

Împreună cu Petru și Iacov, Ioan a fost martor al minunatului Schimbării la Față pe muntele Tabor. A fost alături de Învățător în timpul rugăciunii Sale solitare în grădina Ghetsimani, cu câteva minute înainte de arestare.

În cele din urmă, el, ucenicul iubit, la Cina cea de Taină, s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, ascultând cu atenție porunca finală despre Sfânta Împărtășanie și până la sfârșit nu a crezut că unul dintre apostoli va deveni trădător.

Predicatorul Iubirii Divine

Dar principala calitate a primului teolog a fost, desigur, iubirea.

Este imposibil să fii creștin, și cu atât mai mult teolog, fără a ști să iubești.

Ascultând Cuvântul Domnului, un adevărat credincios își umple întotdeauna sufletul cu iubire. «Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el» (1 Ioan 4:16) – această descriere exactă a proprietății fundamentale a lui Dumnezeu aparține tocmai apostolului Ioan.

Iubirea sa proprie față de Hristos a devenit atât de desăvârșită, încât el, fără a se teme de persecuții, a fost singurul dintre apostoli care a stat lângă Învățătorul răstignit pe Cruce. Ca răspuns la această devotament fără margini, Mântuitorul îl răsplătește generos, încredințându-i-o pe Mama Sa îndurerată.

Întreaga predică evanghelică ulterioară a apostolului Ioan a fost construită pe iubirea față de Dumnezeu și față de om, oricare ar fi fost acesta: sfânt drept sau păcătos căzut.

În inima sa era loc pentru fiecare care avea nevoie de ajutor și îndrumare. Pentru apostol, fiecare suflet uman era prețios. Sfântul Clement Alexandrinul povestește cum, odată, apostolul a convertit la credință un tânăr și l-a încredințat episcopului local. Dar arhiereul a tratat cu neglijență această însărcinare, iar tânărul a devenit bețiv, hoț și lider al unei bande de tâlhari.

Când Teologul s-a întors, a plecat în căutarea celui rătăcit. Găsind în munți ascunzătoarea tâlharilor, l-a văzut pe tânăr, care, recunoscându-și învățătorul, a fugit. În ciuda bătrâneții, Ioan a alergat după el strigând: «Fiul meu! De ce fugi de mine, tatăl tău? Nu deznădăjdui, mai există speranță de mântuire. Voi răspunde pentru tine lui Hristos!» Aceste cuvinte de iubire au găsit ecou în sufletul păcătosului căzut. Tânărul s-a oprit și a căzut la picioarele apostolului cu pocăință, iar acesta, cu iubire părintească, l-a adus înapoi în Biserică, «bucurându-se că a găsit oaia pierdută».

Virtutea care se epuizează și răspunsul nostru

Din păcate, astăzi iubirea a devenit o virtute care se epuizează. Sub acest termen se înțeleg multe, dar nu ceea ce Hristos și ucenicul Său credincios au pus în acest concept. Sub iubire se înțeleg sentimentele arzătoare, îndrăgostirea sau doar pasiunea trupească. Dar aceasta este mai degrabă un surogat, nu iubirea în adevăratul sens al cuvântului.

În ce constă adevărata iubire?

«Nu este mai mare iubire decât aceasta, ca cineva să-și pună sufletul pentru prietenii săi» (Ioan 15:13), ne transmite cuvintele lui Hristos apostolul Ioan.

El nu ne îndeamnă pe toți să murim neapărat pentru salvarea altora. Dar ne învață să ne tratăm unii pe alții cu compasiune, sacrificând timp, forțe și confort personal pentru a ajuta activ pe aproapele nostru.

Să ne străduim întotdeauna să urmăm această poruncă. Ne vom putea apropia de Dumnezeu și îi vom putea aduce pe alții la El doar atunci când vom învăța să iubim. Să iubim atât de dezinteresat, cum a iubit apostolul Ioan și cum ne-a poruncit Hristos, spunând: «Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea iubire între voi» (Ioan 13:35).