Transformăm minusul în plus
Oamenilor nu le este interesant să asculte despre lucruri bune, ei vor să știe ce rău se întâmplă în lume. Acest lucru indică faptul că ochiul nostru spiritual este într-adevăr întunecat, că ceva nu este în regulă cu noi.
«Lampa trupului este ochiul… astfel, dacă lumina care este în tine este întuneric, atunci cât de mare este întunericul?»
Din profunda noastră convingere, lumea noastră interioară este o reflecție a lumii exterioare. Dacă nouă, celor dragi nouă, și în jurul nostru ne este bine, atunci și în interiorul nostru va fi lumină. Și invers. Când cei apropiați nouă sunt bolnavi, când lumea din jurul nostru se prăbușește, atunci și în interiorul nostru se instalează un întuneric profund. S-ar părea că toate acestea sunt atât de clare, de ce să vorbim despre asta? Dar iată că în Evanghelie și la Sfinții Părinți întâlnim gândul că totul este exact invers. Lumea exterioară, așa cum o vedem noi, este o reflecție a lumii noastre interioare. Gândul, să recunoaștem, este destul de ciudat. Să încercăm să-l înțelegem.
Cum putem vedea lumea în lumină, dacă ea zace în întuneric? Cum putem să ne bucurăm, când în jurul nostru se revarsă un ocean de durere și suferință umană? Cum putem fi liniștiți și împăcați, când din toate părțile ne copleșesc necazuri, dureri și nenorociri?
Dar, de exemplu, starețul Simon (Bezkrvny) afirmă că lumea din jurul nostru este așa cum suntem noi, că ea este o reflecție a minții noastre. Despre același lucru învață și starețul Tadei de la Vitovnica. Rezultă că problema întunericului nostru interior nu constă în ceea ce se întâmplă în exterior, ci în ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Problema este în atitudinea noastră personală față de ceea ce se întâmplă, în modul în care privesc lumea și înțeleg evenimentele care au loc în ea.
Autocunoașterea – este unul dintre cele mai importante elemente ale vieții spirituale. Este foarte important să ne privim pe noi înșine ca și cum am fi din afară. Atunci vom vedea că, într-un mod ciudat, mintea noastră caută întotdeauna răul în toate. Îi place, dintr-un motiv oarecare, să citească despre lucruri rele, să afle vești proaste, să audă când cineva povestește ceva rău. De aceea, majoritatea știrilor nu sunt despre lucruri bune.
Oamenilor nu le este interesant să asculte despre lucruri bune, ei vor să știe ce rău se întâmplă în lume. Acest lucru arată că ochiul nostru spiritual este într-adevăr întunecat, că ceva nu este în regulă cu noi, dacă dorim cu un astfel de masochism să trăim în întunericul propriei noastre conștiințe.
Dacă privim din afară și marcăm obiectiv cu plusuri și minusuri tot ceea ce ne înconjoară, atât în interior, cât și în exterior, vom vedea că plusurile sunt mult mai multe. Mult mai multe motive de bucurie decât de tristețe. Dar, cu toate acestea, noi, ca hipnotizați, căutăm întunericul în toate și ne umplem sufletul cu el.
Dar cineva ar putea pune o întrebare logică și rezonabilă: «Dar nu cumva un minus uriaș nu anulează numeroasele plusuri? Nu cumva o boală mortală sau un război, care atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra fiecărei case – nu sunt motive convingătoare pentru a trăi în întuneric?» Și într-adevăr, când vine moartea, războiul, foamea, atunci toate plusurile pot fi anulate.
Atunci trebuie să privim mai atent minusul și să încercăm să înțelegem de ce este așa pentru noi. Și răspunsul va fi foarte simplu. Pentru că minusul poartă în el durere și frică, care sunt trăite de noi ca întuneric al suferinței. Dar atunci trebuie să ne întrebăm: «Există vreun sens în ele?» Vedem că toate generațiile nenumărate de oameni care au trăit vreodată pe pământ au experimentat durere și frică. Toți oamenii au trăit războaie, boli, epidemii. Fiecare dintre ei a murit chinuitor din ceva. Printre sfinți nu există niciunul care să nu fi trecut prin cruce. Deci durerea și frica sunt factori formatori importanți ai ceva mai semnificativ decât viața noastră pământească. Ele declanșează și moderează în suflet procese pe care nimeni, în afară de ele, nu le poate declanșa. Așa trebuie. Circumstanțele dureroase sunt integrate în viața noastră prin providența lui Dumnezeu. Imaginați-vă doar cum ar fi omul pe pământ dacă nu s-ar teme de nimic, nu ar avea pentru ce să-și facă griji, dacă nu ar ști ce este durerea?
Pentru noi, durerea și frica – sunt un minus doar din motivul că ne lipsește credința, curajul și smerenia. Pentru că nu avem încredere în Dumnezeu. Cum să transformăm minusul în plus? Înțelepții spun că pentru aceasta există un singur drum – să găsești plusul în minus. Să înțelegi de ce ai nevoie de asta. Pentru ce ești dispus să înduri durerea și frica. Și înțelegând, să iubești și să accepți ceea ce te temi.
Imaginați-vă situația în care Hristos vine la noi personal și spune: «Dacă vei purta cu demnitate tot ceea ce ți-am trimis în viață, vei primi garantat bucurie veșnică și nesfârșită». Și ar fi și mai bine dacă ne-ar lăsa să vedem ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc.
Dar în același timp ne-ar da și libertatea de a alege: să trăim într-un plus continuu, dar apoi să fim condamnați la întuneric veșnic și scrâșnirea dinților. Și ar fi de dorit să vedem și asta. Atunci minusul ar deveni imediat pentru noi un plus uriaș. Am dori cu bucurie să trecem prin frică și durere, doar pentru a rămâne cu Dumnezeu în veșnicie. Vrem garanții. Ne este puțin ceea ce este spus în Evanghelie: «Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui».
Dacă am avea credință, orice minus ar putea deveni pentru noi un plus. Atunci am putea vedea pozitivul în negativ. Am începe să-I mulțumim sincer lui Dumnezeu pentru toate acele lucruri dureroase care ni se întâmplă pentru mântuirea noastră.
Deci, într-adevăr, nu este vorba despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci despre ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Lumea este așa cum vrem noi să o vedem, și adevărul este că interiorul este mai important decât exteriorul. Și dacă ochiul nostru va fi luminos, atunci și lumea din jurul nostru, oricum ar fi ea, va fi plină de lumină.
