Bunul Samaritean împotriva zgomotului digital: pilda ca diagnostic
Drumul spre Ierihon este banda rețelelor sociale, iar tâlharii sunt gadgeturile noastre. Analizăm de ce omul modern este „energetic cufundat în întuneric” și cum rugăciunea lui Iisus vindecă ADHD.
Subiectul discuției de astăzi este Pilda despre samariteanul milostiv. Interpretarea tradițională a pildei, așa cum este descrisă, de exemplu, în manualele noastre de Legea lui Dumnezeu de acum un secol, nu îmi încălzește sufletul. Cuvântul lui Dumnezeu este spus pentru toate timpurile și în fiecare epocă el sună într-un mod nou. A repeta mecanic modul în care au interpretat Sfinții Părinți și Învățătorii Bisericii acum o mie de ani ar fi o greșeală. Ei vorbeau oamenilor din vremea lor într-un limbaj pe care îl înțelegeau.
Dar vremurile se schimbă, circumstanțele vieții se schimbă și chiar și limbajul comunicării umane se schimbă. Și dacă nu vom actualiza Cuvântul lui Dumnezeu, pornind de la realitățile în care trăim, atunci din Cartea Vieții se va transforma într-un exponat de muzeu.
Pilda despre samariteanul milostiv este, pe de o parte, un diagnostic al societății contemporane, iar pe de altă parte, un ghid pentru acțiune.
În ea trebuie să încercăm să vedem nu doar un imperativ moral, ci și o formulă teologică a mântuirii.
Drumul spre Ierihon: iadul paradigmei digitale
Drumul din Ierusalim spre Ierihon nu este o deplasare geografică. Este o ruptură tragică între Creație și Creator, între integritate și fragmentare. Acest drum este pavat nu doar cu patimi și vicii evidente. Este pavat cu fluxuri informaționale. Internetul, rețelele sociale, derularea nesfârșită și fluxurile de știri... Acești tâlhari ne-au lipsit de pace, liniște și timp pentru rugăciune. Mintea noastră este rănită de distragerea constantă.
Trăim cu așa-numitul sindrom al deficitului de atenție și hiperactivitate (ADHD).
Aceasta este o tulburare a activității cerebrale, caracterizată prin pierderea concentrării atenției și impulsivitate. Astăzi, în întreaga lume, observăm o creștere a tulburărilor de anxietate și panică. Acum treizeci de ani, medicina nu cunoștea un astfel de diagnostic. Acum este „boala metropolei”. Tineretul contemporan crește cu o patologie a cunoștințelor superficiale, dependența de internet a devenit norma vieții.
Fluxurile informaționale nu sunt doar hoți și tâlhari. Sunt paraziți ontologici care distrug principiile fundamentale ale existenței umane, separă unitatea sufletului, spiritului și trupului uman. Acest lucru duce la faptul că oamenii moderni încetează să mai trăiască o viață umană normală. Ei încep să existe în iadul paradigmei digitale, care mimează raiul terestru. Și ca urmare a acestui fapt - epuizare, depresie și goliciune sufletească.
Mintea dispersată modernă este rezultatul direct al acestei traume existențiale.
Și-a pierdut direcția unică către Dumnezeu, devenind multiplă și supusă lumii Ierihonului, adică oricărui zgomot exterior. Omul, căruia i s-a destinat să trăiască în Lumină, este energetic cufundat în întuneric.
Preotul și levitul: de ce „credința acumulativă” nu va salva?
Preotul și levitul sunt cei care trec pe lângă. Cei care văd nenorocirea, dar nu se apropie. Interpretarea tradițională - insuficiența Vechiului Testament. Dar, în esență, este insuficiența oricărei evlavii formale.
Poți merge la biserică, citi regula de rugăciune, Sfânta Scriptură, să te spovedești și să te împărtășești, dar să rămâi spiritual gol. Teologia fariseică modernă încearcă să ne liniștească. Ea avansează ideea soteriologiei cumulative (învățătura despre mântuire). „Nu te îngrijora, – învață cărturarii, – totul merge pe carnetul de economii, care se află la oficiul poștal al Ierusalimului Ceresc. Vei muri, vei ajunge la porțile raiului, vei spune numărul contului și îți vor da tot ce ai câștigat”.
Nu îți vor da. Așa nu funcționează.
Orice religiozitate exterioară fără o practică spirituală interioară profundă, fără imersiunea minții în inimă, fără cunoaștere practică experimentală a lui Dumnezeu – este „preotul și levitul” care trece pe lângă.
Această credință rămâne „trecătoare”, deoarece nu este capabilă să se apropie de rana care necesită o acțiune divino-umană.
La „trecătorii” se poate include și empatia virtuală. Vedem nenorocirea altora în știri sau pe rețelele sociale, dăm un like sau scriem un comentariu de compasiune, dar nu ne apropiem fizic și spiritual de aproapele nostru. Ne-am obișnuit să trăim într-un cocon al adăpostului virtual, deși este foarte posibil ca în propria noastră casă sau undeva foarte aproape, în vecinătate, să trăiască o persoană care acum moare singură în apartamentul său. Și acestea nu sunt fanteziile mele, astfel de cazuri devin din ce în ce mai frecvente. Primii care află despre o astfel de moarte sunt vecinii. Dar deja după mirosul de la ușă. Deși ar fi fost posibil să ne interesăm de viața acelei persoane înainte de moartea sa.
Hristos-Samariteanul: Vinul pocăinței și Uleiul rugăciunii
Samariteanul în interpretarea tradițională este, desigur, Hristos, a Doua Persoană a Preasfintei Treimi. Acțiunea Sa nu este doar morală, ci ipostatică, adică personală și esențială. Se manifestă în kenoză (golirea, umilirea) Logosului Divin.
Hristos coboară din ierarhia cerească a Ierusalimului în murdăria Ierihonului, luând asupra Sa trupul nostru rănit.
El ne dă Vinul Său, Sângele Său, care arde și dezinfectează. Acest lucru necesită de la noi răbdarea durerii destinului vieții și practica ascetică. Hristos ne dă Uleiul, adică Harul Duhului Sfânt, energiile Sale Necreate (necreate), care liniștesc și vindecă inima noastră împietrită, făcând-o capabilă să perceapă Lumina.
Samariteanul duce rănitul la han. Acesta nu este doar un simbol al Bisericii lui Dumnezeu. Hanul este, de asemenea, un simbol al inimii noastre. Acolo trebuie să ne tratăm.
Hanul inimii: Isihia împotriva derulării
Și primul lucru pe care trebuie să-l facem este să încuiem inima de gândurile păcătoase și informațiile inutile. Să învățăm arta opririi zgomotului interior și exterior. În plan practic, aceasta înseamnă controlul asupra dispozitivelor și a timpului petrecut pe internet. Renunțarea conștientă la multitasking. Căutarea isihiei, adică a tăcerii reale, măcar pentru o jumătate de oră pe zi.
