«Dragoste amară»: Preacuviosul Paisie despre ceea ce distruge familiile
De ce confundăm iubirea cu egoismul? Gheronda Paisie explică de ce gelozia, controlul și «presiunea duhovnicească» nu sunt sfințenie, ci otravă pentru căsătorie.
Relațiile cele mai dificile sunt cele de familie. Dacă legăturile de afaceri sunt limitate la ziua de lucru, iar cele de prietenie la timpul liber, în familie omul își petrece cea mai mare parte a vieții.
Relațiile de familie sunt un concept larg. Ele includ atât relațiile dintre soți, cât și relațiile dintre părinți și copiii de diferite vârste.
Aceste relații sunt adesea ascunse de ochii străinilor, dar tocmai acest lucru face ca problemele de familie să fie cele mai vulnerabile pentru suflet.
Astăzi vom discuta cu Gheronda Paisie despre aceste subiecte dificile.
Iubire sau Egoism?
Fiecare om caută iubirea. Dar de ce atât de des ceea ce începe cu iubire se transformă în suferință, resentimente și control? De ce cei mai apropiați oameni își provoacă cea mai mare durere unul altuia? Acest lucru se manifestă în mod special atunci când soții au trecut deja de „luna de miere” și au început „zilele grele” sau când copiii maturizați încep să-și manifeste caracterul.
Confundăm două concepte complet diferite. Există iubirea divină, jertfelnică – cea care, după apostolul Pavel, „ndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte...” (1 Cor. 13:4). Și există iubirea lumească, egoistă, care, dimpotrivă, „cere, obține, asuprește”. Această „iubire amară” este rădăcina majorității tragediilor familiale.
Bătrânul Paisie oferă diferite exemple de iubire:
„Iubirea este de două feluri, – spune el. – Iubirea divină, curată, care este legată de jertfă, se bucură când cel iubit se bucură... Și există iubirea lumească, trupească, egoistă. O astfel de iubire, dacă nu este înnobilată, se transformă în chin infernal”.
„Iubirea narcisistă” este cel mai toxic venin cu care o persoană își poate „servi” jumătatea. Egoismul întotdeauna împiedică o viață deplină. Îi face pe oamenii singuri să caute un ideal inaccesibil, impunând altora cerințe exagerate. Același narcisism distruge din interior familia deja formată, când fiecare dintre soți încearcă să tragă „pătura” atenției asupra sa, ignorând nevoile celuilalt.
Gelozia – Semn de Egoism, nu de Iubire
Cel mai evident semn al acestei „iubiri amare” este gelozia. În cultura lumească, gelozia este de asemenea criticată, dar mai des este romantizată, considerându-se un semn al unui sentiment puternic. Shakespeare în „Othello” o numește „monstru cu ochi verzi”, iar Lope de Vega în „Câinele din fân” vorbește despre acest sentiment ca fiind înălțător: „Nu poți iubi fără să suferi, distrugându-te în focul bolii geloziei”.
Bătrânul Paisie demască fără milă gelozia, identificând-o cu dorința necontrolată de a poseda pe altul:
„Gelozia este egoism, nu iubire. Omul vrea ca celălalt să-i aparțină doar lui. Nu are încredere nici în Dumnezeu, nici în om. Este o suferință. Omul cu iubire egoistă suferă el însuși și îl face să sufere și pe celălalt”.
Gelozia transformă viața într-o închisoare, unde o persoană devine gardian, iar cealaltă – prizonier. La baza ei nu stă iubirea, ci neîncrederea totală și dorința de a controla pe altul.
„Când unul dintre soți este gelos, arată că nu are încredere în celălalt. Iar dacă nu există încredere, ce fel de iubire este aceasta? Este doar narcisism. Vrea să controleze pe celălalt ca pe un obiect”, – concluzionează Gheronda.
Grija Falsă: Presiune în loc de Iubire
Dar egoismul poate fi și mai subtil. Uneori se ascunde sub masca evlaviei. Acesta este ceea ce se poate numi „gelozie duhovniceasă” sau grijă falsă. Se întâmplă atunci când unul dintre soți (sau părinți) începe să „salveze” pe celălalt: obligă să se roage, cere să țină posturi, critică pentru lipsa de duhovnicie. Această „hiperprotecție” pătrunde treptat în toate sferele, făcând viața insuportabilă.
Bătrânul Paisie avertizează: aceasta nu este iubire, ci același egoism:
„Unii [în familie] vor ca soțul sau copiii lor să devină sfinți peste noapte. Ei presează, cer, critică. Dar aceasta nu este duhovnicie, este egoism. Așa poți doar să îndepărtezi omul de Hristos. Iubirea trebuie să fie cu discernământ”, – este convins sfântul.
Nu poți forța pe cineva să intre în Rai. Dacă vrem cu adevărat să ajutăm aproapele, există o singură cale – să începem cu noi înșine și să ne rugăm pentru el, nu să-l „transformăm” după standardul nostru. Dumnezeu, spre deosebire de noi, respectă libertatea personalității.
„Dumnezeu nu pune presiune pe om, – este sigur Preacuviosul Paisie. – Iar noi, egoiștii, vrem să-i tragem cu forța pe alții în rai. Dar așa nu se poate. Iubirea adevărată este răbdătoare și nu caută ale sale, ea respectă libertatea celuilalt”.
Leacul: „Mica Jertfă” și Concesia
Cum să ne vindecăm de această „iubire amară”? Foarte simplu. Trebuie să înțelegem că fericirea în familie nu se construiește pe mari fapte, ci pe concesia zilnică, oră de oră. Să cedezi într-o dispută, să taci când vrei să reproșezi, să faci ceva util pentru celălalt, tăind din „vreau” al tău.
Bătrânul Paisie oferă un leac foarte practic împotriva egoismului – „mica jertfă”:
„Pentru ca în familie să fie pace, trebuie să cedezi puțin. Fiecare trebuie să încerce să-și taie voința pentru celălalt. Dacă unul cedează, celălalt cedează, atunci vine Harul lui Dumnezeu. Viața de familie este o școală a jertfei”, – sfătuiește Avva din Sfântul Munte.
Ca exemplu de persoană care trăiește după voia sa, bătrânul athonit aduce un copac sălbatic care nu aduce rod. Doar tăind egoismul nostru, ne altoim în Hristos și începem să aducem roade. Când omul începe să trăiască astfel, descoperă un mare secret: bucuria nu este în a lua, ci în a da.
„Iubirea adevărată găsește bucurie în a se jertfi pentru celălalt. Egoismul găsește bucurie în a lua. Un creștin se bucură când dăruiește. Aceasta este marea taină a iubirii”, conchide Sfântul Paisie.
Concluzie: Calea către adevărata bucurie
Sfântul ne-a învățat o lecție valoroasă: calea de la „iubirea amară” a egoismului la bucuria autentică trece prin jertfirea de sine, prin mici sacrificii zilnice. Depășind gelozia și dorința de a controla, găsim iubirea care aduce pace și creează Raiul în propriile noastre case.
Starețul Paisie ne conduce astăzi din coliba sa cu cuvinte adresate tuturor soților, părinților, copiilor și nepoților:
„Fericirea în viața de familie depinde de cât de dispuși suntem să ne sacrificăm egoismul. Unde este sacrificiu, acolo este Hristos, iar unde este Hristos, acolo este Raiul. Raiul începe aici pe pământ, dacă iubirea lui Hristos este în inimă”.
