Lupta întunericului cu lumina
Dumnezeu ne luminează nu din cer, ci din interiorul inimii noastre spirituale.
«Lampa trupului este ochiul. Așadar, dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Dar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, atunci cât de mare este întunericul?» (Mt. 6:22-23), – auzim în această lectură liturgică de duminică.
Dumnezeu este Lumină. Și El ne luminează nu din cer, ci din interiorul inimii noastre spirituale
Dar în jurul inimii umane este «întuneric peste abis». Acesta este întunericul singurătății fără iubire a gândurilor, care se învârt ca niște nori negri în interiorul rațiunii noastre. Întunericul trăiește în mintea care L-a uitat pe Dumnezeu. Întregul vârtej al lumii exterioare se rotește în jurul acestui întuneric, încercând să ne întunece conștiința. Dar dacă curățăm ochiul minții noastre, vom vedea că întregul Univers, întreaga lume a lui Dumnezeu este plină de liniștea Luminii nevăzute.
Dar omul, din păcate, trăiește astfel încât întunericul a devenit tiranul și stăpânul său. Dacă i-am da lui Dumnezeu posibilitatea să se nască în inima noastră, această Lumină ar deveni sursa vieții noastre veșnice. Purtătorul întunericului este egoistul nostru. El este cel care învârte vântul gândurilor și dorințelor noastre astfel încât alergăm toată viața ca niște nebuni. Doar Lumina harului poate învinge acest întuneric. Dar pentru aceasta trebuie să liniștim vântul gândurilor. Când mintea tace, Lumina lui Dumnezeu se manifestă în spiritul uman prin iubire, smerenie și compasiune fără niciun efort. Dobândind bucurie spirituală, omul dorește să o împărtășească cu toți. Când Domnul îi dăruiește lumina mântuirii, el nu o mai poate păstra doar pentru sine, știind că fiecare suflet tânjește după această Lumină. Niciun om nu poate iubi fără Lumina harului divin. De unul singur, el cade fie în atașament, fie în ură.
Lumea spirituală are un curent al vieții, ale cărui izvoare se află în Lumina Divină. De aceea, creștinul trebuie să înoate constant împotriva curentului pentru a se întoarce la acest Izvor. Raiul, Împărăția Cerurilor, bucuria inepuizabilă, viața veșnică, existența adevărată, conștiința harică, nemurirea fericită, Lumina nesfârșită – toate acestea sunt conținute în inima noastră spirituală. Cei raționali și educați au dispărut ca fumul, dar cei care au cunoscut iubirea de Dumnezeu au rămas pentru totdeauna în inimile oamenilor, ca Lumina mântuirii.
De îndată ce permitem judecata, întunericul începe imediat să pătrundă în sufletul nostru. Vedem întotdeauna lumea așa cum o vede mintea noastră. Iar mintea, de obicei, ne înșală întotdeauna. Dacă credem că eu – sunt trupul, vom cădea în ispite. Dacă credem că eu – sunt mintea mea, atunci întunericul care trăiește în ea va râde de noi până când ne vom separa de ea și vom învăța să o observăm din exterior.
Lumina Divină se află dincolo de toate conceptele și definițiile umane. Cel care a atins Lumina nu știe nimic și, în același timp, știe totul. El nu înțelege cum se întâmplă acest lucru. Cel care trăiește în întuneric poate fi inteligent și isteț, dar nu va fi niciodată înțelept. Înțeleptul nu este înțelept pentru că este inteligent, ci pentru că trăiește în Lumina adevărului divin.
Întunericul creează propriile sale fantome – asemănări distorsionate ale spiritului uman. Egoismul – este asemănarea păcătoasă a adevăratei personalități, iar pofta – asemănarea păcătoasă a iubirii divine. Sănătos sau bolnav – nu aceasta este esențialul. Esențialul este dacă ești cu Hristos sau nu. Dacă omul este una cu Dumnezeu, el este nemuritor. În interiorul nostru trăiește Lumina iubirii infinite. Această Lumină este Iubirea lui Dumnezeu infinit.
Cititul nu ajută prea mult în viața spirituală. Învățătura spirituală constă în a face inima spirituală să trăiască. În ispite, este mai bine să nu gândești, ci să rămâi singur cu Dumnezeu, iar El ne va învăța cu harul Său. Pentru a pune capăt întunericului și a rămâne în Lumină, trebuie să ne ținem de spirit, fără a acorda atenție acțiunilor minții. Pentru aceasta sunt necesare singurătatea, liniștea și pacea.
Omul care trăiește în întuneric nu poate iubi pe nimeni. Când Dumnezeu are grijă de noi – aceasta este libertatea luminii. Când ne îngrijim de noi înșine – aceasta este sclavia întunericului.
«Dumnezeu este Lumină», și dacă Îl iubim pe Dumnezeu, această iubire ne pătrunde în întregime și își asumă toate grijile noastre. Când Îi dăm Domnului întreaga noastră viață, El începe să se îngrijească de mântuirea noastră. Trebuie să ne întoarcem o dată pentru totdeauna de la întuneric și să ne încredem în întregime în Dumnezeu, ale Cărui mâini sunt deschise pentru a ne îmbrățișa cu o iubire nespusă. Când Îl vom descoperi pe Hristos în noi, nu vom mai putea niciodată să ne despărțim de El.
Iadul luptă cu omul cu armele întunericului, trăgând asupra noastră cu gloanțe de gânduri. Doar renunțarea la egoism poate pune capăt ispitelor noastre. Spiritul uman este întotdeauna egal, calm și echilibrat. El este inseparabil de Lumina Divină și are fericire nelimitată și conștiință nemuritoare. Cunoașterea de sine este o mare realizare.
Mântuirea – este în invizibil. Vizibilul este temporar, iar invizibilul este veșnic. Este prostesc să lupți pentru vizibil, care este destinat să dispară. Când mintea noastră iese afară, sufletul se cufundă în întuneric și lumina dispare. Când mintea se întoarce din nou în interior, vine lumina și întunericul trece. Neștiutorul merge pe funia vieții până când cade și se zdrobește. Înțeleptul trece pe ea calm, pentru că ține în mâini un echilibru – o minte disciplinată și echilibrată.
Ecourile fericirii ne amintesc de copilărie. A fost o vreme când știam să trăim în lumină, fără să ne temem de viitor. Acum ușa către acel timp este închisă. Dar lumina copilăriei trăiește încă în adâncurile sufletului nostru. Copilăria – este ecoul eternității. Nu contează ce se întâmplă cu noi în timp. Important este să nu-L pierdem pe Dumnezeu în nicio situație de viață.
Cel care luptă cu întunericul devine el însuși întuneric. Cel care trăiește în lumină nu doar că se salvează de întuneric, ci se și unește cu Dumnezeu. Vai de cei inteligenți și bogați! Le
