Двупсалмие, Шестопсалмие și rugăciuni tainice: tradiția în mișcare

2827
10:00
Двупсалмие, Шестопсалмие și rugăciuni tainice: tradiția în mișcare

Despre ce tăcem în timpul Hexapsalmului și de ce preoții citesc rugăciuni pe care nimeni nu le aude? Analizăm structura slujbei de dimineață.

Atât vechile, cât și modernele utrenii sunt compuse din două părți: „înainte de zori” (care include în principal psalmi și alte lecturi) și „la răsăritul soarelui” (cu canonul cântat și slavoslovia), despre care s-a vorbit data trecută. Astăzi ne vom îndrepta atenția către începutul utreniei, către două grupuri de psalmi – Dvupsalmie și Șestopsalmie.

Dvupsalmie: urma regală

De fiecare dată când utrenia se săvârșește separat de vecernie, ea începe cu Dvupsalmie (începutul obișnuit, psalmii 19 și 20, troparele Crucii și ectenia scurtă sugravată).

Inițial, aceasta nu făcea parte din utrenie. Dvupsalmie este un rest al vechiului ritual ctitoricesc. În secolul al XII-lea, împăratul bizantin Ioan II Comnen, în semn de recunoștință pentru o serie de victorii militare, a construit mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. În calitate de ctitor (fondator), el a lăsat moștenire să se săvârșească pentru el și alți membri ai familiei regale o rugăciune specială.

Călugării au îndeplinit dorința, alcătuind un ritual special de binecuvântare cu două canoane și refrene-versete din psalmii 19 și 20: „Domnul să te audă în ziua necazului” (Ps. 19:2) și „Doamne, prin puterea Ta se va bucura regele” (Ps. 20:2).

Cu timpul, acest ritual „regal” s-a contopit cu începutul utreniei. Și deși împărații bizantini nu mai există de mult, Biserica a păstrat acest ritual.

Acum acești psalmi sunt înțeleși spiritual: Regele este Hristos, precum și orice creștin care duce lupta cu vrăjmașii spirituali și speră la victorie prin puterea lui Dumnezeu.

Șestopsalmie: dialog cu Dumnezeu la Judecata de Apoi

Partea centrală a secțiunii „de noapte” a utreniei este Șestopsalmie. Aceasta este lectura a șase psalmi aleși: 3, 37, 62, 87, 102 și 142.

În practica modernă, acesta este un timp de concentrare intensă în rugăciune. În biserică se stinge lumina (rămân doar lumânările), se închid ușile împărătești. Tipicul prescrie în acest timp liniște deplină și evlavie. Este interzis să stai, să te plimbi și chiar să faci închinăciuni, pentru a nu perturba liniștea cu zgomot.

Simbolic, acesta este timpul Judecății de Apoi. Întunericul din biserică amintește de noaptea Nașterii lui Hristos (când îngerii au cântat „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”, cu care începe și lectura), precum și de întunericul iadului, în care a coborât Mântuitorul, și de acea noapte spirituală în care se află sufletul până la întâlnirea cu Dumnezeu.

Șestopsalmie este strigătul sufletului către Dumnezeu din adâncul suferinței și, în același timp, speranța în mila Sa.

Psalmi sunt aleși nu întâmplător, ei reflectă dinamica vieții spirituale:

  • Ps. 3: Încredere în Dumnezeu în mijlocul vrăjmașilor.
  • Ps. 37: Pocăință pentru păcate și boală.
  • Ps. 62: Setea de Dumnezeu („Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mă voi ruga...”).
  • Ps. 87: Suferință mortală și singurătate.
  • Ps. 102: Mulțumire pentru milele lui Dumnezeu.
  • Ps. 142: Cerere de arătare a căii („Spune-mi, Doamne, calea pe care să merg...”).

Rugăciuni secrete: problema audibilității

În timp ce cititorul rostește cuvintele psalmilor, preotul în fața ușilor împărătești (sau în altar) citește în taină 12 rugăciuni de dimineață. În practica modernă, ele sunt citite consecutiv, dar istoric au fost distribuite pe întreaga slujbă a utreniei, precedând antifoanele și cântările corespunzătoare.

Adunarea acestor rugăciuni într-un singur bloc și citirea lor în taină creează o problemă liturgică.

Rezultă două slujbe paralele: cititorul se roagă din partea poporului cu anumite cuvinte, iar preotul în același timp se roagă pentru popor cu alte cuvinte, dar poporul nu aude aceste cuvinte.

Sensul acestor rugăciuni este profund și important pentru fiecare creștin. În ele cerem:

  • Darul „păcii lumii”;
  • Îndrumare pe calea adevărului;
  • Iertarea păcatelor;
  • Ca Dumnezeu să ne lumineze inimile „cu lumina nepieritoare a înțelepciunii Tale divine”.

Despre nepotrivirea de a citi rugăciunile preoțești în taină au scris mulți. Încă din secolul al VI-lea, împăratul Iustinian a încercat să interzică prin decret o astfel de practică: „Noi prescriem tuturor preoților și episcopilor să rostească rugăciunile folosite în Jertfa Divină și în Sfântul Botez (și toate celelalte rugăciuni), nu în taină, ci cu voce tare, pentru ca ele să fie auzite de credincioși, ceea ce ar stimula sufletele celor care le aud la mai multă evlavie și le-ar înălța la lauda Domnului Dumnezeu”.

Parafrazându-l pe apostolul Pavel, Iustinian spune: cum se poate spune „Amin” la acea mulțumire care nu se aude și care nu zidește (vezi 1 Cor. 14:16).

În ciuda interdicțiilor imperiale, din secolul al VIII-lea tradiția citirii în taină s-a stabilit definitiv, la aceasta contribuind și multe tipice bisericești.

Fără îndoială, ideea revenirii la citirea cu voce tare a rugăciunilor de dimineață în locurile corespunzătoare sensului este corectă: ele sunt scrise din partea întregii comunități. Totuși, o astfel de restaurare necesită o anumită maturitate a gândirii liturgice, un studiu onest și atent al tipicului și, desigur, binecuvântarea autorităților bisericești. Deocamdată, fiecare credincios poate include aceste rugăciuni în utrenia sa de acasă, participând la adevăratul lor sens și scop.

În plus, cu cât laicii vor studia mai profund și mai atent conținutul slujbei, cu atât participarea lor la rugăciunea comună a Bisericii va deveni mai conștientă.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si