Ce s-a întâmplat de fapt în timpul vizitei Patriarhului Bulgariei la Fanar?
Vizita Patriarhului Bulgariei la Fanar a arătat încă o dată că criza din Ortodoxia mondială este departe de a fi rezolvată.
Vizita Patriarhului Bulgar Daniel la Constantinopol la sfârșitul lunii decembrie 2025 a devenit un eveniment care, la exterior, părea a fi un gest obișnuit de comunicare frățească între două Biserici Locale. Totuși, în spatele formulărilor protocolare, discursurilor solemne și salutărilor reciproce se ascunde un întreg nod de probleme serioase, legate atât de situația internă din Biserica Ortodoxă Bulgară, cât și de conflictul bisericesc general privind recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOU).
Pentru a înțelege ce s-a întâmplat exact la Fanar, este important să privim această vizită nu izolat, ci într-un context bisericesc și politic mai larg.
De ce a avut loc această vizită
Trebuie menționat imediat că călătoria Patriarhului Daniel la Constantinopol nu a fost inițiativa sa personală. Dimpotrivă, el a fost legat de deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, în cadrul căruia există de mult timp un grup de ierarhi orientați spre Patriarhia de Constantinopol și care susțin cursul acesteia.
Particularitatea conducerii bisericești în Bulgaria constă în faptul că Întâistătătorul nu are acea libertate de care dispun, de exemplu, Patriarhii altor Biserici Locale. El este pur și simplu obligat să respecte deciziile sinodale, chiar dacă personal nu este de acord cu ele.
Ca rezultat, Patriarhul Daniel s-a aflat, de fapt, în poziția de ostatic al mecanismului sinodal al Bisericii Bulgare.
De asemenea, trebuie menționat că componența delegației care l-a însoțit la Fanar nu poate fi considerată întâmplătoare. De exemplu, printre participanții la delegație s-a numărat mitropolitul de Stara Zagora, Ciprian, care pe 19 mai 2024 s-a remarcat prin faptul că a slujit împreună cu Patriarhul Bartolomeu și cu Evstratie Zoria. Desigur, nu se poate afirma că întreaga componență a delegației poate fi atribuită așa-numitului „curent profanariot” din Biserica Bulgară. Dar prezența mitropolitului de Stara Zagora indică faptul că vizita, într-un anumit sens, poate fi privită nu doar în contextul apropierii de Constantinopol, ci și în contextul acceptării ulterioare a deciziei sale privind BOU.
Premiul ca simbol și semnal
Merită o atenție deosebită decizia Sinodului Bisericii Bulgare de a-l premia pe Patriarhul Bartolomeu cu cea mai înaltă distincție bisericească – ordinul Sfântului Ioan de Rila. Formal, premiul a fost acordat „pentru depășirea schismei” în istoria Bisericii Bulgare. Și există într-adevăr un motiv pentru un astfel de premiu. În 1998, în catedrala Alexandru Nevski din Sofia a avut loc un Sinod Panortodox, care a fost inițiat de Patriarhul Bartolomeu. Dar în realitate, schisma a fost depășită nu datorită acestui sinod, ci din cauza schimbării situației în politica bulgară.
Prin urmare, subtextul acordării ordinului Patriarhului Bartolomeu are propriile sale particularități.
Faptul este că în mass-media grecească, premierea a fost prezentată ca o confirmare că Patriarhul de Constantinopol este, chipurile, un pacificator și un vindecător al schismelor în Ortodoxia mondială. Este clar că o astfel de prezentare a acestui premiu are un singur scop: să arate că Patriarhul Bartolomeu face totul corect nu doar în contextul Bulgariei, ci și în contextul Ucrainei. De fapt, mass-media grecească a încercat să folosească acest premiu pentru a justifica acțiunile Constantinopolului în acordarea Tomosului BOU.
Două discursuri – două ecleziologii
Cheia înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat la Fanar este compararea discursurilor celor doi Patriarhi. Dacă privim cu superficialitate cuvintele lor, ar putea părea că vorbeau despre același lucru: despre unitatea Bisericii, fraternitate, dragoste și fidelitate față de Tradiție. Dar dacă ascultăm cu atenție sensul spuselor, devine evident că este vorba despre două concepții diferite despre natura Bisericii și autoritatea în ea.
Astfel, în discursul său, Patriarhul Bartolomeu subliniază constant rolul special al tronului de la Constantinopol în Ortodoxia mondială. El vorbește despre Fanar ca despre „Biserica-Mamă”, despre tronul care „îmbrățișează și încununează întreaga întindere pământească” și subliniază din nou rolul primar al Patriarhului de Constantinopol în păstrarea unității Ortodoxiei.
În același timp, Patriarhul Bartolomeu consideră că neacceptarea deciziilor sale (de exemplu, recunoașterea BOU) sunt doar „particularități” care nu afectează unitatea: „Diferențele pe probleme particulare care există în Biserica noastră nu afectează unitatea și acordul pe probleme esențiale”. Mai mult, el insistă că orice critică la adresa acțiunilor Constantinopolului este fie „înșelăciune”, fie „denaturare intenționată a adevărului”: „În ultima vreme, unii încearcă să creeze schisme în această mozaică abil compusă din pietre sfinte, prezentând Marea Biserică ca acționând arbitrar și încălcând rânduielile. Acest lucru este, fără îndoială, o înșelăciune și o denaturare intenționată a adevărului”.
Potrivit lui, toți cei care nu acceptă deciziile Fanarului (inclusiv – privind BOU) se dovedesc a fi distrugători ai unității și oameni conduși de „aspirații egoiste”: „Locul special al Arhiepiscopului de Constantinopol printre ortodocși devine în ultima vreme o piatră de poticnire, deoarece logica și aspirațiile egoiste prevalează la unii, și se fac încercări de a răsturna Tradiția”.
Este deosebit de important că pentru Patriarhul Bartolomeu unitatea Bisericii este direct legată de recunoașterea statutului și competențelor speciale ale tronului de la Constantinopol. Într-o astfel de logică, „unitatea” nu înseamnă acordul Bisericilor între ele și nici măcar comuniunea euharistică, ci acordul cu deciziile Fanarului.
Cuvântul de răspuns al Patriarhului Bulgar Daniel este construit în mod fundamental diferit. El subliniază clar și fără echivoc că Capul Bisericii este Hristos, nu vreun întâistătător pământesc: „Deși în jurisdicțiile bisericești și canonice separate rămânem și suntem uniți spiritual – într-o singură Biserică cu un singur Păstor și Cap, Domnul și Dumnezeul și Mântuitor
