Sânge pe fundamentul creștinismului autohton
Istoria primilor martiri din Kiev, Feodor și Ioan, a căror moarte i-a arătat prințului Vladimir fața înfricoșătoare a păgânismului și a predeterminat Creștinarea Rusiei.
Kiev, vara anului 983. Orașul se sufocă de la arșița grea și umedă și de mirosul dens de carne crudă. Acesta nu este acel Kiev cu cupole aurite pe care îl cunoaștem din manuale. Este un oraș dens din lemn cu câteva mii de curți, strâns între valurile fortificate și Nipru. Pe Muntele Starokiev, ridicându-se deasupra cartierelor rezidențiale, stă noul panteon de idoli, pe care cneazul Vladimir l-a instalat doar cu trei ani în urmă. Mustățile de aur ale lui Perun strălucesc la soare, dar baza idolului este acoperită de sângele animalelor sacrificate. Orașul trăiește într-un regim de datorie eternă față de forțele naturii, iar această datorie crește constant.
Vladimir tocmai s-a întors cu victoria asupra iațvagilor – un trib baltic feroce, care nu lua prizonieri și teroriza granițele de zeci de ani. Družina sărbătorește, convoaiele sunt pline de pradă, iar sclavii-prizonieri merg posomorâți spre piața de sclavi din Podol.
În acea epocă, norocul nu era considerat un merit al comandantului; era rezultatul unei înțelegeri reușite cu forțele superioare. Zeii au dat victoria – zeii cer plată.
Preoții și bătrânii, responsabili de «securitatea religioasă» a statului, aruncă sorții. Nu au nevoie de o oaie, ci de cel mai bun sânge uman pentru a întări pactul cu cerul. Sorții, această loterie diabolică, indică spre moșia varegului Feodor. Victima desemnată este fiul său, tânărul Ioan.
Economia loialității și prețul sângelui
Feodor era un om remarcabil în Kiev, dar subliniat izolat. Mercenar profesionist, veteran, care a reușit să servească în corpurile bizantine ale Miklagardului (Constantinopol), a adus din campanii nu doar aur, ci și credință. Statutul său îi permitea să aibă propria curte fortificată pe Munte.
După standardele vremii, Feodor era un om bogat: valoarea cămașei sale de zale, a sabiei cu marcaj carolingian și a calului de luptă era echivalentă cu venitul anual al unui sat mic.
Când trimișii preoților au bătut la porțile sale, a apărut un conflict juridic care a degenerat într-un masacru. Pentru comunitatea păgână, refuzul de a-și da fiul era un act de terorism de stat. Dacă zeii nu își primesc partea, se vor întoarce de la Kiev: va începe ciuma, vitele vor muri, câmpurile vor fi lovite de grindină. Feodor avea posibilitatea să se răscumpere cu sclavi sau aur, dar sorții erau nominali. Acesta era un atac asupra personalității creștinului.
Varegul a ieșit pe galeria casei sale. Moșia sa era construită în stil scandinav – pe un subsol înalt de piatră cu o galerie-balcon la etajul al doilea. De acolo privea mulțimea care fierbea încet dedesubt.
Și în acel moment a rostit un discurs care a devenit primul manifest public al creștinismului în Rusia.
Nu era vorba de umilința victimei, ci de vocea de oțel a soldatului:
– Nu sunt zei, ci lemn, – cuvintele lui Feodor, păstrate în «Cronica vremurilor trecute», tăiau aerul ca o lamă. – Astăzi sunt, iar mâine vor putrezi. Nu mănâncă, nu beau, nu vorbesc, dar sunt făcuți de mâini omenești din lemn. Dar Dumnezeu este unul, Lui îi slujesc grecii și se închină. El a creat cerul, pământul și omul. Dar acești zei ce au făcut? Ei înșiși sunt făcuți. Nu-mi voi da fiul demonilor!
Nu era doar o dispută teologică. Feodor a smuls masca sacralității de pe ideologia de stat a lui Vladimir. El a declarat direct: fundamentul vostru – putregai. Zeii voștri – bușteni.
Mecanica uciderii: asaltul asupra turnului
Mulțimea nu a mers la o luptă cinstită. Kievienii furioși știau că varegii se vor lupta până la ultimul. În deschiderea îngustă a ușii sau pe scări, doi războinici antrenați puteau ține în loc o sută de atacatori, transformând intrarea într-o măcelărie. Sistemul păgân, simțind amenințarea, a recurs la violență colectivă fără contact direct.
Oamenii au început să taie stâlpii de susținere ai galeriei. Imaginați-vă acest sunet: lovituri sincronizate ale zecilor de topoare în stejarul uscat. Așchii zburau în fântâni. Casa scârțâia, lăsându-se pe o parte. Nu era o execuție, ci o demontare. Feodor și Ioan stăteau sus, tăiați de la pământ.
Pereții casei, care ar fi trebuit să protejeze, au devenit instrumente ale uciderii.
Când stâlpii nu au mai rezistat, galeria s-a prăbușit cu zgomot. Tone de bușteni, acoperișuri și pământ (cu care se izola acoperișul) s-au prăbușit peste martiri. Cronica consemnează succint rezultatul: «Și nimeni nu știe unde sunt îngropați». Cel mai probabil, trupurile lor au fost lăsate sub dărâmături. Mulțimea s-a împrăștiat, considerând că ordinea a fost restabilită. Dar tocmai în acel moment, vechea lume a Kievului a început să se destrame.
Momentul de cotitură pentru Vladimir
Cneazul Vladimir se afla în acel moment în reședința sa. Putem doar să ne imaginăm ce simțea acest om pragmatic și crud când i s-au raportat detaliile masacrului. Vladimir respecta forța și profesionalismul. Feodor era luptătorul său de elită. Și acest luptător a fost ucis de mulțime în numele unui idol de lemn.
Pentru Vladimir, acesta a fost momentul adevărului.
El a înțeles că sistemul creat de el – un impas. Păgânismul distruge supușii loiali, transformă poporul într-o forță incontrolabilă și privează statul de elita intelectuală și militară.
În plus, economic, Kievul era legat de Bizanț. Comerțul pe ruta «de la varegi la greci» necesita nu doar săbii, ci și un cod cultural comun cu Constantinopolul. Cu zei care cer sângele copiilor, nu erai primit în casele comerciale respectabile din Europa.
Sângele martirilor Feodor și Ioan a fost acea substanță care a dizolvat încrederea păgână a cneazului. El a văzut că creștinismul oferă omului un astfel de sprijin interior, pe care nu-l poate distruge nici măcar o casă care se prăbușește. Peste cinci ani, Vladimir va lua o decizie care va schimba harta lumii.
Biserica pe locul crimei
Legătura dintre vremuri nu se întrerupe aici. La ani după Botezul oficial
