Lavra Poceaev – Athosul ucrainean: note ale pelerinului

Istoria și contemporaneitatea marii sfințenii a Ortodoxiei din Volyn, care de aproape opt secole este un bastion al credinței și un loc de pelerinaj pentru mii de oameni.
Despre Lavra Poceaev au fost scrise cărți, compuse cântece, realizate filme. Istoria sa este atât de vastă, încât este dificil să scrii despre ea. Este mai ușor să vii aici, să locuiești într-un hotel bine echipat pentru pelerini, să vizitezi sfintele locașuri, bisericile și slujbele, pentru a te convinge: pe Muntele Sfânt cu adevărat se odihnește harul lui Dumnezeu.
Aici este prezentă nevăzută însăși Maica Domnului, care în anul 1240 s-a arătat călugărilor pe munte într-un stâlp de foc, lăsând pe piatră, ca în ceara moale, amprenta piciorului său drept. Din aceasta a izvorât un izvor făcător de minuni, care curge și astăzi, de aproape opt secole.
Conform tradiției, călugării Peșterile de la Kiev, fugind de jugul tătaro-mongol, s-au îndreptat spre vest și au întemeiat în Volinia mănăstirea Poceaev în amintirea râului Poceaia, în care sfântul cneaz întocmai cu apostolii Vladimir a botezat Rusia.
Prima impresie: «Aici este un fel de taină»
Autorului acestor rânduri i se întâmplă des să fie în Poceaev. Totuși, cel mai mult a rămas în memorie prima întâlnire cu vechea mănăstire încă în anii 1980, când Lavra se afla sub jugul ateismului sovietic, iar în clădirea actualei seminarii teologice din Poceaev funcționa un muzeu al ateismului. Grupurile de turiști erau neapărat duse în acest muzeu, unde principalul simbol al propagandei era citatul lui Lenin: «Religia este opium pentru popor». Iată cum am scris despre această întâlnire ani mai târziu:
«Îmi amintesc cum am fost uimit de catedrala Preasfânta Treime a Lavrei, ridicată la începutul secolului trecut (1906–1912). Academicianul A. V. Șciusev a decis să repete la o mie de kilometri spre vest, la granița lumii catolice, pe Muntele Poceaev, catedrala Preasfânta Treime a Lavrei Preasfânta Treime a SFântului Sergie.
Atunci eu, încă foarte departe de credință, tânăr jurnalist sovietic, parcă am văzut istoria veche cu ochii mei: valurile mării umane se legănau între zidurile albastre cu chipuri severe ale sfinților. Liturghia tocmai se terminase, iar oamenii, printre care erau mulți "săraci și nevoiași", în cărucioare de invalizi improvizate, cu rucsacuri în spate, se îndreptau spre crucea de aur pe care o ținea în mâini ieromonahul… Nu știam atunci despre amploarea persecuțiilor asupra Bisericii, despre marea de sânge vărsat al mărturisitorilor secolului XX. Nu știam nici despre vremurile grele ale lui Hrușciov, când funcționarii de partid din Ternopil implementau directivele ateiste, iar poliția locală organiza raiduri în Lavra.
"Aici este un fel de taină", – m-am gândit atunci cu uimire…»
Transformarea Lavrei
Astăzi mănăstirea trăiește, ca și înainte, în rugăciuni și muncă. În perioada Ucrainei independente, Lavra s-a transformat literalmente. Ceea ce i-a fost luat, i-a fost returnat: teritorii gospodărești extinse, ateliere, tipografie. Clădirile, unde domnea «urâciunea pustiirii», au fost restaurate. În fostul corp monahal, unde autoritățile, ca o răzbunare pentru credincioși, au plasat o clinică pentru bolnavi mintali, acum este un hotel minunat pentru pelerini cu o sală de mese minunată, unde fiecare se odihnește sufletește și trupește.
Dar cea mai mare realizare a fraților, în frunte cu starețul, mitropolitul Poceaev Vladimir (Moroz), a fost ridicarea noii catedrale unice a Schimbării la Față.
Ca mărime, ocupă unul dintre primele locuri în Europa și impresionează prin frumusețe, decor, picturi mozaice minunate.
După cum a explicat la vremea respectivă starețul, construcția catedralei a fost determinată de afluxul mare de pelerini, care pur și simplu nu încăpeau în cele două catedrale funcționale ale Lavrei – Adormirea Maicii Domnului și Preasfânta Treime.
Lavra astăzi: rugăciune și încercări
Recent am reușit să vorbesc cu unii dintre locuitorii Lavrei despre viața mănăstirii în condițiile actuale. Numărul fraților în ultimii ani nu a scăzut, ba chiar a crescut. În ceea ce privește pretențiile greco-catolicilor și schismaticilor de a sluji în Lavra și încercările autorităților de a transforma mănăstirea în statut de rezervație de stat, toate aceste inițiative ostile au rămas zadarnice.
«Căci Maica Domnului păzește mănăstirea de atacuri», - mi-a explicat unul dintre enoriași, locuitor al Poceaevului.
Cineva poate să nu creadă, dar, în pofida persecuțiilor pe care le trăiește astăzi Biserica Ortodoxă Ucraineană, fluxul de credincioși către sfântul munte Poceaev nu scade. Este suficient să ne amintim de recenta procesiune de la Kameneț-Podolsk la Poceaev, la care au participat aproximativ 20 de mii de credincioși. După cuvântul de luminată amintire al Preafericitului Mitropolit Vladimir (Sabodan), «la o fântână goală oamenii nu merg». Biserica Ortodoxă Canonică rămâne un martor de neclintit al credinței în Hristos, iar porțile iadului, după cuvântul Mântuitorului, nu o vor birui (Mt. 16:18).
Protodiacon Serghei Geruk


