Sensul teologic al icoanei „Rugul Aprins”
Analizăm simbolismul complex al uneia dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului: profețiile veterotestamentare, hristologia și dogma despre pururea fecioria.
```html
Icoana Maicii Domnului «Rugul Aprins» este strâns legată de icoana «Mântuitorul în Puteri». Pe ambele vedem o stea cu opt colțuri, care simbolizează Ziua a Opta a Creației. Steaua este un simbol al lui Hristos, deoarece în Biblie El este numit «steaua din Iacov» (Num. 24:17). În același timp, conform acatistului, Maica Domnului este «Steaua care arată Soarele». Din acest motiv, steaua poate fi un simbol atât al lui Hristos, cât și al Maicii Domnului.
Ideea Rugului Aprins este exprimată nu atât prin stea, cât prin însăși Maica Domnului, care este acel Rug Aprins.
Pe icoanele «Rugului Aprins» și «Mântuitorul în Puteri», în colțurile roșii ale stelei din fundal sunt reprezentate animale – simboluri ale evangheliștilor. Acest lucru corespunde viziunii profetului Iezechiel.
Icoana permite să se vadă clar specificul cinstirii ortodoxe a Maicii Domnului, deoarece ea abordează de multe ori tema hristologiei. Pe icoanele «Rugului» Hristos este reprezentat nu doar ca tânărul Emanuel stând pe genunchii Maicii Domnului, ținând un sul profetic, ci și ca Mare Preot în veșminte arhierești și simultan ca Rege. Aceasta este o ilustrare a celor trei tipuri de slujire ale lui Hristos.
Prototipuri vechi-testamentare ale Maicii Domnului
Pe majoritatea icoanelor «Rugului», în colțuri sunt prezentate patru scene. Dacă le «citim» în sensul acelor de ceasornic, începând din dreapta sus, ele simbolizează:
- Viziunea lui Isaia – mlădița din rădăcina lui Iesei (Is. 11:1);
- Visul lui Iacov – scara din Betel (Gen. 28:10–22);
- Viziunea lui Iezechiel – porțile închise (Ez. 44:1–3);
- Viziunea lui Moise – Rugul Aprins, tufișul de mărăcini care arde, dar nu se mistuie (Ex. 3).
Toate aceste imagini sunt prototipuri vechi-testamentare ale Maicii Domnului. Pe multe icoane «Rugului», în fața pieptului Maicii Domnului se vede un munte, de la care «fără mâini» (fără ajutorul mâinilor) s-a desprins o piatră (Dan. 2:34). Uneori pe munte este reprezentată o construcție, care simbolizează templul și locuința lui Dumnezeu. Astfel, însăși icoana reunește o serie de motive vechi-testamentare legate de Maica Domnului. Aceleași simboluri străbat cântările bisericești. De exemplu, în irmosul glasului 3 al canonului utreniei de luni se cântă:
«Pe muntele Sinai Te-a văzut Moise în rug, zămislind în pântece focul Dumnezeirii fără să se mistuie: Daniel Te-a văzut munte netăiat, toiag înmugurit, Isaia striga, din rădăcina lui David».
Cuviosul Efrem Sirul în predica sa la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului spune:
«Dumnezeu Cuvântul s-a sălășluit în pântecele Fecioarei, și în el focul Dumnezeirii Sale nu a mistuit mădularele trupului Pururea Fecioarei, ci a păstrat-o nevătămată pe durata celor nouă luni».
Dogma Pururea Fecioriei în imnografie
Toate aceste motive, întâlnite în lucrările sfinților părinți și în imnografia ortodoxă, exprimă figurativ o idee: Maria, Maica Domnului, este Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară, adică a rămas Fecioară înainte, în timpul și după nașterea lui Hristos. Hristos s-a născut «nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci de la Dumnezeu» (Ioan 1:13). Rugul este simbolul faptului că «focul Dumnezeirii» nu a mistuit-o pe Maica Domnului: Ea a născut ca Fecioară și a rămas Fecioară.
La această înțelegere se referă prototipurile «pământului nesemănat» și «porților închise», prin care poate trece doar Domnul. Deoarece în «pântecele» Ei a intrat Domnul, acest pântece a devenit «sfânt» și accesibil doar lui Dumnezeu. De aceea, afirmația despre fecioria nestricată a Maicii Domnului nu se bazează pe concepții despre perfecțiunea morală, ci pe adevărul teologic. Hristos și-a luat trupul și natura umană de la Fecioara Maria, și nu doar a trecut prin Ea, ca printr-un canal, cum învățau ereticii. Ea, născând pe Dumnezeu, a devenit puntea între cer și pământ, împlinind imaginea scării lui Iacov (vezi Gen. 28), pe care coboară din cer nu doar Dumnezeu Însuși, ci și îngerii.
Maica Domnului este numită nu doar Cer, ci și «Mai Largă decât Cerurile», deoarece Ea a cuprins în trupul Său pe Cel Nelimitat și Neînțeles. În Ea se săvârșește taina: «sfârșitul cuprinde infinitul», «Cel Neîncăput s-a cuprins în pântece».
De la hristologie la teologia Maicii Domnului
Granița dintre imnurile în cinstea lui Hristos și laudele Maicii Domnului în imnografia ortodoxă este neclară. În troparele dedicate Maicii Domnului se cântă într-o măsură mult mai mare hristologia decât în poezia adresată direct lui Hristos. Tocmai în textele dedicate Maicii Domnului se vorbește despre cele două naturi ale lui Hristos și despre minunea Întrupării. De exemplu, în stihira Maicii Domnului a glasului 6, cântată la intrarea mică a vecerniei de sâmbătă, se spune:
«Cine nu Te va ferici, Preasfântă Fecioară? Cine nu va cânta nașterea Ta preacurată? Fiul Unul-Născut, Cel fără de ani din Tatăl, Același din Tine, Curată, a ieșit, în chip negrăit întrupându-se, fiind prin fire Dumnezeu, și prin fire devenind om pentru noi, nefiind împărțit în două fețe, ci fiind cunoscut în două firi neamestecat. Pe Acela roagă-L, Curată, Preabinecuvântată, să se milostivească sufletelor noastre».
Pe baza legăturii strânse dintre Hristos și Maica Domnului, laudele ad
