121-lea Mitropolit al Kievului: memoria și moștenirea Preafericitului Vladimir
Amintiri despre Întâistătătorul care a condus Biserica Ortodoxă Ucraineană în cea mai grea perioadă și timp de 22 de ani a ghidat-o prin încercări.
Cu puțin mai mult de o lună în urmă, Biserica a sărbătorit ziua de pomenire a sfântului întocmai cu apostolii cneaz Vladimir, creștinătorul Rusiei. Autorul acestor rânduri plănuia să scrie un mic eseu cu ocazia zilei de nume a răposatului Mitropolit Vladimir (Sabodan, +05.06.2014), cu care mai bine de 20 de ani m-a legat practica jurnalistică și ascultările la fericirea sa. Totuși, sănătatea m-a trădat, iar materialul a fost amânat pentru o vreme.
Și totuși am decis să recuperez și să pregătesc o mică publicație. Și nu este vorba că nu este legată de o anumită dată. Oameni ca Mitropolitul Vladimir trăiesc în inimile a milioane de credincioși, iar o parte din tânăra generație știe puțin despre el. De aceea, cu binecuvântare, să începem…
Pronia lui Dumnezeu în viața viitorului Întâistătător
Credincioșii știu: Pronia lui Dumnezeu este întotdeauna legată de făcerea de minuni. Sau, pur și simplu, de minune. Când omul vine la Biserică - este o minune, l-a chemat Domnul. Când omul primește călugăria - minune. Întrebați orice călugăr: de ce a venit la mănăstire? Ei vor răspunde - «Dumnezeu a chemat».
Viața bisericească este plină de minuni. Militari, medici, politicieni, scriitori renunță brusc la carieră și primesc călugăria. De ce și cum? Altminteri spus: «Unde vrea Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii…» (Canonul lui Andrei Criteanul).
Acum 63 de ani - pe 26 august 1962 - viitorul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Vladimir a primit călugăria cu numele în cinstea sfântului întocmai cu apostolii cneaz Vladimir. Pentru el, aceasta a fost o minune sau Pronia lui Dumnezeu.
Pronia lui Dumnezeu l-a condus pe Viktor Sabodan pe căi spirituale. Mai întâi la Seminarul din Odesa, apoi la Academia Teologică din Leningrad, apoi la munca de predare la ODS, apoi l-a adus la hirotonia în preot, ieromonah cu noul nume Vladimir. Apoi la Misiunea Spirituală din Țara Sfântă. Și curând la hirotonia în arhiereu. Pronia lui Dumnezeu l-a așezat în anul 1992 pe vechea catedră a Kievului ca al 121-lea mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine.
Slujirea în epoca schismei
Este uimitor că tocmai în perioada celei mai profunde crize din viața spirituală a UOC, când a apărut schisma bisericească sub conducerea fostului mitropolit Filaret (Denisenko) cu sprijinul total al acestuia de către cei aflați la putere, sfânta Biserică a depășit criza menționată, prin înțelepciunea sobornicească a Sinodului de la Harkov (27 mai 1992) l-a lipsit pe schismaticul Filaret de prerogativele de Întâistătător, alegând un nou Întâistătător - Mitropolitul Vladimir (Sabodan), exarhul Europei de Vest al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Turma de milioane de credincioși din Ucraina nu știa încă că în persoana Mitropolitului Vladimir va vedea un rugător, teolog, predicator, poet și filosof, căruia îi va reveni să renască credința ortodoxă pe pământul ucrainean după 70 de ani de ateism militant, să sfințească sute de noi biserici și mănăstiri.
Să deschidă noi școli spirituale, să creeze noi eparhii. În 1992, UOC număra 12 eparhii, iar în 2014, în anul trecerii la Domnul a Fericitului Vladimir, numărul lor ajunsese la aproximativ 100. În Ucraina funcționau 12 mii de parohii, aproximativ 200 de mănăstiri… Cu un astfel de bagaj s-a înfățișat înaintea Domnului al 121-lea Mitropolit al Kievului Vladimir (Sabodan).
Biografie scurtă
Vladimir (în lume Viktor Markianovici Sabodan), Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, Întâistătător al UOC, s-a născut la 23 noiembrie 1935 în satul Markovți, raionul Leticev, regiunea Hmelnițki. La nouă ani a pășit pragul altarului Domnului și nu l-a mai părăsit până la sfârșitul zilelor sale.
El însuși povestea că visa să devină preot în satul natal, să se roage, iar în timpul liber să pescuiască cu undița.
Acasă, în sat, în familia Sabodanov, întotdeauna ardea o candelă în fața icoanei vechi a Maicii Domnului din Tihvin. Interesant, își amintea Vlădica, când a ajuns la Odesa pentru a intra la seminar, ieșind din vagon în gară, a văzut cupolele argintii ale catedralei și s-a îndreptat imediat acolo. Și cât de mare a fost surpriza când a întâlnit în biserică tocmai icoana Maicii Domnului din Tihvin. S-a apropiat de ea cu rugăciune. Deodată cineva l-a atins pe umăr. Stătea o femeie și a spus: «Văd că te rogi, fiule, și ceri ceva de la Împărăteasa Cerurilor. Iată-ți icoana ei». Și i-a pus în palmă o icoană de aur a Maicii Domnului și imediat a plecat. «Uimitor, - își amintea Mitropolitul odată, - dar hirotonia mea arhierească a avut loc tocmai în ziua sărbătorii Icoanei Maicii Domnului din Tihvin».
Când studia la academie și apoi a devenit profesor la Seminarul din Odesa, mama sa, roaba lui Dumnezeu Feodosia Ivanovna, se ruga lui Dumnezeu ca el să primească hirotonia în preot. Odată, grăbindu-se la slujbă, a auzit o voce de femeie: «Deja părinte». Acest lucru s-a întâmplat pe 14 iunie 1962: mitropolitul Hersonului și Odessei Boris (Vic) l-a hirotonit în preot. În 1965 a fost numit rector al Seminarului Teologic din Odesa, iar un an mai târziu a fost numit adjunct al șefului Misiunii Teologice Ruse din Ierusalim.
Pe 23 iunie 1966, arh
