121-lea Mitropolit al Kievului: memoria și moștenirea Preafericitului Vladimir

Cu puțin mai mult de o lună în urmă, Biserica a sărbătorit ziua de pomenire a sfântului întocmai cu apostolii cneaz Vladimir, creștinătorul Rusiei. Autorul acestor rânduri plănuia să scrie un mic eseu cu ocazia zilei numelui a răposatului Mitropolit Vladimir (Sabodan, +05.06.2014), cu care mai bine de 20 de ani m-a legat practica jurnalistică și ascultările la fericirea sa. Totuși, sănătatea m-a trădat, iar materialul a fost amânat pentru o vreme.

Și totuși am decis să recuperez și să pregătesc o mică publicație. Și nu este vorba că nu este legată de o anumită dată. Oameni ca Mitropolitul Vladimir trăiesc în inimile a milioane de credincioși, iar o parte din tânăra generație știe puțin despre el. De aceea, cu binecuvântare, să începem…

Pronia lui Dumnezeu în viața viitorului Întâistătător

Credincioșii știu: Pronia lui Dumnezeu este întotdeauna legată de făcerea de minuni. Sau, pur și simplu, de minune. Când omul vine la Biserică - este o minune, l-a chemat Dumnezeu. Când omul primește călugăria - minune. Întrebați orice călugăr: de ce a venit la mănăstire? Ei vor răspunde - «A fost chemarea lui Dumnezeu».

Viața bisericească este plină de minuni. Militari, medici, politicieni, scriitori renunță brusc la carieră și primesc călugăria. De ce și cum? Altminteri spus: «Unde vrea Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii…» (Canonul lui Andrei Criteanul).

Acum 63 de ani - pe 26 august 1962 - viitorul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Vladimir a primit călugăria cu numele în cinstea sfântului întocmai cu apostolii cneaz Vladimir. Pentru el, aceasta a fost o minune sau Pronia lui Dumnezeu.

Pronia lui Dumnezeu l-a condus pe Victor Sabodan pe căile duhovnicești. Mai întâi la Seminarul din Odesa, apoi la Academia Teologică din Leningrad, apoi la munca de predare la Semenarul Teologic de la Odesa, apoi l-a adus la hirotonia în preot, ieromonah cu noul nume Vladimir. Apoi la Misiunea Duhovnicească din Țara Sfântă. Și curând la hirotonia în arhiereu. Pronia lui Dumnezeu l-a așezat în anul 1992 pe vechea catedră a Kievului ca al 121-lea mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine.

Slujirea în epoca schismei

Este uimitor că tocmai în perioada celei mai profunde crize din viața spirituală a BOUkr, când a apărut schisma bisericească sub conducerea fostului mitropolit Filaret (Denisenko) cu sprijinul total al acestuia de către cei aflați la putere, sfânta Biserică a depășit criza menționată, prin înțelepciunea sobornicească a Sinodului de la Harkov (27 mai 1992) l-a lipsit pe schismaticul Filaret de prerogativele de Întâistătător, alegând un nou Întâistătător - Mitropolitul Vladimir (Sabodan), exarhul Europei de Vest al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Turma de milioane de credincioși din Ucraina nu știa încă că în persoana Mitropolitului Vladimir va vedea un rugător, teolog, predicator, poet și filosof, căruia îi va reveni să renască credința ortodoxă pe pământul ucrainean după 70 de ani de ateism militant, să sfințească sute de noi biserici și mănăstiri.

Să deschidă noi școli teologice, să creeze noi eparhii. În 1992, BOUkr număra 12 eparhii, iar în 2014, în anul trecerii la Domnul a Fericitului Vladimir, numărul lor ajunsese la aproximativ 100. În Ucraina funcționau 12 mii de parohii, aproximativ 200 de mănăstiri… Cu un astfel de bagaj s-a înfățișat înaintea Domnului al 121-lea Mitropolit al Kievului Vladimir (Sabodan).

Biografie scurtă

Vladimir (în lume Victor Markianovici Sabodan), Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, Întâistătător al BOUkr, s-a născut la 23 noiembrie 1935 în satul Markovți, raionul Leticev, regiunea Hmelnițki. La nouă ani a pășit pragul altarului Domnului și nu l-a mai părăsit până la sfârșitul zilelor sale.

El însuși povestea că visa să devină preot în satul natal, să se roage, iar în timpul liber să pescuiască cu undița.

Acasă, în sat, în familia Sabodanov, întotdeauna ardea o candelă în fața icoanei vechi a Maicii Domnului din Tihvin. Interesant, își amintea Vlădica, când a ajuns la Odesa pentru a intra la seminar, ieșind din vagon în gară, a văzut cupolele argintii ale catedralei și s-a îndreptat imediat acolo. Și cât de mare a fost surpriza când a întâlnit în biserică tocmai icoana Maicii Domnului din Tihvin. S-a apropiat de ea cu rugăciune. Deodată cineva l-a atins pe umăr. Stătea o femeie și a spus: «Văd că te rogi, fiule, și ceri ceva de la Împărăteasa Cerurilor. Iată-ți icoana ei». Și i-a pus în palmă o icoană de aur a Maicii Domnului și imediat a plecat. «Uimitor, - își amintea Mitropolitul odată, - dar hirotonia mea arhierească a avut loc tocmai în ziua sărbătorii Icoanei Maicii Domnului din Tihvin».

Când studia la academie și apoi a devenit profesor la Seminarul din Odesa, mama sa, roaba lui Dumnezeu Feodosia Ivanovna, se ruga lui Dumnezeu ca el să primească hirotonia în preot. Odată, grăbindu-se la slujbă, a auzit o voce de femeie: «Deja părinte». Acest lucru s-a întâmplat pe 14 iunie 1962: mitropolitul Hersonului și Odessei Boris (Vic) l-a hirotonit în preot. În 1965 a fost numit rector al Seminarului Teologic din Odesa, iar un an mai târziu a fost numit adjunct al conducătorului Misiunii Teologice Ruse din Ierusalim.

Pe 23 iunie 1966, Arhimandritul Vladimir, în vârstă de 30 de ani, a fost numit Episcop de Zvenigorod, cu sarcina de a îndeplini atribuțiile reprezentantului Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor. Din 20 martie 1969, este Episcop de Cernigov și Nijin. Din 16 iulie 1982, după ce a fost ridicat la rangul de Mitropolit, a condus vechiul Scaun Rostov al Bisericii Ortodoxe Ruse.

În 1992, pe 27 mai, la Sinodul Arhieresc Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Harkov, cu majoritate de voturi (16 din 18), a fost ales Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolit al Kievului și al Întregii Ucraine. Și timp de 22 de ani, până la moartea sa, a îndeplinit această înaltă ascultare.

„Am venit să slujesc lui Dumnezeu, poporului și Ucrainei independente”
În momentul alegerii la Consiliul din Harkov, Mitropolitul Vladimir, fără să știe nimic despre Sinod, se afla la o conferință teologică în Finlanda. Pe 20 iunie 1992, Mitropolitul Vladimir a sosit la Kiev. Prima sa predică, Episcopul a început-o cu cuvintele: „Am ajuns în țara mea natală pentru a-L sluji pe Dumnezeu, poporul și Ucraina independentă.”

Câțiva ani mai târziu, avea să spună: „Timpul este dat de Dumnezeu pentru creștere și dezvoltare duhovnicească. Viața pământească este începutul Veșniciei. Prin urmare, trebuie să prețuim fiecare oră a ei.” Și a prețuit fiecare oră.

Își începea ziua cu rugăciunea de dimineață în reședința sa din Lavra Peșterilor din Kiev. După un mic dejun modest, mergea la biroul său și începea să primească vizitatori. Adesea, aceasta dura până la prânz, iar alteori până seara. Cum a reușit să găsească timp să revizuiască documentele și să semneze diverse documente este necunoscut. Autorul acestor rânduri s-a întâmplat să fie secretarul său de presă și redactor-șef al „Ziarul Ortodox Bisericesc”.

Este curios că Preafericirea Sa a reușit, de asemenea, să răsfoiască paginile viitorului exemplar al publicației și să facă corecturile necesare cu scrisul fin al unui stilou cu cerneală neagră. Uneori lua de pe birou niște poezii scrise de mână de copiii săi, de niște doamne în vârstă, și le cerea să le pună în ziar la titlul „Creativitatea cititorilor noștri”. Nu știam atunci că era prieten cu o regină europeană, cu președinții unor țări, ca să nu mai vorbim de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale din lume și de liderii religioși ai altor credințe. Știam că scria poezii, dar a refuzat oferta de a le publica, spunând că acum nu era momentul. Și acelea erau vremuri dificile, anii 1990 ai secolului trecut...

După alegerea sa ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene în 1992, nu a putut obține o întâlnire cu președintele Ucrainei L.M. Kravchuk. Acesta din urmă pur și simplu l-a ignorat și l-a susținut în toate modurile posibile pe schismaticul Filaret (Denisenko). Adevărat, în timp, Leonid Makarovici și-a recunoscut greșeala. Ulterior, toți candidații ulteriori la funcția de președinte al Ucrainei au căutat să-l vadă la Lavră…

O cruce grea și o rugăciune la Tronul lui Dumnezeu
Interferența în relațiile dintre Biserică și stat a început încă din 1992. Fiecare președinte al țării și-a adus treptat „contribuția”, încălcând Constituția Ucrainei, care prevede clar că Biserica este separată de stat (articolul 35). Penultimul președinte, Petro Poroșenko, a tras linia prin obținerea (sau cumpărarea la Istanbul) unui anumit Tomos pentru nou-creata BOaU. Guvernul de astăzi promovează schismaticii în toate modurile posibile și pune tot felul de etichete pe Biserica canonică sub conducerea Preafericitului Mitropolit Onufri.

De fapt, această perioadă poate fi numită o nouă persecuție a Ortodoxiei în țară.

Unii clerici și episcopi sunt „anonați”, alții sunt în închisoare, precum Mitropolitul Arseni, iar comunitatea mondială a Europei democratice și a Statelor Unite pur și simplu închide ochii la acest lucru. Pentru confiscarea bisericilor și mănăstirilor, pentru lovirea credincioșilor și a clerului, pentru sprijinirea acestei fărădelegi și tiranii a autorităților de la toate nivelurile și a Radei Supreme.

Preafericitul Mitropolit Vladimir și viitorul Întâistătător al BOUkr Preafericitului Mitropolit Onufrie

Preafericitul Mitropolit Vladimir, care și-a dat întreaga viață pentru unitatea Bisericii și depășirea schismei, a transmis o Cruce atât de grea succesorului său, Mitropolitul Onufrie. Și Preafericitul Onufrie poartă această Cruce a încercărilor cu demnitate, rugăciune și credință profundă în Dumnezeu. Și credem că Preafericitul Vladimir, al 121-lea Mitropolit al Kievului, se roagă la Tronul lui Dumnezeu pentru noi toți, pentru depășirea schismei, pentru triumful adevărului și dreptății, pentru pacea în Ucraina și prosperitatea ei. Fie așa după sfintele sale rugăciuni.

Protodiaconul Serghie Geruk