Despre postul conjugal și euharistic
Pe lângă posturile de mai multe zile și cele de o zi, în viața creștinului există și alte tipuri de abstinență. În primul rând, acestea includ posturile euharistice și cele conjugale.
Aceste două tipuri de posturi devin adesea subiect de neînțelegere și chiar mitologie, de aceea merită să le analizăm, bazându-ne nu pe zvonuri sau texte controversate, ci pe canoane și învățătura Sfinților Părinți.
Postul euharistic: de la antichitate până în zilele noastre
Opinia comună este că postul de trei sau șapte zile înainte de Împărtășanie este un obicei exclusiv slav. Dar sursele istorice spun altceva: tocmai în mediul monahal al Imperiului Bizantin din secolele XI-XII apare obiceiul pregătirii îndelungate, care include postul înainte de Euharistie și îndeplinirea unei reguli speciale de rugăciune: «Când cineva dorește să se împărtășească cu Sfintele Taine ale lui Hristos, se cuvine să păstreze întreaga săptămână, de luni să rămână în post, rugăciune și trezvie desăvârșită, și atunci cu frică și mare evlavie să primească Preacuratele Taine» (Tipicon, cap. 32).
Dar, ca și multe alte obiceiuri, acesta s-a dovedit a fi temporar. În alte statute această indicație nu a fost inclusă, nu s-a stabilit în practică, și în tipicele grecești ulterioare nu mai era, dar a rămas în redacția noastră neschimbată a Tipiconului de atunci.
În 1699, în manualele preoțești a apărut «Învățătura» cu indicații despre postul de șapte zile înainte de Împărtășanie, incluzând postul conjugal în aceste zile, spovedania și altele. Acest text, compus de monahul Eufimie, nu a fost niciodată aprobat sinodal, dar, ajungând în manual, a fost perceput ca autoritar și obligatoriu de multe generații de preoți, care nu cunoșteau istoria apariției sale. Autorul, în loc de canoane autentice, s-a bazat pe nomocanoane îndoielnice și reguli apocrife. În rezultat, au apărut multe afirmații ciudate, controversate și chiar contradictorii cu canoanele.
Dar dacă ne întoarcem la regulile sinodale, formate încă în secolul al IV-lea, imaginea este alta. Regula 50 a Sinodului de la Cartagina spune: «Sfânta Taină a Altarului să fie săvârșită de oameni care nu au mâncat».
Având în vedere că Liturghia poate fi săvârșită la diferite ore (dimineața devreme, la prânz, seara, noaptea), de obicei se ghidează după hotărârea Sinodală din 1968, conform căreia postul înainte de Liturghie trebuie să fie de cel puțin 6 ore. Acesta presupune abținerea de la mâncare și băutură, dar nu se aplică sugarilor și bolnavilor, care necesită administrarea obligatorie de medicamente sau hrană. Înghițirea accidentală a apei, conform regulii 16 a sf. Timotei, nu împiedică împărtășirea.
Documentul actual «Despre participarea credincioșilor la Euharistie», aprobat de Sinodul Arhieresc (2015), indică faptul că celor care respectă posturile de mai multe zile și de o zi stabilite de Biserică nu li se cer zile suplimentare de post înainte de împărtășire.
Așadar, cerința canonică este câteva ore de abținere de la mâncare și băutură înainte de Euharistie.
Faptul că așa ar trebui să fie postul euharistic este indicat indirect și de prezența în statut a zilelor și chiar a săptămânilor «pline», când postul este anulat, iar Liturghiile sunt săvârșite. Pentru cei care nu trăiesc o viață bisericească, se împărtășesc rar, nu respectă posturile obișnuite, se poate desemna ca epitimie câteva zile de post.
Postul conjugal: sfat, nu lege
Același «Învățătură» vorbește despre abținerea conjugală de șapte zile înainte de Împărtășanie (și chiar câteva zile după). În practică, aceasta se transformă adesea în recomandări absurde ale unor duhovnici individuali. Astfel, un prieten preot de-al meu, spovedindu-se într-o mănăstire, a primit de la un «bătrân» binecuvântare în duhul articolului menționat mai sus. Având în vedere slujbele frecvente, viața acestui preot ar fi trebuit să se transforme într-un post veșnic. Mai mult, asemenea sfaturi le aud adesea și de la enoriași (în principal femei), care le-au primit de la preoți în mănăstiri. Aici este cazul să ne amintim că nu degeaba autoritățile bisericești în diferite secole au interzis prin diverse decrete călugărilor să săvârșească cerințe lumești și să spovedească mireni. Dar aceasta este o temă separată.
Să ne întoarcem la ceea ce spun canoanele despre abținerea conjugală înainte de Împărtășanie.
Din regulile sf. Timotei rezultă că abținerea conjugală coincide ca timp cu postul euharistic.
Cuviosul Nicodim Aghioritul sfătuiește: «Soțul și soția să se abțină de la relația conjugală sâmbăta și duminica, deoarece în aceste zile se săvârșește Sfânta Liturghie și trebuie să se împărtășească».
Ce mai spun canoanele despre postul conjugal? Nimic mai mult, deoarece Biserica nu reglementează în niciun fel relațiile conjugale! Statutul de asemenea nu spune nimic despre aceasta, deoarece este monahal.
Iar Sfinții Părinți de obicei nu depășesc în recomandările lor afirmația apostolului Pavel: «Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.» (1 Cor. 7:5).
Mulți se vor mira, dar abținerea conjugală nu este o condiție pentru respectarea oricărui post. Apostolul vorbește și despre post, și despre rugăciune. Și dacă se poate ruga, în pofida vieții conjugale, la fel și postul poate fi combinat cu aceasta.
Postul conjugal este util ca exercițiu spiritual, dar se bazează pe o înțelegere voluntară, nu pe o cerință bisericească.
Sfântul Grigorie Teologul spune direct că aceasta este «nu o lege, ci un sfat». Iar regula a 4-a a sf. Dionisie spune că «cei care au intrat în căsătorie trebuie să fie judecători suficienți pentru ei înșiși. Căci au auzit pe Pavel scriind că se cuvine să se abțină unul de altul, prin înțelegere, pentru un timp».
Când ignoranța naște interdicții
După cum vedem, nici apostolii, nici părinții, nici canoanele nu s-au amestecat în viața personală. Toate celelalte reglementări ale vieții de familie sunt rezultatul analfabetismului și lipsei de tact. Profesorul S. I. Smirnov, pe baza cercetărilor sale asupra vieții Rusiei Antice, scrie că unii „părinți duhovnicești s-au străduit timp de secole să reglementeze cu precizie viața de zi cu zi a credincioșilor, și în special în raport cu două instincte de bază - nutriția și reproducerea”.
De exemplu, în secolul al XII-lea, călugărul Kirik, care considera căsătoria un „rău tolerabil”, a încercat să elaboreze o „cartă” cu indicații specifice despre „timpul și măsura” relațiilor conjugale. Profesorul și canonistul A. S. Pavlov l-a numit unul dintre „oastea acelor preoți analfabeți, printre care s-au convertit toți nomokanoniștii răi”. Până în secolul al XV-lea, pe lângă cele patru posturi stabilite de mai multe zile, duminicile, sâmbăta, vinerea, miercurea și lunile erau deja considerate zile interzise.
Aceste idei au fost incluse în mod repetat în cărțile cârmaciului. Totuși, toate aceste „calendare ale vieții sexuale” nu numai că nu au fost susținute de ierarhi educați, dar au fost condamnate direct, iar clerului i s-a interzis să învețe într-un astfel de duh.
Din păcate, ignoranța și lipsa de cultură au dat naștere, iar și iar, unor lucrări similare cu cea a lui Kirik, contrare canoanelor bisericești și chiar Scripturii.
Concluzie
Biserica noastră are nevoie de mult timp de o muncă teologică serioasă asupra unei noi hărți, în special pentru laici, pe teme de cult, post și alte aspecte ale vieții duhovnicești. Dar sunt oare astfel de schimbări cu adevărat posibile doar prin decizii sinodale ale episcopilor?
Sinoadele nu decid probleme legate de munca noastră personală, singurătate, lectură. Dar acestea sunt toate aceleași instrumente în viața duhovnicească ca și postul. Fiecare decide singur cât să citească, când să lucreze; chestiunea căsătoriei sau celibatului este decisă și de persoana însăși. Regulile de aici sunt doar recomandări generale, o încercare de a arăta logica unei stricteți mai mari sau mai mici.
Postul este un instrument, a cărui semnificație este determinată de aplicarea sa. Fără a înțelege sensul și scopul său, nu aduce niciun beneficiu. Esența sa principală este abținerea de la patimi, unde doar cele fizice ajută.
De ce postul fizic, fiind o chestiune neutră și nedogmatică, necesită o decizie la sinoadele ecumenice? De fapt, conform canoanelor, fiecare Biserică locală - chiar și la nivel eparhial - are dreptul să-și stabilească propriile reguli de post. Mai mult, un creștin însuși, pe baza condițiilor sale de viață, poate ajusta formatul abținerii.
