Exemplu de mică manipulare de la „ierarhul” din Rivne al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOU)
În aniversarea Soborului BOU în Feofania, un «mitropolit» al BOU a publicat un Apel către credincioșii BOU. Analizăm detaliat din punctul de vedere al tehnologiilor manipulative.
27 mai 2025, când în Feofania s-a adunat întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) pentru a marca în rugăciune cea de-a treia aniversare a istoricii Adunări a UOC din Feofania, „mitropolitul” de Rivne și Ostroh al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (OCU), Ilarion Protsik, a publicat Un Apel către credincioșii UOC din regiunea Rivne.
Începe astfel: „Hristos a Înviat! În zilele când încă răsună bucuria pascală, iar Biserica lui Hristos slăvește puterea Vieții care a învins moartea, mă adresez vouă cu dragoste și durere, dragi frați și surori — celor care din diverse motive rămân în jurisdicția patriarhiei moscovite”.
Și iată prima manipulare, care în psihologie se numește: „Gaslighting”. Acest termen provine de la piesa din 1938 „Gas Light”, după care în 1944 a fost realizat filmul „Gaslight”. Conform scenariului, soțul manipulează soția, făcând-o să creadă că înnebunește. Această formă de manipulare constă în faptul că, prin distorsionarea sistematică a faptelor, se poate obține ca interlocutorul tău să se îndoiască de propria memorie, percepția faptelor sau chiar de rațiune. În același timp, trebuie să faci astfel încât faptele distorsionate și false să fie prezentate în abundență și fără apel ca ceva de la sine înțeles.
Astfel, dl Protsik afirmă că credincioșii UOC rămân „în jurisdicția patriarhiei moscovite”, deși aceasta este o minciună absolută. Dar el operează cu această minciună ca și cum ar fi adevărul, și încă unul bine cunoscut. Dar mai departe — mai mult.
„Au trecut deja trei ani de la adunarea din Feofania, care a declarat așa-zisa „separare” a UOC de Moscova. Dar a adus aceasta adevărata libertate? A schimbat cu adevărat esența spirituală? Nu. În loc de independență autentică — incertitudine. În loc de unitate cu plinătatea Ortodoxiei mondiale — izolare canonică. În loc de unitate frățească a ortodoxiei ucrainene — noi diviziuni. În loc de condamnare clară a agresiunii Rusiei — aprobare tăcută, acoperită de cuvinte frumoase”, scrie Protsik.
Aici, desigur, minciună peste minciună.
În primul rând, separarea nu a fost „așa-zisă”, ci cât se poate de reală. Din Statutul UOC au fost eliminate orice mențiuni despre legăturile canonice cu Biserica Ortodoxă Rusă (BOR). Dușmanii UOC nu pot aduce niciun exemplu în acești trei ani în care UOC ar fi interacționat în vreun fel cu BOR. În al doilea rând, nu există nicio „izolare canonică” a UOC. Absolut toate Bisericile Locale, chiar și cele 4 din 15 care au intrat în comuniune cu OCU, recunosc harul clerului și episcopatului UOC. Iar cele care nu au recunoscut OCU continuă să recunoască întreaga structură ierarhică a UOC, să desfășoare slujbe comune, să efectueze vizite și alte comunicări.
În al treilea rând, nu există „noi diviziuni”. După ce în 1920 un grup de preoți (nu episcopi!) și mireni, care s-au numit Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, a plecat în schismă, iar în 1992 fostul mitropolit Filaret Denisenko, aflat sub interdicție, a plecat în schismă, nu au existat noi diviziuni. Faptul că aceste două grupuri schismatice s-au unit între ele în 2019 și s-au numit „OCU” nu schimbă nimic.
În al patrulea rând, există o „condamnare clară a agresiunii Rusiei”, și aceasta este consemnată într-o serie de documente oficiale adoptate de conducerea UOC, ca să nu mai vorbim de declarațiile ierarhilor și preoților noștri. Prima astfel de declarație a fost făcută de Preafericitul Mitropolit Onufrie la câteva ore după începerea agresiunii rusești.
În plus, „condamnarea clară a agresiunii Rusiei” din partea UOC se manifestă nu doar în cuvinte, ci și în fapte. UOC a trimis pe front mai multe medicamente, vehicule, echipamente de protecție individuală și alte lucruri decât toate celelalte organizații religioase din Ucraina. UOC binecuvântează credincioșii săi să se alăture Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU) și să-și apere țara, ajută răniții și oficiază slujbe de pomenire pentru cei căzuți. Mulți episcopi și preoți au fii și rude apropiate care luptă în rândurile FAU, iar unii dintre ei și-au dat deja viața pentru Ucraina.
Dar pentru domnul Protsik toate acestea nu contează, deoarece sarcina sa nu este să stabilească situația reală, ci să-și facă audiența să creadă minciunile și să le accepte ca adevăr, aparent de la sine înțeles și, prin urmare, care nu necesită dovezi. Dar să mergem mai departe.
„Astăzi, când pe pământul nostru este război, când apărătorii mor, când mamele își îngroapă fiii, iar preoții — oficiază slujbe de pomenire pentru copii, nu poate exista „jumătate de adevăr” și „jumătate de libertate”. Pentru că a fi pe jumătate liber înseamnă a fi încă în captivitate. A fi pe jumătate al tău înseamnă a fi încă străin”, continuă Protsik.
Aici, la gaslighting se adaugă încă două tehnologii de manipulare a conștiinței: „Jocul de victimă” (Playing the Victim) și „Vina” (Guilt-Tripping).
Jocul de victimă este o manipulare în care o persoană se prezintă pe sine sau un grup social căruia îi aparține ca victimă, pentru a-l determina pe oponent să facă acțiunea necesară. Într-adevăr, acum este război, soldații și civilii mor. Dar nu este oare turma UOC o victimă a agresiunii rusești la fel ca ceilalți cetățeni ai Ucrainei? De ce ar trebui să se alăture OCU pe motiv că este război?
De obicei, la tehnologia „Jocul de victimă” se alătură „Vina”, a cărei esență constă în a nu doar a te prezenta ca victimă, ci și a impune oponentului un sentiment de vinovăție. Ceea ce vedem și în Apelul dlui Protsik și nu doar al său.
Și liderul OCU Serghei (Epifanie) Dumenko și șeful DESS Viktor Yelensky, și alți lideri religioși și politici doresc cu toată puterea să impună credincioșilor UOC un sentiment de vinovăție, să-i facă să se justifice pentru agresiunea rusă.
În plus, condamnarea agresorului și opoziția activă nu sunt suficiente
