Toți vor fi prigoniți: ce a avut în vedere apostolul Pavel?
Astăzi, când în Ucraina Biserica este persecutată: bisericile sunt luate, episcopii sunt aruncați în închisoare, iar credincioșii sunt considerați oameni de mâna a doua, are sens să ne gândim: poate fi altfel?
În Ucraina, de mulți ani, credincioșii trăiesc într-o realitate în care persecuțiile Bisericii, capturările de biserici și hărțuirea creștinilor au devenit obișnuință. De aceea, cuvintele apostolului Pavel sunt percepute cu o relevanță deosebită: «toți cei care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniți» (2 Tim. 3, 12).
Pentru început, este necesar să înțelegem în ce context apostolul Pavel i-a scris aceste cuvinte ucenicului său Timotei. A doua epistolă către Timotei a fost scrisă de apostolul Pavel în timp ce se afla la Roma, în lanțuri și în așteptarea unei execuții iminente: «Căci eu deja sunt jertfit, și vremea plecării mele a sosit» (2 Tim. 4, 6). De asemenea, el a îndurat și multe alte suferințe: «Știi că toți cei din Asia m-au părăsit; între ei Figel și Hermogen» (2 Tim. 1, 15); «…sufăr până la lanțuri, ca un răufăcător…» (2 Tim. 2, 9); «Dimas m-a părăsit, iubind veacul de acum, și s-a dus la Tesalonic, Crescens – în Galatia, Tit – în Dalmația…» (2 Tim. 4, 10); «Alexandru arămarul mi-a făcut mult rău» (2 Tim. 4, 14) și așa mai departe.
Pe de altă parte, suferințe a îndurat și apostolul Timotei: «Așadar, suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos» (2 Tim. 2, 3). Din aceasta vedem că cuvintele «toți cei care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniți» sunt spuse de un om prigonit și suferind altui om la fel de prigonit și suferind.
Cine sunt – «cei care doresc să trăiască cu evlavie»?
Apostolul Pavel a scris categoric: «Toți». Nu «mulți», nu «posibil», nu «în circumstanțe nefavorabile», nu «din când în când». Nu! Toți cei care merg după Hristos vor fi prigoniți. Și Pavel nu a spus: «toți cei care trăiesc cu evlavie», ci «cei care doresc să trăiască». Deja în acel moment, când omul ia decizia de a se întoarce de la păcat și de a-L urma pe Hristos, începe să îndure prigoniri.
Despre aceasta vorbește și Vechiul Testament: «Fiul meu! dacă te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, pregătește-ți sufletul pentru ispită» (Sir. 2, 1). Acest moment de cotitură se numește pocăință în sensul originar al cuvântului. În greacă, metanoia (μετάνοια) înseamnă o schimbare fundamentală a minții sau a viziunii asupra lumii. Din acest moment, fiecare creștin va fi prigonit.
Dar pentru a fi prigonit, nu este suficient doar să «trăiești cu evlavie», ci «în Hristos Iisus». Nu este suficient să fii doar «un om bun». Viața evlavioasă în Hristos nu este doar bunăvoință sau comportament moral. Este urmarea lui Hristos oriunde ar merge El. Iar calea lui Hristos este calea spre Golgota. Această lume, care «zace în rău» (1 In. 5, 19), poate accepta moralitatea, dar nu poate accepta crucea lui Hristos, «iudeilor sminteală, elinilor nebunie» (1 Cor. 1, 23). Și, desigur, aceasta este credința în Hristos: «Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu» (Mt. 16, 16).
Cine sunt prigonitorii?
Prigonitorii pot fi împărțiți în mod convențional în trei categorii:
- prigonitori externi față de Biserică;
- prigonitori interni față de Biserică;
- prigonitori interni față de om.
La prima categorie aparțin prigonitorii deschiși ai Bisericii, începând cu împăratul Nero și până în zilele noastre. Acești actori au încercat să distrugă Biserica fizic, să-i forțeze pe creștini să renunțe la credința lor sub amenințarea morții, exilului, pierderii bunurilor și așa mai departe. Aceștia sunt cei mai primitivi și ușor de identificat prigonitori, deși uneori și cei mai cruzi. La această categorie aparține și opinia publică, ideologia de stat și așa mai departe. Acestea sunt batjocuri, calomnii, neînțelegeri, stereotipuri false.
A doua categorie se referă la cei care formal aparțin Bisericii, iar uneori chiar ocupă funcții de conducere în ea, dar totuși se opun celor care trăiesc cu evlavie în Hristos. Despre aceștia apostolul Pavel a scris: «având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea» (2 Tim. 3, 5). Aceștia sunt cei care au iubit mai mult decât pe Hristos slava, bogăția, plăcerile. Dar aceștia pot fi și asceți aparent evlavioși, precum fariseii, care și posteau, și se rugau, dar, după cuvântul lui Hristos, «au lăsat cele mai importante din lege: judecata, mila și credința» (Mt. 23, 23). Aceștia sunt, de asemenea, diferiți eretici, învățători falși și tineri bătrâni.
Cea mai periculoasă categorie, a treia – sunt propriile pasiuni umane, omul nostru vechi, care în Scriptură este numit «carne»: «Carnea dorește împotriva duhului, iar duhul – împotriva cărnii: ele se împotrivesc una alteia…» (Gal. 5, 17). Mai departe, Pavel enumeră ce are în vedere prin cuvântul «carne»: «Faptele cărnii sunt cunoscute; ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrajbă, certuri, invidie, mânie, dezbinări, certuri, erezii, ură, crime, beție, dezmăț și altele asemenea» (Gal. 5, 19-21).
De ce sunt inevitabile prigonirile?
Răspunsul trebuie căutat chiar la începutul cărții Genezei, unde se vorbește despre consecințele căderii omului în păcat. Pronunțând sentința asupra șarpelui, Dumnezeu îi spune următoarele cuvinte: «Voi pune vrajbă între tine și femeie, și între săm
