Boala ca recompensă: de ce starețul Paisie numea necazurile „avans” de la Dumnezeu
Un bătrân athonit, murind de cancer, asigura: această boală i-a oferit mai mult decât anii de asceză strictă. Învățăm «matematica divină» a suferințelor.
În lumea modernă, sănătatea a fost ridicată la rang de cult. Oamenii sacrifică sume enorme pentru fitness și vitamine, iar o boală neașteptată este percepută ca o catastrofă și un colaps al tuturor planurilor. Durerea pentru noi astăzi este un rău absolut, o eroare de cod, o absurditate care trebuie eliminată imediat.
La oamenii bisericii logica este diferită, dar nici aici nu lipsesc dezechilibrele.
«Dumnezeu a răbdat – și nouă ne-a poruncit!» – auzim adesea pentru consolare. Se produce o idealizare involuntară a suferințelor ca «semn de calitate» al adevăratului creștin.
Dar răbdarea cu smerenie – este destinul sfinților. Noi, oamenii obișnuiți, sub povara dificultăților adesea cădem în descurajare, și un simplu sfat «Răbdă!» nu este suficient pentru ca sufletul să nu se frângă.
Astăzi ne vom îndrepta către experiența cuviosului Paisie Aghioritul. Vom citi scrisorile sale și vom înțelege de ce considera el o boală mai de preferat decât zece ani de asceză strictă și cum să transformăm durerea noastră în profit spiritual pur.
Matematica divină
Logica lumească este simplă: confortul – este bun, suferința – este rea. Un Dumnezeu iubitor ar trebui să ofere doar primul și să protejeze de al doilea. Dar starețul Paisie afirmă că «contabilitatea» noastră pământească este eronată. Din punctul de vedere al veșniciei, suferința și boala – sunt cele mai profitabile «investiții» pe care Domnul le poate oferi omului.
«Sănătatea – este un lucru mare, dar ceea ce aduce boala omului – este un bine și mai mare... Ea aduce bogăție spirituală. Dumnezeu știe ce este folositor fiecăruia dintre noi și, în conformitate cu aceasta, ne dă fie sănătate, fie boală», – afirmă sfântul.
Aceasta nu înseamnă deloc că Dumnezeu – este un supraveghetor crud, căruia îi place să ne vadă suferințele. Starețul are în vedere altceva: Domnul dorește întotdeauna perfecțiunea noastră. Când un șef dă unui angajat cea mai dificilă și responsabilă sarcină, este un semn de încredere și de promovare rapidă. Așa și suferința – este un semn că Dumnezeu pregătește sufletul pentru ceva mai mare decât bunăstarea temporară.
Banca cerească: stingem datoriile anticipat
Una dintre cele mai vii imagini ale starețului Paisie – este «Banca cerească». Întreaga noastră viață – este acumularea fie a virtuților (depozite), fie a păcatelor (datorii). Și majoritatea dintre noi trăim «pe credit»: păcătuim zilnic, dar nu ne grăbim să ne plătim prin pocăință.
Boala în acest sistem de coordonate – este o oportunitate unică de a «stinge» conturile noastre păcătoase aici, pe pământ, pentru a ne prezenta în fața lui Dumnezeu curați. Aceasta nu este o pedeapsă, ci – o purificare.
«Bolile ajută oamenii să "stingă" multe păcate. <...> Răsplata cerească pentru boală este mai mare decât răsplata pentru asceză. Boala trupească înlocuiește asceza. Și această răsplată Dumnezeu o dă omului acum – când el suferă de durere», – este convins geronda.
Starețul explică: Dumnezeu permite boala tocmai atunci când vede că am acumulat o «datorie» critică, pe care noi înșine, din lene sau nepăsare, nu mai suntem în stare să o plătim. Durerea arde această datorie mai repede decât ani de rugăciune leneșă.
Cancerul ca asceză pentru leneși
Dar ce să facem dacă Dumnezeu ne permite să ne îmbolnăvim nu de o răceală, ci de ceva cu adevărat înfricoșător? La apusul vieții sale, starețul Paisie suferea de o formă gravă de cancer, suporta dureri chinuitoare și operații complicate. Dar el nu doar răbda – se bucura. Cuvintele sale pot șoca omul modern, obișnuit să fugă de orice disconfort.
Paisie numea cancerul «asceză pentru cei care nu s-au nevoit». Dacă nu avem puterea pentru post strict, pentru privegheri de noapte, pentru mii de metanii – Dumnezeu ne dă o boală care înlocuiește toate acestea cu prisosință.
Să ascultăm cuvintele sfântului:
«Am primit de la boala mea un asemenea folos, pe care nu l-am primit din tot timpul nevoinței mele monahale. De aceea spun că dacă mi s-ar oferi pe un taler al balanței – cancerul, iar pe celălalt – zece ani de post, priveghere și rugăciune, aș alege cancerul».
Este o viziune radicală. Starețul ne spune: nu vă temeți de diagnostice. Dacă Dumnezeu a permis aceasta, înseamnă că El a activat pentru voi «cursul accelerat» al mântuirii. Ceea ce monahii-pustnici obțin în decenii (smerenie, detașare de cele pământești, amintirea morții), omul bolnav poate obține în câteva luni într-o sală de spital.
«Dumnezeu, prin bunătatea Sa, ne dă boli, pentru ca să avem răsplată, să primim un mic "avans" al bucuriei cerești deja aici», – este convins avva.
«Mă îngrijorez când nu sufăr»
Cea mai periculoasă stare pentru un creștin, oricât de ciudat ar părea, – nu sunt suferințele, ci bunăstarea completă. Când omul are totul bine: sănătatea excelentă, bani mulți, probleme nu sunt – în suflet se strecoară nepăsarea.
Starețul Paisie considera aceasta un motiv de îngrijorare serioasă. Aceasta poate însemna că omul este atât de mândru și slab, încât orice atingere a suferinței îl va frânge. Dumnezeu îl protejează, ca pe o vază de cristal, dar această vază rămâne goală.
«Când nu sunt bolnav, mă îngrijorează. Cea mai mare suferință – este când nu avem suferințe. Dacă nu suportăm suferințele, nu vom putea înțelege durerea altora, nu vom putea compătimi», – consideră starețul.
Suferința – este un semn că Dumnezeu își amintește de noi. Că El lucrează cu
