Teologia Iubirii și teologia literei moarte
Întru pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul.
Primul adevărat teolog din Biserica Ortodoxă este considerat apostolul Ioan. Un simplu pescar, care nu a învățat nici înțelepciunea cărților, nici pe cea lumească. Dacă titlul de „teolog” ar fi fost acordat de către savanții academici contemporani, ei fără îndoială l-ar fi dat apostolului Pavel. Acolo există toate motivele pentru aceasta – erudiția, educația, cunoștințele, abilitățile, priceperea. Dar în istoria bisericii s-a întâmplat altceva. Poate pentru că drumul către cunoașterea lui Dumnezeu este dragostea, nu înțelepciunea cărților.
Înțelepciunea cărților nu naște teologie, ci religie, care adesea îl conduce pe om nu către dragoste, ci către mândrie față de ceilalți, nu către smerenie, ci către o părere despre sine. Teologia merge pe calea suferinței, purtând pe sine rănile lui Hristos. În ea nu există nimic, în afară de dragoste. În răutate și ură se manifestă minciuna, iar în dragoste se descoperă adevărul. Cunoștințele dobândite din cărți nu răspund la întrebările despre Dumnezeu, ci doar le multiplică. Omul, care are o părere înaltă despre cunoștințele sale, va învăța pe unii, va căuta defectele altora, va mustra pe alții. Teologul, însă, va folosi tot ce se întâmplă pentru a cunoaște duhul său nemuritor.
Totul în această lume va deveni „ieri”. Numai tu și Dumnezeu veți fi întotdeauna „acum”.
Totul se află în mâinile lui Dumnezeu, nu în ale noastre. Teologul este acela care își încredințează întreaga viață și speranță în mâinile lui Dumnezeu. Pentru a deveni teolog, omul trebuie să își depășească suferințele prin dragostea lui Hristos. El nu se leapădă de voința lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta este contrară voinței sale proprii. Teologul se îndreaptă către Dumnezeu atâta timp cât are putere și poate merge. Iar când puterea lui se termină, deja Dumnezeu Însuși îl conduce în Împărăția Sa.
Un călugăr le povestea ucenicilor despre un bătrân pe care îl cinsteau ca pe un teolog. Acest bătrân repeta tot timpul: „Știu tot ce este în Biblia mea”. Și toți se înclinau cu respect, șoptind unii altora că astfel de cunoscători ai Scripturii au devenit foarte rari. Și respectul și cinstea din partea celor din jur față de bătrânul călugăr creșteau de la o zi la alta. Odată, cineva dintre tinerii călugări, auzind din nou aceste cuvinte, a îndrăznit să îi pună o întrebare bătrânului: „Bine, părinte, atunci spune-ne tuturor ce este în Biblia ta?” Bătrânul călugăr s-a lăsat înapoi în fotoliu și a spus: „În Biblia mea se află fotografia bătrânului meu decedat și câteva scrisori de la el, când eram încă un călugăr foarte tânăr, din care știu fiecare rând”.
Cărțile știu tot ce este în Biblia lor. Știu gândurile lor, raționamentele lor, argumentele și concluziile lor. Ei se ceartă cu cei care nu sunt de acord cu ei, se supără pe cei care îi critică. Ei cred în Biblia lor și se luptă pentru această credință cu alți oameni.
Teologul nu se ceartă și nu se supără. El știe cu exactitate că la Dumnezeu totul este cântărit și definit. De aceea, el a lăsat orice neliniște cu privire la soarta acestei lumi, îngrijindu-se doar de propria sa mântuire. Astfel, el ajută lumea mai mult decât toți conducătorii, politicienii, bogații și savanții, la un loc. Conducătorul crede în importanța domniei sale. Politicianul crede în importanța acțiunilor sale. Bogatul crede în importanța bogățiilor sale. Savanții cărturari cred în importanța descoperirilor lor. Cu toate acestea, fără har, toate acestea sunt un mit gol și un vis pământesc. Numai cunoașterea harului aduce liniște și o înțelepciune care nu este din această lume, în care nu există ură, nu există dușmănie, nu există antipatie față de niciun om și niciun lucru din această lume temporară, trecătoare, în care nimic nu durează mai mult decât o clipă. Teologul, pentru a obține fericirea, nu își inventează viața nici pentru sine, nici pentru alții. Despre toate acestea se îngrijează Dumnezeu.
Teologul, în toate acțiunile sale, este mai întâi de toate – creștin. El se străduiește să rămână întotdeauna atent în inima duhovnicească, înțelegând direct că el este un duh nemuritor și bun, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Când creștinul admite existența a ceva în afara lui Dumnezeu, el încetează să mai fie teolog. Pietatea cărturarului este întotdeauna grăbită, viața duhovnicească – răbdătoare. Cărțurarul, care crede doar în mintea sa, crește în el un demon. Cel care crede doar în această lume, acela creează iadul. Mintea cultivă reprezentări false despre Dumnezeu, despre lume și despre om, prezentându-le ca o teologie înaltă.
Vrei să știi dacă ești teolog? Atunci întreabă-te: „M-am eliberat de frică?” Cel care are har nu cunoaște frica. Cărțurarul trăiește cu mintea, care îi îngrădește libertatea și îl sperie cu fanteziile sale.
Teologului nu îi pasă dacă va pieri din rănile primite în război sau va muri o moarte naturală. Pentru el este important doar un singur lucru – să înțeleagă nemurirea propriului său duh și să devină liber de toate circumstanțele pământești, moștenind în Hristos viața veșnică. A descoperi viața veșnică și a deveni aceasta se poate doar prin lepădarea de viața vremelinică. Teologul înțelege adevărul, care îl face liber, și în această libertate se încheie tot ce este pământesc.
Citirea cărților este cunoaștere intelectuală. Aceasta este vorbire. Dobândirea harului este cunoaștere duhovnicească. Aceasta este o practică neobosită. Teologul știe să facă distincția. Ceea ce vede în jurul său, numește soarta sa. Iar ceea ce vede în interiorul său, numește mântuirea sa. Credo-ul teologiei este simplu. Vrei să vezi în interiorul tău lumina necreată? – Fii răbdător. Vrei să simți în interiorul tău dragostea dumnezeiască? – Fii smerit. A fi cu oamenii și a fi în comuniune cu Dumnezeu, pe aceasta se bazează practica teologiei.
Cine se consideră trup, se teme de boli incurabile. Cine se consideră minte, se teme de gânduri obsesive. Cine, cu ajutorul harului, și-a cunoscut duhul, nu se mai teme de nimic. Mai bine să fii singur cu Dumnezeu decât singur cu cea mai bună carte.
Istoria pământească cunoaște foarte mulți oameni de știință buni și sinceri, filosofi și teologi cărturari. Dar toți au ieșit din întuneric și au plecat în întuneric, dacă nu L-au cunoscut pe Hristos.
A iubi și a urî pe cineva separat este egoism. A iubi pe toată lumea fără nicio atașare, a nu avea ură, a ierta pe toată lumea și a ura tuturor mântuire - aceasta este teologia. Viața este frumoasă doar atunci când este viață veșnică. Orice altceva e doar durere și dezamăgire. Este imposibil să-I slujești lui Dumnezeu fără dragoste, orice prezență la tron fără ea este un efort irosit cu consecințe imprevizibile. Bucuria binecuvântată duhovnicească este un semn sigur al adevăratei teologii și al urcușului spre cunoașterea lui Dumnezeu. Această bucurie liniștită și luminoasă se naște în rugăciunea corectă, smerită de pocăită, care duce la tăcerea minții.
Un teolog este, în primul rând, un practicant al rugăciunii. Rugăciunea lui Iisus nu este o incantație, similară croncănitului unei ciori și nici o repetiție monotonă fără sens, similară mormăitului unui papagal. Se dobândește prin lucrări de rugăciune pline de pocăință. O experiență binecuvântată se naște din rugăciune. Harul se obține prin smerenie deplină. Smerenia se naște din totala desăvârșita dăruire de sine lui Dumnezeu. Așa devine un creștin teolog. Rugăciunea lui Iisus este cea mai harnică tandrețe și iubire a comuniunii cu Dumnezeu. Ne uităm la multe fețe pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, dar Îl putem vedea atunci când uităm de propria noastră față.
Un pustnic a avut o vedenie, despre care le-a povestit fraților săi: „Văd o mare adunare de călugări care așteaptă o vedenie de la Dumnezeu. Cei care au văzut raiul au alergat la el. Cei care au văzut iadul s-au întors de la el. Cei care au văzut pacea s-au uitat fix la el. Și doar câțiva călugări au rămas în picioare, rugându-se lui Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a întrebat: «Ce vreți, grămăjoară mică?» Iar călugării rămași, căzând în genunchi și ridicând mâinile, au spus, vărsând lacrimi: «Numai cu Tine dorim unirea, Preaiubite Hristoase, și numai în Tine căutăm odihna veșnică de nevoile noastre!»”
Aceasta este teologie.
