De ce Biserica nu va avea niciodată o alternativă la Halloween
Biserica este deschisă pentru toți, dar doar în sensul că „toți” sunt cei care au crezut în Hristos, și-au luat crucea și L-au urmat. Pentru ceilalți, Biserica este o societate închisă.
Sărbătorirea Halloween-ului a trecut. Masivă și aproape omniprezentă. Comentatorii ortodocși s-au întrebat: care ar putea fi alternativa?
Să luăm, de exemplu, un canal de Telegram destul de cunoscut «Arhidiaconul vesel Andrei Palciuk». Părintele Andrei a mers prin Odesa, a discutat cu tinerii îmbrăcați în costume demonice, întrebându-i despre motivele lor. La final, a spus că această cultură străină creștinismului va stăpâni mințile tineretului nostru și va determina viitorul nostru, și că trebuie să facem ceva în acest sens. A mai spus că tineretului trebuie să i se ofere o alternativă și a cerut să se scrie propuneri în comentarii.
Interlocutorii părintelui Andrei de pe străzile Odesei au spus în principal că Halloween-ul și tot acest carnaval demonic asociat cu el le permite tinerilor să se exprime, să socializeze cu prietenii, să petreacă timpul într-un mod distractiv și interesant. Majoritatea comentariilor de pe canalul de Telegram se reduceau la ideea că Biserica, pentru a «atrage» tinerii de partea sa, ar trebui să organizeze și ea diverse evenimente, să le ofere tinerilor posibilitatea de a se exprima, să-i implice în activități interesante, dar în același timp ortodoxe.
Raționamente logice, dar să ne gândim la următoarele.
Cu mai bine de treizeci de ani în urmă, Biserica din țara noastră a obținut libertatea de acțiune, a început să reconstruiască biserici și mănăstiri, să deschidă școli duminicale, să facă misiune, să încerce să cuprindă cât mai mulți oameni cu predica creștină. Cu alte cuvinte, să ofere acele alternative creștine. Și ce am obținut? Tineretul nostru se îmbracă masiv în costume demonice și sărbătorește Halloween-ul cu veselie. În pofida muncii de ani de zile a tuturor departamentelor noastre sinodale și eparhiale pentru educație, misiune și lucrul cu tineretul, trebuie să constatăm adevărul amar: am pierdut complet lupta pentru mințile oamenilor.
Poate că nu știm să lucrăm cu tineretul? Dar în țările occidentale, unde catolicii și cu atât mai mult protestanții lucrează foarte eficient cu tineretul, cei care sărbătoresc Halloween-ul sunt și mai mulți. Comunitățile creștine de acolo oferă foarte multe alternative strălucitoare și interesante. Dar totuși, Halloween-ul condiționat câștigă.
Un alt exemplu: Brazilia este considerată una dintre cele mai creștinizate țări din lume. Iar în 2011, la parada gay din São Paulo au participat aproximativ 4,1 milioane de oameni. Deci cine câștigă lupta pentru sufletele oamenilor?
Poate că sunt necesare eforturi la nivel de stat? Să vedem ce a fost înainte de Revoluția din 1917.
Biserica – de stat, toți se spovedesc și se împărtășesc la ordin și aduc o adeverință despre aceasta la organele de stat. Procesiuni religioase numeroase, biserici pline. Dar dacă citim lucrările etnografilor de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX (Afanasiev, Dal, Kostomarov, Saharov, Potebnia și alții), imaginea apare cu totul alta.
Practic în fiecare sat era un vrăjitor, un ghicitor, o șoptitoare, o bătrână care putea să facă farmece sau să protejeze de ele și așa mai departe. Iar majoritatea oamenilor, care frecventau bisericile cu regularitate, se ocupau de asemenea cu farmece, descântece și alte practici păgâne și oculte. Același Halloween, de fapt.
Protestanții au proclamat de foarte mult timp sloganul: biserica trebuie să fie deschisă pentru toți. Catolicii, la Conciliul Vatican II din 1965, au stabilit principiul «aggiornamento», adică «actualizare», «conformitate cu cerințele contemporane». Din gura multor ierarhi ortodocși se aud adesea apeluri similare. De fapt, apelurile de astăzi de a oferi oamenilor o alternativă, de a-i interesa, de a le oferi posibilitatea de a se exprima – sunt din aceeași categorie.
Și toate acestea sunt logice și corecte. Dar din punctul nostru de vedere, uman. Totuși, dacă ne întoarcem la Evanghelie, vom vedea că toate acestea – nu sunt deloc în direcția corectă. De la Biserică se așteaptă deschidere și conformitate cu așteptările oamenilor.
Asemenea așteptări pot fi formulate cam așa: dați-ne ceva mai interesant (mai bine spus: mai cool) decât Halloween-ul, și vom veni la Biserică. Dar ar trebui Biserica să cedeze acestor cerințe? Să ascultăm ce spunea apostolul Pavel: «Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie.…» (1Cor. 1, 22-23).
De la noi se așteaptă posibilități de autorealizare, adrenalină etc. Dar nu ar trebui să propovăduim în schimb pe Hristos cel răstignit?
Cineva va spune: nimeni nu va asculta o astfel de predică acum. Dar oare apostolul Pavel avea o altă audiență? Oare oamenii de acum două mii de ani nu doreau, la fel ca și acum, să fie sănătoși, fericiți și să se bucure de viață? Dar iată ce este spus în Evanghelie: «Și tuturor le-a spus: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie» (Lc. 9, 23). Să observăm: evanghelistul Luca vorbește despre cei cărora le-au fost adresate aceste cuvinte: «tuturor». Nu celor desăvârșiți, nu celor avansați în viața duhovnicească, ci tuturor. Poate Biserica lui Hristos să propovăduiască altceva?
Un fapt istoric: predica apostolilor și a urmașilor lor, din punct de vedere cantitativ, a fost un eșec. Majoritatea oamenilor nu o ascultau deloc, iar dintre cei care o ascultau, majoritatea nu erau inspirați de ea.
De exemplu, locuitorii Atenei l-au ridiculizat pur și simplu pe apostolul Pavel: «Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată» (Fap. 17, 32). Și doar «Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut» (Fap. 17, 34). Chiar și la începutul secolului al III-lea, conform estimărilor unor istorici (Rodney Stark, Ramsay MacMullen, Keith Hopkins), creștinii nu erau mai mult de 1–2% din populația Imperiului Roman. Predica creștinismului dădea roade foarte lent.
Recrutarea cât mai multor oameni în Biserică nu a fost niciodată scopul predicării creștine. Nu acesta este motivul pentru care Hristos i-a trimis pe apostoli. „Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16:15-16). Și în altă parte: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:19-20). Și ce a învățat Hristos? „Leapădă-te de tine însuți, ia-ți crucea” și așa mai departe.
Întreaga Predică de pe Munte este inacceptabilă pentru omul care se străduiește pentru bunăstare pământească, confort, autorealizare și așa mai departe. Dar Biserica lui Hristos nu are nimic altceva de oferit.
Indicativă în acest sens este situația descrisă în capitolul 6 al Evangheliei după Ioan, în care Hristos vorbește despre Împărtășania Trupului și Sângelui Său: „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi»” (Ioan 6:53). Acum știm că nu este vorba despre canibalism, dar pe atunci, ascultătorii Săi au luat-o literal, iar pentru ei era o prostie completă.
„Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?»” (Ioan 6:60). Dar Domnul nu le rezolvă confuzia, nu îi liniștește, nu le explică nimic. Și când „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El” (Ioan 6:66), El nu încearcă să-i aducă înapoi. Mai mult, El nici măcar nu încearcă să-i țină pe cei doisprezece apostoli cu Sine, ci le pune întrebarea: „Nu vreţi şi voi să vă duceţ?” (Ioan 6:67). Unde este dorința de a ne implica aici? Unde este oportunitatea de auto-exprimare? Unde este lupta pentru mințile oamenilor? Unde este Biserica deschisă tuturor?
Biserica este deschisă tuturor, dar numai în sensul că „toți” sunt cei care au crezut în Hristos, și-au luat crucea și L-au urmat. Pentru toți ceilalți, Biserica este o societate închisă.
Tocmai așa se percepea Biserica pe sine în primele secole. Tot ce rămâne din această conștientizare este strigătul de la Liturghie: „Ușile, uși!e” Dar, în esență, aceasta este o poruncă de a închide ușile adunării bisericești, astfel încât niciun străin să nu poată intra în această comunitate închisă în timpul celebrării Tainei Euharistiei. Doar credincioșii, doar cei care Îl urmează pe Hristos. Iar intrarea în această societate închisă, ecclesia, necesita un efort considerabil: în primul rând, pocăință, întoarcerea de la păcat și apoi învățarea doctrinei creștine.
Toate acestea sună foarte dure și poate chiar inacceptabile pentru conștiința ecleziastică contemporană. Dar Biserica trebuie, în primul rând, să le aducă oamenilor învățăturile lui Hristos, indiferent cât de dure ar fi acestea și indiferent cât de puțini oameni răspund la ele. Aceasta este singura alternativă pe care Biserica o poate oferi. Încercările de a le aduce oamenilor orice altceva vor fi nereușite. Atât Halloween-ul, cât și paradele gay pride sunt o dovadă amplă în acest sens.
