Ce se întâmplă cu pâinea și vinul la Liturghie?
Pentru Biserică, Liturghia nu este o reprezentație teatrală, ci un act în care Duhul Sfânt săvârșește o schimbare reală a pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului.
Hristos este centrul vieții Bisericii Ortodoxe. Hristos, care ne oferă Trupul și Sângele Său în taina Dumnezeieștii Euharistii. Și aici trebuie să înțelegem clar că Liturghia nu este doar un ritual, nu este doar un serviciu divin, nu este o amintire a evenimentelor din antichitate și cu atât mai puțin, nu este o unire simbolică cu Hristos, ci o Împărtășanie reală, tainică (neexplicabilă din punct de vedere rațional și uman), eficientă a Trupului și Sângelui lui Hristos. Și întrebarea despre ce se întâmplă cu pâinea și vinul la Liturghie nu este o problemă teologică uscată, ruptă de viață, ci o întrebare despre însăși esența credinței noastre.
Din păcate, astăzi tot mai des se aud afirmații că la Liturghie „nu se întâmplă nimic” cu pâinea și vinul în sens ontologic – adică ele rămân, chipurile, pâine și vin, dar devin „Trupul și Sângele” lui Hristos doar pentru persoana care participă la Liturghie și le primește cu credință. Unul dintre cei mai populari reprezentanți ai acestei poziții este profesorul Academiei Teologice de la Moscova Alexei Ilici Osipov.
Vom încerca să examinăm argumentele sale – și să le răspundem, bazându-ne pe Tradiția Sfântă a Bisericii, pe cuvintele sfinților părinți și pe experiența liturgică a Ortodoxiei.
Poziția lui Osipov
În diferitele sale intervenții (de exemplu, în lecția „Taina Euharistiei”), Osipov afirmă următoarele:
La Liturghie nu există „prezentație” în sensul occidental al cuvântului, deoarece, în opinia sa, această învățătură contrazice conceptul de Taină ca „tainică”, adică incomprehensibilă.
Potrivit lui Osipov (și conform celor care îi urmează opinia), pâinea și vinul rămân pâine și vin, dar devin într-un anumit sens „Trupul și Sângele” lui Hristos doar în cadrul experienței duhovnicești a celui care se împărtășește.
Teologul este convins că nu se poate vorbi despre o transformare reală a pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, deoarece acest lucru este absurd din punct de vedere științific, biologic și filozofic. Și, pe lângă toate acestea – este și influența scolasticii occidentale. Aceste teze sunt adesea însoțite de referințe la sfântul Grigorie Teologul și sfântul Ioan Gură de Aur, afirmând că „niciunul dintre părinți nu a vorbit despre prezentație în sens ontologic”.
Este adevărat acest lucru?
Începem prin a spune că Biserica Ortodoxă, pe parcursul întregii sale istorii, nu doar că crede în prezența reală a lui Hristos în Euharistie, ci învață despre schimbarea reală, adevărată, inexplicabilă, dar eficientă a pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos.
De exemplu, sfântul Iustin Filosof scrie: „Noi primim Euharistia nu ca pe o simplă pâine și nu ca pe o simplă băutură, ci în același mod în care Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, întrupându-se prin Cuvântul lui Dumnezeu, a avut pentru mântuirea noastră Trup și Sânge, tot așa și această Pâine, asupra căreia s-a rostit mulțumirea prin rugăciunea Cuvântului Său, prin schimbare hrănește sângele și trupul nostru, este Trupul și Sângele aceluiași Iisus Hristos întrupat.”
Îi dă dreptate sfântul Chiril al Ierusalimului: „Pâinea și Vinul Euharistiei, înainte de sfințirea sfântă a Sfintei Treimi, erau o simplă pâine și vin. După sfințirea lor, pâinea devine Trupul lui Hristos, iar vinul – Sângele Său.”
Aceleași lucruri le spune și sfântul Teofilact al Bulgariei: „Amintește-ți că pâinea pe care o gustăm în Taină nu este o imagine a Trupului Domnului, ci este însăși Trupul Domnului... Căci pâinea, prin cuvinte tainice, prin binecuvântarea tainică și prin inspirația Duhului Sfânt, se transformă în Trupul Domnului... Pâinea nu este o imagine a Trupului Domnului, ci se transformă în însăși Trupul lui Hristos.”
Oponenții acestei învățături afirmă că în textul Liturghiei sfântului Vasile cel Mare Darurile sunt numite „închipuite”, și prin urmare, nu se vorbește despre o realitate a prezenței lui Hristos în ele – totul este simbolic și figurat. Această opinie nu este nouă, iar la ea a răspuns deja sfântul Ioan Damaschin: „Pâinea și vinul nu sunt chipuri ale Trupului și Sângelui lui Hristos, ci însăși Trupul Dumnezeiesc al Domnului, căci însuși Domnul a spus: „Acesta este Trupul Meu” (Matei 26:26), și nu chipul Trupului; „Acesta este Sângele Meu” (Matei 26:28), și nuchipul Sângelui... Dacă unii au numit pâinea și vinul „o închipuire” ale Trupului și Sângelui Domnului, cum ar fi, de exemplu, sfântul Vasile în Liturghie, atunci au numit așa această aducere nu după sfințire, ci înainte de sfințire.”
Și aceeași opinie, acceptată de sfinții părinți, o exprimă și sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: „Cum mulți spun astăzi: aș dori să văd fața lui Hristos, chipul, hainele, încălțămintea! Iată, Îl vezi, Îl atingi, Îl guști. Tu dorești să vezi hainele Lui, iar El îți dă pe Sine Însuși, și nu doar să vezi, ci și să atingi, să guști și să primești înăuntru.” (Predica la Matei 82, 4).
Așadar, practic toți părinții spun clar și fără echivoc despre schimbarea, transformarea, prezentația pâinii și vinului – nu în sens metaforic, ci în sens real și ontologic.
În plus, în toate Liturghiile Bisericii Ortodoxe găsim rugăciunea epiclezei, unde preotul cere direct Duhului Sfânt: „Și fă pâinea aceasta –Preacinstit Trupul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar paharul acesta – Preacinstit Sângele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos...”.
Adică, Biserica se roagă de secole pentru aceasta – nu pentru un „simbol spiritual”, ci pentru Trupul real și Sângele lui Hristos.
Toată problema este că pentru Biserică Liturghia nu este o reprezentație teatrală și nu este o încercare de a „se pregăti” psihologic la meditație pentru cele ce se întâmplă în Odaia de Sus, ci o acțiune în care Duhul Sfânt realizează o schimbare reală a pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului.
În ceea ce privește „influența scolasticii catolice”, trebuie remarcate următoarele.
Da, în tradiția catolică termenul de transsubstantiatio („transsubstanțiare”) a apărut abia în secolul al XIII-lea. În tradiția teologică occidentală este asociată cu filosofia lui Aristotel – substanță, accidente și așa mai departe. Dar, așa cum am văzut mai înainte, credința ortodoxă în schimbarea reală a Darurilor a existat cu mult înainte de acest termen și se bazează nu pe filozofia greacă sau „tradiția catolică”, ci pe înțelegerea liturgică și patristică a esențeia Tainei Euharistiei.
Sfântul Marcu al Efesului, căruia, cu siguranță, nu poate fi învinuit pentru faptul că părerile sale au fost oarecum influențate de catolici (împotriva învățăturilor cărora le-a vorbit practic toată viața), scrie că la Marea Intrare „Pâinea sfântă purtată, încă nesfințită și parcă moartă, puțin mai târziu, prin lucrarea Duhului de Viață Dădător se transfigurează Însuși în Trup, Dădător de Viața”. Adică, după cum vedem, el folosește termenul „transsubstanțiere” fără o strângere de conștiință și se pronunță nu atât împotriva lui, nici mai mult, nici împotriva înțelegerii patristice a taineii schimbări a pâinii și a vinului, ci numai împotriva încercărilor de a înțelege tot ceea ce se întâmplă cu ajutorul minții umane sau al filosofiei. În esență, el crede că pâinea și vinul sunt schimbate, transformate, transfigurate, transsubstanțiate în Trupul și Sângele lui Hristos, dar încearcă să înțeleagă cum se întâmplă exact acest lucru (care este ceea ce fac catolicii în doctrina lor despre esență și accident). Pentru Sfântul Marcu, ca și pentru alți sfinți părinți, important nu este explicația Tainei, ci credința în faptul că se întâmplă. Aceasta este abordarea ortodoxă: credem că la Liturghie pâinea și vinul devin adevăratul Trup și Sânge al Mântuitorului și nu avem nevoie de o schemă filosofică care să ne explice acest lucru.
Eșecul „simbolismului psihologic”
Ideea că „schimbarea are loc numai pentru credincios”, adică numai în conștiința și percepția sa, subminează însăși temelia Liturghiei. Pentru că, dacă Darurile sunt pur și simplu simboluri care „lucrează” doar în prezența credinței, atunci, în primul rând, Taina depinde de starea subiectivă, și nu de lucrarea Duhului Sfânt și, în al doilea rând, își pierde sensul, pentru că printr-o astfel de abordare este imposibil să se împărtășească „cu nevrednicie” (1 Cor. 11:27-30).
La urma urmei, cum poate cineva să fie vinovat de împărtășire cu nevrednicie cu Trupul și Sângele Domnului dacă nu se întâmplă nimic real? În timp ce apostolul Pavel spune direct: „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” (1 Cor. 11:29). Dacă este doar pâine și vin, pentru ce este această „condamnare”?
Concluzie
Biserica Ortodoxă nu s-a speriat niciodată de cuvântul „transsubstanțiere”, deși nu insistă asupra folosirii lui fără îndoială. Totuși, Biserica a insistat și continuă să insiste asupra însăși esența credinței: pâinea și vinul la Liturghie devin adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos.
Această credință nu este în niciun fel justificată sau condiționată de scheme filozofice sau scolastice. Pentru că se află în miezul vieții Bisericii și ne transmite învățătura apostolilor și sfinților părinți. Și dacă Hristos spune: „Luați, mâncați: acesta este Trupul Meu...” (Matei 26:26), și încercăm să contestăm cuvintele Lui, atunci ori nu suntem creștini, ori pur și simplu nu înțelegem ce este Liturghia.
