Lumea în prezent a devenit în totalitate demonizată
Predica de duminică.
Tema lecturii duminicalei a Evangheliei despre demonizat ne arată modul în care Mântuitorul a alungat o legiune de demoni din demonizatul din Gadara. Ea depășește cu mult limitele narațiunii Evangheliei în sine. Au fost publicate multe cărți înțelepte și bine scrise pe tema posesiunii demonice. Totuși, majoritatea dintre ele se limitează la un cadru antropologic restrâns și nu reușesc să ofere o înțelegere mai largă a acestui fenomen.
Când eram student la o universitate laică, îmi amintesc cum profesorii noștri ne vorbeau despre părerile oamenilor din antichitate care numeau posesiune demonică tot felul de nebunii, paralizie, epilepsie și chiar boli fizice. În opinia lor, toate acestea au fost rezultatul superstițiilor și al subdezvoltării medicinei.
Dar mai târziu, când m-am familiarizat cu lucrările lui Mircea Eliade și ale altor cărturari religioși, mi-am dat seama că lumea antică, populată de o mulțime de duhuri, nu era atât de primitivă pe cât s-ar părea. Și medicina chineză în parte, și medicina orientală în general, care înțelege natura umană într-un mod complet diferit, nu este nici pe departe naivă sau mărginită precum este descrisă de medicii europeni cultivați.
Știința occidentală, fixată pe materie, vede, fără îndoială, cauzele tuturor problemelor noastre numai în ea.
Astfel, această medicină tratează ființa umană exclusiv cu ajutorul chimiei și a bisturiului. Dar nu este exclus faptul că un șaman african sau aleut poate să vadă lumea mult mai profund decât un profesor de medicină la orice universitate europeană.
Biblia ne învață că lumea este ceea ce Dumnezeu a creat din nimic. Adică, în esența sa și în însăși ființa sa, tot ce ne înconjoară, inclusiv noi înșine, este manifestarea neantului în timp, susținută de energia creatoare a lui Dumnezeu. În Creația lui Dumnezeu, este prezent atât Binele, cât și Răul. Dar Răul nu este o creație a Creatorului – este o mutație a Binelui care a căpătat o voință rebelă, fără Dumnezeu. Biserica ne învață, de asemenea, că bolile și moartea sunt rezultatul căderii și astfel sunt acțiunile energiei răului asupra naturii căzute a umanității, manifestându-se, printre altele, sub formă de boală.
Pentru popoarele antice, acest rău care a intrat în natura umană nu a fost depersonalizat, ci avea o forță inteligentă și trebuia de căutat o cale de negociere cu el. Practicile magice antice de vindecare erau un fel de contract între șaman și duhurile care se specializau în anumite boli. Și această practică, așa cum am spune astăzi, "a funcționat" și a dat rezultate. Există dovezi incontestabile în acest sens.
Magia are stăpânire și putere, mai ales acolo unde nu este contracarată de puterea harului lui Dumnezeu.
Înainte de venirea lui Hristos în lume, omul era în totalitate supus duhurilor rele. Dar după ce au primit posibilitatea de a-și reînnoi natura prin tainele botezului și a mirungerii, duhurile căzute nu mai au puterea pe care o aveau cândva înainte de Învierea lui Hristos. Ele nu mai acționează asupra omului din interior, dar totuși au capacitatea de a-i afecta trupul, provocându-i boli, și de a acționa asupra minții în măsura permisă de Dumnezeu. Această putere rămâne mai ales atunci când omul însuși creează toate condițiile pentru aceasta cu modul său de viață.
Acum, mult depinde de om ce se va întâmpla în viața lui. Sfântul Porfirie din Kavsokalyvia învață că lumea binelui și a răului are un fel de natură ca un val. "Dacă suntem în acord cu binele, "prindem" valurile binelui. În schimb, dacă receptorul nostru este acordat la rău, vom prinde valurile răului". Cuviosul Paisie Aghioritul a vorbit despre același lucru. De asemenea, vedem că duhul unui om poate fi "molipsitor" și poate transmite energia stării sale interioare celor din jur, infectandu-i astfel pe cei aflați în apropiere.
Părintele Porfirie a sfătuit o rudă apropiată a unui om care suferă de nevroză să fie cu precauție pentru a evita "infectarea". Întrebat cum s-ar putea întâmpla asta, din moment ce boala nu este contagioasă, el a răspuns: "Nu este exact așa cum spui. Microbii imateriali ai neurasteniei zboară în jur, ca țânțarii, atacă sufletul și îl infectează. Este bine să ajuți o persoană care suferă de o boală nervoasă, dar, oferind ajutor, trebuie, prin harul lui Hristos, să-ți protejezi sufletul de infectare".
Se pare că influența mediului poate fi, de asemenea, contagioasă. Când un medic lucrează într-o clinică de psihiatrie, munca lui poate afecta starea propriei minți. Același lucru se poate spune despre lucrătorii penitenciarului. Pe de altă parte, trăirea în prezența unui părinte înzestrat cu virtuți îi face pe uceicii săi participanți la energia Harului care se revarsă din inima îndumnezeită a părintelui duhovnicesc.
Principala bătălie dintre diavol și om are loc pe terenul gândirii și al simțirii.
Noi acordăm puțină atenție faptului că posesia demonică a omului nu este întotdeauna exprimată în forma descrisă nouă de modelul demonizatului din Gadara. Omul poate prinde "virusul diavolesc" sub forma unei idei, a unui vis, a unei judecăți și poate începe să-și construiască comportamentul agresiv, asemenea unui demon, în funcție de virusul care i-a infectat mintea. Mai mult, acești viruși pot fi răspândiți de satana ca o epidemie și au caracterul unei întunecări în masă a minții multor oameni.
Pe acest principiu ideatico-epidemic sunt construite toate revoluțiile. Indiferent de cât de tragice ar fi rezultatele lor, oamenii infectați cu virusul gândirii revoluționare nu mai sunt capabili de pocăință. Toate nenorocirile și problemele lor vor fi văzute doar într-un singur punct – lipsa unui elan revoluționar suficient, chiar dacă acest lucru îi va distruge.
Dar chiar și pentru cei care trăiesc, aparent, o viață destul de duhovnicească, mintea rămâne principala sursă de infecție demonică. "Cine are urechi de auzit, să audă". Omul care se află pe calea mântuirii trebuie să încerce să facă tot posibilul pentru a evita chiar și cele mai mici gânduri rele. Un singur astfel de gând este suficient pentru a întuneca sufletul. Atenția unui om duhovnicesc trebuie să se concentreze asupra unui singur lucru – Hristos. A trăi în așa fel încât mintea să nu se abată nicio clipă de la Hristos. Aceasta este, în esență, cea mai înaltă pricepere în navigația ortodoxă.
Reacția la succesiunea exterioară a evenimentelor nu trebuie să fie una rațional-reflexivă, ci una de rugăciune. În timp ce mintea trăiește în Hristos, rațiunea se poate ocupa de chestiuni exterioare, dar va rămâne liberă de gânduri tulburătoare.
Aceasta se referă nu numai la starea sufletului și a psihicului nostru, ci și la corpul nostru fizic. Atâta timp cât mintea adăpostește gânduri despre boală și durere, suferința va persista. Astfel de gânduri transformă viața în iad. Dacă vrem să punem capăt odată și pentru totdeauna chinului și suferinței emoționale, trebuie să ne eliberăm de aceste gânduri. Acestea sunt niște obiceiuri proaste ale minții noastre care se agață de această lume, iar corpul nostru, de asemenea, face parte din această lume. Numai eliberându-ne de astfel de atașamente prin rugăciune continuă și sârguincioasă putem începe să întrezărim primele semne ale adevăratei noastre naturi a duhului și a libertății sale în Hristos.
Durerea nu va dispărea, dar atașamentul față de durere, agățarea minții noastre de ea, va dispărea complet.
Aceasta este o sarcină foarte complicată. Este imposibil să realizăm acest lucru cu propriile noastre puteri, avem nevoie de ajutorul Celui "pentru care toate sunt posibile". Dar acest ajutor nu poate fi primit decât atunci când, zi de zi, clipă de clipă, smulgem gândurile lipicioase de la pământul spre care sunt atrase în permanență. Starea constantă în rugăciune cu gânduri nedistrase — aceasta este esența luptei duhovnicești creștine. Constant înseamnă nu "din când în când" ci întotdeauna, oriunde și în orice. Numai așa orice patimă poate fi transformată în rugăciune. "Gândurile sunt gloanțele răului cu care suntem uciși". Și diavolul trage în noi cu ele nu ocazional, ci constant. Prin urmare, focul de mitralieră care răspunde sub forma unei rugăciuni neîncetate nu trebuie să înceteze niciodată în noi.
Lumea de azi a devenit în totalitate demonizată. Oamenii au uitat un adevăr simplu. Orice ar dobândi sau pierde în această lume, rezultatul va fi întotdeauna egal cu zero. Ne agățăm de lume și încercăm să stăm ferm pe ea cu picioarele noastre, în timp ce această scurtă viață ne-a fost dăruită doar ca să putem câștiga har în sufletele noastre. Dacă reușim să facem asta, chiar și într-o mică măsură, atunci gândurile rele vor dispărea din suflete ca niște scântei în apă. O astfel de persoană nu va mai avea nevoie să lupte cu gândurile, deoarece acestea nu o aă mai apară în interiorul său.
Mântuirea este o prezență lipsită de gânduri în harul Duhului Sfânt. Aceasta este ceea ce se numește în Ortodoxie nepătimire. Tot ceea ce se află sub acest nivel, într-o măsură sau alta, necesită fără îndoială vindecare și îngrijire duhovnicească.