Îngerului Bisericii Ucrainene scrie…
Oricât de mult ne-ar prigoni autoritățile ucrainene actuale, oricât de mult ar calomnia asupra noastră oamenii «buni», trebuie să ne amintim că Atotputernicul Dumnezeu vede toate acestea, știe despre toate acestea.
Nu putem înțelege toate adâncimile celor scrise în Apocalipsă. Dar putem încerca să înțelegem ceea ce ne este accesibil. Căci aceste cuvinte sunt adresate și nouă, inclusiv.
Capitolele doi și trei ale cărții Apocalipsei sunt dedicate scrisorilor către cele șapte Biserici, pe care Fiul Omului poruncește să le scrie. Despre acestea va fi vorba mai departe, de aceea, pentru început, vă recomandăm insistent să le citiți.
Aproape în toate timpurile, sfinții părinți și interpreții Apocalipsei lui Ioan Teologul, care s-au încumetat să scrie ceva despre această carte (majoritatea nu s-au încumetat deloc), își începeau reflecțiile cu un avertisment. Ei subliniau că această carte este atât de tainică și enigmatică, conține atât de multe sensuri și niveluri de înțelegere, încât interpretarea Apocalipsei este aproape imposibilă.
Putem doar să reflectăm asupra conținutului acestei cărți, fără a pretinde la exclusivitate și corectitudinea înțelegerii ei. Și nu putem spune clar și fără echivoc: iată, aceste cuvinte sunt scrise despre astfel de vremuri sau astfel de evenimente. În ultimele două mii de ani s-au întâmplat multe lucruri care, parcă, se potriveau descrierilor Apocalipsei, dar de fiecare dată oamenii greșeau în previziunile lor.
Cu toate acestea, Apocalipsa, ca și toate cărțile Sfintei Scripturi, este adresată oamenilor din toate timpurile și popoarele. Scrisorile pe care Domnul a poruncit lui Ioan să le trimită celor șapte Biserici din Asia Mică nu sunt adresate doar lor, ci și tuturor creștinilor. Fiecare poate vedea în ele cuvinte adresate lui personal. Nu vom ghici la care dintre cele șapte Biserici din Asia Mică se aseamănă mai mult Biserica Ucraineană de astăzi. Mai bine să vedem ce putem extrage de folos pentru noi din fiecare scrisoare. Vom încerca să descoperim ceva comun în scrisorile celor șapte Biserici. Și asta cu siguranță se va referi la noi.
Primul strat de înțelegere a scrisorilor celor șapte Biserici constă în faptul că apostolului Ioan i se poruncește să scrie scrisori conducătorilor celor șapte comunități creștine din Asia Mică, pe care le-a fondat și de care avea o grijă specială. Aceste comunități se aflau în diferite circumstanțe externe și în diferite stări spirituale. Unele dintre ele sunt demne de laudă, altele de mustrare. Este destul de răspândită opinia că aici nu este vorba despre comunități concrete, ci despre perioade ale istoriei bisericești.
Trebuie să acordăm atenție unei caracteristici comune a tuturor scrisorilor: fiecare dintre ele începe cu faptul că Fiul Omului, care ține „în dreapta Sa șapte stele” (Apoc. 1, 16), își enumeră calitățile divine:
· „Îngerului Bisericii din Efes scrie: așa vorbește Cel ce ține cele șapte stele în dreapta Sa, Cel ce umblă printre cele șapte sfeșnice de aur…” (Apoc. 2, 1);
· „Și Îngerului Bisericii din Pergam scrie: așa vorbește Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri…” (Apoc. 2, 12);
· „Și Îngerului Bisericii din Tiatira scrie: așa vorbește Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca flacăra focului și picioarele asemenea aramei…” (Apoc. 2, 18) și așa mai departe.
Da, aceasta se citește foarte măreț, îți taie respirația de la amploarea celor întâmplate, de la atotputernicia Celui care poruncește să se scrie scrisori celor șapte Biserici. Dar există ceva mai mult în spatele acestui lucru? De ce de fiecare dată Domnul vorbește în cuvinte diferite despre atotputernicia Sa? De ce subliniază mereu că El este cea mai înaltă Putere din întregul univers?
Comunitățile din Asia Mică, ca și toți creștinii din toate timpurile și popoarele, trăiau o viață pământească plină de necazuri și lipsuri. Adresându-se unora dintre ei, Domnul spune: „Știu faptele tale, și necazul, și sărăcia” (Apoc. 2, 9). Despre creștinii din Pergam se spune că trăiesc „acolo unde este tronul satanei” (Apoc. 2, 13). Văzând în jurul lor dușmănie, necazuri, viclenie și toate celelalte, creștinii uneori se plâng lui Dumnezeu: de ce nu îi apără pe cei care cred în El, dacă El este atotputernic? De ce nu îi eliberează pe cei credincioși de necazuri și chiar de moarte? Văzând triumful răului și nedreptății în jurul lor, este ușor să începi să crezi (poate undeva în subconștient) că răul este mai puternic decât binele.
Din păcate, foarte mulți creștini din cele mai diverse straturi sociale, poziții materiale și funcții dovedesc prin faptele lor că nu cred că răul poate fi învins cu binele. Doar cu un alt rău. Forțat, „corect”, „just”, dar rău. Nu cu binele.
Dacă în adâncul sufletului nostru considerăm că „cu un cuvânt bun și un pistol poți obține mai mult decât doar cu un cuvânt bun” – facem parte din această categorie. Apostolul Pavel a spus: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele” (Rom. 12, 21). Dar foarte puțini se încumetă să urmeze acest sfat.
Și iată, prin repetarea constantă în diferite formulări a faptului că Dumnezeu este atotputernic, Sfânta Scriptură ne întărește în faptul că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4, 4). Chiar dacă în jurul nostru este triumful răului, chiar dacă lângă noi este „tronul satanei”, chiar dacă creștinii, aparent, suferă înfrângere, totuși Fiul Omului, în care credem, este mai puternic și mai tare decât răul.
Următorul mesaj al Scripturii este că Dumnezeu al creștinilor nu este doar mai mare, mai puternic, mai atotputernic decât toți, dar El știe despre toate circumstanțele vieții celor care cred în El. Toate scrisorile celor șapte Biserici, după enumerarea calităților divine, continuă cu cuvintele: „Știu faptele tale”.
Adesea, îndurând dificultăți, persecuții, diverse necazuri, suntem cuprinși de un sentiment de abandon. Sentimentul că Dumnezeu ne-a părăsit, că nu-i pasă de noi. Dar nu este așa. Dumnezeu vede nu doar ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci și ceea ce se întâmplă în noi înșine, în inimile noastre, în gândurile noastre.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până la despărțirea sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei și judecă gândurile și intențiile inimii. Și nu este nicio făptură ascunsă de El, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Lui: Lui îi vom da socoteală”
