Despre independența spirituală și decizia Consiliului Securității Naționale
O analiză a deciziei Consiliului Securității și Apărării Naționale, a declarației Președintelui și a altor evenimente care denotă un nou val de presiuni asupra BOUkr.
În mesajul său video din 1 decembrie 2022, președintele Ucrainei V. Zelenski a anunțat că Consiliul Securității și Apărării Naționale a luat o serie de măsuri împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în special, inițierea unui proiect de lege "privind imposibilitatea activităților în Ucraina a organizațiilor religioase afiliate centrelor de influență din Federația Rusă".
Președintele a explicat necesitatea acestor măsuri în felul următor: "Vom asigura independența deplină pentru statul nostru. În special, independența duhovnicească. Nu vom permte niciodată nimănui să construiască un imperiu pe țarina sufletului ucrainean".
A doua zi, V. Zelenski a spus că măsurile de obținere a "independenței spirituale" au fost susținute activ de societatea ucraineană și că Ucraina nu se va opri la jumătate de drum în această problemă.
Înainte de a trece la examinarea momentelor practice, trebuie să facem câteva observații cu caracter filozofic.
Digresiune filosofică (filosofie – iubire de înțelepciune).
Ce reprezintă "independența spirituală"? Are statul instrumente sau criterii juridice pentru a clasifica "spiritualitatea” după criteriul dependentă sau independentă? Evident – nu. Este necesar să recunoaștem un fapt incontestabil: statul nu este competent în materie de spiritualitate și nu poate determina unde începe și unde se termină această independență spirituală. Mai mult, un creștin ortodox nu poate fi nicidecum "independent din punct de vedere spiritual", deoarece Biserica este Trupul lui Hristos și toți creștinii sunt în legătură ca mădularele acestui Trup Unic. "Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte" (1 Corinteni 12:26-27). Prin urmare, fie că vrea cineva sau nu, dar toți creștinii ortodocși – ucraineni, români, bulgari, greci, ruși și toți ceilalți – sunt toți dependenți spiritual unii de alții.
Dar este puțin probabil ca V. Zelenski să fi avut în vedere această dependență. Cel mai probabil, el a sugerat că Ucraina trebuie să fie liberă de unele ideologii apropiate de biserică, care (printre altele) sunt folosite de oficialii ruși pentru a justifica invazia în Ucraina. Tocmai această înțelegere reiese de cuvintele sale "Nu vom lăsa niciodată pe nimeni să construiască un imperiu pe țarina sufletului ucrainean”.
Într-adevăr, de-a lungul istoriei sale de două mii de ani, Biserica lui Hristos a dobândit un șir de dogme ecleziastice care nu au legătură directă cu Evanghelia. Una dintre aceste învățături este ideea că precum există Împărăția lui Dumnezeu în Ceruri, așa ar trebui să existe un fel de stat unitar, un imperiu condus de un împărat ortodox pe pământ. Această doctrină a luat naștere și s-a format în Imperiul Bizantin, a fost dezvoltată și susținută de Patriarhii Constantinopolului și, într-un anumit sens, se menține și acum. De la Constantinopol, căruia anumite forțe din Ucraina îi declară acum loialitate, această doctrină a migrat în Rusia și a fost completată de ideea Moscovei de "a treia Romă". Deși trebuie să admitem că Biserica Rusă nu a acceptat-o niciodată la nivel oficial.
Prin urmare, ar fi mai corect să vorbim nu despre independența spirituală, ci despre independența ideologică. De ce este important? Pentru că putem vedea o substituție semantică atunci când un concept este înlocuit cu altul și, ca urmare apare o luptă complet de înțeles cu ideologia imperială rusă se transformă într-o luptă cu Biserica lui Hristos.
Să rezumăm: Biserica Ortodoxă Ucraineană nu predică "lumea rusă" sau "Imperiul ortodox", nici nu justifică agresiunea împotriva țării noastre. Dacă forțele de aplicare a legii identifică cazuri individuale de astfel de acțiuni în rândul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (la fel ca în orice alte organizații), acestea au dreptul să aducă făptuitorii în fața justiției în condițiile legii.Dar Biserica Ortodoxă Ucraineană este categoric împotriva faptului că, sub pretextul luptei împotriva manifestărilor sus-menționate, Biserica Ortodoxă Ucraineană este masacrată, iar cetățenii Ucrainei sunt privați de dreptul lor constituțional de a crede cum ei consideră de cuviință și de a aparține acelei Biserici pe care o consideră adevărată.
Hotărârea Consiliului de Securitate și Apărare Națională din 1 decembrie 2022
Acum să trecem la partea practică a problemei. Hotărârea Consiliului de Securitate și Apărare Națională din 1 decembrie 2022 este formată din 6 puncte, a căror esență este următoarea:
În primul rând, către Rada Supremă trebuie înaintat spre examinare un proiect de lege privind "imposibilitatea activităților în Ucraina ale organizațiilor religioase afiliate centrelor de influență" din Federația Rusă.
O cerință destul de înțeles, dacă nu ar fi existat un dar. Cum vor stabili autoritățile cine este afiliat unor astfel de centre și cine nu, care sunt criteriile? Dacă dovada afilierii este interpretarea unui cântec care include cuvintele "Renaștete Maică Rusie cântat în Lavra Peșterilor din Kiev de un grup de femei, atunci aceasta va însemna că autoritățile vor să reprime Biserica Ortodoxă Ucraineană sub orice pretext încordat. Dacă autoritățile verifică Statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, atunci Biserica pur și simplu nu va fi supusă acestei legi, în pofida faptului că retorica unora dintre cei de la putere pune la îndoială anume o astfel de abordare.
În al doilea rând, în termen de două luni, trebuie să se verifice condițiile legale pe baza cărora Biserica Ortodoxă Ucraineană folosește proprietatea Lavrei Peșterilor din Kiev și în ce măsură aceste condiții sunt respectate. Și aici totul depinde de "voința politică". Dacă va fi necesar o să se tragă o concluzie despre o nepotrivire flagrantă și, pe această bază, să se expulzeze Biserica Ortodoxă Ucraineană din Lavră, și acest lucru se va face. Dacă totul se desfășoară în cadrul legii și toate acțiunile sunt formalizate în conformitate cu cerințele legislației procesuale, atunci cu cea mai mare probabilitate atât legalitatea utilizării proprietății Lavrei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană, cât și faptul că folosirea acestei proprietăți se realizează cu respectarea tuturor condițiilor legale se va dovedi cu ușurință.
În al treilea rând, ar trebui să se construiască o verticală clară de putere a organelor de stat în sfera religioasă. Toate organelle locale responsabile de chestiuni religioase trebuie să fie subordonate Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință, iar acest Serviciu de Stat însuși este subordonat Cabinetului de Miniștri. Această decizie a fost luată deja pe 6 decembrie. Aceasta este o pregătire a machimei de stat pentru faptul că deciziile în sfera religiei luate de Cabinetul de Miniștri vor fi imediat puse în aplicare pe teren, fără a ține cont de opinia autorităților locale. Făcând o analogie de actualitate, putem spune că "electricitatea" pentru organizațiile religioase din întreaga țară va fi pornită și oprită deodată cu un singur comutator.
În al patrulea rând, Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință va trebui să asigure "desfășurarea unei examinări religioase a Statutului în ceea ce privește conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru orice legătură bisericească-canonică cu Patriarhia Moscovei și, dacă este necesar, să ia măsurile prevăzute de lege".
Din nou apare întrebarea – după ce criterii se va determina prezența sau absența unei legături/comuniuni bisericești-canonice? Mai mult, cine va conduce exact această examinare?
Având în vedere demiterea Olenei Bohdan, se poate presupune că noul șef va fi o persoană care cu siguranță va găsi o oarecare legătură între Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă. Oricum, cum se poate face aceasta?
Apartenența Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a Bisericii Ortodoxe Ruse la Ortodoxie este aceasta sau nu o legătură canonică? Chiar și printre savanții religioși nepărtinitori (care probabil nu există deloc în Ucraina) nu există o părere comună despre ceiea ce reprezintă comuniunea canonică, unde începe și unde se termină. În ceea ce privește funcționarii de stat, aceștia sunt și mai incompetenți în astfel de chestiuni. Aceștia pot analiza actele statutare doar pe motive formale, participarea episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse în organele de conducere ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene (sau invers), sau să confirme absența unor astfel de fapte. Totuși, oficialii nu pot determina ce este canonic și ce nu este prin definiție. Aceasta înseamnă că acest paragraf conține și o lacună pentru arbitrariul birocratic, o posibilitate de a lua cutare sau cutare decizie din considerente de voință politică, mai degrabă decât din starea reală a lucrurilor.
În al cincilea rând, organele de aplicare a legii vor trebui "să activeze măsuri pentru identificarea și contracararea activităților subversive ale serviciilor speciale rusești în mediul religios al Ucrainei". Adică, perchezițiile și verificările necesită să fie continuate cu o vigoare reînnoită. Biserica Ortodoxă Ucraineană, în principiu, nu are nimic împotrivă , din nou, la o asemenea desfășurare dacă nu ar fi un, dar. Toate aceste evenimente trebuie să se desfășoare strict în limitele legii și să nu fie însoțite de acuzații fără temei sau chiar indicii, care sunt apoi replicate în mass-media pentru a denigra Biserica Ortodoxă Ucraineană. Ca să nu mai vorbim de cazurile în care, în ajunul perchezițiilor, se aruncă probe compromițătoare în lăcașurile Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către niște persoane necunoscute (sau poate cunoscute).
În al șaselea rând, se vor pune sancțiuni personale împotriva unui număr de persoane, în timp ce Serviciul Securității a Ucrainei și Banca Națională vor fi nevoiți să asigure punerea în aplicare a acestor sancțiuni. În lista publicată puțin mai târziu au fost incluși: Arhidiaconul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, parlamentarul Vadim Novinskii; starețul Lavrei Peșterilor din Kiev-, mitropolitul Pavel (Lebed), precum și 8 episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în prioritate cei care se aflau în Crimeea și alte teritorii ocupate ale Ucrainei.
Ne-am obișnuit cumva cu faptul că Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei impune sancțiuni împotriva cetățenilor Ucrainei, ceea ce în sine este foarte îndoielnic din punct de vedere juridic. Dacă aceste persoane se fac vinovate de încălcarea legislației ucrainene, împotriva lor se vor deschise dosare penale, iar instanța va trebui să emită o sentință echitabilă pe baza probelor colectate legal. Nu există nimic în acest sens și, prin urmare, putem afirma doar că dreptul constituțional al fiecărui cetățean la un proces echitabil este încălcat.
Metode de presiune asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene
Perchezițiile în mănăstiri, biserici și administrații eparhiale nu sunt efectuate ca parte a dosarelor penale, ci ca un fel de activități de contrainformații. Aceasta înseamnă că nu sunt respectate regulile procedurale pentru efectuarea perchezițiilor. Nu există martori care atestă, nici avocați, nici un protocol de percheziții și așa mai departe. Orice poate fi găsit în aceste condiții.
Un exemplu izbitor este știrea despre un videoclip cu "pornografie infantilă", care ar fi fost văzută pe laptopul administrației diecezane a eparhiei Cernăuților și a Bucovinei. Potrivit arhiereului cdonducător al eparhiei, Mitropolitului Meletie, aceste calculatoare au fost inaccesibile timp de 4 ore angajaților eparhiei, fiind în mâna persoanelor care au efectuat perchezițiile și deci în ele pot fi "descoperite" fișiere de pornografie, pregătiri pentru conspirații și asa mai departe in aceeasi ordine de idei.
Acesta ar trebui să includă și scandalul cu fotografiile "publicate" în chiloți a secretarului eparhiei, arhimandritului (acum episcopului) Nikita (Storojuk) și a unui dintre paraclisieri. Nu este greu să dezbraci pe cineva sub amenințarea armei, să-l faci să se confrunte cu perete și apoi să-i faci o poză. Se poate spune însă cu mare probabilitate că nimic de acest gen nu s-ar fi întâmplat dacă perchezițiile ar fi fost efectuate cu respectarea legislației procesuale.
În timpul perchezițiilor sunt găsite materiale compromițătoare plantate de persoane necunoscute până acum. Așa a fost și în Mănăstirea Koreț și în alte locuri, când acolo au fost descoperite pliante cu fotografia Patriarhului Kirill și un text compilat.
Pliante cu predici ale Patriarhului Kirill. Imagine: Serviciul securității al Ucrainei
Mitropolitul Meletie, Mitropolitul Teodosie de Cerkasy, parohull bisericii din Glinsk, pr. Vasile Nacev a raportat că lucrurile, care au fost descoperite în timpul perchezițiilor, au fost puse cladestin. Dar chiar dacă Serviciul Securității a ucrainei investighează aceste cazuri (despre care nu există certitudine) și confirmă faptul falsificării, narațiunea despre "lumea rusă" din Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost deja ventilată în spațiul media.
În rapoartele publicate la finalizarea activităților de contraspionaj se poate observa cu ușurință discrepanța dintre fotografie și text. De exemplu,"SSU a găsit și depozite cu loturi angro de literatură pro-Kremlin, care laudă țara agresoră și cheamă să sprijine ocupanții". Ce vedem in fotografie?
Percheziții în eparhia Cernăuților și Bucovinei. Imagine: SSU
Acestea sunt: "Biblia pentru copii", "Abecedar pentru școlile publice", "Catehismul în imagini", "Convorbiri pastorale cu copiii", "Pravila de rugăciune". Unde este sprijinul pentru agresiunea rusă aici?
Adică, publicațiile care nu au nimic de-a face cu războiul împotriva Ucrainei sunt citate drept "dovezi" ale unor infracțiuni grave. Serios?
Concluzii
Toate acestea vorbesc despre caracterul planificat al acțiunilor, atunci când rezultatul este deja cunoscut în prealabil, iar "faptul" este doar "personalizat".
De asemenea, este imposibil să nu observăm că campania de PR negru a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a început după ședința Sfântului Sinod din 23 noiembrie 2022, de la care, potrivit unor relatări din presă, autoritățile se așteptau la decizii de unire sau cel puțin la apropiere cătr BOaU. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.
Mitropolitul Meletii spune că presiunea asupra Eparhiei Cernăuților este o presiune asupra Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie personal pentru a-l obliga să se alăture BOaU, deoarece Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost conducătorul Eparhiei Cernăuților de mulți ani. În consecință, toate dovezile compromițătoare care ar fi fost găsite acolo aruncă o umbră asupra Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene personal. Episcopul Meletii a mai spus că i s-a sugerat că, dacă este de acord să se unească cu BOaU, atunci "întregul circ se va opri".
Prin urmare, putem presupune că avem de-a face cu încercarea nr. 2 de ai adduce pe toți în structura BOaU. Încercarea nr. 1 a fost făcută pe vremea lui P. Poroșenko și nu a fost încununată cu succes. Marea majoritate a clerului și a credincioșilor au rămas fideli Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Se pare că încercarea nr. 2 va avea același rezultat.
Ce se poate face în situația creată?
În primul rând, să ne unim în preajma Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie și a episcopilor noștri eparhiali; să nu cedăm provocărilor și să nu creadem acuzațiilor nefondate. Până acum, Biserica Ortodoxă Ucraineană acționează exact în acest fel. De exemplu, același arhimandrit Nikita (Storojuk), care a fost pus la zid într-o înfățișare inestetică și a fost acuzat viral de sodomie în mass-media, a fost hirotonit episcop de Ivano-Frankivsk pe 4 decembrie 2022. Aceasta înseamnă că nici credincioșii nici ierarhia nu a crezut acuzaţiile şi nu a urmat conducerea duşmanilor Bisericii.
În al doilea rând, este necesar să se acționeze strict în domeniul juridic și să oblige toți actorii să facă același lucru. Este necesară raportarea încălcărilor de procedură acolo unde acestea apar. Trebuie să-și apere cazul prin toate mijloacele legale: să se scrie plângeri, să se depună procese, să se înregistreze și să documentați totul, să ceară respingerea acuzațiilor fără temei prin instanță.
În al treilea rând, pe baza bazei de dovezi colectate, trebuie să se adreseze organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, ca să atragă atenția comunității internaționale asupra încălcării drepturilor cetățenilor ucraineni la libertatea de conștiință și religie. Deoarece Ucraina și-a declarat aderarea la standardele europene privind drepturile omului, este necesar să se asigure că aceste standarde sunt respectate efectiv.
Dar cel mai important, în cele mai dificile circumstanțe, trebuie să luăm aminte de cuvintele Mântuitorului: "Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârșitul veacului. Amin" (Matei 28:20).