Dialog cu Ioan Scărarul: "partea întunecată" a afacerilor - minciuna și iubirea de arginți
O altă discuție cu autorul "Scării" este dedicată păcatelor "profitabile": înșelăciunea și setea de câștig.
Afacerea, în special în domeniul vânzărilor, a pătruns ferm în toate sferele vieții umane. Pe site-urile populare de căutare a locurilor de muncă, cele mai multe oferte de muncă sunt oferite tocmai în această nișă. Managerii de diferite tipuri devin mai numeroși printre tinerii moderni decât specialiștii de profil.
În fiecare zi vindem și cumpărăm ceva: de la lucruri mărunte de uz casnic până la proprietăți imobiliare mari. Fiecare vânzător este interesat de o afacere profitabilă, chiar dacă calitatea produsului său lasă de dorit. Pentru aceasta, el este gata să investească mulți bani în publicitatea produsului său "unic". Iar faptul că deja a doua zi după cumpărare obiectul va deveni inutil - îl interesează puțin. Nu întâmplător se spune în popor: "Nu înșeli - nu vinzi".
Minciuna în afaceri nu este considerată ceva rușinos, deoarece pe primul loc sunt întotdeauna avantajul și venitul.
Aceasta nu înseamnă că printre antreprenori nu există oameni cinstiți. Omul poate să-și dea seama că spune neadevăruri. El poate chiar să nu vrea să le spună, dar conducerea cere respectarea strictă a planului de vânzări, pentru care chiar și comercianții cinstiți trebuie să facă compromisuri cu propria conștiință.
Minciuna ca distrugere a iubirii
Oricum ar fi, omul credincios încearcă din toate puterile să evite înșelăciunea. Dar fără îndrumări duhovnicești, îi este greu să facă pași spre eliberarea din robia acestei patimi. Oricât de nesemnificativ ni s-ar părea acest păcat - responsabilitatea în fața lui Dumnezeu pentru comiterea lui va fi mare. Despre aceasta aflăm din Psaltire, unde se spune: "Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul.i" (Ps. 5:6-7). Autorul Cărții Proverbelor este și mai categoric: "Urâciune înaintea Domnului sunt buzele mincinoase" (Prov. 12:22).
Despre nocivitatea minciunii vom vorbi astăzi cu starețul Sinaiului - preacuviosul Ioan Scărarul. Bătrânul își începe îndemnul cu o frază scurtă, dar foarte cuprinzătoare:
"Minciuna este distrugerea iubirii".
Iubirea presupune onestitate. Dacă un soț jură credință soției, dar în același timp o înșală fără remușcări, atunci în acea uniune iubirea, desigur, nu mai există. Dacă cineva "stoarce" bani de la rude sau prieteni sub pretextul sărăciei sau al unor "scopuri nobile", intenționând să-i cheltuiască pe alcool sau distracții - atunci nici despre iubirea față de aproapele nu poate fi vorba. Acolo unde dispare adevărul - dispare și iubirea.
Să revenim la tema minciunii. Am spus deja că nu fiecare om înșală din proprie voință. Uneori se întâmplă din "necesitate de serviciu", la indicația conducerii. Cum să procedăm în acest caz? Cuviosul Ioan răspunde:
"Ca în toate patimile, și în minciună cunoaștem diferite grade de rău. Altă judecată este pentru cel care minte de frica pedepsei și alta pentru cel care minte fără pericol iminent".
Așadar, minciuna este păcătoasă în orice caz. Dar Dumnezeu, care cunoaște inimile, privește nu doar la acțiuni, ci și la intențiile omului. Fiecare trebuie să câștige ceva pentru a trăi. Și dacă, din cauza specificului muncii sale, omul este nevoit să mintă, neavând deocamdată posibilitatea de a-și schimba locul de muncă (ceea ce este extrem de dorit), Dumnezeu nu-l va judeca așa cum ar putea să-l judece pe cel care minte intenționat în căutarea câștigului. Dar întotdeauna trebuie să ne străduim să ne eliberăm cât mai repede de povara acestei patimi.
"Cum să luptăm cu minciuna?" - întrebăm noi pe ascetul-pustnic. Și auzim îndemnul său valoros:
"Cine a dobândit frica de Dumnezeu, acela s-a îndepărtat de minciună, având în sine un judecător incoruptibil - conștiința sa".
Foarte des starețull vorbește despre frica de Dumnezeu ca un mijloc universal de depășire a păcatelor. Într-adevăr, păcătuim atunci când uităm de Dumnezeu. Doar rugăciunea poate readuce această amintire. Printre bătrâni circulă o vorbă: "Cum ne rugăm - așa trăim. Cum trăim - așa ne rugăm". Forțarea regulată a sinelui la rugăciune atentă ne readuce senzația prezenței lui Dumnezeu alături în fiecare moment al vieții. Iar în prezența Creatorului, păcătuirea devine nu doar nedorită, ci și înfricoșătoare.
Iubirea de arginți - idolatria modernă
Mână în mână cu minciuna merge patima iubirii de arginți. Când o "afacere" promite antreprenorului "munți de aur", devine tot mai greu să rămână fidel principiilor creștine. Nu întâmplător apostolul Pavel îl îndruma pe ucenicul său Timotei: "Rădăcina tuturor relelor este iubirea de arginți" (1 Tim. 6:10). Adesea, tocmai iubirea de arginți împinge omul la diferite infracțiuni: de la furturi mărunte la crime sângeroase. În zilele noastre, când veniturile populației scad brusc, iar prețurile cresc necontrolat, patima vicleană își ridică tot mai des capul.
Aflăm ce spune cuviosul Ioan Scărarul despre iubirea de arginți. În afirmațiile sale despre această patimă, el este deosebit de sever.
"Iubirea de arginți este închinare la idoli, fiica necredinței. Iubitorul de arginți este un hulitor al Evangheliei și un apostat voluntar", - este convins bătrânul.
Este semnificativ că avva compară banii cu un idol, căruia oamenii îi acordă mai multă onoare decât lui Dumnezeu. În lumea modernă, fiecare om are "idoli" proprii, dar banii, în special în echivalent valutar, au devenit idoli pentru majoritatea. Astfel de virtuți precum caritatea, slujirea, sacrificiul au trecut pe plan secund, fiind umbrite de dorința de îmbogățire afișată ostentativ.
Starețul sfânt avertizează că iubirea de arginți este duplicitară și se camuflează abil sub milostenie.
"Iubirea de arginți începe sub forma dăruirii de milostenie și se termină cu ura față de săraci. Iubitorul de arginți este milostiv cât timp adună bani. Iar când i-a acumulat - își strânge mâinile", - subliniază cuviosul.
Cuvintele confirmate sunt confirmate viu în lumea din jurul nostru. Probabil că toți am întâlnit oameni al căror stil de viață și mentalitate s-au schimbat dramatic după ce s-au îmbogățit.
De îndată ce omul câștigă statut social, toate laturile întunecate ale sufletului său sunt expuse. Cineva care ne-a ajutat cu altruism când eram în condiții egale devine brusc extrem de zgârcit cu ajutorul său atunci când veniturile sale cresc. S-ar părea că o astfel de situație ar trebui să deschidă noi oportunități pentru dăruirea caritabilă. Dar sufletul este deja infectat cu iubirea de bani și nu mai este capabil să aducă roade duhovnicești.
Aceasta încheie conversația de astăzi cu Sfântul Ioan. Data viitoare, am convenit să vorbim cu bătrânul despre patimile care duc sufletul la distrugerea sa finală - mândria și vanitatea. Revenind la treburile cotidiene care sunt cumva legate de gestionarea financiară, să ne amintim de toate îndrumările lui Avva Ioan și să ne păzim de înșelăciunea egoistă și de acumularea nechibzuită. Fie ca imaginea văduvei din Evanghelie să ne servească drept exemplu; venitul ei era doar de doi bani, dar l-a dedicat în întregime lui Dumnezeu, pentru care a primit o binecuvântare de la Hristos Însuși.
