Dumnezeu cu grupa noastră de sânge: De ce Crăciunul nu este doar o zi de naștere

Dacă credem că 7 ianuarie este doar „ziua de naștere a unui Om bun” sau un motiv pentru a deveni mai buni, atunci nu am înțeles nimic. Creștinismul nu este un curs de etică și nici un training de dezvoltare personală. Ceea ce s-a întâmplat în Betleem seamănă mai mult cu o operație biologică complexă decât cu o sărbătoare pentru copii.

Sărbătorim ziua în care Creatorul Galaxiilor, Duhul Absolut, care nu are nici formă, nici dimensiune, a devenit specie biologică Homo sapiens. Gândiți-vă la acest fapt medical. Dumnezeu a dobândit anatomie. El are ficat, rinichi, plămâni care respiră aerul nostru. El are un sistem nervos capabil să simtă durerea. Și cel mai important — El are sânge. Grupul său, factorul său Rh, setul său de leucocite.

Aceasta nu este o metaforă. Este o mutație radicală a structurii existenței. Nemuritorul s-a unit cu muritorul. De ce i-ar trebui această umilință? De ce Arhitectul ar deveni o cărămidă în zid?

Diagnosticul: Defecțiune genetică

Pentru a înțelege sensul Nașterii Domnului, trebuie să privim sincer la fișa noastră medicală. Omenirea este bolnavă de moarte. Nu este o răceală care poate fi vindecată citind cartea potrivită sau ascultând o prelegere despre morală.

Diagnosticul nostru — putrezire. După căderea în păcat, în natura noastră, în „genetica noastră spirituală” a pătruns virusul morții.

Ne naștem pentru a muri. Celulele noastre îmbătrânesc, voința noastră este paralizată de păcat, mintea noastră este întunecată. Suntem un fișier corupt.

Dumnezeu nu ne putea vindeca de la distanță. El nu putea doar să strige din Ceruri: „Încetați să mai fiți bolnavi!”. El nu ne putea trimite încă o tăbliță cu reguli. Regulile nu vindecă cancerul. Instrucțiunile nu pot învia un mort.

A fost nevoie de un Donator. A fost nevoie să se transfere în omenire o viață sănătoasă, eternă. Dar nu era de unde să o iei — toți erau infectați.

Și atunci Medicul ia decizia de a se așeza El însuși pe masa de operație. Dumnezeu intră în zona de carantină a Pământului. El ia asupra Sa natura noastră infectată — acceptă un trup și un suflet uman — pentru a le vindeca din interior cu Dumnezeirea Sa.

Sângele Donatorului

În secolul al IV-lea, Sfântul Atanasie cel Mare a formulat o frază care încă provoacă mintea oricărui filosof: „Dumnezeu a devenit om, pentru ca omul să devină dumnezeu”.

Nu „pentru ca omul să devină bun”. Nu „pentru ca omul să nu mai înjure”. Ci pentru ca omul să devină dumnezeu (prin har). Aceasta se numește teoză sau îndumnezeire.

Nașterea Domnului — este începutul unei mari transfuzii de sânge.

Hristos nu ne învață doar cum să trăim. El ne insuflă viața Sa. Așa cum unui măr sălbatic, pe moarte, i se altoiește o ramură de soi nobil, pentru ca prin trunchi să curgă noi sucuri.

În ieslea din Betleem nu se află doar un Prunc. Acolo se află Donatorul, care a adus în Univers un nou ADN — ADN-ul în care nu există moarte. El a unit în Sine două naturi: Divină și umană. Acum ele sunt inseparabile. Prin Hristos, Dumnezeirea este pentru totdeauna „cusută” în umanitate.
Aceasta înseamnă că drumul spre Cer pentru noi este deschis nu juridic (doar ni s-au iertat datoriile), ci ontologic (natura noastră s-a schimbat).

Acum suntem rude

Într-o lume în care viața umană a devenit devalorizată până la rapoartele de pierderi, unde sângele curge zilnic, gândul la „Sângele lui Dumnezeu” sună pătrunzător. Ne-am obișnuit să ne numim „robi ai lui Dumnezeu”. Dar Nașterea Domnului schimbă acest statut.

Nu mai suntem doar creaturi făcute din lut. Suntem rude. Dumnezeu are acum rude umane — suntem noi. Iar noi avem un Tată — nu în sens figurat, ci în cel mai direct, „genetic” sens.

Când ne apropiem de Potirul Împărtășaniei, primim în noi Trupul și Sângele lui Hristos. Devenim literalmente de un sânge cu El. În venele noastre începe să curgă Veșnicia Sa.

Este o lovitură colosală pentru descurajarea noastră și complexul nostru de inferioritate. Nu poți să te simți „gunoi biologic”, nu poți să te consideri „o întâmplare”, dacă Însuși Dumnezeu s-a înrudit cu tine. Trupul tău nu este doar o carcasă care va putrezi în mormânt. Este un vas sacru în care poate locui Dumnezeu.

Proprietățile noii naturi

Dar genetica — nu este doar un statut. Este și manifestarea proprietăților. Dacă afirm că în mine curge viața lui Hristos, atunci și „simptomele” mele ar trebui să fie corespunzătoare.

Îndumnezeirea — nu este atunci când strălucești în întuneric sau levitezi deasupra canapelei. Mistica nu are legătură cu asta.

Îndumnezeirea — este atunci când reacțiile tale la lume încep să coincidă cu reacțiile lui Hristos.

La omul cu „genetica veche” prima reacție la lovitură este să lovească înapoi. La omul cu „gena lui Dumnezeu” — să întoarcă obrazul sau să-l compătimească pe cel care lovește. Omul obișnuit se teme de moarte. Omul în care trăiește Hristos știe că moartea nu există, există doar o ușă. Omul obișnuit trăiește pentru sine. „Ruda genetică” a lui Dumnezeu nu poate fi fericită când cineva din jur suferă.

Este o mutație dificilă. Omul vechi din noi se opune, vrea să trăiască după legile junglei. Dar Nașterea Domnului a avut deja loc. „Vaccinul” nemuririi a fost deja introdus în organismul umanității.
Priviți astăzi în oglindă. Veți vedea acolo nu doar un chip obosit, nu doar un set de riduri și cicatrici. Veți vedea un purtător al naturii divine.

Dumnezeu a devenit unul dintre noi, pentru ca noi să putem deveni ca El. Operația a fost un succes. Acum urmează reabilitarea — să învățăm să trăim cu această inimă nouă, de foc, care ne-a fost transplantată.