Teologia roții olarului: ce înseamnă timpul pentru un creștin?
14 septembrie – ziua Anului Nou Bisericesc. Reflectăm asupra naturii timpului, subiectivității sale și asupra modului în care Pronia lui Dumnezeu acționează în viața noastră.
14 septembrie – ziua Anului Nou Bisericesc. De fapt, această dată are o legătură indirectă cu esența Bisericii. Inițial, Anul Nou în Rusia era sărbătorit primăvara, pe 1 martie, conform obiceiului bizantin. Apoi, în anul 1492, țarul Ivan al III-lea a mutat Anul Nou pe 1 septembrie (stil vechi), pentru a fi mai convenabil să se colecteze dările și impozitele după recoltă. Iar după câteva secole, țarul Petru cel Mare a ordonat să se sărbătorească Anul Nou pe 1 ianuarie, pentru a fi «ca în Europa». Totuși, anul bisericesc nu a fost mutat pe 1 ianuarie, rămânând pe locul său anterior, deoarece aceasta ar fi perturbat ordinea obișnuită a slujbelor religioase.
Timpul - creația lui Dumnezeu
În fluxul timpului este imposibil să pui un semn și să spui: «Aici este începutul, iar aici este sfârșitul». Este ca și cum ai încerca să înfigi un băț uscat într-un torent de munte tumultuos.
Timpul – este o creație a lui Dumnezeu, la fel ca toate celelalte, dar are o specificitate proprie, pe care adesea refuzăm să o observăm.
În primul rând, timpul există întotdeauna doar în prezent. Nu există nici în trecut, nici în viitor. Trecutul – este domeniul inexistentului, al ceea ce trăiește în om sub formă de amintiri. Memoria umanității, la fel ca memoria unei persoane individuale, reprezintă ceva instabil, iluzoriu, mai mult amintind de un vis de ieri decât de realitate. În memoria umană, ceva se șterge, iar altceva rămâne. Coronavirusul, care părea că a umplut toate celulele creierului nostru, a devenit parte a memoriei. Iar războiul, care durează deja de câțiva ani, pare să existe în viața noastră o eternitate întreagă.
În ceea ce privește istoria mondială, memoria umanității este fixată sub formă de monumente istorice și documente, pe care istoricii le interpretează după bunul lor plac. Nu avem și nu am avut niciodată manuale obiective de istorie. Orice istorie este scrisă în favoarea opiniei cuiva.
Istoria este scrisă de cei care au câștigat în această etapă a timpului. Ea – nu este despre ceea ce a fost cândva, ci despre cum trebuie să înțelegi corect acum.
De aceea, după orice revoluții și lovituri de stat, primul lucru pe care îl fac este să rescrie manualele de istorie.
Cu atât mai mult nu există timp în viitor, care încă nu a venit. Și tot ceea ce gândim despre ceea ce ni s-ar putea întâmpla acolo – sunt fanteziile, visele, dorințele sau temerile noastre. Adică timpul există doar în momentul prezent – aici și acum. Toți «anii vechi» și «noi», tot ceea ce a fost și tot ceea ce va fi, se află doar în capul nostru și nicăieri altundeva. La fel ca și amintirile noastre despre ofensele, traumele, fericirea sau nefericirea trecută – toate acestea sunt bagajul creierului nostru. Dacă le aruncăm de acolo, ele vor dispărea pentru totdeauna. Acesta este un moment important legat de viața spirituală. Nu există nicio ofensă, există doar gânduri despre ofensă. Aruncă gândul – și ofensa va dispărea.
Timpul ca experiență personală
În al doilea rând, chiar și acel timp care există «aici și acum», se află tot în capul nostru și depinde direct de el. Există o știință numită cronobiologie. Ei bine, ea a demonstrat că cronometru intern al omului (dacă acesta, de exemplu, se află într-un spațiu închis fără ceas și nu vede schimbarea zilei și a nopții) poate extinde ziua. Ciclu biologic începe să funcționeze complet diferit. Speologul Michel Siffre, care a stat astfel sub pământ la o adâncime de 130 de metri timp de 63 de zile, era convins că a trăit acolo doar o lună. Curentul timpului este subiectiv și depinde de mulți factori.
Mai mult decât atât, timpul poate avea în interiorul omului mai multe curente simultan. Astfel, personal mi se pare că, pe de o parte, săptămânile, lunile și chiar anii trec ca stâlpii pe lângă fereastra unui tren în mișcare, iar pe de altă parte, există sentimentul că războiul pe care îl trăim acum durează deja de zeci de ani.
Roata olarului timpului
În al treilea rând, scopul timpului nu este să curgă din trecut în viitor. Funcția sa este alta – să schimbe ceea ce trăiește în prezent.
Timpul – este roata olarului în mâinile Meșterului Ceresc. Nașterea omului – este un bulgăre de lut aruncat pe această roată. Plecarea din viața pământească – este scoaterea produsului finit de pe această roată.
Timpul – este rotația roții, unde mâinile Providenței Divine creează ceea ce Domnul a decis în planul Său. Desigur, doar o persoană foarte umilă poate fi comparată cu lutul maleabil, iar voința noastră nu duce întotdeauna la rezultatul care a fost în planul Olarului.
Timpul – este singura valoare semnificativă pentru noi. Pentru că, în esență, este tot ceea ce avem. Și de modul în care și unde îl vom cheltui depinde locul în care ne vom afla după ce timpul nu va mai exista. Dar cea mai mare intrigă este că nu știm cât timp avem la dispoziție.
Reflectând asupra lucrării acestei roți a olarului timpului, mi-am pus întrebarea: «Și unde aș vrea să apăs semnul «stop» pe această roată? La ce segment al propriei mele istorii de viață aș vrea să opresc rotația și să rămân acolo pentru totdeauna?»
Desigur, nu este vorba atât despre circumstanțele vieții exterioare, cât despre starea interioară a propriei persoane. Din păcate, nicăieri – nici în copilărie, nici în tinerețe, nici în maturitate, nici în starea mea actuală – nu am găsit o astfel de posibilitate. Nu există niciun segment de timp în care aș vrea să spun: «Domnule Chronos, opriți-vă alergarea, vreau să mă fixez aici». Înseamnă că încă nu sunt pregătit să părăsesc această roată în mișcare.
Timpul ne învață să trăim nu în trecut sau viitor, ci în prezent – să fim așa cum am vrea să rămânem pentru totdeauna în eternitate.
