ÎPS Neofit de Morfu despre încercări: Hristos are un plan, nu vă fie frică!

06 November 2021 01:55
982
Mitropolitul Neofit de Morfu. Imagine: UJO Mitropolitul Neofit de Morfu. Imagine: UJO

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a Ciprului ne îndeamnă cum să fim creștini în timpul epidemiei de coronavirus.

UJO a obținut textul predicii Mitropolitului Neofit de Morfu al Bisericii Ortodoxe din Cipru, rostită la vecernia sărbători Sfintei Mari Mucenițe Irina. Predica a fost cuvântată cu un an în urmă, dar în acest răstimp relevanța sa a crescut. Mai jos prezentăm principalele teze.

Martiriul este calea către cer

În condițiile dificile în care ne aflăm astăzi, Sfânta Irina ne-a adunat în mica sa comunitate ca să-i cinstim sărbătoarea.

Apoi îl vom pomeni pe Sfântul Nou Mucenic Efrem. Turcii l-au prins, l-au atârnat cu capul în jos pe un dud și au aprins un rug sub el. Îl ridicau și îl coborau pe frânghii, forțându-l să renunțe la credința ortodoxă. Dar sfântul răspundea de fiecare dată: "Nu mă voi lepăda de Hristosul meu, pentru că El mi-a dat viața veșnică!". Apoi turcii au înfipt o torță în burta sfântului și l-au coborât în foc. Așa și-a mărturisit credința Sfântul Nou Mucenic Efrem.

Cred că Dumnezeu ține poporul Său cu sângele martirilor. Sfânta Irina, oriunde s-ar fi aflat, pretutindeni L-a propovăduit pe Hristos. A fost torturată, arestată, întemnițată, dar și-a continuat predica. "Hristos a înviat!", spunea ea.

Hristos a înviat și noi vom învia. Când sufletul nostru se va desprinde de trup, el nu va muri, așa cum se întâmplă cu animalele. Dar va merge la Creatorul său, Dumnezeul cel nemuritor. Și dacă Dumnezeu va găsi în noi dragoste și pocăință, El ne va da viața veșnică.

Să ne bucurăm de Hristos, să ne bucurăm de El și sfinții Săi, de rudele și prietenii noștri pe care îi vom întâlni în viața veșnică.

Omul păcătos singur alege iadul

Ce tragedie este să nu mergi în rai, ci în alt loc. Dar nu Domnul mă va trimite, ci eu însumi mă voi duce – pentru că nu am învățat să iubesc. Pentru că nu am iubit dreptatea lui Dumnezeu. Nu am iubit smerenia, pocăința, iertarea și bunătatea lui Hristos. Eu mă duc în iad. Dumnezeu nu trimite pe nimeni acolo. La a doua venire, El va dezvălui ce este în inima fiecăruia. Așa se va săvârși dreapta judecată a lui Dumnezeu.

Atât cei vii, cât și cei adormiți se află pe o scara duhovnicească

În timpul vieții noastre pământești, ne mișcăm pe o scara duhovnicească. Unii coboară, alții se ridică. Cineva păcătuiește, iar cineva se nevoește pentru dobândirea virtuților. Dar și cei adormiți se pot mișca pe această scară. Slujim pentru ei parastase și facem milostenie: pentru ca cei ce se află jos să se ridice și să vadă puțină lumină, lumina Sfintei Treime a Tatălui, Fiului și a Sfântului Duh.

Viața veșnică este bucurie, o comuniune veșnică cu Dumnezeu, o slujire veșnică pentru El. Acolo nu există zi sau noapte. Totul este lumină. Sfânta Irina, Sfântul Efrem au înțeles acest lucru, toți sfinții au înțeles ce înseamnă moartea când ea vine în numele lui Hristos. Când ești cu Hristos, ești cu viața. Când ești cu Hristos, nu există moarte.

Cel care se împărtășește cu vrednicie nu se poate infecta, dar cel nevrednic – poate

Ceea ce se întâmplă acum cu epidemia de coronavirus este o tentație. Este o încercare grea pentru creștini. Mulți se tem să se infecteze și întreabă dacă este posibil să se infecteze prin Sfânta Împărtășanie. O să vă spun așa: când vă împărtășiți cu credință, smerenie, cu simțirea păcătoșeniei voastre, atunci pogoară o mare binecuvântare harică. Ea alungă orice infecție, fizică sau duhovnicească.

Hristos a înviat și noi vom învia. Când sufletul nostru se va desprinde de trup, el va merge la Creatorul său, Dumnezeul cel nemuritor. Și dacă Dumnezeu va găsi în noi dragoste și pocăință, El ne va da viața veșnică.

Dar dacă venim la Sfânta Împărtășanie nepăsători, nepregătiți, fără smerenie, fără împăcare cu cei care ne-au întristat, pur și simplu din obicei sau obișnuință, atunci nici sufletul și nici trupul nostru nu vor primi harul Dumnezeiesc. Și în locul harului Duhului Sfânt, în noi se va întări păcatul.

În loc să ne împărtășim cu Sfintele Taine "pentru iertarea păcatelor și pentru viața veșnică", vom primi Sfânta Împărtășanie întru osândire. Și atunci ne putem îmbolnăvi. Ne putem infecta sau nu, depinde de modul în care ne pregătițim pentru Sfânta Împărtășanie. Și Apostolul Pavel, vorbind despre Euharistie, explică de ce mulți mor, se îmbolnăvesc și slăbesc din puteri: pentru că se împărtășesc cu nevrednicie și fără atenție.

Hristos curățește Biserica Sa

Epidemia de coronavirus a creat condiții în care ne putem demonstra credința. Anul acesta, probabil și următorul, vor fi ani ai încercărilor. O încercare trece, alta vine. Sfinții ne-au avertizat despre acest lucru, dar puțini oameni îi ascultă acum. În încercări devine clar cine este un rob credincios al lui Hristos și cine nu. În timpul încercărilor, cei fricoși și necredincioși părăsesc Biserica, care este corabia lui Hristos.

Acum dăm cu toții examenul. Mai devreme, în vremuri mai prielnice, încercam să facem fapte bune: să facem pelerinaje la locurile sfinte, să îndeplinim ascultări, etc. Dar în prezent nu se mai poate baza pe vechile merite. Astăzi, în încercările pe care le trimite Dumnezeu, trebuie să ne demonstrăm credința. Acesta este planul lui Hristos – de a ne pune la încercare.

Viața veșnică este bucurie, comuniune veșnică cu Dumnezeu, slujire veșnică pentru El. Acolo nu există zi sau noapte. Totul este lumină.

Credeți că doar Henry Kissinger, Bill Gates, magnații și oligarhii au planuri? Nu. Hristos are și el un plan. El ne iubește cel mai mult, dar ne încearcă. Pe corabia lui Hristos, ca pe orice navă, există o echipă. Aceștia sunt creștinii care rămân credincioși lui Hristos în toate încercările actuale. Și El va conduce această echipă de pe corabia sa în epoca înfloririi Ortodoxiei, când lumina adevăratei credințe va lumina toate popoarele de pe pământ.

Această perioadă de înflorire va fi după războiul mondial care a început deja. Ceea ce trăim acum este un război biologic. Scopul său este intimidarea. Dacă intimidezi oamenii, poți face ce vrei cu ei. Îi poți forța nu numai la vaccinare, dar și la lucruri rele.

Moartea deschide porțile vieții veșnice

Acum avem nevoie de bărbăție pentru a-L mărturisi pe Hristos, și să nu ne temem de ceea ce ne vor spune jurnaliștii sau cei de la putere. Nu este prima dată când pământul este cuprins de o epidemie. Dar epidemia de astăzi este un motiv pentru a intimida oamenii și a stabili un control asupra lor.

Trebuie să ținem minte mereu și să-i învățăm pe copiii și nepoții noștri că viața nu se termină în mormânt. Frica este învinsă prin credința în Hristos și în viața veșnică. Auziți? Prin aceasta vom învinge frica de orice boală, orice accident, orice război, orice nenorocire. Dacă nu putem învinge frica, înseamnă că nu credem din toată inima în viața veșnică și în Hristos. El este viața veșnică și El ne-o oferă. Trebuie să dorim să intrăm în viața veșnică, trebuie să-L iubim pe Hristos și să ascultăm de poruncile Lui. Hristos este dragostea desăvârșită, iar dragostea desăvârșită alungă frica.

Ceea ce trăim acum este un război biologic. Scopul său este intimidarea. Dacă intimidezi oamenii, poți face ce vrei cu ei.

Peste câteva zile vom sărbători pomenirea Sfântului Pahomie cel Mare, dascălul monahismului, care a adunat în jurul lui nu sute, ci mii de călugări. Știți cum a murit? De holeră. Ucenicul și urmașul său Sfântul Teodor a murit și el de holeră. Și mulți călugări au murit atunci de această boală. Ei nu întrebau: de ce Hristos nu ne-a salvat de boală și de moarte? Au murit de holeră și I-au mulțumit lui Dumnezeu. Ei au fost ca niște spice coapte pe care Dumnezeu i-a adunat în grânarul său.

Omul poate muri de coronavirus, sau de altă boală, într-un accident sau de bătrânețe. Dar viața nu se termină cu moartea. Este o punte pentru trecerea la viața veșnică, în care nu există durere nici întristare. Către viaţa în Hristos.

Nu vă fie frică, Hristos va rândui totul

În timpul epidemiei, puternicii acestei lumi ne ordonă să stăm acasă. Au închis bisericile pentru ca noi să nu ne infectăm. Dar nu trebuie să ne fie frică să ne infectăm în biserică. Nu trebuie să ne îndoim că Sfânta Împărtășanie este Trupul și Sângele lui Hristos.

Citiți viețile sfinților, citiți Evanghelia, Psaltirea, rostiți rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul" și "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi". Și veți vedea cât de repede se vor prăbuși toate planurile demonice și cât de repede va pune Hristos totul la locul său. Hristos are un plan, El însuși va rândui totul. Să nu vă fie frică! Să nu vă îndoiți de existența Lui și de viața veșnică pe care El vrea să ne-o dăruiască.

Unii spun că în prezent a sosit epoca lui antihrist, dar nu este așa. Să nu facem confuzie. Vremea lui antihrist va veni mai târziu. Astăzi acționează forțele lui antihrist, care au fost întotdeauna și sunt acum. Dar dacă suntem cu Hristos, nimeni nu ne poate învinge.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si