Cum Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei l-a cunoscut pe Dumnezeu
Pe 19 decembrie, Biserica îl sărbătorește pe unul dintre cei mai cinstiți sfinți în popor – Sfântul Ierarh Nicolae – Făcătorul de Minuni.
Sfântul Ierarh Nicolae demonstrează puterea minunilor sale și mijlocirea cerească datorită unui singur lucru – prezența lui Dumnezeu în el. Doar acest factor, care este totodată cel mai important – prezența lui Dumnezeu, ne face viața adevărată. Cât de des mizăm nu pe Hristos, ci pe numărul de rugăciuni pe care le repetăm, pe închinăciuni și pe severitatea posturilor. Dar nu aceasta l-a făcut pe Sfântul Ierarh Nicolae așa cum îl cunoaștem. El a trăit prin Hristos, numai prin El. Lumea, atât acum, cât și în timpul vieții pământești a Sfântului Nicolae, a trăit cu minciuna. Sfântul a trăit cu Hristos.
Când ne uităm la copii, ne umilim văzând seninătatea și lipsa de grijă din sufletele lor. Copiii, în timp ce rămân în puritatea conștiinței și bucuria lipsită de griji, au ceea pierd la o vârstă mai înaintată – adevărata libertate. Timpul trece și ne împovărăm viețile cu cătușele dependenței de mulți factori care ne fac sclavi. În procesul de avansare în vârstă, pierdem atât puritatea conștiinței, cât și sfințenia vieții. Viermii patimilor pătrund în sufletele noastre, iar din acea libertate inițial senină și plină de bucurie a copilăriei nu mai rămâne absolut nimic. Ne întunecăm, iar sufletul se umple de o ceața profundă a întunericului etern.
Cei care au reușit să găsească o ieșire din această vale a întunericului și să urce din nou la vârful luminii sunt numiți în biserică sfinți. Au libertatea iubirii absolute și a bunătății. Orice persoană care caută în viață nu sarea harului, nu frumusețea smereniei, nu lumina iubirii, ci altceva, își simulează viața, condamnându-se la o sclavie crudă și de neconsolat. Simulăm viața când sculptăm jucării din plastilina propriilor gânduri, ca un copil. Ne agățăm de ele precum o maimuță de niște nuci puse într-un ulcior legat cu gâtul îngust, neputând să ne descleștăm mintea și iar și iar suntem prinși în aceste trucuri diavolești.
Ne ținem de lume, temându-ne să-L urmăm pe Hristos.
Este un mare risc pentru noi să-L urmăm. E ca și cum ai sări peste o prăpastie în întuneric. Alergi, accelerezi și sari, fără să vezi lățimea abisului din fața ta. Sari de la pământ doar cu credință, nădejde și iubire fără calcule sau garanții. Sfântul Ierarh Nicolae a sărit fără ezitare. Accelerăm adesea, dar în ultimul moment frânăm. Este înfricoșător să sari în necunoscut.
Dar Dumnezeu este de cealaltă parte a prăpastiei și nu există altă cale către El decât prin iubire și încredere. Poți primi libertate în Hristos numai atunci când renunți la sclavia acestei lumi. Sfântul Nicolae și-a înlocuit toate gândurile omenești cu Sfântul Har. Primim tot ce avem nevoie pentru mântuire de la Dumnezeu încă la naștere. Apoi acumulăm informații inutile, ne umplem creierul cu cunoștințe, cu ajutorul cărora ne creștem achizițiile, iar acestea, la rândul lor, se transformă în lipici cu care ne lipim sufletul mort de această lume moartă. Milionarii care au adunat un capital colosal și care până la sfârșitul vieții nu au dobândit nici măcar o picătură de dragoste, bunătate și credință, sunt cele mai jalnice și nefericite creaturi din univers. Mai nefericiți decât ei sunt acei oameni care îi invidiază. Cei dintâi, cel puțin înainte de a merge în iad, au primit bucurii și mângâieri animalice în această lume, în timp ce cei din urmă, neavând nici una, nici alta, merg după ei în același abis.
Iar fericirea este întotdeauna aproape – în noi înșine. Lumina harului ne oferă posibilitatea să ne întoarcem din nou la libertatea pierdută a copilăriei, dar cu mult mai mare putere de bucurie. Pentru fiecare dintre noi, chipul Sfântului Ierarh Nicolae este, în primul rând, lumină, bucurie, curăție, bunătate, iubire, milă. Nu întâmplător a devenit cel mai faimos sfânt printre copii. Copilăria și sfințenia sunt concepte identice în creștinism, "Căci dintre aceștia este Împărăția Cerurilor".
Sufletul își croiește drumul spre Dumnezeu nu prin intelect, nu prin cunoaștere, nu prin dovezi logice, ci prin trăirea sinceră și intuiția duhovnicească.
Bucuria lumească ne prinde în mreaja unei lumi în care este stăpân satana, iar nenorocirea și durerea ne readuce mintea la inima în care trăiește Hristos. Când lumea înșelătoare, de sub pelicula subțire a vieții cotidiene logic corecte, își dezvăluie brusc cruzimea satanică și esența imprevizibilă, sufletul uman nu o suportă și o ia razna. Lumea este un păiangeniș, iar o omul devine adesea o muscă care se încurcă în țesătura sa.
În viața Sfântului Ierarh Nicolae vedem acțiunea paradoxală a legii iubirii divine. Cu cât mai mult omul este atras de oameni, cu atât se îndepărtează mai mult de ei. Și invers, cu cât ne apropiem de Dumnezeu în singurătate și rugăciune, cu atât în viața noastră apar mai mulți oameni care au nevoie de ajutorul și sprijinul nostru. Sfântul Ierarh Nicolae a găsit în Dumnezeu o lume întreagă – mii de suflete, după cuvântul Evangheliei, a cuprins sufletul său curat. Dar mai întâi, el a coordonat cu Evanghelia fiecare respirație, fiecare mișcare interioară a inimii, fiecare acțiune și gând. Sfântul Ieraeh Nicolae a dobândit sfințenia nu prin raționamentul minții, ci prin cunoașterea practică și sinceră a lui Dumnezeu.
Nu-L poți împărtăși pe Hristos în inima ta având vreun atașament pământesc, oricât de justificat ni s-ar părea acest lucru. Nici dragostea pentru copii, rude și patrie nu ar trebui să ne umbrească dragostea pentru Hristos, care este TOTUL pentru noi. Numai în acest fel omul poate atinge scopul final al vieții sale pământești. Hristos nu a dispărut nicăieri după Înălțare, nu s-a ascuns în spatele norilor, nu a intrat în infinitul Cosmosului. El este mereu aici și acum. El stă la ușa inimii noastre și bate ușor, fără apăsare, cu modestie și liniște, cerând milostenia iubirii noastre. Cel care aude această bătaie și poate deschide ușa, devine sfânt.
Și acesta este singurul sens al vieții noastre.
