De la Nabucodonosor – la persecuția BOUkr: Lecția cuptorului babilonian

31 May 18:11
2461
Imagine: UJO Imagine: UJO

Cheia înțelegerii proceselor de astăzi se află în Sfânta Scriptură. Istorisirea despre cuptorul babelonian este foarte actuală. Ce să facem? Aici vom găsi în răspunsul.

Povestea despre care vom vorbi este prezentată în al treilea capitol al cărții profetului Daniel, care face parte din Vechiul Testament. Nabucodonosor al II-lea a fost unul dintre cei mai mari conducători din istorie, a domnit în Babilon între 605 și 562 înainte de Nașterea lui Hristos, adică 43 de ani. Imperiul său, pe care istoricii l-au numit mai târziu neobabilonian, a acoperit aproape întregul Orient Mijlociu. În 599-597 a cucerit Iudeea, a cucerit comorile palatului regal și o parte din comorile și obiectele liturgice ale Templului din Ierusalim și a luat prizonieri mulți evrei, printre care se aflau patru tineri: Daniel, Anania, Misail și Azaria. În Babilon li s-au dat nume caldeene. Daniel a fost numit Belşaţar, Anania - Şadrac, Mişael - Meşac şi Azaria - Abed-Nego. I-au învățat pe ei limba și științele caldeene și, pentru că dădeau dovadă de înțelepciune și cumpătare excepțională, au fost numiți cei mai înalți demnitari la curtea regală. "Şi în toate întrebările, asupra cărora regele le cerea dezlegarea, când era vorba de înţelepciune şi de pricepere, îi găsea pe ei de zece ori mai isteţi decât magii şi prezicătorii din tot regatul lui" (Dan. 1:20). Dar acesta nu a fost singurul motiv pentru ascensiunea lor.

O întrebare interesantă: de ce dintr-o dată un rege puternic în statul său plasează captivi dintr-o altă națiune, și nu proprii compatrioți, în cele mai înalte posturi? Această practică a fost foarte comună în istoria diferitelor imperii. Tinerii captivi, și adesea copiii din popoarele cucerite, au fost crescuți în devotament față de rege și transformați în ostași de elită sau funcționari de rang înalt. Motivul pentru aceasta a fost că astfel de oameni își datorau poziția exclusiv monarhului. Ceilalți funcționari din națiunea titulară nu-i iubeau pe ei, ceea ce înseamnă că străinii nu se puteau baza pe nimeni dacă le trecea prin cap să comploteze împotriva monarhului. Da, nu au vrut să facă acest lucru, deoarece nu numai cariera lor, ci și viața lor depindea de bunăstarea monarhului. Această întrebare a loialității față de monarh (și în condițiile moderne față de stat) este foarte importantă pentru înțelegerea întregii istorisiri a cuptorului babilonian.

Daniel, Anania, Mişael şi Azaria l-au slujit cu credincioşie pe Nabucodonosor și totodată respectau legea lui Moise. Așadar, au refuzat să mănânce de la masa regală, dar mâncau legume și, în același timp, păreau și mai veseli și mai sănătoși decât acei slujitori care au primit o alimentație adecvată. Ei au împlinit pe deplin cuvintele lui Hristos, care aveau să fie auzite încă șase sute de ani mai târziu: "...dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22:21). Acest lucru a durat ceva timp până când Nabucodonosor a decis să pătrundă în ceea ce era al lui Dumnezeu.

"Regele Nabucodonosor a făcut un chip de aur înalt de şaizeci de coţi, lat de şase coţi şi 1-a aşezat în câmpia Dura (Deir) din ţinutul Babilonului" (Dan. 3:1). Era o statuie uriașă, de aproximativ 25 de metri înălțime, iar istoricii admit posibilitatea ca de fapt să fi fost turnată din aur. Ce fel de idol a fost, pe cine a înfățișat, Sfânta Scriptură nu indică, dar din semne indirecte putem determina că cel mai probabil a fost un chip a lui Nabucodonosor însuși. Așa au crezut Sfinții Ioan Gură de Aur, Fericitul Ieronim, Simeon Metafrast și alți tâlcutori. Următoarele argumente susțin faptul că aceasta nu a fost un chip a vreunei zeități: în primul rând, idolii care înfățișează zei păgâni nu sunt doar adorați, ci li se aduc și jertfe, se fumigează cu fum de tămâie, se aprinde un foc în fața lor și se rostesc rugăciuni. Nabucodonosor nu a cerut nimic de acest fel. El cerea doar închinare: "... Iată ce vi se porunceşte vouă, popoarelor, neamurilor şi limbilor. De îndată ce veţi auzi glasul trâmbiţei, flautului, chitarei, harpei, psalterionului, cimpoiului şi al tuturor instrumentelor muzicale, veţi cădea la pământ şi vă veţi închina chipului de aur pe care l-a ridicat regele Nabucodonosor" (Dan. 3, 4-5).

În al doilea rând, de mai multe ori în textul cărții profetului Daniel, zeitățile păgâne și chipul lui Nabucodonosor sunt separate, arătând că nu sunt același lucru. De exemplu, la sărbătoarea reînnoirii idolului, când tinerii evrei nu s-au închinat în fața lui, colegii lor din serviciul oficial din neamul caldeean au raportat imediat despre ei și l-au anunțat Nabucodonosor: "Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ţinutul Babilonului: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceşti bărbaţi, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumnezeului tău nu-i slujesc şi chipului de aur pe care tu l-ai înălţat nu-i aduc închinare!"(Dan. 3:12). Probabil, acești denunțători au văzut o oportunitate potrivită de a face față concurenților lor urâți, dar ceea ce este important pentru noi este că "nu slujesc zeilor tăi" - separat și "nu se închină la chipului de aur pe care l-ai pus" - separat .

Și în al treilea rând, cu puțin timp înainte ca Nabucodonosor să ridice chipul, a avut un vis în care a văzut o vedenie similară. "O, rege! Tu priveai şi iată un chip - acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut" (Dan. 2:31-33). Și nimeni altul decât Daniel nu i-a explicat ce înseamnă asta. Și, de asemenea, faptul că el, Nabucodonosor, era capul de aur al chipului. "Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea, Şi în mâinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările cerului şi i-a dat stăpânire peste toate, tu eşti capul de aur! (Dan. 2, 37-38). Prin urmare, este foarte posibil ca Nabucodonosor să fi decis să-și arunce statuia prin analogie cu viziunea din vis. Totuși, acest vis nu putea fi decât un stimulent suplimentar, deoarece mulți regi și împărați și-au ridicat statui și au cerut închinare lor.

Deci, cipul nu este un idol al vreunei zeități, iar închinarea ei nu era de natură pur religioasă. Dar, în același timp, nici nu se poate argumenta că nu a existat deloc o componentă religioasă acolo. Faptul este că conducătorii se străduiesc întotdeauna să-și dea un anumit caracter sacru și, prin urmare, să-și întărească puterea. În păgânism, conducătorii erau declarați zei sau mesageri ai zeilor, în creștinism, sacralizarea puterii se producea prin ungerea la tron, iar chiar și în unele țări în perioada contemporană învestirea președinților este uneori însoțită de rugăciuni și binecuvântări. Să ne amintim cum în trecutul sovietic recent existau statui ale lui V.I. Lenin în toate orașele URSS, înaintea căruia se făceau ritualuri în stil sovietic, iar apoteoza acestuia a fost Mausoleul cu rămășițele liderului, unde cetățenii sovietici veneau să se închine. Și în centrul capitalei turkmene Ashgabat din 1998 până în 2010. exista o structură de aproape o sută de metri înălțime cu o statuie de aur a lui Saparmurad Niyazov, numit "tatăl tuturor turkmenilor".

În mintea poporului din vremea lui Nabucodonosor și în aproape toate timpurile ulterioare, închinarea monarhului ca zeu, semizeu sau cel puțin ales al lui Dumnezeu a însemnat o expresie a devotamentului față de el, recunoașterea puterii sale asupra propriei persoane. Evenimentul pe care Nabucodonosor l-a găzduit în câmpul Deir a îndeplinit și această funcție - o expresie a devotamentului și a recunoașterii autorității. Nu degeaba s-au adunat pentru asta oficiali din toate ţinuturile supuse. "...        Şi regele Nabucodonosor a trimis să adune pe satrapi, pe mai-marii dregători, pe cârmuitori, pe conducătorii oştirilor, pe vistiernici, pe cunoscătorii de legi, pe judecători şi pe toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care îl ridicase regele Nabucodonosor" (Dan. 3, 2). Ei puteau crede în orice doreau, puteau să se închine propriilor zei, să-și îndeplinească ritualurile naționale păgâne și orice altceva, dar într-un singur lucru trebuie să fie uniți - în recunoașterea puterii lui Nabucodonosor, care era inseparabilă de recunoașterea divinității lui el însuși și închinarea statuii sale.

Dacă extrapolăm această formulă la situația actuală din Ucraina, vom vedea același lucru. Și nu numai în Ucraina. Cei care doresc pot analiza independent acest lucru în alte țări, dar ne interesează propriul nostru stat. Statul nostru a creat Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), președintele de atunci P. Poroșenko s-a dus personal la Fanar, a purtat negocieri și chiar în textul Tomosului BOaU este indicat ca destinatar al acesteia: "...Înaltului demnitar președintelui Ucrainei, domnului Petro Poroșenko...". Acum guvernul ucrainean cere tuturor creștinilor ortodocși să se alăture acestei organizații religioase, nu pentru că este singura soluție corectă, ci pentru că un astfel de pas echivalează cu o expresie a devotamentului față de guvernul ucrainean și de stat. Poți să crezi sau să nu crezi, te consideri ortodox sau ateu, dar este obligatoriu să recunoști BOaU. Aceasta este o declarație de loialitate. Nu vom aborda acum problemele canonicității BOaU sau caracterul moral al reprezentanților săi. Doar că cei de la putere, atât sub Nabucodonosor, cât și în vremurile contemporane, cred că dacă te închini la ceea ce îți arată, atunci ești loial țării tale și conducătorului tău dacă refuzi să faci asta, cel puțin nu ești de nădejde, cel mult trădător și colaborator. Foarte indicativă în acest sens este poziţia anchetatorilor SBU în cazul jurnaliştilor ortodocşi. Aceștia susțin că BOaU este un atribut al statului ucrainean și, în consecință, orice critică adusă acestuia este o trădare și o insultă la adresa simbolurilor statului. Cineva va spune că anchetatorii SBU pur și simplu nu au citit Constituția Ucrainei, care spune contrariul. Dar, de fapt, ei au exprimat foarte clar întreaga esență a problemei: BOaU este un atribut al statului, iar venerarea sau ne venerarea ei nu este o chestiune de credință religioase, ci un criteriu de loialitate față de putere. Guvernul însuși crede așa. Acesta a fost cazul aproape tot timpul. Și încercările de a dovedi că cineva poate fi patriot, dar, în același timp, nu se închină în fața zeilor sau idolilor statului, de regulă, eșuează.

Acum să vedem cum s-au comportat Anania, Mișael și Azaria când au fost acuzați că nu au fost loiali față de Nabucodonosor și că nu au vrut să se închine statuii lui.

În primul rând, spre deosebire de Nabucodonosor, ei au înțeles perfect unde se termină lumea și începe sacru. Ei i-au slujit cu credincioșie regelui, care, să nu uităm, și-a înrobit poporul și i-a luat prizonieri. Ei au adus mari beneficii regatului babilonian cu talentele și abilitățile lor. Dar când au vrut să-i oblige să se închine la idol, adică o acțiune de natură religioasă, au răspuns cu un refuz hotărât. Nabucodonosor îi prețuia foarte mult, el nu voia absolut să piardă astfel de funcționari înțelepți și cinstiți, în timp ce știa foarte bine că ei î-L cinstesc și se închină Unicului Dumnezeu adevărat. Mai mult decât atât, Nabucodonosor însuși l-a recunoscut pe Dumnezeul iudeilor ca este cel mai înalt Dumnezeu. "Și împăratul i-a zis lui Daniel: "Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină". (Dan. 2:47). Acest lucru dovedește încă o dată că, în ochii lui Nabucodonosor, închinarea la un oarecare chip nu era o renunțare la credința cuiva, ci o dovadă a loialității față de autoritatea sa. Tot acum ne spun: mergeți la BOaU, făcând asta nu încălcați deloc credința ortodoxă, doar vă dovediți devotamentul față de Ucraina. Dar, așa cum Anania, Mișail și Azaria au înțeles că, de fapt, a te închina unui idol este o încălcare a poruncii: Să te închini Domnului Dumnezeului tău și să-I slujești numai Lui, așa creștinii ucraineni contemporani înțeleg că aderarea la BOaU este o încălcare a cuvintelor din Mărturisirea de Credință: "Cred într-o Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicescă Biserică".

În al doilea rând, refuzul tinerilor de a se închina la idol a fost exprimat extrem de hotărât. Ei sperau la izbăvire, dar în același timp au fost de acord să ardă în cuptor chiar dacă eliberarea nu v-a urma. "Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns și i-au spus împăratului Nabucodonosor: "O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta să-ţi dăm un răspuns. Dacă, într-adevăr, Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege! Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ!" (Dan. 3:16-18). După cum vedem, nu se caută compromisuri, încercări de apropiere a pozițiilor, propuneri de condiții etc. Acesta este un exemplu despre aceia cum trebue să acționați în astfel de situații. Dacă nu poți explica și dovedi, atunci trebuie doar să rămâi în credința ta și să accepți ceea ce urmează. Există un exemplu în istoria recentă când acest principiu a fost încălcat și, în același timp, la figurat vorbind, tinerii au ajuns încă în cuptorul babilonian. Aceasta este politica patriarhului Serghie (Strgorodski), numit mai târziu "sergianism", când a făcut compromisuri cu regimul sovietic, încercând să salveze Biserica, dar bolșevicii au continuat totuși să o distrugă în cel mai crud mod.

În al treilea rând, tinerii, găsindu-se în flăcări în cuptorul babilonian, nu au cârtit împotriva lui Dumnezeu, care a îngăduit aceasta, nu i-au blestemat pe caldeeni, care i-au condamnat pe nedrept la chinuri, nu au pus întrebarea:"De ce suntem pedepsiți în acest mod?" Nu, dar s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu. Ei înșiși au dus personal o viață dreaptă, dar s-au pocăit pentru întregul popor al lui Israel, fără să se despartă de dânsul. Cartea profetului Daniel ne transmite rugăciunea lor: "Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt" (Dan. 3, 27-31).

Astăzi putem acuza noi atât cât ne place autoritățile ucrainene că persecută pe nedrept Biserica, putem să mormăim și să ne enervăm, dar ne putem comporta ca acești trei tineri?

În al patrulea rând, cei aruncați în cuptor nu au încetat să se încreadă în Dumnezeu și să aștepte îndurare și eliberare de la El. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale. Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui Tău" (Dan. 3:42-). 43). Nu au venit cu diferite scheme viclene, planuri sau mai multe curse pentru a scăpa de chin. Pur și simplu stăteau în credința lor și așteptau milă de la Dumnezeu.

În al cincilea rând, și acesta este un punct foarte important, l-au găsit pe Dumnezeu în mijlocul chinului. "Atunci regele Nabucodonosor a fost cuprins de spaimă şi s-a sculat în grabă. El a început a grăi şi a zis către sfetnicii săi: "Oare, n-am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?" Răspuns-au şi i-au zis: "Cu adevărat, aşa este, o, rege!" Şi începând din nou a grăi, a zis: "Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar chipul celui de al patrulea, ca faţa unuia dintre fiii zeilor" (Dan. 3:24-25). Sfântul Luca al Crimeei, care a trecut prin închisoare și exil și a fost la un pas de moarte de mai multe ori, și-a intitulat autobiografia: "M-am îndrăgostit de suferință". De ce o denumire atât de paradoxal? Pentru că în suferință l-a găsit pe Dumnezeu în inima sa. Septuaginta și traducerea slavonă bisericească oferă și câteva detalii, destul de importante: "Iar îngerul Domnului s-a coborât la Azaria şi la cei trei prieteni ai lui în cuptor şi a stins văpaia. Şi le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere şi de rouă, aşa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici dureri, nici teamă" (Dan. 3:49-50). Aceasta este o imagine foarte elocventă a modului în care funcționează Harul lui Dumnezeu. Un bărbat este în mijlocul suferinței, cu flăcări în jurul lui. Dumnezeu nu înlătură toate acestea, ci face o astfel de insulă a Harului Său în inima omului, încât omului nu îi pasă de toate încercările exterioare.

Și în cele din urmă, în al șaselea rând, tinerii sunt în mijlocul cuptorului, în jurul lor se află, parcă, un nor de Har, ei umblă și îl laudă pe Dumnezeu: " Şi acei trei, într-un singur glas, au lăudat, au slăvit şi au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, zicând:"Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii" (Dan. 3:51-52). Totuși, ei nu încearcă să lase cuptorul singuri. Și vine momentul când însuși Nabucodonosor se apropie de cuptor și îi cheamă să iasă. "Atunci s-a apropiat Nabucodonosor de gura cuptorului cu foc arzător şi, începând a grăi, a zis: "Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii mei, ieşiţi afară şi veniţi la mine!" Atunci Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit dinăuntrul cuptorului" (Dan. 3:26).

Noi, creștinii care ne confruntăm cu persecuția din partea autorităților seculare, ar trebui să ne amintim exemplul lui Anania, Azaria și Mișael. Ei au arătat că adevărata credință și devotamentul față de Dumnezeu sunt mai mari decât loialitatea față de autoritățile pământești. Refuzul hotărât al celor trei tineri de a se închina statuii lui Nabucodonosor ne amintește că statornicia în credință și statornicia în fața cererilor nedrepte din partea autorităților sunt cruciale pentru mântuirea sufletului. Mai mult, proslăvirea lui Dumnezeu chiar și în încercări, așa cum au făcut tinerii, arată că credința noastră poate duce la schimbare în lume. Cei trei tineri, după ce au îndurat chinurile, au primit nu numai izbăvire, ci și recunoaștere și biruință duhovnicească asupra lui Nabucodonosor însuși, ceea ce mărturisește marea putere a harului lui Dumnezeu.

Persecutorii contemporani ai Bisericii au motive să cadă pe gânduri. Căci cuvintele care au fost scrise pe perete de o mână misterioasă în timpul sărbătorii domnitorului babilonian: "Mene, mene, tekel, upharsin”, însemnau următoarele: "Dumnezeu a numărat împărăția ta și i-a pus capăt; ești cântărit pe cântar și te găsește foarte ușor; împărăția ta este împărțită și dată medeilor și perșilor".

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si