«Iată, Omul»: cazul mitropolitului Tihik ca oglindă a crizei bisericești
Istoria persecuției ierarhului cipriot a arătat cât de pregătită este Biserica să sacrifice un om pentru decizii administrative.
«Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!» (Ioan 19:5)
Când Pilat l-a scos pe Hristos în fața poporului, spera că, văzând un om rănit, însângerat și umilit, mulțimea se va îndura. Sperase că suferința unui nevinovat va opri ura celor care cereau judecata asupra lui. Dar Pilat s-a înșelat: «Când L-au văzut preoții cei mai de seamă și slujitorii, au strigat: răstignește-L, răstignește-L! Pilat le-a spus: luați-L voi și răstigniți-L; căci eu nu găsesc nicio vină în El».
A fost un moment al adevărului – nu pentru Hristos, ci pentru oamenii care se considerau credincioși. Pentru că suferința unui nevinovat arată întotdeauna ce se află în inimile celor care privesc la ea.
În articolul nostru anterior am vorbit despre faptul că istoria Evangheliei are multe paralele nu doar cu contemporaneitatea, ci și cu viața omului în general. Evanghelia – nu este doar ceea ce s-a întâmplat cu Hristos acum 2000 de ani, ci și ceea ce se întâmplă cu noi astăzi.
Acum nu este Ierusalim, ci Constantinopol, nu este pretoriul lui Pilat, ci sala sinodală, și nu este mulțimea iudeilor, ci funcționarii bisericești și jurnaliștii. În fața lor – este tot un om. Adevărat, bătut nu cu bice, ci cu calomnii.
Suferința și indiferența mulțimii
Istoria mitropolitului Tihik ne pune în fața unei întrebări la care este din ce în ce mai greu de răspuns – cât de mult mai rămânem Trupul lui Hristos, cât de mult Biserica noastră reflectă idealul evanghelic, și nu idealul unui mecanism administrativ?
Apostolul Pavel spunea că în Biserică, atunci când suferă un om – suferă toți: «De aceea, dacă suferă un mădular, suferă împreună cu el toate mădularele… Și voi sunteți trupul lui Hristos, iar fiecare în parte, mădulare» (1 Cor. 12, 27-28). De aceea, nu putem privi liniștiți la suferințele, aparent, ale unui om complet îndepărtat de noi – pentru că suntem în Biserică. Și asta înseamnă că atunci când suferă păstorul, suferă și Biserica. Și este foarte înfricoșător când ea încetează să mai sufere împreună cu el. Când în inimile membrilor ei nu mai rămâne loc pentru compasiune, ci doar o decizie birocratică care calcă în picioare viața unui creștin.
După Sinodul de la Fanar din 17 octombrie, când mitropolitul Tihik a fost practic scos «în fața poporului» – cu o decizie care trebuia să pună punct, – a început un nou val de persecuție împotriva lui. Deja pe 23 octombrie, mass-media grecească a răspândit informații false, cum că el «s-ar fi ascuns pe Athos». Sensul acestui mesaj era evident – să arate că el «a fugit», că a decis să nu se supună deciziei Sinodului și că poate fi pedepsit pentru acesta nu doar prin îndepărtarea de pe scaunul din Patmos, ci și prin depunerea din treaptă. Mass-media susținea că dispune de «surse de încredere» despre prezența episcopului Tihik pe Athos și cereau «să fie găsit».
Dar în aceeași zi, târziu seara, adevărul a ieșit la iveală: a apărut un video dintr-un spital din Atena. În el, mitropolitul Tihik – în pat, cu perfuzii, neputincios și bolnav. Lângă el – cunoscutul misionar și preot grec, părintele Evangelos Papanikolaou. El a povestit că vlădica era bolnav încă înainte de călătoria la Constantinopol, iar medicii îi interziceau să plece. Dar el a plecat – din ascultare. După Sinod, starea lui s-a înrăutățit și nu a putut pleca din Atena (iar zbor direct între Cipru și Constantinopol nu există), pur și simplu nu a putut. În cele din urmă, a fost dus la spital. Interesant este că de pe patul de spital, mitropolitul s-a adresat credincioșilor cu aceste cuvinte: «Să treacă aceste încercări și să vină zile mai bune pentru Biserica noastră». Și a cerut rugăciuni. Nimic mai mult.
Și atunci a devenit din nou clar cât de mult se teme minciuna de adevăr. Pentru că în loc să recunoască răspândirea zvonurilor și minciunilor, multe mass-media pur și simplu au șters informațiile despre Athos. Iar cei care ar fi putut verifica locația episcopului fără probleme (doar sunându-l) – au tăcut. Din indiferență.
Când Biserica devine procuratură
Deja a doua zi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a declarat că Sinodul Ciprului nu a primit nicio informație despre boala lui Tihik. Cuvintele care ar fi putut fi o simplă neînțelegere au sunat ca un verdict: «Nu știm unde este și ce se întâmplă cu el». Totul părea foarte rău – pentru că Biserica, care nu se interesează de soarta episcopului său, se transformă într-o mașină birocratică obișnuită, pentru care omul este doar o hârtie și un număr de «dosar».
Pe de altă parte, fraza despre «necunoaștere» suna ca o scuză, dar în esență – ca o renunțare la responsabilitate. Pentru că este greu de crezut că în secolul XXI, când videoclipul cu arhiereul a fost difuzat în toate mass-media grecești și cipriote, cineva din Arhiepiscopie ar fi putut «să nu știe nimic». Este mult mai probabil că nu au vrut să știe. Întrebarea este de ce?
Probabil pentru că aici «a funcționat» instinctul puterii: când adevărul devine incomod, se încearcă să se izoleze de el, să se distanțeze. Pentru că dacă Tihik este în spital – atunci vina pentru asta este pe toți cei care l-au «ciugulit» până la Sinod și încearcă să-l «dobore» după… Și nimeni nu vrea să răspundă pentru asta.
Mai târziu, când a devenit clar că informația despre spitalizare este confirmată, Arhiepiscopul Gheorghe a făcut o declarație în care și-a exprimat grija pentru sănătatea ierarhului. El a promis ajutor și chiar disponibilitatea de a plăti tratamentul. Probabil, Întâistătătorul Bisericii Ciprului a înțeles mai devreme decât unii dintre ajutorii săi că situația a mers prea departe, că oamenii erau nemulțumiți și s-a grăbit să remedieze cumva situația.
Dar chiar și în acest caz, a fost emis un ultimatum. Același transmis de secretarul de presă: dacă mitropolitul Tihik nu semnează o „mărturisire de credință” prin care recunoaște Sinodul din Creta și se disociază de cei care nu-l pomenesc pe Patriarhul Bartolomeu (sau episcopii care predică erezia), ar putea fi demis. Dar dacă semnează, i se va da un apartament și o nouă catedră.
Arhiepiscopul George a confirmat același lucru: „Ne așteptăm ca el să semneze o mărturisire de credință, recunoscând toate Sinoadele Ecumenice și Sinodul din Creta și să se disocieze în scris de cei ce nu-l pomenesc pe Patriarhul Bartolomeu. „Apoi i se va acorda un nouă catedră și o locuință în Arhiepiscopie.. Dacă nu semnează, atunci vom fi forțați să-l destituim”.
Acest lucru s-ar putea să nu fi fost întâmpinat cu atâta vehemență dacă situația nu ar fi semănat cu o piață sau o înțelegere. Și mai înfricoșător este faptul că și aici se poate vedea o paralelă evanghelică: „Toate acestea ți le voi da, dacă vei cădeai și te vei închina mie”. Abia acum, în loc de „toate acestea”, oferă un apartament și un titlu, iar în loc de închinare, o semnătură.
Și în acel moment, a devenit clar că criza era mult mai profundă decât se credea inițial.
Intervenția Patriarhiei Constantinopolului
Situația din jurul mitropolitului Tihik a devenit un test nu numai pentru Cipru, ci și pentru Patriarhia Constantinopolului însăși.
La Sinodul din 17 octombrie, potrivit surselor noastre, nu toți ierarhii au fost de acord cu decizia Bisericii Ciprului. Unii, inclusiv mitropoliți proeminenți precum Emanuel al Calcedonului și Macarie al Australiei, au declarat deschis că persecuția lui Tihik ar da o lovitură autorității Fanarului însuși.
Da, merită să ne amintim că Emanuel a jucat un rol decisiv în acordarea Tomosului către BOaU, dar chiar și el înțelege perfect că, dacă Patriarhia Constantinopolului susține nedreptatea, își va pierde autoritatea rămasă și va fi implicată într-o situație care nu va aduce nimic bun.
Dar se pare că cineva l-a convins pe Patriarhul Bartolomeu că nu era nevoie să-l apere pe Tihik. Astfel, Patriarhul s-a trezit prins într-o situație care s-ar putea întoarce împotriva lui. La urma urmei, dacă i se întâmplă ceva lui Tihik acum, dacă oamenii nu se împacă și nu continuă să-l susțină, atunci rezolvarea tuturor lucrurilor va fi mult mai dificilă decât era înainte de Sinodul din 17 octombrie.
Credincioșii scriu deja că „poziția mitropolitului Tihik față de Sinodul din Creta nu este o rebeliune, ci o mărturisire. Dezacordul său cu privire la utilizarea termenului «Biserică» în raport cu comunitățile eretice este o continuare a tradiției Sfântului Marcu al Efesului”. Da, oamenii nu cer o schismă - își iubesc Biserica. Dar, în același timp, ne amintesc că există o linie care nu trebuie depășită de dragul compromisului.
De aceea, îl văd pe mitropolitul Tihic ca pe un simbol. Nu pentru că este perfect, ci pentru că a stat singur împotriva sistemului și nu a încetat să mai fie om.
Soarta Mitropolitului Tihik este un test pentru toată lumea. Pentru Biserica din Cipru, este un test de umanitate. Pentru Fanar, este un test de înțelepciune. Pentru credincioși, este un test de fidelitate față de spiritul Evangheliei.
„Căsătoriit” cu Poporul
Și credincioșii din Cipru își amintesc de acest lucru. Apelul lor, publicat pe 24 octombrie într-un grup Viber cu aproape 2.000 de membri, conține cuvinte simple, dar precise: „Mitropolitul de Patmos nu poate fi lipsit de scaunul său, deoarece în ziua hirotonirii sale era căsătorit cu acesta. Aceasta este o uniune duhovnicească care nu poate fi ruptă prin decizii omenești”.
Ei au amintit exemplul Sfântului Ioan Gură de Aur, condamnat pe nedrept de „sinodul de sub stejari”, rămânând totuși un adevărat episcop în ochii lui Dumnezeu și ai poporului. Potrivit credincioșilor, „când o depunere este nedreaptă, nu are putere înaintea lui Dumnezeu. Nedreptatea nu distruge harul”.
Aceste cuvinte nu sunt pur și simplu o încercare de a-și apăra păstorul prin orice mijloace necesare. Ele sunt o reamintire a faptului că episcopatul în Ortodoxie nu este pur și simplu o poziție administrativă, ci o taină care nu poate fi revocată prin decret. Acest lucru este valabil mai ales într-o situație în care pedeapsa nu este pentru încălcarea canoanelor, ci pentru fidelitatea față de ele.
Și aici vedem din nou imaginea Evangheliei: Hristos este este legat de Biserică așa cum un Mire este legat de Mireasă sa. Dacă un pastor este „căsătorit” cu turma sa (cel puțin așa văd canoanele Bisericii), atunci protocolul nedrept, cu atât mai puțin presiunea, nu îi poate separa.
Tocmai de aceea, credincioșii își pun o întrebare foarte importantă: cum ar trebui să fim de acum înainte - o comunitate unită de Hristos sau o instituție încătușată de frică?
Istoria Bisericii va reveni de multe ori la acest episod. Și poate că într-o zi, generațiile viitoare de teologi îl vor considera nu ca „afacerea Tihik”, ci ca o lecție: ce se întâmplă când lipsa de umanitate înlocuiește dragostea pentru umanitate, iar o persoană devine o monedă de schimb în lupta pentru influență.
Și dacă Biserica nu reușește să audă glasul poporului său, riscă să nu-L audă pe Hristos Însuși. Căci El stă din nou în fața mulțimii – în persoana slujitorului Său. Și încă o dată, răsună cuvintele lui Pilat, adresate astăzi judecătorilor: „Iată omul”.
