«Iată, Omul»: cazul mitropolitului Tihik ca oglindă a crizei bisericești
Istoria persecuției ierarhului cipriot a arătat cât de pregătită este Biserica să sacrifice un om pentru decizii administrative.
«Atunci a ieșit Iisus, purtând cununa de spini și mantia purpurie. Și le-a spus Pilat: iată Omul!» (Ioan 19:5)
Când Pilat l-a scos pe Hristos în fața poporului, spera că, văzând un om rănit, însângerat și umilit, mulțimea se va îndura. Sperase că suferința unui nevinovat va opri ura celor care cereau judecata asupra lui. Dar Pilat s-a înșelat: «Când L-au văzut preoții cei mai de seamă și slujitorii, au strigat: răstignește-L, răstignește-L! Pilat le-a spus: luați-L voi și răstigniți-L; căci eu nu găsesc nicio vină în El».
A fost un moment al adevărului – nu pentru Hristos, ci pentru oamenii care se considerau credincioși. Pentru că suferința unui nevinovat arată întotdeauna ce se află în inimile celor care privesc la ea.
În articolul nostru anterior am vorbit despre faptul că istoria Evangheliei are multe paralele nu doar cu contemporaneitatea, ci și cu viața omului în general. Evanghelia – nu este doar ceea ce s-a întâmplat cu Hristos acum 2000 de ani, ci și ceea ce se întâmplă cu noi astăzi.
Acum nu este Ierusalim, ci Constantinopol, nu este pretoriul lui Pilat, ci sala sinodală, și nu este mulțimea iudeilor, ci funcționarii bisericești și jurnaliștii. În fața lor – este tot un om. Adevărat, bătut nu cu bice, ci cu calomnii.
Suferința și indiferența mulțimii
Istoria mitropolitului Tihik ne pune în fața unei întrebări la care este din ce în ce mai greu de răspuns – cât de mult mai rămânem Trupul lui Hristos, cât de mult Biserica noastră reflectă idealul evanghelic, și nu idealul unui mecanism administrativ?
Apostolul Pavel spunea că în Biserică, atunci când suferă un om – suferă toți: «De aceea, dacă suferă un mădular, suferă împreună cu el toate mădularele… Și voi sunteți trupul lui Hristos, iar fiecare în parte, mădulare» (1 Cor. 12, 27-28). De aceea, nu putem privi liniștiți la suferințele, aparent, ale unui om complet îndepărtat de noi – pentru că suntem în Biserică. Și asta înseamnă că atunci când suferă păstorul, suferă și Biserica. Și este foarte înfricoșător când ea încetează să mai sufere împreună cu el. Când în inimile membrilor ei nu mai rămâne loc pentru compasiune, ci doar o decizie birocratică care calcă în picioare viața unui creștin.
După Sinodul de la Fanar din 17 octombrie, când mitropolitul Tihik a fost practic scos «în fața poporului» – cu o decizie care trebuia să pună punct, – a început un nou val de persecuție împotriva lui. Deja pe 23 octombrie, mass-media grecească a răspândit informații false, cum că el «s-ar fi ascuns pe Athos». Sensul acestui mesaj era evident – să arate că el «a fugit», că a decis să nu se supună deciziei Sinodului și că poate fi pedepsit pentru asta nu doar prin îndepărtarea de pe scaunul din Pafos, ci și prin depunerea din treaptă. Mass-media susținea că dispune de «surse de încredere» despre prezența episcopului Tihik pe Athos și cereau «să fie găsit».
Dar în aceeași zi, târziu seara, adevărul a ieșit la iveală: a apărut un video dintr-un spital din Atena. În el, mitropolitul Tihik – în pat, cu perfuzii, neputincios și bolnav. Lângă el – cunoscutul misionar și preot grec, părintele Evangelos Papanikolaou. El a povestit că vlădica era bolnav încă înainte de călătoria la Constantinopol, iar medicii îi interziceau să plece. Dar el a plecat – din ascultare. După Sinod, starea lui s-a înrăutățit și nu a putut pleca din Atena (iar zbor direct între Cipru și Constantinopol nu există), pur și simplu nu a putut. În cele din urmă, a fost dus la spital. Interesant este că de pe patul de spital, mitropolitul s-a adresat credincioșilor cu aceste cuvinte: «Să treacă aceste încercări și să vină zile mai bune pentru Biserica noastră». Și a cerut rugăciuni. Nimic mai mult.
Și atunci a devenit din nou clar cât de mult se teme minciuna de adevăr. Pentru că în loc să recunoască răspândirea zvonurilor și minciunilor, multe mass-media pur și simplu au șters informațiile despre Athos. Iar cei care ar fi putut verifica locația episcopului fără probleme (doar sunându-l) – au tăcut. Din indiferență.
Când Biserica devine procuratură
Deja a doua zi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a declarat că Sinodul Ciprului nu a primit nicio informație despre boala lui Tihik. Cuvintele care ar fi putut fi o simplă neînțelegere au sunat ca un verdict: «Nu știm unde este și ce se întâmplă cu el». Totul părea foarte rău – pentru că Biserica, care nu se interesează de soarta episcopului său, se transformă într-o mașină birocratică obișnuită, pentru care omul este doar o hârtie și un număr de «dosar».
Pe de altă parte, fraza despre «necunoaștere» suna ca o scuză, dar în esență – ca o renunțare la responsabilitate. Pentru că este greu de crezut că în secolul XXI, când videoclipul cu arhiereul a fost difuzat în toate mass-media grecești și cipriote, cineva din Arhiepiscopie ar fi putut «să nu știe nimic». Este mult mai probabil că nu au vrut să știe. Întrebarea este de ce?
Probabil pentru că aici «a funcționat» instinctul puterii: când adevărul devine incomod, se încearcă să se izoleze de el, să se distanțeze. Pentru că dacă Tihik este în spital – atunci vina pentru asta este pe toți cei care l-au «ciugulit» până la Sinod și încearcă să-l «dobore» după… Și nimeni nu vrea să răspundă pentru asta.
Mai târziu, când a devenit clar că informația despre spitalizare este confirmată, Arhiepiscopul Gheorghe a făcut o declarație în care și-a exprimat grija pentru sănătatea ierarhului. El a promis ajutor și chiar disponibilitatea de a plăti tratamentul. Probabil, Întâistătătorul Bisericii Ciprului a înțeles mai devreme decât unii dintre ajutoarele sale că situația a mers
