Misiunea Bisericii în epoca schimbărilor: reflecțiile Preafericitului Vladimir
Митрополитul a avertizat atât împotriva naționalismului, care vede în autocefalie un simbol al statalității, cât și împotriva gândirii imperiale, care identifică unitatea bisericească cu supunerea.
La a XVII-a Conferință Internațională Științifico-Practică „Educația spirituală și laică: istoria relațiilor, prezentul, perspectivele”, desfășurată la KDA, Mitropolitul Hmelnițki Viktor a prezentat un raport despre poziția Fericitului Mitropolit Vladimir (Sabodan) cu privire la statutul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În lumina manipulărilor constante din partea diferiților lideri religioși cu privire la viziunile fostului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene asupra problemelor autocefaliei și relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, vă propunem să vă familiarizați cu textul raportului Mitropolitului Viktor cu mici reduceri.
Pe 23 noiembrie anul acesta se împlinesc 90 de ani de la nașterea Fericitului Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Vladimir (Sabodan). Viața și slujirea sa au devenit definitorii pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană modernă.
Slujirea de 22 de ani a Fericitului Mitropolit Vladimir în fruntea Bisericii Ortodoxe Ucrainene necesită un studiu și o reflecție atentă și aprofundată. Unele aspecte ale activității sale au atras atenția cercetătorilor încă din timpul vieții sale și continuă să trezească interes și astăzi.
Acum dorim să vă oferim viziunea strategică asupra dezvoltării Bisericii, exprimată de Fericitul Întâistătător. Acestea sunt gânduri cu privire la problemele cheie ale vieții bisericești și sociale, care erau actuale în timpul vieții sale și își păstrează semnificația și astăzi.
Să începem cu problema care astăzi preocupă pe toată lumea cel mai mult – statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene
În anii întâistătătoriei Fericitului Mitropolit Vladimir, acesta a fost privit din două poziții opuse în raport cu Patriarhia Moscovei: fie ca o renunțare la existența jurisdicțională independentă, fie ca un produs al conjuncturii politice, determinat de proclamarea independenței Ucrainei. În acest context, Întâistătătorul a trebuit să apere statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene ca fiind independentă și autonomă în administrare, având în vedere că acesta a fost definitiv stabilit de Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse abia în 2009, deoarece din 1990 acest organ suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse nu a fost convocat.
Așadar, evaluând Hotărârea Sinodului Arhieresc și Gramota din 1990, Mitropolitul a indicat că acestea au devenit un punct de echilibru între două poli – păstrarea unității cu Ortodoxia universală prin Patriarhia Moscovei și recunoașterea subiectivității interne a Bisericii Ortodoxe din Ucraina. În plus, statutul obținut a devenit „rodul unei discuții atente și cuprinzătoare a inițiativelor exprimate de episcopatul ucrainean”. El sublinia că nu este vorba despre un acord temporar, ci despre o formă stabilă de existență bisericească, care s-a dovedit a fi suficient de eficientă, deoarece a reușit să unească oameni din diferite regiuni și orientări politice.
Apărând statutul obținut al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Întâistătătorul său a susținut în mod consecvent că acesta trebuie să fie înțeles nu ca o formă politică de compromis, ci ca o renaștere naturală a tradițiilor istorice ale mitropoliei Kievului, ca o revenire la norma veche a vieții bisericești pe pământurile ucrainene. Linia istorică de continuitate între vechea organizare a Bisericii Kievului și statutul modern al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost construită de el de la Creștinarea Rusiei până la perioada sinodală, iar mai departe prin restaurarea autonomiei bisericești în 1918, deși aceasta nu a reușit să se consolideze în epoca sovietică. Tocmai de aceea el respingea interpretările documentelor din 1990 ca „rod al conjuncturii politice”, propunând să se vadă în ele o renaștere firească a tradițiilor existenței canonice a Bisericii pe pământul ucrainean.
Ca teolog și Întâistătător, Mitropolitul Vladimir s-a opus ferm transferării problemei statutului bisericesc în plan politic. El avertiza atât împotriva naționalismului, care vede în autocefalie un simbol al statalității, cât și împotriva gândirii imperiale, care identifică unitatea bisericească cu subordonarea.
În special, la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 24-29 iunie 2008, Mitropolitul a indicat: „Pe de o parte, unii susțin că autocefalia este distructivă pentru unitatea bisericească. Totuși, un astfel de gând, dus la concluzia sa logică, ar însemna că între Bisericile Ortodoxe Locale, care au statut autocefal, nu există unitate bisericească, iar acest lucru contrazice fundamental învățătura ortodoxă despre Biserică. Pe de altă parte, există opinia că autocefalia este singura și unica modalitate de a rezolva problema bisericească ucraineană”.
Adresându-se delegaților de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2009, Întâistătătorul a revenit la acest subiect: „Este evident că și astăzi în poporul bisericesc ucrainean nu există unanimitate cu privire la statutul canonic optim pentru Biserica noastră. Prin urmare, orice decizii finale pe această temă, consider, ar fi acum premature, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunțăm la o discuție deschisă la nivelul întregii Biserici asupra problemei menționate”.
Așadar,
sarcina Mitropolitului Vladimir a fost să păstreze și să consolideze statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene obținut în 1990, însă perfecționarea sa ulterioară o considera principial posibilă și deschisă pentru o soluționare ulterioară.
Într-un discurs la Academia Teologică Creștină din Varșovia în 2008, Mitropolitul Vladimir a enumerat trei condiții în care trebuie să aibă loc discuția și perfecționarea statutului canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene: în primul rând, exclusiv în plan teologic, evitând orice politizare; în al doilea rând, în contextul depășirii schismei în Ortodoxia Ucraineană; în al treilea rând, în acord cu Biserica kiriarhală și Plinătatea Ortodoxă.
În gândurile exprimate se observă clar poziția pastorală a Mitropolitului, care a determinat activitatea sa ca Întâistătător: mai întâi – vindecarea conștiinței bisericești, apoi – deciziile instituționale. În „Testamentul său spiritual” el a rezumat astfel acțiunile sale în această direcție: „Abținându-ne principial de la a ocupa o poziție ideologică determinată, am încercat tot acest timp să ne menținem la priorități strict bisericești: rămânerea în unitatea euharistică cu Ortodoxia Universală și păstrarea unității și sobornicității în viața internă a Bisericii”.
Problema statutului bisericesc nu poate fi complet separată de problema schismei în Ortodoxia Ucraine
