«Apelul» mitropolitului Tihic și Sinodul Patriarhal
La Sinodul Bisericii Constantinopolului va fi examinat apelul de rezonanță al mitropolitului Tihic, pe care Sinodul Ciprului l-a destituit de la catedra din Patmos. Ce decizie vor lua sinodalii Constantinopolului?
Pe 29 august 2025, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului a anunțat că a examinat „apelul” (ἔκκλητον) mitropolitului Patmosului Tihik și l-a invitat să se prezinte personal la următoarea ședință a Sinodului, care va avea loc pe 17 octombrie. În legătură cu aceasta, mulți creștini ortodocși se întreabă ce înseamnă această invitație și dacă indică în ce direcție se înclină Sinodul Patriarhal?
Desigur, la această întrebare nu se poate răspunde fără echivoc. Dar merită să încercăm să înțelegem ce scenarii îl așteaptă pe mitropolitul Tihik și Biserica Ciprului. Și ce înseamnă în general invitația mitropolitului Tihikos la Fanar?
Procedura „apelului” și demonstrarea imparțialității
În spatele situației mitropolitului Patmosului se află un moment de principiu: Patriarhia Constantinopolului încearcă să se afirme ca autoritate judiciară supremă în Biserica Ortodoxă. Acest drept îl justifică prin regulile 9 și 17 ale celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic. Totuși, multe Biserici Locale neagă acest drept al Patriarhului Ecumenic, considerând că este limitat la cadrul jurisdicției sale și nu se extinde asupra altor Biserici Locale.
Dezacordul acestor Biserici Locale cu Constantinopolul s-a intensificat după o serie de decizii controversate ale Patriarhiei Ecumenice, care au provocat crize – de la cele interne (cazul Patriarhului Irineu la Ierusalim) la cele pan-ortodoxe (reabilitarea lui Filaret Denisenko și recunoașterea lui Macarie Maletici „mitropolit”, care nu avea hirotonie canonică). Astfel de decizii inevitabil ridică întrebări în rândul creștinilor ortodocși despre imparțialitatea Patriarhiei Constantinopolului. Se ghidează ea după canoanele bisericești și interesele Bisericii sau după considerații politice, istorice și personale?
Și în acest caz, decizia în „cazul mitropolitului Tihik” poate deveni, într-un anumit sens, nu doar o confirmare a drepturilor și privilegiilor Patriarhiei Constantinopolului, ci și o dovadă a imparțialității sale – capacitatea de a lua decizii nu pe baza simpatiilor personale, legăturilor și intereselor lumești, ci exclusiv pe baza sfintelor canoane și a Tradiției Bisericii.
Pentru a înțelege mai bine acest moment, să ne amintim de ce reacția majorității Bisericilor Ortodoxe la ridicarea anatemei de pe Filaret Denisenko a fost atât de vehementă și a lovit autoritatea Patriarhiei Ecumenice. Această lovitură este recunoscută indirect și de Patriarhul Bartolomeu însuși, care afirmă că Patriarhia Constantinopolului „nu a primit nimic altceva decât suferință” de la acordarea Tomosului de autocefalie Ucrainei.
„Cazul Filaret”
Pe 26 august 1992, după destituirea mitropolitului Kievului Filaret prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Bartolomeu a trimis o scrisoare Patriarhului Moscovei Alexei (nr. 1203):
„Ca răspuns la telegrama și scrisoarea corespunzătoare a Prea Iubitei și Sanctității Preafericirii Voastre cu privire la problema apărută în Sfânta Biserică a Rusiei aflată sub omoforul vostru, care a condus Sfântul său Sinod, din motivele cunoscute lui, la destituirea fostului până de curând unul dintre primii membri ai Sinodului, mitropolitul Kievului domnul Filaret, dorim să informăm frățește Dragostea Voastră că Sfânta Mare Biserică a lui Hristos aflată sub omoforul nostru recunoaște pe deplin competența exclusivă a Sfintei Biserici a Rusiei condusă de voi în această chestiune, acceptă decizia sa sinodală în acest caz și nu dorește să creeze nici cea mai mică dificultate Bisericii voastre frățești.
În acest duh, am trimis recent doi dintre frații noștri – Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pergamului domnul Ioan și Preasfințitul Episcop al Skopelosului domnul Vsevolod – după vizita la noi a celui menționat destituit, pentru a obține informații de primă mână despre cele întâmplate și a evita orice neînțelegere în această chestiune.”
Pe 7 aprilie 1997, după ce Filaret fusese deja anatemizat de Biserica Rusă, Patriarhul Bartolomeu a trimis a doua scrisoare Patriarhului Alexei (nr. 282):
„Cu atenția cuvenită, am examinat în ședința Sfântului Sinod Arhieresc al Bisericii aflate sub omoforul nostru scrisoarea dragii și mult cinstitei Preafericirii voastre din 6 martie a acestui an (nr. 749), în care se informează Sfânta noastră Biserică despre decizia canonică a Sfântului vostru Sinod de a impune anatema asupra lui Filaret (Mihail Denisenko) și Gleb Yakunin, precum și de a-i destitui din rangul sacru și a-i readuce la statutul de laici pe Valentin Rusanțov, Adrian Starina și Iosafat Șibaev.
După ce am luat cunoștință de această decizie, am adus-o la cunoștința Ierarhiei Tronului Ecumenic condus de noi și am chemat-o să nu aibă niciun fel de comuniune bisericească cu persoanele menționate mai sus”.
Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a destituit pe Filaret (Denisenko) la 11 iunie 1992. Filaret destituit a folosit procedura de apel (ἔκκλητον) și în curând a sosit personal la Fanar. Patriarhul Bartolomeu, pentru a examina acest apel, a trimis la Moscova reprezentanții săi – mitropolitul Pergamului Ioan (Zizioulas) și episcopul Skopelosului Vsevolod (Maidansky), de origine ucraineană, – pentru a obține informații de primă mână despre cele întâmplate și a evita orice neînțelegere în această chestiune, așa cum se spune în scrisoarea către Patriarhul Alexei.
Decizia Patriarhului Constantinopolului cu privire la apelul lui Filaret a fost negativă, cu o declarație clară:
„Sfânta Mare Biserică a lui Hristos, recunoscând pe deplin competența exclusivă a Sfintei Biserici a Rusiei condusă de voi în această chestiune, acceptă decizia sa sinodală în acest caz și nu dorește să creeze nici cea mai mică dificultate Bisericii voastre frățești” (scrisoarea din 26.08.1992).
Atunci, acum 33 de ani, Patriarhia Constantinopolului a tratat cazul destituirii lui Filaret cu seriozitatea cuvenită, corespunzătoare gravității chestiunii, și cu o viteză fulgerătoare – pentru a preveni o întârziere care ar fi putut dăuna tuturor părților. Dar cel mai important – a recunoscut această destituire cu deplină consecvență, în conformitate cu tradițiile stabilite.
Mai mult, 76 de zile mai târziu (11 iunie 1992 – depunerea, 26 august 1992 – decizia patriarhală și sinodală de respingere a apelului și recunoaștere a depunerii), Patriarhia Ecumenică, din perspectivă canonică, a „închis cazul” împotriva lui Filaret.
Adică, timp de un sfert de secol, Patriarhul Bartolomeu i-a considerat pe membrii Patriarhiei Kievului (grupul lui Filaret) și ai Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene (grupul lui Macarie) depuși, excomunicați și schismatici. Dar, din păcate, în 2018, i-a recunoscut brusc drept episcopi.
Mai mult, cu doar doi ani mai devreme, în 2016, Patriarhul l-a numit pe Mitropolitul Onufrei singurul Întâistătător canonic al Bisericii din Ucraina, iar deja în 2018, a început să folosească același titlu pentru Epifanie Dumenko.
Firește, această schimbare de poziție a ridicat o serie de întrebări, principala fiind cea motivațională. Numeroase acuzații au fost formulate împotriva Patriarhiei Constantinopolului, unele dintre ele în mod evident jignitoare, iar o serie de Biserici Ortodoxe pun acum la îndoială imparțialitatea acesteia.
Prin urmare, suntem convinși că „cazul mitropolitului Tihik”, al cărui rezultat îl urmăresc îndeaproape multe Biserici Locale (nu doar din Cipru și Grecia), va avea o mare importanță. Ar putea îmbunătăți semnificativ situația, demonstrând că Patriarhia Constantinopolului este capabilă să îndeplinească rolul de arbitru și judecător independent în ortodoxia mondială, ghidată exclusiv de criterii ecleziastice, independent de „considerații seculare”.
Invitația mitropolitului Tihik la Fanar
Arhiepiscopul George al Ciprului a afirmat în repetate rânduri - public și privat - că „cazul Tihik” este deja încheiat și că demiterea sa va fi confirmată de Sinodul Patriarhal din octombrie, deoarece, în opinia sa, Patriarhia nu poate acționa împotriva Bisericii Ciprului, care i-a oferit atât de multă asistență și sprijin. Arhiepiscopul consideră că invitația mitropolitului Tihik la reuniunea Sinodului Patriarhal este pur formală, „un moment de împotrivire”, cum spune el, adică doar o demonstrație.
Totuși, să examinăm dacă acest lucru este adevărat.
În primul rând, invitația personală a mitropolitului Tihik și prezența sa la Sfântul Sinod Patriarhal nu poate fi o „formalitate”. Dimpotrivă, ar trebui privită ca un pas necesar și logic menit să audieze partea acuzată, să clarifice faptele, să stabilească o poziție și să ofere membrilor Sinodului oportunitatea de a pune întrebări. Prin urmare, călătoria mitropolitului Tihik la Constantinopol nu poate fi privită ca un „rejudecat”, ci mai degrabă ca etapa finală a procesului de apel, care include un interviu personal și clarificarea circumstanțelor.
În al doilea rând, invitația în sine este un semn al importanței deosebite a cazului. Aceasta înseamnă că Patriarhia Constantinopolului este conștientă de gravitatea situației și înțelege că atitudinea altor Biserici (și nu numai a Bisericii Ruse) față de aceasta depinde în mare măsură de rezultatul acestui caz.
Dacă Patriarhia va susține procedura utilizată de Biserica Ciprului în condamnarea mitropolitului Tihic - o procedură criticată pe bună dreptate pentru încălcarea Statutului și a Sfintelor Canoane - aceasta va oferi, pe de o parte, noi motive de critică și atacuri și, pe de altă parte, va întări argumentele celor care pun la îndoială dreptul și capacitatea sa de a acționa ca arbitru imparțial prin instituția apelului (ἔκκλητον).
În al treilea rând, există un motiv suplimentar pentru invitație. În urma deciziei Sinodului Bisericii Ciprului din 22 mai și a depunerii unui apel pe 5 iunie, a apărut o dezbatere publică cu privire la faptul dacă un apel ar suspenda decizia contestată. Cancelaria Bisericii Ciprului a declarat că nu o va face, deoarece problema nu implica destituirea, ci doar demiterea din funcție. Totuși, partea mitropolitului Tihik și unii teologi, invocând Sfintele Canoane și Statutul Bisericii, afirmă că Tihik rămâne episcop canonic de Patmos până când Patriarhia va lua o decizie finală. Prin urmare, invitația la Fanar este o modalitate de a aduna argumente juridice și factuale și de a ajunge la o decizie care va elimina ambiguitatea și va servi drept precedent (nomologie) pentru viitoare cazuri similare.
În al patrulea rând, putem presupune că Patriarhia încearcă să rezolve această problemă cât mai delicat posibil, fără a compromite autoritatea nici a Ciprului, nici a Fanarului în sine. În acest context, invitația poate fi văzută ca o încercare de a dezamorsa tensiunile și de a găsi o soluție prin dialog, mai degrabă decât prin corespondență oficială seacă.
În al cincilea rând, invitația patriarhală nu poate fi o simplă formalitate. Un astfel de pas nu ar face decât să complice lucrurile și, în plus, ar face din Patriarhia Constantinopolului însăși parte a problemei, în timp ce ceea ce se așteaptă de la aceasta este o soluție justă și ecleziastică, care poate servi binelui întregii Biserici.
De ce nu se ia nicio decizie dacă „este evident pentru toată lumea că Tihik are dreptate”?
Cei implicați în cazul înlăturării mitropolitului Tihik recunosc că acesta a fost înlăturat pe nedrept din Scaunul de Patmos printr-o procedură complet necanonică și nestatutară (αντικαταστατική). Încălcările Statutului Ciprului de către Sfântul Sinod în cazul Mitropolitului de Patmos sunt absolut clare și incontestabile. Chiar și membrii Arhiepiscopiei Ciprului și unii dintre cei zece episcopi care l-au condamnat fie recunosc direct acest lucru în conversații private, fie păstrează tăcerea „în mod înțelegător”.
Prin urmare, întrebarea pusă de o parte semnificativă a întregii Biserici Ortodoxe globale este: „De ce nu se ia nicio decizie dacă este evident pentru toată lumea că Tihik are dreptate”?
a) Credem că Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, invitându-l pe mitropolitul Tihik, dorește să sublinieze că Sinodul nu are dreptul să judece superficial, pe baza „evidentului”, ci trebuie să examineze cazul pe deplin și cuprinzător. Altfel, Biserica Ciprului ar putea să nu recunoască decizia Constantinopolului, iar conflictul va escalada.
b) Patriarhia Constantinopolului înțelege pe deplin că decizia în „cazul Mitropolitului Tihik” va avea un impact serios asupra dreptului său (al Patriarhiei) de apel (ἔκκλητον).
Dacă comunitatea Bisericilor Locale care urmărește îndeaproape cazul dezvoltă impresia că Patriarhia, din motive de oportunitate (pentru a evita confruntarea cu volatilul Arhiepiscop al Ciprului, Gheorghe, sau pentru a-i păstra sprijinul în relațiile interortodoxe), va menține o decizie neconstituțională și va emite o hotărâre nedreaptă împotriva unuia dintre episcopi, acest lucru va demonstra inutilitatea apelurilor altor episcopi, preoți și laici care au suferit de pe urma acțiunilor ilegale și necanonice ale conducerii lor ecleziastice. În esență, acest lucru va devaloriza și va anula efectiv „dreptul de apel”. Și, odată cu acest drept, Patriarhia va pierde o parte semnificativă din autoritatea sa.
c) În cele din urmă, prin invitarea mitropolitului Tihik la Constantinopol, Patriarhia urmărește nu doar să „închidă cazul”, ci și să asigure condițiile de reconciliere între cele două părți pentru viitoarea lor „coexistență pașnică”, în cazul în care se va ajunge la un compromis. Cu alte cuvinte, cazul trebuie închis nu numai din punct de vedere juridic, ci și practic.
Din cele de mai sus, putem concluziona că citația personală provine din dorința de a-l asculta pe mitropolitul Tihic, de a-l interoga cu privire la textul „Mărturisirii de Credință” a sa, la partea administrativă, la declarațiile sale publice și, poate cel mai important, de a determina dacă este pregătit pentru o „formulă de reconciliere”.
Posibile decizii ale Sinodului Patriarhiei de Constantinopol
Desigur, prezicerea unei posibile decizii este o sarcină ingrată. Totuși, putem încerca să înțelegem opțiunile posibile.
În opinia noastră, cea mai justă și acceptabilă opțiune pentru conștiința bisericească a Ciprului și Greciei este reabilitarea deplină a mitropolitului Tihik și repunerea sa necondiționată în funcția de episcop canonic al Diecezei de Patmos.
Pe baza Sfintelor Canoane, o astfel de decizie este posibilă (și ar fi, de fapt, cea mai corectă), dar din punct de vedere politic, ar avea un impact semnificativ asupra relațiilor dintre Patriarhia Constantinopolului și Biserica Ciprului. Întrebarea care se discută în prezent la Fanar este dacă Patriarhia este capabilă să facă față naturii explozive a Arhiepiscopului Gheorghe și poziției sale ulterioare. Arhiepiscopul a declarat deja că, dacă Patriarhia Ecumenică îl va achita pe Tihik, Biserica Ciprului se va distanța de poziția Patriarhiei cu privire la „chestiunea ucraineană”. Va putea Fanarul să mențină o astfel de poziție în acest moment?
Pe de altă parte, achitarea și repunerea în dreptate a lui Tihik vor demonstra că Patriarhia Ecumenică este capabilă să fie exponentul și slujitorul incontestabil al justiției bisericești, împărțind dreptatea mai presus de interesele lumești și acordurile „subterane”. În acest caz, prin instituția apelului (ἔκκλητον), Patriarhul Ecumenic își va consolida poziția în ortodoxia mondială ca arbitru de încredere și corect în chestiuni bisericești serioase.
A doua opțiune posibilă este o admitere parțială a apelului, împreună cu o „formulă de reconciliere”.
Cu alte cuvinte, Sinodul Ciprului ar trebui să elimine formularea care pune sub semnul întrebării statutul canonic al mitropolitului Tihik, să confirme că nu există motive pentru a-l priva de Scaunul din Patmos și să sublinieze erorile procedurale din decizia Sinodului. În același timp, ar propune o soluționare pașnică, în baza căreia mitropolitul Tihik ar clarifica public unele dintre declarațiile sale.
Mai mult, ca parte a compromisului, Patriarhia Constantinopolului ar putea propune Sinodului Bisericii Ciprului ca Tihik să fie reinstaurat ca mitropolit de Patmos sau să fie introdusă o formă temporară de guvernare pentru dieceză. De exemplu, acesta și-ar putea asuma atribuțiile sub un fel de „supraveghere sinodală”. O astfel de soluție ar permite Patriarhiei să demonstreze dreptatea lui Tihik, demonstrând în același timp respect pentru Biserica Ciprului.
Al treilea scenariu este trimiterea cazului mitropolitului Tihik la Sinodul Ciprului pentru reexaminare. În acest caz, pot fi emise instrucțiuni care să impună respectarea deplină a prevederilor Statutului. Mulți consideră această opțiune cea mai probabilă, deoarece, pe de o parte, absolvă Patriarhia Constantinopolului de responsabilitatea directă, iar pe de altă parte, este în concordanță cu practica clasică a apelurilor: recunoașterea încălcărilor procedurale individuale și returnarea cazului pentru o analiză ulterioară, cu recomandări pentru corectarea acestora.
Dacă se întâmplă acest lucru, mitropolitul Tihik ar putea fi achitat oficial, iar Sinodul Ciprului ar avea ocazia să salveze aparențele.
Totuși, această opțiune se confruntă cu două obstacole serioase:
a) posibila reacție a Arhiepiscopului Gheorghe;
b) imposibilitatea participării actualilor ierarhi ai Bisericii Ciprului la noul proces, deoarece aceștia au participat deja la întâlnirea din 22 mai.
În acest caz, ar trebui invitați cel puțin 12 episcopi din alte Biserici, așa cum s-a procedat anterior la examinarea cazurilor Bisericii Ciprului.
În ceea ce privește reacția Arhiepiscopului, acesta trebuie să recunoască faptul că el și deciziile sale poartă responsabilitatea pentru criza actuală din Biserica Ciprului și este responsabilitatea sa să o vindece, conform principiului străvechi: „Cine a rănit, să se vindece” (ὁ τρώσας και ἰάσεται).
Al patrulea scenariu este confirmarea deciziei Bisericii Ciprului.
Teoretic, o astfel de decizie este posibilă dacă Sinodul consideră temeiurile acesteia suficiente. Cu toate acestea, în opinia noastră, acest lucru contrazice:
a) însuși faptul invitației personale a mitropolitului Tihik,
b) lunga pauză și amânarea datei de anunțare a deciziei.
Inițial, s-a menționat sfârșitul lunii august, apoi s-a anunțat mijlocul lunii octombrie, indicând că mitropolitul Tihik avea dreptate.
Ni se pare că Patriarhia Constantinopolului caută un compromis, mai degrabă decât să susțină pur și simplu decizia Bisericii Ciprului.
Mai ales că aprobarea unei decizii atât de evident controversate și dubioase din punct de vedere juridic ar provoca reacții serioase și ar pune sub semnul întrebării autoritatea Tronului Ecumenic nu numai din partea altor Biserici Ortodoxe, ci și a credincioșilor din Cipru, care recunosc în mare măsură corectitudinea mitropolitului Tihik, așa cum reiese din sondajele de opinie publică.
Credem că Patriarhul Bartolomeu este pe deplin conștient de gravitatea acestei probleme și nu va dori să intre în conflict cu conștiința ecleziastică, riscând să submineze autoritatea Tronului și propria autoritate personală.
Ce mai spune Constantinopolul?
În opinia noastră, invitându-l pe mitropolitul Tihik la o reuniune a Sinodului său, Patriarhia Constantinopolului transmite un alt mesaj Arhiepiscopiei Ciprului: „Nu vom închide ochii la situația pe care ați creat-o, dar nici nu vă vom umili public.”
În acest sens, invitația episcopului la Constantinopol este o încercare de a încuraja Biserica Ciprului să se angajeze într-un dialog de reconciliere. Întrebarea este, în ce măsură este Arhiepiscopia Nicosiei pregătită pentru un astfel de dialog?
Pe de altă parte, este și un semnal pentru credincioși și mass-media: o decizie va fi luată după o audiere personală, adică ca urmare a unui proces corect și deschis, și nu ca urmare a unor „acorduri clandestine”.
În cele din urmă, este un mesaj către însuși mitropolitul Tihik: „Suntem gata să recunoaștem că aveți în esență dreptate, dacă ne ajutați să formalizăm această recunoaștere într-un mod care să nu facă pe nimeni să-și piardă reputația”.
Cu alte cuvinte, Patriarhia Constantinopolului pare să sugereze că mitropolitul Tihik va fi invitat să accepte o „formulă de reconciliere” care ar trebui să satisfacă (sau în egală măsură să supere) toate părțile.
Este probabil că pregătirile din culise pentru o astfel de formulă sunt în curs de desfășurare în prezent, alături de consultări informale cu Arhiepiscopul Gheorghe.
Prin urmare, convocarea mitropolitului Tihik la Fanar nu poate fi considerată ceva evident negativ, cu atât mai puțin formal. Este cel mai probabil un pas procedural înainte de o decizie politico-canonică.
Sperăm că Constantinopolul va încerca să confirme în esență cazul mitropolitului Tihic, dar îl va formula într-un mod care să mențină relații bune cu Arhiepiscopia Ciprului.
Singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că Patriarhia Constantinopolului se confruntă cu o sarcină dificilă - fie să taie nodul gordian în cazul mitropolitului din Patmos, fie să încerce să-l desfacă cu atenție.
