Noul Patriarh al Bulgariei: Cine este el și ce urmează?

30 June 15:48
11312
Patriarhul Daniel al Bulgariei. Imagine: dnes.dir.bg Patriarhul Daniel al Bulgariei. Imagine: dnes.dir.bg

ÎPS Daniel de Vidin a devenit noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Ce fel de om este, ce poate aștepta Biserica de la el și cu ce provocări s-ar putea confrunta?

Dacă cineva ne-ar fi spus înainte de alegeri că Mitropolitul Daniel de Vidin va deveni noul Patriarh al Bulgariei, nu am fi crezut. Nimeni nu ar fi crezut. Pentru că candidatura sa a fost practic neobservată înainte de etapa inițială a alegerilor și chiar după ce a devenit candidat la titlul de Patriarh, a fost considerat cu cele mai mici șanse.

În articolul nostru precedent am menționat că din perspectivă umană, victoria lui era aproape imposibilă. Doar "aproape". Reflectând la motivele pentru care, în opinia noastră, mitropolitul Daniel a reușit totuși să câștige, am găsit patru motive (Grigore de Vrața și Gavriil de Loveci aveau câte 3 motive):

•Are o poziţie clară în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) şi Patriarhia Ecumenică.

•El îi atrage pe cei care se consideră patrioți ai Bulgariei și sunt categoric împotriva amestecului Constantinopolului în treburile Bisericii Ortodoxe Bulgare (BOB).
•El este văzut ca o persoană care îndrăznește să spună adevărul și care ar putea ridica Biserica Bulgară la un nivel mai înalt decât este acum.
•El este capabil să reziste presiunii autorităților asupra Bisericii.
Prin urmare, alegerea sa ca Patriarh al Bulgariei ar putea fi privită ca un regres pentru Patriarhia Ecumenică, fapt demionstrat de dezamăgirea susținătorilor Patriarhiei Ecumenice. Totuși ar fi prematur să ne grăbim să facem concluzii. Vom explica mai jos de ce, dar să analizăm pentru început cine este noul Patriarh al Bulgariei.

O scurtă biografie a mitropolitului Daniel

Mitropolitul Daniel (Atanas Nikolov) s-a născut la 2 martie 1972 la Smolian. Și-a făcut studiile primare și secundare în orașul natal și apoi a studiat filologia engleză și teologia la Universitatea Sf. Climent de Ohrida din Sofia.

În 1997, Daniel a devenit novice la mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe sub îndrumarea duhovnicească a mitropolitului Natanael de Nevrokop. În 1999, a fost tuns ca monah și mai târziu hirotonit ierodiacon. În 2002, a absolvit Facultatea de Teologie.

Mitropolitul Daniel a slujit în diferite mănăstiri și a fost hirotonit ieromonah. În 2008, a fost sfințit ca episcop și numit vicar al mitropolitului Natanael de Nevrokop, iar mai târziu, vicar al mitropolitului Iosif al SUA, Canadei și Australiei. Din 2018 ocupă funcția de mitropolit al Vidinului.

La Sinodul Bisericesc Patriarhal Electoral, delegații l-au ales pe Mitropolitul Daniel de Vidin ca noul Patriarh al Bulgariei și Mitropolit al Sofiei. Alegerea a avut loc în turul doi, alți doi candidați fiind mitropolitul Grigore de Vrața și mitropolitul Daniel de Vidin. Mitropolitul Daniel a primit 69 de voturi, mitropolitul Grigore a primit 66, iar trei buletine de vot au fost declarate nule.

Opinia Mitropolitului Daniel despre BOaU și acțiunile patriarhului Bartolomeu

Firește, pe noi, creștinii ortodocși din Ucraina, ne interesează cel mai mult părerea Mitropolitului Daniel despre evenimentele care au loc în țara noastră. Poziția lui este clară și fără echivoc.

De exemplu, el a afirmat în repetate rânduri că patriarhul Bartolomeu a acordat Tomosul schismaticilor ucraineni fără pocăința lor, unindu-i în BOaU și recunoscând această formație drept Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei.

În unul din interviurile sale recente, el l-a acuzat direct pe patriarhul Bartolomeu că a intensificat persecuția împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene: "Patriarhul Bartolomeu a susținut că Tomosul trebuia să aducă pace în Biserică, unind milioane de creștini ortodocși, dar, în schimb, a început un război și oamenii pe care Patriarhul i-a declarat canonici persecută Biserica canonică, acapără biserici, bat preoți și ucid".

El consideră, de asemenea, că este inacceptabilă acordarea Tomosului "grupurilor schismatice care nu se pocăiesc, cu clerici problematici".

Și putem fi siguri că chiar și în funcția de Patriarh al Bulgariei, acesta își va apăra în continuare poziția pentru că după cum a spus el, "conștiința unui episcop ortodox îl obligă să-și exprime părerea asupra unor probleme importante referitoare la soarta Bisericii Ortodoxe ".

Deci, în acest sens, victoria mitropolitului Daniel este biruința noastră. Putem fi încrezători că el nu va recunoaște niciodată, sub nicio circumstanță, BOaU și nu vor exista vizite sau negocieri cu Dumenko. Mai mult, sperăm ca Patriarhul Daniel să devină unul dintre liderii Bisericii Ortodoxe care va iniția un Sinod Panortodox pe "problema ucraineană". Cel puțin, ar trebui să ne rugăm pentru aceasta.

Dar există un "însă".

Posibila reacție a Fanarului

Dar putem presupune că Fanarul, în cazul victoriei unui candidat "nepotrivit", are în rezervă un "Plan B"? Sau putem presupune că victoria mitropolitului Daniel și mandatul său ca Patriarh al Bulgariei va decurge "fără probleme"? Probabil că nu.

Să ne amintim că mai mulți mitropoliți ai Bisericii Bulgare au mers la Fanar unde au participat la o slujbă comună cu Zorea și Lotyș. Necoordonându-și acțiunile cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare (BOB), ei au provocat în esență întreaga Biserică, arătându-și pe față simpatiile.

Cu puțin timp înainte de aceasta, mitropolitul Nicolae de Plovdiv și-a retras candidatura de la alegerile patriarhale și apoi a declarat că nimeni nu își poate imagina nici măcar cine va ocupa funcția de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Aceste cuvinte au fost percepute în Bulgaria ca o amenințare: "Nu mă vreți, atunci veți vedea pe cine vă voi da".

În plus, politicianul bulgar Kostadin Kostadinov i-a cerut președintelui țării să convoace o ședință a Consiliului de Securitate din cauza a ceea ce credea că este a,estecul SUA în alegerea noului Patriarh al Bulgariei. Kostadinov a mai afirmat că Biserica Bulgară se află în pragul unei schisme asemănătoare cu cea care a zguduit țara în anii 1990. CU două săptămâni în urmă, nu puteam înțelege despre ce schismă vorbea.

Dar astăzi, încă în proces de alegeri, a devenit clar că situația din Biserica Ortodoxă Bulgară este într-adevăr foarte complicată, deoarece Biserica s-a împărțit în esență în două jumătăți – Patriarhul Daniel a câștigat cu o marjă de doar trei voturi. Cu toții înțelegem că 69 și 66 de voturi este un rezultat foarte apropiat și dificil, indicând un echilibru de putere aproximativ egal în cadrul Bisericii Bulgare.

La acest grup de fapte, adăugați altul: imediat după victoria Patriarhului Daniel, unii clerici bulgari (în special cel foarte cunoscut din Bulgaria arhimandritul Nicanor) au declarat că Patriarhul lor este Bartolomeu. Aceasta înseamnă că ei și-au anunțat de fapt dorința de a intra sub omoforul patriarhiei ecumenice de la Constantinopol.

Dacă punem toate aceste fapte împreună, ar ieși următoarele:

  1. Mitropolitul Nicolai de Plovdiv merge la Fanar și duce tratative că dacă câștigă alegerile candidatul "nepotrivit", vor activa "Planul B"– schisma Bisericii Bulgare.
  2. Dacă devine Patriarh cineva a cărui poziție este fără semitonuri, clar cunoscută, și a cărui voință este neînduplecată, care îi satisface pe deplin pe unii (antifanarioții) și îi nemulțumește complet pe alții (fanarioții), se declanșează o campanie de discreditare a rezultatelor alegerilor.
  3. În paralel cu aceasta, mai întâi câțiva clerici și apoi unii ierarhi își declară dorința de a se alătura patriarhiei ecumenice a Constantinopolului.
  4. Biserica Bulgară este divizată, iar pe teritoriul său apare un exarhat al Fanarului.

Evident, aceasta este doar o ipoteză, dar dacă ne reamintim tot ce s-a întâmplat în Bulgaria în ultima lună, nu mi se pare exagerat.

De exemplu, putem reaminti declarațiile unor politicieni că în cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare există un partid "iubitor de Fanar", ai cărui reprezentanți sunt "iniceri în sutană". Se mai spune în Bulgaria că acești ierarhi contestă autocefalia Bisericii Bulgare, considerând ilegitimă separarea Biseriii Ortodoxe Bulgare de Patriarhia Ecumenica.

Prin urmare, chiar dacă versiunea noastră pare nerealistă, concluzia că victoria Patriarhului Daniel este la 100% un eșec al politicii Fanarului este de asemenea prematură. Vom vedea.

Oricum, Patriarhul Daniel va avea de-a face cu o Biserică divizată, în care o parte din ierarhi favorizează structura Bisericii propusă de patriarhia Ecumenica, în timp ce o altă parte înclină spre o ordine canonică și eclesiologică mai tradițională.

El va trebui să găsească un punct comun cu acei ierarhi care și-au arătat deja atitudinea față de canoanele Bisericii slujind cu schismaticii ucraineni, precum și cu cei care doresc să construiască relații mai strânse cu Biserica Ortodoxă Rusă.

Cert este că Patriarhul Daniel nu va avea un mandat ușor. Prin urmare, el are cu adevărat nevoie de rugăciunile noastre. Dumnezeu să-l ajute!

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si