Scrisoarea BOU-PK și BAOU către Fanar în 2008: a fost oare în ea căință?

18 April 2021 02:41
83
S-au pocăit oare membrii BOaU de păcatul schismei? Imagine: UJO S-au pocăit oare membrii BOaU de păcatul schismei? Imagine: UJO

Reprezentanții BOaU au declarat că în 2008 Patriarhul Bartolomeu a primit o scrisoare de la schismatici și că în ea ei au adus pocăința. Este adevăr aici?

La sfârșitul lunii martie a.c., reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou formată (BOaU) "mitropolitul" Alexandru (Drabinko) și un susținător al acestei structuri, arhimandritul Bisericii Ortodoxe Ruse (!) Chiril Govorun au publicat aproape simultan o scrisoare de la "ierarhii" Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK) și Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene (BOAU), scrisă de aceștia încă în anul 2008 pe numele Patriarhului Bartolomeu. Unele teze din acest text i-au permis lui Drabinko și Govorun să afirme că schismaticii ucraineni au adus pocăință și, ca rezultat, au fost destul de legitim acceptați în 2018 în comuniunea euharistică cu Patriarhia Constantinopolului. Declatația este destul de importantă. Au adus cu adevărat pocăință Bisericii Filaret și Co și anume pe baza acestui fapt au fost acceptați în comuniune cu Fanarul? Să analizăm acest lucru în articol.

Despre ce este scrisoarea?

Scrisoarea BOU-PK și BAOU către Fanar în 2008: a fost oare în ea căință? фото 1
Prima pagină a scrisorii "ierarhilor" BAOU către Patriarhul Bartolomeu în 2008. Imagine: Facebook Drabinko

În primul rând, notăm că acest document a devenit cunoscut abia acum și s-a știut nimic despre el mai înainte, deci nu există certitudine cu privire la autenticitatea acestuia. Cu toate acestea, aș dori să cred că atât Drabinko, cât și Govorun nu ar risca cu rămășițele reputației lor prin lansarea unui fals, prin urmare vom analiza scrisoarea ca pe un document istoric valid. Iată unele dintre cele mai interesante momente în opinia noastră.

  • În document nu este indicată data, totuși, dar în text se menționează viitoarea vizită a Patriarhului Bartolomeu la Kiev de Ziua Creștinării Țării Rusiei, prin urmare se poate presupune că a fost scrisă cu puțin timp înainte de sosirea conducătorului Fanarului în 2008.
  • În scrisoare se menționează corespondența activă dintre Patriarhul Bartolomeu și președintele Victor Iușcenko, și se indică faptul că Patriarhul a jucat "un rol activ în rezolvarea problemelor diviziunii bisericești din Ucraina" cu 10 ani înainte de crearea BOaU.
  • "Ierarhii" declară că "dezbinarea tragică care a astăzi lovit în comunitatea ortodoxă din Ucraina este cauzată de o serie de factori, principalul dintre care, în opinia noastră, nu este pofta păcătoasă de putere a unor ierarhi concreți, lipsa de respect pentru ordinea canonică a Bisericii, etnofiletismul sau alte neajunsuri ale conștiinței bisericești, dar modificările istorice obiective din spațiul post-sovietic".
  • "Ierarhii" sunt decepționați că "suntem încă în afara comuniunii vizibile cu Ortodoxia mondială și ne străduim sincer să ne alăturăm comorilor duhovnicești care se referă la "schimbarea harică a minții" (Metanoia), care se săvârșește prin Taina Pocăinţei. Lipsa părtășiei bisericești ne chinuie inimile".
  • "Ierarhii" numesc cauza schimbării statutului structurilor lor și a autocefaliei viitoare – "noile condiții socio-politice care s-au format în țara noastră".
  • "Ierarhii" îl roagă pe conducătorul Fanarului să-i accepte "în comuniunea cu Tronul Ecumenic în condițiile de Mitropolie cu drepturi de autonomie largă".
  • "Ierarhii" îl roagă pe conducătorul Fanarului să nu ia în considerare caterisirea lui Filaret de către Biserica Rusă și să-i lase pe toți "episcopii" și "preoții" lor în "demnitatea existentă".
  • "Ierarhii" cred că decizia de a se alipi Fanarului "este pe deplin justificată din punct de vedere eclesiologic, întrucât ne-ar oferi astăzi nouă și multor altor creștini ortodocși o oportunitate reală de a primi unitate mântuitoare cu Ortodoxia ecumenică, ar corespunde principiului oikonomiei...".
  • "Ierarhii" asigură Fanarul că "după ce milostivirea Dumneavoastră și omoforul de Întâistătător va umbri neputințile noastre, Întâistătătorul și Sinodul Arhieresc al Bisericii noastre vor adopta o poziție principială de loialitate profundă față de Tronul Ecumenic, garantând respectarea strictă a  sfintelor canoane și coordonarea deplină a tuturor acțiunilor noastre cu autoritatea ecleziastică supremă – Patriarhia Ecumenică".
  • "Ierarhii" asigură Fanarul că structura lor "va evita contactul cu grupările bisericeșri necanonice din Ucraina și de pe teritoriul altor țări".
  • "Ierarhii" garantează pentru Fanar că "după stabilirea comuniunii depline cu Biserica-Mamă... vom construi relații cu toți episcopii ortodocși canonici care își desfășoară slujirea pe teritoriul Ucrainei, pe baza respectului profund pentru slujirea lor bisericească". Și de asemenea că noua structură "nu va deveni un temei serios și de lungă durată pentru deteriorarea relațiilor dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei".

Au adus pocăință "ierarhii" BOU-PK și BAOU?

Deja în primul paragraf al documentului se spune că divizarea din Ucraina nu este o consecință a mândriei sau ambiției, ci o consecință a "schimbărilor istorice". Iar motivul principal invocat nu este "pofta păcătoasă de putere a unor anumiți ierarhi, nu lipsa de respect pentru structura canonică a Bisericii, nu etnofiletismul sau alte neajunsuri ale conștiinței bisericești, dar schimbările istorice obiective în spațiul post-sovietic".

Adică dacă nu ar existat "iubirea pătimașă pentru putere", și de vină este doar "realitatea istorică obiectivă", atunci, strict vorbind, nu avem de ce să ne căim. Cu toate acestea, cît de adevărată este afirmația despre lipsa "poftei de putere" în rândul schismaticilor? În special, la Filaret? La urma urmei, nu atât faptele exterioare, cât el însuși vorbește despre ambițiile sale. Astfel, mitropolitul Ioanatan (Elețkih) de Tulcin și Brațlav mărturisește că după ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 1990 l-a ales Patriarh pe Mitropolitul Alexie (Ridiger), Filaret a spus următoarele cuvinte: "Îl priviți, ÎPS Voastră, pe ultimul Patriarh al Bisericii Ruse unite. Au făcut o greșeală".

Adică dacă Filaret ar fi devenit Patriarhul BORu, atunci nu ar fi existat nici BOU-PK. Iar în toți anii următori, Denisenko și-a confirmat în mod constant ambițiile. De exemplu, în 2018, când a declarat că "el a fost, este și va fi patriarh", și cu siguranță va conduce BOaU.

Susținătorii BOaU pun un accent deosebit pe paragraful 3 al scrisorii din 2008, în care se vorbește despre dorința "de a se alătura comorilor duhovnicești care sunt date de harica "schimbare a minții" ( Metanoia), ce se săvârșește prin Taina Pocăinței.

Poate fi interpretată această frază ca o "pocăință"? Desigur că nu.

În primul rând, toți creștinii doresc să "primească comori duhovnicești" prin Taina Pocăinței. În al doilea rând, a dori nu înseamnă a face. Există un număr foarte mare de oameni care ar dori să vină la biserică – dar nu merg, ar dori să se pocăiască – dar nu se pocăiesc, ar dori să primească împărtășirea cu Sfintele Taine, dar nu o primesc. În acest sens, îmi amintesc o conversație între doi prieteni, unul dintre care spune că "vrea din nou să meargă la Paris". "Ai mai fost acolo?", întreabă celălalt. "Nu. Dar am mai vrut deja". La fel și Filaret – și în scrisoarea către conducătorul Fanarului, și în scrisoarea către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din 2017 (despre care vom discuta mai jos) – a vrut să se pocăiască. Dar nu făcut-o niciodată.

De aceea "ierarhii" din paragraful 4 al scrisorii lor către conducătorul Fanarului enumeră condițiile care, în opinia lor, ar trebui să ducă la autocefalie canonică. Acestea sunt "noile condiții sociale și politice" și "dorința clerului și a mirenilor". Cu alte cuvinte, "situația s-a dezvoltat în așa fel încât autoritățile ucrainene sunt "pentru "autocefalie" și "noi tot dorim acest lucru". Dar unde este aici cel puțin o aluzie la pocăință sau vreun motiv bisericesc canonic? Există dorința de a profita de situația politică, dar lipsește transformarea profundă a sufletului pe care Biserica o cere de la un creștin care se pocăiește.

Cu atât mai mult că mai jos (punctul 6g), "ierarhii" BOU-PK în scrisoarea lor cer să fie anulată caterisirea lui Filaret și toți ceilalți să fie acceptați în demnitatea lor. Motivul este indicat în paragraful 7 - "oikonomia", îngăduința. Dar, oikonomia, în primul rând, se aplică fiilor Bisericii, și nu schismaticilor anatematizați, iar în al doilea rând, oikonomia mai presupune încă și căință. Cu alte cuvinte, oikonomia nu este "acceptați-ne așa cum suntem, fără pocăință", dar mai puțină severitate față de un păcătos pocăit. Iar în cazul schismaticilor ucraineni nu a existat nicio pocăință, așa cum am văzut. De altfel, acest lucru este indicat și de sintagma "când omoforul întâistătător va acoperi neputințile noastre". Ne fel de "neputințe"? Schisma este o "neputință"? Mândria, care a dus la dezbinare, trebuie considerată o neputință, dar tocmai de această faptă nu s-au pocăit adepții lui Filaret. Înseamnă că cuvintul "neputințe" este doar o formulare verbală, fără conținut specific.

În același timp, schismaticii ucraineni au înțeles că intrând în comuniune cu Fanarul în condiții anti-canonice, vor provoca o reacție negativă din partea Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Anume din această cauză membrii BOU-PK și BOAU i-au cerut Patriarhului Bartolomeu să-i accepte ca o mitropolie a Patriarhiei Constantinopolului, statut în care erau gata să rămână până când Bisericile Autocefale vor fi de acord cu existența lor și până când nu se va uni "Ortodoxia Ucraineană" (paragraful 5). Toți acești factori puteau fi evitați în caz de pocăință. Pentru că atunci Bisericile Autocefale ar fi căzut de acord, și Ortodoxia Ucraineană avea să fie una. Dar cei din BOU-PK nu au dorit să se pocăiască. Scrisoarea a fost scrisă dintr-un motiv complet diferit.

Ce este comun între încercările de legalizare a schismei din 2008 și din 2018?

În 2008, Patriarhul Bartolomeu a sosit cu o vizită în Ucraina. El a încheiat cu președintele de atunci al țării, Victor Iușcenko, un acord privind crearea a ceva similar cu actuala BOaU. În esență, textul scrisorii din 2008 adresat de către schismaticii ucraineni Fanarului, a fost un element necesar al acestui acord – cu o descriere detaliată a locului noii "biserici" în structura Patriarhiei Constantinopolului.

Menționarea corespondenței active dintre conducătorul Fanarului și V.Iușcenko este o dovadă convingătoare că Patriarhul Bartolomeu deja atunci intenționa să "pună mâna" pe structurile schismaticilor ucraineni. Dar atunci intențiile sale erau încă mai transparente și nu erau acoperite de cuvântul răsunător "Tomos". Și care era rolul lui Filaret?

Menționarea corespondenței active dintre conducătorul Fanarului și V.Iușcenko este o dovadă convingătoare că Patriarhul Bartolomeu deja atunci intenționa să "pună mâna" pe structurile schismaticilor ucraineni

În 2008, Filaret a fost inițial de acord că BOU-PK va fi acceptată în comuniune cu Fanarul ca mitropolie, a fost de acord să primească mir din mâinile Patriarhului Constantinopolului și a recunoscut necondiționat "conducerea duhovnicească" a Tronului Ecumenic. Adică Filaret Denisenko și "sinodul" său au fost convinși să-și pună semnăturile pe un document care nu se deosebea cu mult de cel semnat peste 10 ani.

Și acum, când s-ar părea că s-au reglat toate formalitățile și doar absența semnăturilor pe documentul finalizat îi separa de apariția unei "biserici" noi, Filaret a refuzat. Mai târziu, el și-a explicat cuvintele astfel: "Ce diferență este pentru noi – să ne supunem Moscovei sau să ne supunem Constantinopolului? Nicio diferență. O Biserică independentă de ambele capitale. Avem nevoie de o Biserică independentă, care nu va depinde de niciun centru bisericesc, dar va fi ea însăși centrul Bisericii sale. De asta avem nevoie. Și pentru asta luptăm și vom dobândi acest lucru".

Conducătorul de atunci al BAOU, "mitropolitul" Metodie și-a prezentat propria viziune asupra situației din 2008 și a întreruperii tratativelor cu Fanarul. Potrivit acestuia, Denisenko "era pregătit pentru o versiune de compromis a structurii canonice temporare a Bisericii Ucrainene, iar singurul lucru care îl interesa cu adevărat era "garanția funcției de Primat al Bisericii Ucrainene".

El a subliniat că Fanarul a prezentat drept condiție principală consimțământul "părții ucrainene" ca "Primatul Bisericii Ucrainene ca parte a Patriarhiei Ecumenice să fie ales de Patriarhul Ecumenic din trei candidați propuși de episcopatul ucrainean".

Și tocmai această condiție, spune Metodie, a condus la faptul că Filaret Denisenko a întrerupt tratativele în 2008 – pentru că a înțeles că candidatura sa nu va fi aprobată. Ce fel de dovezi pot să existe pentru a arăta absența căinței? Omul a refuzat să "se impărtășească cu comorile duhovnicești pe care le oferă harica "schimbare a  minții" (Metanoia) pentru a rămâne la putere.

Iușcenko nu a fost un politician atât de "perspicace" ca Poroșenko și nu a prevăzut dorința lui Filaret de a rămâne la putere. Astfel, a pierdut. Dar în 2018 atât fanarioții, cât și președintele Ucrainei Petro Poroșenko, nu numai că au luat în considerare greșelile din trecut (în special, refuzând să accepte schismaticii cu statut de mitropolie), dar au reușit totodată să-l înșele pe Denisenko, promițându-i puterea în nouă structură.

Deci, potrivit "patriarhului" Filaret, "Poroșenko mi-a spus – veți conduce BOaU". Mai târziu, teza lui Denisenko că existau anumite înțelegeri între el și președintele Ucrainei a fost confirmată și de fostul mitropolit Alexandru Drabinko: "Să fiu sincer, cred că i-au promis (lui Filaret) că va conduce de fapt biserica și vlădica Epifanie va fi ca "Regina Angliei", care va îndeplini doar funcții reprezentative în străinătate". Potrivit lui Drabinko, dacă aceste promisiuni nu ar fi făcute, Filaret nu ar fi mers "Sinodul de unificare".

Un alt fapt este că frazele din scrisoare despre suferința din cauza "lipsei de comuniune bisericească" nu sunt altceva decât ipocrizie. În anii următori, Filaret a spus în repetate rânduri că nu-i pasă deloc de canonicitatea BOU-PK. De exemplu, în 2014: "Dorim ca să nu se acorde atenție acestui lucru – canonic sau necanonic. Problema recunoașterii este secundară, deoarece această Biserică (BOU-PK – Ed.) poate exista fără recunoaștere".

S-a pocăit Filaret de păcatul schismei?

Confirmarea faptului că în scrisoarea din 2008 nu s-a adus pocăință este activitatea ulterioară a "patriarhului" Filaret Denisenko.

Reamintim că în 1992 mitropolitul Filaret (Denisenko) a fost destituit pentru că a comis o schismă în Biserica Ortodoxă Rusă și a devenit un simplu călugăr. Peste 5 ani, în 1997, călugărul Filaret, care "nu a ținut seama de chemarea la pocăință care i-a fost adresată în numele Bisericii Mame și și-a continuat activitatea schismatică în perioada intersinodală ... a continuat să desfășoare sacrilegii și "slujbe", inclusiv blasfemii prin nirotonii false", și pe baza celui de-al 28-lea Canonu Apostolic a fost anatemizat de Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Singura condiție pentru întoarcerea schismaticilor ucraineni în sânul Bisericii și reunificarea cu Ea a fost pocăința – adică "o schimbare a minții" și ura față de păcatul săvârșit. Sfântul Ioan Gură de Aur, cugetând despre pocăință, scrie: "Pocăința noastră să nu se limiteze doar la cuvinte, deoarece ar fi absurd dacă ar consta numai în cuvinte și Biserica Domnului nostru Iisus Hristos nu ar fi zidită prin fapte. Un alt sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Vasile cel Mare continuă: "Pentru cei care se pocăiesc, pentru mântuire nu este îndeajuns să se îndepărteze de păcate, dar au nevoie și de roade demne de pocăință".

Din aceste cuvinte devine evident că Filaret (iar acum Mihail) Denisenko trebuia nu numai să recunoască că este vinovat de dezbinare, dar să și abandoneze schisma. Aceasta înțelege și Fanarul.

Astfel, autorul broșurii în apărarea BOaU, călugărul Nikita Pantokratorski consideră că "acțiunea care a indicat sinceritatea pocăinței sale (a luiFilaret Denisenko – Ed.) a fost decizia sa de a dizolva "Patriarhia Kievului", în care el i-a slujit timp de 27 de ani. Dacă nu s-ar fi pocăit, nu ar fi semnat decizia privind dizolvarea ei" (p. 6).

În primul rând, Filaret a fost de acord nu să dizolve BOU-PK, ci să o transforme într-o altă structură, pe care o va conduce. În al doilea rând, când și-a dat seama că a fost înșelat, a inițiat din nou o schismă (deja în cadrul BOaU), restabilind BOU-PK "desființată". Prin urmare, acțiunile lui Denisenko sunt foarte clare: nu a avut loc nici o urmă de pocăință din partea sa – nici în 2008 și nici în 2018.

Mitropolitul Serafim al Pireului ajunge la această concluzie în excelentul său articol, când scrie: "Filaret și Macarie au dizolvat structurile schismatice pe care le-au creat, dar nu s-au întors la structura bisericească din care sau căzut, adică la Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică condusă de Mitropolitul Onufrie. Și dacă nu a existat o astfel de revenire, nu putem vorbi despre pocăință adevărată, pentru că ... comuniunea cu întreaga Biserică se realizează prin Biserica Autocefală, iar decizia acuzatoare cu privire la crimele bisericești comise emisă de o Biserică Locală este valabilă în întreaga Biserica ecumenică (regula apostolică 12 și 32, regula 6 a Sinodului din Antiohia și regula 9 a Sinodului din Cartagina)".

A avut Fanarul dreptul de a accepta "pocăința" schismaticilor ucraineni?

Chiar dacă am admite pentru o clipă că Filaret s-a pocăit în 2008, înseamnă aceasta că Patriarhia Constantinopolului putea printr-o singură mișcare de pix să-l accepte în comuniune cu Biserica în 2018? În realitate, Filaret a fost excomunicat nu de Sinodul fanariot, ci de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a prevenit toate Bisericile Autocefale (inclusiv Fanarul) despre acest act, care nu a ridicat obiecții atunci. Astfel, putea oare Patriarhia Constantinopolului peste 20 (!) de ani să reconsidere unilateral această decizie? Nu.

Potrivit Mitropolitului Serafim din Pireu, conform practicii canonice a Bisericii, "restabilirea schismaticilor are loc întotdeauna fie prin Biserica Autocefală din care au căzut, fie prin Sinodul Ecumenic (de exemplu, Schisma melitiană a fost vindecată la primul Sinod ecumenic). Niciodată o Biserică Autocefală nu a restabilitun grup schismatic care s-a desprins dintr-o altă jurisdicție ecleziastică. Ceva de acest gen ar însemna "confuzie în rânduiala Bisericii" (Canonul 2 al Sinodului din Antiohia)".

El subliniază că "Patriarhia Ecumenică nu are niciun drept canonic de a interfera cu jurisdicția altei Biserici Autocefale (în acest caz, a Rusiei), și prin urmare a comis o crimă canonică gravă, și anume invazia, condamnată de multe sfinte canoane (al 2-lea canon al celui de al II-lea Sinod ecumenic, al 2-lea canon al celui de al III-lea Sinod ecumenic, al 39-lea canon al V-VI-lea Sinoade ecumenice, al 13-lea și al 22-lea canon al Sinodului din Antiohia, al 3-lea canon al Sinodului Local de la Sardina, etc.) și de întreaga Tradiție a Bisericii".

Adică Filaret trebuia să se pocăiască pentru săvârșirea schismei în fața Bisericii Ortodoxe Ruse și nu să adreseze niște fraze generale Patriarhului Bartolomeu. Filaret a înțeles perfect acest lucru.

De aceea în noiembrie 2017, Filaret scrie o epistolă către Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

În scrisoare, liderul Patriarhiei de la Kiev a cerut restabilirea comuniunii euharistice și de rugăciune cu Biserica Ortodoxă Ucraineană și abolirea "tuturor deciziilor, inclusiv a interdicțiilor și excomunicării ... de dragul realizării păcii poruncite de Dumnezeu între creștinii ortodocși de aceeași credință și reconcilierea între popoare". Scrisoarea se încheie cu cuvintele: "Cer iertare pentru tot ce am păcătuit cu cuvântul, fapta și toate simțurile și din adâncul inimii mele iert toată lumea".

Dar deja pe 30 noiembrie la o conferință de presă, conducătorul BOU-PK Filaret (Denisenko) a spus că în scrisoarea adresată Preasfințitului Patriarh Chiril al Moscovei și al întregii Rusii și episcopatului Bisericii Ortodoxe Ruse, el nu s-a pocăit de schismă, iar scrisoarea sa nu a fost o epistolă de penitență. "Nu a fost niciodată pocăință și nu va fi!", a spus el atunci. Mai mult, el a subliniat că "BOU-PK nu se va întoarce niciodată la Patriarhia Moscovei, pentru că avem propriul nostru stat independent. Prin urmare, nu va fi nicio revenire".

Pe de altă parte, persoana principală implicată în actuala BOaU, Serghei (Epifanie) Dumenko, și o parte semnificativă a "ierarhilor" acestei structuri nu au nimic de-a face cu scrisoarea din 2008. De exemplu, nici Dumenko și nici Zorea nu erau nici măcar "episcopi" la acea vreme. Cu alte cuvinte, chiar dacă vom interpreta frazele din scrisoare menționate mai sus ca indici ai dorinței de "pocăință", majoritatea dintre cei care fac parte din BOaU în prezent, nici măcar formal nu s-au pocăit de nimic, ceea ce înseamnă că Fanarul nu avea dreptul să îi accepte în comuniune.

De ce "ierarhii" din BOaU au nevoie de pocăință?

De ce textul acestui document apare în rețea abia acum?

Există două motive. Primul este activizarea Patriarhiei Ierusalimului și a Bisericii Ortodoxe Ruse în purtarea tratativelor în "formatul Amman".

Într-adevăr, după cum spune Mitropolitul Antonie, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, "o întâlnire la nivel panortodox este o adevărată oportunitate de a rezolva problema Bisericii din Ucraina". Această inițiativă, desigur, nu este pe placul Fanarului. De aceea, publicarea scrisorii "de penitență" ar trebui să demonstreze lumii Ortodoxe că fanarioții ar fi acționat conform canoanelor Bisericii.

Pe de altă parte, cei de la Patriarhia Constantinopolului înțeleg că crearea BOaU nu numai a agravat schisma din Ortodoxia ucraineană, nu numai că a adus Ortodoxia mondială în pragul unei schisme globale, dar a creat, de asemenea, o stare de împas, din care, în înțelegerea Fanarului, nu se întrevede vreo ieșire...

Dintre toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, BOaU a fost recunoscută doar de sateliții Patriarhiei Constantinopolului. Majoritatea covârșitoare a Bisericilor nu au recunoscut-o și o vor recunoaște din proprie dorință. Dar chiar și în interiorul acelor Biserici, ale căror Primați l-au recunoscut oficial pe Epifanie, crește nemulțumirea. Aici putem reaminti despre opoziția acută față de BOaU din partea unor ierarhi ciprioți faimoși, nedorința clerului și a laicilor Bisericii Greciei și ai Bisericii Ciprului de a cosluji și a se împărtăși cu ierarhii care s-au compromis prin comuniunea cu schismaticii ucraineni. Se aud permanent voci care spun că "ierarhia" BOaU este alcătuită din mireni care nu a adus pocăință și sunt niște autosfințiți, iar recunoașterea lor este o trădare a Bisericii.

Prin urmare, fanarioții caută de urgență orice instrument care ar putea să reziste "întâlnirii de la Amman" și să justifice nelegiuirea lor canonică. Scrisoarea "ierarhiei" BOU-PK din 2008 este o încercare de a crea un astfel de instrument. Și putem fi siguri că nu va fi ultima.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si