Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și rugăciunea pentru război: partea 1
Susținătorii războiului cred că poziția lor se bazează pe textul din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, când Biserica cere de la Dumnezeu să dăruiască victorie împăratului ortodox. Să analizăm rugăciunea.
În rugăciunea "Despre Sfânta Rusie", pe care Patriarhul Chiril a binecuvântat-o să fie citită în toate bisericile Bisericii Ortodoxe Ruse și care a dus la caterisirea mai multor preoți, există cuvinte despre dăruirea biruinței uneia dintre părțile în război. Evident, aceasta se referă la biruința Rusiei în războiul cu Ucraina. Mitropolitul Chiril de Stavropol a declarat în timpul lecturilor de Crăciun: "Când vom câștiga în acest război sfânt, atunci transformarea Rusiei noastre va continua". Susținătorii rugăciunii "patriarhale" susțin că rugăciunea pentru biruință este o practică străveche a Bisericii care nu contrazice Canoanele și nici Evanghelia.
Ca dovadă a poziției lor, ei adesea fac referință la o parte a rugăciunii din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în special la textul Intercessio (în latină "mijlocire"), în care se vorbește despre dăruirea biruinței împăratului ortodox asupra neamurilor străine. Ce reprezintă acest text și este oare aplicabil războiului dintre Rusia și Ucraina?
Rugăciunea de Mijlocire (Intercessio) din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
Partea rugăciunii de mijlocire (Intercessio) din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la care se referă susținătorii războiului, sună astfel: "Pomeneşte, Doamne, pe cârmuitorii, pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei; veghează asupra capului lor în ziua de război, întăreşte braţul lor, înalţă dreapta lor, întăreşte stăpânirea lor, supunându-le toate neamurile străine, care voiesc războaie; dăruieşte lor adâncă şi statornică pace; pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău, ca în liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia".
Apelând la acest text, susținătorii războiului se bazează pe două, în opinia lor, teze incontestabile:
- Intercesio este o parte a rugăciunii euharistice, care a ajuns la noi într-o formă neschimbată prin istoria milenară a Bisericii, ceea ce înseamnă că este sfințită de autoritatea Tradiției și a existat întotdeauna în forma în care o citim noi azi.
- Intercesio a fost scrisă de însuși Sfântul Vasile și este, prin urmare, sfințită de autoritatea sa patristică.
Pe baza celor expuse mai sus, rezultă: deoarece textul a fost scris de Sfântul Vasile, iar Biserica l-a urmat mereu, înseamnă că Biserica s-a rugat mereu pentru autorități, în sensul ca "să li se supună toate neamurile străine", iar "liturghia nu este despre o pace universală dulce și poney roz". Astfel, refuzul de a te ruga pentru "biruință" este o abatere de la Tradiția Bisericii, care poate duce la caterisire și alte consecințe.
Ca rezultat, textul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare este folosit ca dovadă că Biserica nu a acceptat niciodată "pacifismul". Dar așa este? Cu alte cuvinte, oare într-adevăr Biserica nu a schimbat nimic în ordinea pomenirii autorităților (atât laice, cât și ecleziastice) pe parcursul întregii Liturghii și în special în Intercesio?
Și-a schimbat oare Biserica atitudinea față de conducători?
În literatura științifică, în mod tradițional se crede că partea principală a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare – Anafora – îi aparține cu adevărat (cel puțin parțial). Totuși, "este incorect să punem întrebarea cu privire la autorul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare în ansamblu: ritul acesteia a fost completat și modificat de-a lungul multor secole".
Deci, Intercessio (mijlocirea) este denumirea uneia dintre secțiunile rugăciunii euharistice, mai aproape de finalul ei. Această secțiune conține o listă cu numele sfinților, pomeniri ale credincioșilor vii și decedați, ierarhii Bisericii și conducătorii statului, precum și rugăciuni pentru diferite nevoi ale comunității bisericești.
Într-adevăr, Biserica se roagă pentru autorități de mai multe ori în timpul Liturghiei: în ectenia păcii (Ectenia Mare), în ectenia cererilor după citirea Sfintei Evanghelii, la Vohodul mare, la finalul Canonului Euharistic și după ecfonisul "Mai ales pentru Preasfânta…". Formularea pomenirii autorităților, rostită cu voce tare de preot, sună astfel: "Pentru de Dumnezeu ocrotită țara acesta, cârmuitorii și oastea ei, Domnului să ne rugăm, ca și noi întru linștea lor, viață pașnică și netulburată să trăim, întru toată cucernicia și curăția".
Dar a fost întotdeauna neschimbată?
Se dovedește că pomenirea autorităților este o parte a Liturghiei care se schimbă constant. Pentru a nu ne întoarce în istoria antică și a vă spune cum s-a rugat Biserica pentru domnitorii din Bizanț sau din Rusia Kieveană, să ne adresăm la o perioadă mai aproape de noi – secolul al XX-lea.
După 2 martie 1917, conducătorul statului rus, împăratul Nicolae a abdicat de la tron. Clerul s-a confruntat cu întrebarea: pentru ce autorități să se roage în Liturghie? Confuzia a devenit și mai mare când fratele împăratului Nicolae a renunțat și el la tron. Prin urmare, situația a fost rezolvată diferit. Unii, precum episcopul Anastasie (Alexandrov) de Iamburg, au folosit formularea întrebuințată de credincioșii de rit vechi (lipovenii), iar unii au omis cu totul pomenirea țarului "autocratic".
Pe 4 martie 1917, protopoii Moscovei (nu Sinodul!) au elaborat formularea pomenirii, care suna astfel: " De Dumnezeu ocrotitul stat al Rusiei, guvernul și armata lui". Dar două zile mai târziu a fost înlocuit de Sinod cu cuvintele: "De Dumnezeu ocrotitul stat al Rusiei și guvernul său provizoriu credincios...". Dar nici această formulare nu a rezistat mult. Din cauza nemulțumirii serioase a credincioșilor față de menționarea "Guvernului provizoriu", deja pe 6 aprilie 1918 acesta a fost înlocuit cu "Pentru statul suferind al Rusiei și pentru mântuirea lui...".
Totodată, un comitet special desemnat a hotărât înlocuirea cuvintelor în Troparul și Condacul Sfintei Cruci la începutul Utreniei "Împăratului nostru binecredincios (Numele)" cu "Poporul tău binecredincios".
În plus, versetul "ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţa" (1 Tim. 2:2) a fost adăugat la cele deja cunoscute "pentru de Dumnezeu ocrotită țara aceasta, pentru stăpânirea și armata ei" . Se presupune că mitropolitul Serghie (Starogorodski) a făcut personal această redactare în 1927, deoarece el credea că rugăciunea pentru autorități (deși anti-religioase) era lăsată de apostol și că, în al doilea rând, aceasta (rugăciune) va servi într-un fel ca o dovadă deschisă a atitudinii loiale a Bisericii față de stat (Bolychev D., Sr. Rugăciunea pentru "autorități" în Biserica Ortodoxă Rusă // Praxis. 2021. Nr. 2 (7). С. 165-183).
După cum vedem, rugăciunea pentru autorități nu a avut întotdeauna formularea pe care o are astăzi și depindea adesea de situația politică și de poziția Bisericii în stat. Cu alte cuvinte, schimbările în formulările referitoare atât la autoritățile laice, cât și cele ecleziastice nu sunt ceva nou și neobișnuit, ci un lucru destul de normal.
Mai mult, nu numai conținutul rugăciunii pentru autorități în ectenii a fost schimbat, ci și în timpul Anaforei, și anume partea intitulată Intercessio, pe care oponenții noștri o consideră neschimbată.
Textul Liturghiei poate fi schimbat?
Un faptul incontestabil este că de multă vreme (cel puțin de 80 de ani), în Liturghierele Bisericii Ortodoxe Ruse, cuvintele din Intercessio dinLiturghia Sfântului Vasile cel Mare despre dăruirea biruinței împăraților asupra "neamurilor care caută război" au fost eliminate.
În primul rând, după cum am menționat deja, de la 2 martie 1917 nu mai exista țarul. În al doilea rând, Intercessio vorbește despre un țar "evlavios și credincios", deci Lenin și colegii săi nu corespundeau unor asemenea cerințe de evlavie, cu atât mai puțin de credincioșenie. În al treilea rând, în țară se desfășura un război civil, iar Biserica, reprezentată de cei mai buni membri ai săi, credea că este imposibil să sprijine vreo parte în lupta internă.
În Liturghierele publicate după 2004, apar cuvintele despre "supunerea tuturorr neamurilor străine, care voiesc războaie" din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Se crede că acest text a fost "restituit" de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, dar nu am putut găsi o astfel de decizie în jurnalele sinodale pentru anii 2003 și 2004. Prin urmare, întrebarea cine a "întors" cuvintele despe "neamurile străine" în Liturghierele publicate după 2004 rămâne deschisă și, după cum credem, este importantă, pentru că în Intercessio au apărut cuvinte care nu se aflau nici în Moliftelnice slavone vechi, nici în Liturghierele din epoca sovietică, nici în Cărțile de rugăciune grecești. Pentru comparație, oferim trei versiuni ale acestui text: unul pre-revoluționar, altul publicat în 2004 și altul înainte de 2003:
Textul pre-revoluționar (din "Culegere de Liturghii antice în traducere rusă", 1875): "Adu-ți aminte, Doamne, de evlavioșii și credincioșii împărați, cărora le-ai îngăduit să conducă pe pământ: pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei veghează asupra capului lor în ziua de război, întăreşte braţul lor, înalţă dreapta lor, întăreşte stăpânirea lor, supunându-le lor toate neamurile străine, care voiesc războaie; dăruieşte-le lor adâncă şi statornică pace; pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău, ca în liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia".
"Pomeneşte, Doamne, pe cârmuitorii, pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei; veghează asupra capului lor în ziua de război, întăreşte braţul lor, înalţă dreapta lor, întăreşte stăpânirea lor, supunându-le lor toate neamurile străine, care voiesc războaie; dăruieşte-le lor adâncă şi statornică pace; pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău, ca în liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia".
Liturghier publicat în 2004:
"Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii credincioși și iubitori de Hristos, pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei; veghează asupra capului lor în ziua de război, întăreşte braţul lor, înalţă dreapta lor, întăreşte stăpânirea lor, supunându-le lor toate neamurile străine, care voiesc războaie; dăruieşte-le lor adâncă şi statornică pace; pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău, ca în liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia".
Liturghier publicat înainte de 2003: "Adu-ți aminte, Doamne, de toate începătoriile și puterile, laolaltă cu toți frații noștri și toată oștirea: pe cei buni în bunătate Ta îi păzește și îi fă buni pe cei răi prin bunătatea Ta".
După cum vedem, primele două texte diferă semnificativ de al treilea (în care nu se vorbește despre "ziua de război" și "supunenerea tuturor neamurilor străine"). Mai mult, primele două texte se deosebesc și ele: în primul caz este vorba despre "împărați evlavioși și credincioși", iar în cel de-al doilea – "conducători credincioși și iubitori de Hristos". Diferența este destul de semnificativă.
De aici rezultă că Biserica Ortodoxă Rusă a hotărât "întoarcerea" rugăciunii pentru conducători din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, înlocuind "împărații"cu "conducători" și "evlavioși" cu "iubitori de Hristos".
Deci, chiar și un text atât de important precum Liturghia poate suferi modificări și nu este nicidecum o "dogmă" a Bisericii? Da, cel puțin în partea legată de "supunenerea tuturor neamurilor străine". Și Enciclopedia Ortodoxă, publicată cu binecuvântarea patriarhului Chiril, recunoaște acest lucru, afirmând că "în tradiția ortodoxă, Intercessio, în pofida unui grad semnificativ de fixare în secolul al XVII-lea, continuă să evolueze (mai ales în partea rugăciunii pentru autoritățile laice, ceea ce iese în evidență când se compară ediţiile Liturghierelor publicate înainte de 1917, sub regimul sovietic şi în ultimii ani)", după cum am văzut și mai sus.
Unde a dispărut "ziua de război"?
Dar aceasta nu este tot. Susținătorii războiului nu pot să nu recunoască că forma de pomenire a autorităților s-a schimbat de-a lungul istoriei și încă se schimbă. Totuși, ei susțin că nu se schimbă partea care vorbește despre "supunerea neamurilor". Și, prin urmare, cuvintele despre "întărirea în ziua de război" sunt o tradiție milenară a Bisericii, care a fost întreruptă abia în perioada sovietică. Dar chiar și aici îi vom dezamăgi.
Dacă oponenții noștri, în loc să scrie informații pe Telegram, s-ar fi angajat mai mult sau mai puțin serios în problemele teologice despre care scriu, ei ar ști că prima mențiune despre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare datează din vremea disputelor teopaschite din secolul al VI-lea. Atunci, câțiva călugări sciți au călătorit la Roma, unde, în încercarea de a rezolva problema formulării doctrinare "Fiul lui Dumnezeu a suferit în trup", au făcut apel la autoritatea Sfântului Vasile cel Mare. Ei au citat un text din Liturghia sa, care, spuneau ei, "este folosit cu regularitate de aproape tot Răsăritul": "Dăruiește, Doamne, putere și mijlocire. Celor răi – ne rugăm Ție – bunătate le dăruiește, pe cei buni ține-i în bunătate. ...". Nu ne aduce aminte de nimic?
Desigur, veți spune, așa este – Liturghierele publicate în Biserica Ortodoxă Rusă până în 2004, în care Intercessio prevede: "Adu-ți aminte, Doamne, de toate începătoriile și puterile, laolaltă cu toți frații noștri și toată oștirea: pe cei buni în bunătate Ta îi păzește și Îi fă buni pe cei răi prin bunătatea Ta".
De aici rezultă că cel mai vechi pasaj din textul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, sfințit de Tradiție și de sfinții Părinți și, foarte posibil, aparținând mâinii marelui sfânt al Bisericii noastre, nu conține rugăciuni pentru "supunerea neamurilor" şi rugăciuni de întărire a domnitorilor în "ziua de război".
Ce înseamnă acest lucru?
În primul rând, vechiul text al Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare probabil că nu conținea cuvinte despre "ziua de război" și "supunerea neamurilor". Aceste cuvinte sunt o adăugire ulterioară, care a fost introdusă în textul liturgic datorită schimbării circumstanțelor politice.
În al doilea rând, pomenirea autorităților în timpul Liturghiei a fost în continuă schimbare și se poate schimba în viitor.
În al treilea rând, rugăciunile pentru "supunerea neamurilor" pe cale militară erau străine de Biserica antică, fapt dovedit atât de textele liturghiilor, cât și de numeroasele declarații ale sfinților Părinți.
Prin urmare, îi putem sfătui pe susținătorii războiului că înainte de a prezenta un citat din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare ca "dovadă" a poziției pro-război a Bisericii, să citească o cantitate minimă de literatura pe această temă. Atunci nu numai că își vor îmbogăți cunoștințele teologice cu cuvinte străine noi, dar și nu vor mai scrie că Intercessio este "inima" Anaforei.
