În Vladimir, după sigilarea catedralei, comunitatea sa se roagă pe stradă.
Acum două zile, autoritățile au sigilat catedrala. Acum comunitatea se roagă pe stradă.
Pe 12 octombrie 2025, după sigilarea de către autorități a catedralei Adormirea Maicii Domnului, mitropolitul deVladimir-Volynsk și Kovel Vladimir a săvârșit liturghia în capelă, iar credincioșii au fost nevoiți să se roage sub cerul liber, în pofida ploii. O parte dintre credincioși s-au adăpostit în mica capelă, ceilalți s-au rugat sub cerul liber.
În timpul slujbei ploua. Dar acest lucru nu i-a oprit pe enoriași – oamenii stăteau cu umbrele și fără ele, înălțând rugăciuni către Dumnezeu.
După liturghie, mitropolitul Vladimir s-a adresat turmei cu cuvinte de sprijin și mângâiere. Vlădica a îndemnat credincioșii să nu-și piardă curajul și să continue să se roage, în pofida tuturor încercărilor.
Reamintim, la confiscarea catedralei pe 10 octombrie, la clădire au sosit zeci de mașini de poliție. Credincioșii s-au adunat lângă zidurile catedralei, mulți au venit noaptea pentru a proteja sfântul lăcaș. Totuși, accesul la biserică a fost închis. În interiorul catedralei se aflau reprezentanți ai autorităților și persoane necunoscute care inspectau încăperile și filmau fără participarea clerului.