ÎPS Longhin după întâlnirea ierarhilor BOUkr cu ambasadorii G7: Sunt șocat

Ierarhul s-a îndoit de faptul dacă reprezentanții BOUkr i-au informat pe ambasadorii G7 despre suferințele Bisericii Ortodoxe Ucrainene
Starețul mănăstirii Bănceni, mitropolitul Longhin (Jar), a criticat întâlnirea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) cu ambasadorii țărilor G7. Vlădica a făcut o adresare, al cărei text a fost publicat pe canalul Telegram al mănăstirii Bănceni.
Potrivit mitropolitului Longhin, el a fost șocat de participarea mitropolitului Clement și a protoiereului Nicolai Danilevici la întâlnirea Consiliului Panucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase cu ambasadorii țărilor G7.
"Ce rost are acest lucru? Ei (ambasadorii țărilor G7 – Red.) nu văd și nu înțeleg că Biserica noastră ortodoxă ucraineană canonică suferă de atâția ani?", întreabă arhiereul.
El a reamintit că "ne sunt acaparate bisericile, sunt judecați arhiereii, preoții sunt bătuți, iar credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt batjocoriți".
"Vor să-i închidă pe toți credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din țara noastră și nu ne aud. Ne defăimează, acuzându-ne în mod fals că suntem necanonici. Din 2013, nu văd lacrimile poporului ortodox ucrainean și nu ne apără", a scris vlădica.
Mitropolitul Longhin i-a întrebat pe mitropolitul Clement și pe protoiereului Nicolai Danilevici: "Care Sinod v-a binecuvântat să participați la o astfel de adunare nelegiuită?" și i-a rugat să recitească primul Psalm al regelui David, în care se spune: "Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor...".
"Sunt surprins, de ce ați participat la această întâlnire? I-ați informat cumva pe participanții la întâlnire despre suferințele Bisericii noastre Ucrainene canonice? Nu sunt sigur...", a încheiat mitropolitul Longhin.
Mai devreme, UJO a informat că mitropolitul Clement de Nijin și Priluki și protoiereului Nicolai Danilevici au participat la întâlnirea CPBOR cu ambasadorii țărilor G7.


