Fostul șef al SBU: Nu există temeiuri legale pentru interzicerea BOUkr

05 June 16:45
2433
Victor Iahun. Foto: Ukrinform Victor Iahun. Foto: Ukrinform

Victor Iahun crede că informarea comunității internaționale despre persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către autoritățile ucrainene reprezintă o problemă.

Victor Iahun, șeful adjunct al Serviciului Securității din Ucraina (SBU) în perioada 2014-2015, a declarat într-un comentariu pe canalul televizat "Espresso" că în diferite țări se află tot mai multe despre persecuția creștinilor. Potrivit acestuia, "situația necesită abordarea tuturor acestor probleme religioase și o soluție legală concretă pentru rezolvarea problemei". Iahun crede că problema ar putea fi rezolvată prin adoptarea Legii nr. 8371 care vizează interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, însă totuși nu există temeiuri legale pentru aceasta.

"Dacă vom adopta o lege care să reglementeze clar activitățile structurilor religioase afiliate țării agresoare, atunci problema se va rezolva foarte repede. Totuți, nu există temeiuri legale pentru asta. Oponenții noștri din țările de la care vrem să obținem sprijin, în primul rând din Statele Unite, reacționează la asemenea lucruri", a spus fostul angajat al SBU.

În opinia sa, faptul că se răspândesc informații despre persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către autoritățile ucrainene reprezintă o problemă semnificativă.

"Această situație necesită abordarea tuturor acestor probleme religioase și o soluție legală concretă. Iar soluția juridică concretă depinde de parlament", crede Iahun.

UJO a informat mai devreme că SBU a declarat că a descoperit o altă "schemă" a Bisericiii Ortodoxe Ucrainene – de data aceasta în pangarele bisericii.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si