Un mitropolit din Lituania a ieșit din CMPR pentru poziția sa anti-război

Mitropolitul Inocențiu al Vilniusului și Lituaniei și-a declarat dezacordul față de conținutul documentului adoptat la congresul Consiliului mondial al poporului rus.
Mitropolitul Inocențiu al Vilniusului și Lituaniei (Biserica Ortodoxă Lituaniană a patriarhiei Moscovei) și-a exprimat dezacordul cu documentul final adoptat la al XXV-lea Congres mondial al poporului rus (CMPR) și a anunțat că își suspendă calitatea de membru al CMPR. El a comunicat acest lucru într-un comentariu pentru publicația LRT.lt.
"Condamnăm cu fermitate agresiunea împotriva Ucrainei și în timpul fiecărei rugăciuni ne rugăm pentru încheierea rapidă a acestui război sângeros, precum și pentru poporul, guvernul și armata Republicii Lituania. Biserica Ortodoxă Lituaniană la toate nivelurile a condamnat războiul din Ucraina", a declarat mitropolitul Inocențiu.
Ierarhul a menționat că deși este membru al CMPR, participarea sa a fost formală, dar acum, datorită poziției anti-război susținută de Lituania, părăsește această organizație.
UJO a informat mai devreme că Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat documentul final al Consiliului mondial al poporului rus, în care războiul din Ucraina a fost numit "sfânt", cu mențiunea că după încheierea sa, Ucraina trebuie să "intre în zona de influență exclusivă a Rusiei".


