În reședința din Lavră a Preafericitului Onufrie a pătruns "starețul" BOaU

Avraamie Lotysh, însoțit de un grup de seminariști ai BOaU, a smult sigiliile aplicate de Rezervație și a intrat în clădirea 70 a Lavrei Peșterilor de la Kiev.
Pe 14 august 2023, "starețul în exercițiu al Lavrei" din partea așa numitei BOaU, Avraamie Lotysh, a smuls sigiliile Rezervației și a pătruns în clădirea nr. 70 a Lavrei Peșterilor de la Kiev, care este reședința Preafericitului Mitropolit Onufrie, călugării manastirii au informat UJO.
Lotysh a fost însoțit de cca 10 seminariști de la Academia Teologică a BOaU. Potrivit unor surse, seminariștii lui Dumenko au scos din clădire mese și scaune care sunt proprietatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Toate acestea s-au săvârșit sub supravegerea poliției. Nu există comentarii din partea reprezentanților rezervației cu privire la aceste acțiuni ale structurii lui Dumenko.
De asemenea, se notează că teritoriul din apropierea clădirii 70 a Lavrei este poluat cu gunoi – pachete de țigări și sticle de plastic goale.
UJO a scris mai devreme că comisia Ministerului Culturii a spart ușile reședinței din Lavră a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene.


